Recenzie: Bird Box: Orbește de Josh Malerman
„- Ce anume ți-e teamă c-ai să vezi? întreabă
- Nimeni nu știe încă răspunsul.”
Teroare și spaimă. O frică puternică, care-ți devorează
măruntaiele, o frică cauzată de ceva inexplicabil, ceva fără un nume propriu
zis, ceva venit de nicăieri dar care se află pretutindeni, instaurând teroare,
haos, dezastru mondial. Un scenariu apocaliptic, o molimă mentală, care se
agață de tine și de propria-ți conștiință, hrănindu-se cu mintea ta, cu frica
ta.
Oare acesta este sfârșitul lumii? Oare de acum încolo,
singurii supraviețuitori vor trăi într-o teroare totală, urmărind cum, sub
ochii lor, oamenirea dispare încet dar sigur, iar cei care se încumetă să iasă
din închisorile numite case și nu sunt suficient de atenți cu ochii lor, o iau
razna, omoară oamenii din jurul lor, apoi își curmă viața?
Cum este să trăiești izolat, cu păturile baricadându-ți
geamurile constant, nelăsând să pătrundă în casă nicio rază de soare ce ar
putea aduce cu ea acea chestie, cu
ușile ferecate, luptându-te să supraviețuiești unei noi zile, neștiind ce îți
poate aduce următoarele minute, ore, zile. Te rogi să nu ai aceaași soartă ca
bieții oameni care-au apărut la știri? Care au văzut acel lucru și au înnebunit, au omorât în cel mai brutal mod apoi
s-au sinucis la fel de brusc, inexplicabil și butal? Te rogi să faci față cât
mai mult timp acestui haos, sperând la un viitor mai bun, sau poate scenariul
mai realist și mai înspăimântător, acela că nu va mai exista un viitor normal de-acum
încolo, te va face nesăbuit, îți va paraliza dreapta judecată, nu își vei
proteja ochii și vei îmbrățișa teroarea
și, implicit sfârșitul, care te va scuti de o suferință infinită.
„Dacă-ai văzut ce-i afară înseamnă că nu vei mai avea
scăpare.”
Malorie trăiește în teroare de mai bine de patru ani. Nu
a mai văzut albastrul cerului ori stelele nopții, nu a mai simțit razele de
soare încălzindu-i pielea, nu a mai respirat aer curat și nu s-a mai putut
plimba liniștită pe stradă ori în oraș. Malorie este una dintre extrem de
puținii supraviețuitori ai acestei terori aparent fără chip și fără nume. O
anomalie. O molimă distrugătoare. Un monstru invizibil, dar care îți îngheață
privirea, îți fură sănătatea mentală și te împinge să faci lucruri oribile, lăsând
în urma ta haos și sânge, spectatori înmărmuriți de teroare și durere.
Scenariile sunt nenumărate, însă niciunul staisfăcător. Autoritățile nu pot
controla acest fenomen, doar recomandă izolarea totală și protejarea ochilor.
Oamenii de știință discută despre forme de viață incompatibile una cu alta. O
formă de viață care a ajuns, voit sau nu, pe Pământ, unde distruge în masă,
conștient sau nu. Teoriile circulă pe bandă rulantă, înspăimântând puținii
ascultători care au mai rămas în viață, însă soluțiile întârzie să apară. Până
ce populația este decimată. Nimicită. Malorie este unul dintre puținii
supraviețuitori, iar asta nu înseamnă că este un om fericit. Ci că, poate, a
avut neșansa de a supraviețui mai mult timp decât alții. Neșansa de a fi martora
carnagiului celor dragi ei. Nu știe ce îi rezervă viiorul, poate nici nu și-l
mai dorește, însă astăzi, la fel ca în ultimii patru ani, trebuie să lupte.
Pentru ea dar mai ales pentru copii ei, un băiat și o fetiță care au avut
neșansa de a se naște într-o lume în care scenariul cel mai liniștit ar fi să
nu te fi născut niciodată.
„Ai așteptat patru ani pentru că, în această călătorie,
pe acest râu, pe care bântuie nebuni și lupi, pe care pândesc tot soiul de
creaturi, în această zi va trebui să faci ceva ce n-ai mai făcut afară de mai
bine de patru ani. Astăzi va trebui să deschizi ochii. Afară.
Oare cum arată lumea acum? O vei mai recunoaște?
E cenușie? Au înnebunit și copacii? Florile, stufărișul,
cerul? Oare chiar lumea întreagă s-o fi luat razna? Se luptă cu ea însăși?
Pământul însuși își respinge oceanele? S-a întețit și vântul. Oare a văzut și
el ceva? Și el a luat-o razna?”
Malorie nu avea nici douăzeci și patru de ani când a fost
nevoită să își schimbe radical modul de viață. Să învețe să trăiască precum un
orb. Să își astupe privirea, să orbecăiască în întuneric, să își ascută
celelalte simțuri, în special auzul. Un efort inimaginabil, pe care mulți nu au
putut să-l facă, întrucât încercarea de a trăi într-un astfel de mod i-a terminat
psihic. Alții au orbit dinadins. Și-au scos ochii cu ce instrumente aveau la
îndemână. Cu o foarfecă, cu un cuțit, cu orice, atât timp cât orbirea
permanentă îi va ține departe de acele creaturi.
Bird Box: Orbește este o carte care-ți dă fiori pe șira spinării. La
propriu. Nu am citit nimic care să se asemene cu această poveste șocantă. Josh
Malerman creează un scenariu apocaliptic, terifiant, de neimaginat. Îmi
este greu să încadrez cartea într-un anumit gen literar. Cu siguranță este un
horror post-apocaliptic, datorită scenelor care lasă cititorul fără suflare,
datorită scenariului morbid, dar este și un thriller psihologic, autorul
evidențiind de nenumărate ori pasajele în care personajele cărții se luptă mai întâi
cu propriile frici și temeri care le-au acaparat judecata sănătoasă, abia mai
apoi urmând lupta cu adevăratul monstru inexplicabil. Sunt multe întrebări care
nu-și află răspunsul, este o stare generală de panică, neputință și angoasă
care sapă adânc în mintea oamenilor.
„Demoni. Diavoli. Distrugători. Poate că sunt toate
aceste lucruri deodată. Drac e un cuvânt prea blând. Sălbatic, prea uman. Oare
știu ele ce ne fac? O fac cu bună știință?
Una dintre cele mai pregnante nelămuriri care stă pe
buzele tuturor celor care au supraviețuit până într-un anumit punct este:
cum luptăm cu această entitate necunoscută? Nu de puține ori, Malorie, Tom,
Don, Jules, Olympia și ceilalți puțini supraviețuitori care și-au construit,
practic din nimic, propriul refugiu, luând decizia de a locui împreună și de a-și uni forțele, s-au
confruntat cu lipsa hranei, lipsa apei suficiente, care trebuia luată dintr-un
puț, ieșind pe rând afară, legați la ochi și riscându-și viețile pentru o
găleată sau două de apă, împărțită la multe suflete. Situațiile în care aceștia
s-au expus din cauza lipsei de hrană care devenea din ce în ce mai evidentă cu
trecerea lunilor sunt asemănătoare unei terori continue ce se hrăneste cu
mintea lor.
„Orice
ar fi ele, zice Tom, mintea noastră nu le poate accepta. Sunt precum infintul,
se pare. Ceva mult prea complex pentru noi pentru a le putea înțelege.”
O
altă perspectivă înfricoșătoare care isca nenumărate divergențe era
incapacitatea de a da un răspuns corect întrebării colective: mai are rost să
luptăm pentru un viitor incert? Se vor îmbunătăți vreodată lucrurile sau toți
ne vom găsi sfârșitul, în inaniție sau de mâna entității necunoscute?
Supraviețuirea,
în asemenea condiții, pare imposibilă. Și totuși vine o zi în care decizii
radicale trebuiesc luate, iar Malorie este singura care va trebui să își
schimbe viitorul. Să riște și să câștige un trai incert, în care va trebui să
facă față, din nou, momentelor la care a mai fost supusă în ultimii patru-cinci
ani, sau să piardă și să moară, ea și cei doi copii.
„Plutesc
pe râu. Apa e liniștită. Dar sunt înconjurați de zgomote. În pădure se aud
mișcări. Malorie se gândește la ceață. Speră că le-a mascat evadarea. Însă
ceața se va risipi.
-
Copii, spune Malorie, gâfâind, ascultați !
În
sfârșit, după patru ani în care a așteptat, s-a pregătit și și-a adunat curajul
de-a pleca, femeia vâslește și se îndepărtează de ponton, de mal și de casa
care i-a protejat pe ea și pe copii, i se pare ei, o viață întreagă.
În
clipa aceasta, i se pare că toată lumea a murit. I se pare că barca a rămas
ultimul loc de pe Pământ în care mai există viață.”
Plecarea
este iminentă. Părăsirea singurului adăpost pe care l-a cunoscut în ultimii
ani, un refugiu și un blestem deopotrivă. Casa în care a fost supusă celor mai
groaznice întâmplări, ea și colegii ei de supraviețuire, practic niște străini
care și-au unit viața forțați de circumstanțe. Curajul tinde să o părăsească și
de această data, vine și pleacă în valuri, perspectiva trecerii unui râu cu
ajutorul unei bărci abandonate de ani, doar ea și copiii, este terifiantă. Însă
știe că la capătul călătoriei, dacă este sufficient de norocoasă și de
inteligentă, o așteaptă ceva. Ceva și cineva care i-ar putea oferi un viitor
mai bun. Mai acceptabil. Pentru cei doi copii, care n-au privit niciodată
afară. Care cunosc doar singurătatea celor patru pereți. Care nu au nume, ei
fiind fata și băiatul. Care nu au decât patru ani, dar au fost crescuți să se
bazeze doar pe simțurile lor. În special pe auz. Ochii lor sunt acoperiți de o
legătură, la fel ca ai mamei lor. Malorie trebuie să se bazeze pe simțurile lor
mai mult decât oricând. Cei doi micuți, crescuți în condiții inumane, sunt
ochii și urechile ei. Contează pe maturitatea și înțelepciunea lor, pe
capacitatea lor de supraviețuire. Tot ce a știut, i-a învățat. Acum pleacă pe
râu, cu speranțe dar și cu frici noi. Își părăsesc refugiul, căci le-a devenit
închisoare. Blestem. Iar la un moment dat, afară, pe râu, înconjurată de rău,
de creaturi și de nebunie, Malorie va trebui să deschidă ochii. Doar pentru o
clipă. Dar acea clipă poate fi, cu siguranță, fatală.
„Până
la ce distanță poate auzi cineva? Malorie are nevoie ca micuții să audă în
copaci, în vânt, în mâlul de pe maluri ce duce către o lume plină de creaturi
vii. Râul este un amfiteatru, cugetă Malorie, vâslind. Dar, totodată, e și-un
mormânt. Copiii trebuie să asculte. Malorie nu poate scăpa de imaginea unor
mâini răsărind din întuneric, înhățând capetele copiilor, îndepărtându-le
dinadins legăturile de la ochi.”
Orbește
sau mori. Îmbrățișează întunericul, încheie un pact cu el, sau te va îmbrățișa
el pe tine, pentru totdeauna. O alegere mortală, în care miza este
supraviețuirea în cele mai inimaginabile condiții. Închizi ochii, dând frâu
liber celor mai oribile gânduri, în timp ce auzul tău captează sunete inumane.
Sunetele morții, care sfâșie totul în cale.
Nu
te poți opri din lecturat această carte, deși te înspăimântă și te oripilează.
Bine că este doar un scenariu de carte, nu? Pentru că nu îți poți imagina o
asemenea viață cruntă. Asemenea destine frânte. Asemenea entități
distrugătoare.
BirdBox: Orbește este o lectură impresionantă, pe care
nu o recomand celor slabi de înger. Doar celor curajoși și care dețin doza
necesară de nebunie, capabili de a-și imagina cum un asemenea scenariu prinde
viață. Și nu mai vrei să mai vezi nimic, niciodată.
Mulțumesc
din suflet grupului editorial Corint și Leda Edge pentru această lectură
cutremurătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu