Recenzie: Două domnii întunecate de Kendare Blake
„O regină domește, o altă regină se înalță.”
Domnia reginei câștigătoare a început. Regina aleasă și
binecuvântată de Zeiță. Regina care urmează să conducă insula cu inteligență și
mână de fier. Regina care va naște triplete, care la rândul lor se vor înfrunta
în batălii sângeroase, în urma cărora una va domni, iar celelalte două vor
pieri, după cum este voia Zeiței. Aceasta este calea, urmată de sute și sute de
ani, de o mulțime de surori, născute din aceași mamă, dar separate în
copilărie, crescute pentru a se urî una pe cealaltă, cea mai puternică,
curajoasă și plină de har fiind cea care va urca pe tronul însângerat și își va
ucide surorile.
Domnia reginei Katharine a început, însă nimic nu este ca
înainte. Cele două surori ale sale trăiesc, iar întunericul continuă să se
reverse asupra celor trei tinere. Războiul este departe de a se fi încheiat,
iar moartea își întinde tentaculele atât asupra surorilor, cât și asupra
oamenilor nevinovați.
Kendare Blake deține nenumărate haruri scriitoricești cu ajutorul
cărora își ține cititorii în priză, reușind performanța de a fi din ce în ce
mai bună cu fiecare volum în parte. Pe lângă acțiunea abundentă, povestea
sângeroasă și personajele întunecate, Blake reușește să creeze finaluri
fantastice, revoltătoare, pline de suspans și răsturnări de situație, care să
te facă să îți dorești continuarea imediat ce ai terminat de lecturat volumul. Acest
lucru mi s-a întâmplat atât la finalul primului volum, cât și la finalul volumului
precedent (recenzia, aici) și nici volumul de față nu se lasă mai prejos, căci,
deși aveam impresia că am căpătat anumite răspunsuri pe tot parcursul lecturării
acestui volum, ei bine, finalul a răsturant tot ceea ce credeam că pot intui, lăsându-mă
cu alte întrebări și alimentându-mi dorința de a continua această serie
fenomenală. Însă refuz să cred că următorul volum chiar va aduce cu el un final
categoric. Pur și simplu m-am atașat extraordinar de mult de această serie și
nu îmi pot imagina un final potrivit.
Două domnii întunecate nu se lasă mai prejos decât volumele anterioare și oferă
o lectură palpitantă, întunecată, imposibil de prezis, la cele mai înalte
standarde. Deși tronul a fost preluat chiar de către preferata mea, micuța
toxică Katharine, liniștea și pacea sunt două cuvinte străine poporului insulei
Fennbirn. Domnia noii regine nu a debutat așa cum ar fi trebuit – cu uciderea
celorlalte două surori, motiv pentru care Zeița nu este mulțumită. Destinul
celor trei surori este mai întunecat decât oricând, iar forțe nevăzute,
diabolice, atacă din senin, alungând bruma de liniște pogorâtă asupra insulei.
„-Bietul de tine, spune Madrigal. Tu chiar o iubești. Nu
ți-a mai spus nimeni asta?
-Da, da, mormăie el și se îndepărtează. Doar un nebun ar
iubi o regină.”
Deși a obținut coroana mult visată, Katharine nu poate
domni liniștită, căci demonii trecutului o împresoară fără milă. Coroana îi
este pusă în pericol din momentul în care un fenomen straniu, latent de mii de
ani, apare pe nesimțite, smulgând la propriu viața din trupul celor care se
nimeresc în fața ei: o ceață densă, venită parcă de nicăieri, lăsând în urmă
cadavre ciopârțite, descărnate, macabre. Este ceața creată de Regina Albastră,
cea de-a patra soră, numită încă din pruncie regină, destinată unei soarte
mărețe, cu mii de ani în urmă. Este însăși ceața, o putere necunoscută,
malefică, care lasă în urma ei cadavre și un popor speriat, care aruncă vina pe
actuala Regină, Katharine, supranumită și Moarta-Vie în urma evenimentelor
petrecute la sfârșitul primului roman. În aceste împrejurări macabre și cu
supraviețuirea surorilor ei Mirabella și Arsinoe, Katharine se vede nevoită să
lupte din nou, mai intens decât niciodată, pentru a-și păstra coroana și pentru
a dovedi că a fost aleasă cu un scop, că este capabilă să conducă, deși poporul
o blamează pentru ceea ce este ea de fapt.
„Cadavrele de pe plajă spun o poveste stranie. Unele spun
limpede că oamenii s-au înecat, după buzele vinete și fețele umflate, iar
altele indică urme de lovituri: un baiat are capul despicat , ca și cum ar fi
fost lovit cu un obiect greu și ascuțit, iar altul pare să fi fost înjunghiat
în inimă. Unele cadavre par să fie atât de vechi, încât carnea cade de pe
oasele albite de apa.”
Niciodată nu am perceput-o pe Katharine drept o tirană
însetată de sânge, așa cum toți cred că ea ar fi. Încă din primul volum am
simpatizat-o datorită puterii ei interioare de a face față celor mai
înspăimântătoare cerințe. Micuță și fragilă, ingerând de la o vârstă fragedă
nenumărate otrăvuri pentru a-și dovedi toxicitatea și pentru a deveni
puternică, însă în realitate purtând o mulțime de cicatrici în urma mâncărurilor
pline de otravă. Punându-se o mare presiune asupra ei, familia Aaron fiind la
putere de atâția ani și dorind să ducă mai departe tradiția prin care toxicii
dețin puterea în Consiliu și la tron. Mai nou, fiind nevoită să își împartă
gândurile cu reginele moarte de mii de ani, regine fără trup dar cu voință
proprie, care își revarsă furia prin intermediul Katharinei. Iar ura lor este
nemărginită, crescută ani la rândul în Domeniul Beccia, sălașul oaselor
putrezite ale reginelor pierzătoare, care de fapt nu au ajuns să fie regine,
dar acum, în urma unui tragic eveniment, reușesc să domnească prin Katherine,
acesteia fiindu-i din ce în ce mai dificil să le strunească poftele sângeroase.
„-Uneori mă întreb a cui e coroana asta, Pietyr. A mea,
sau a lor. Nu aș fi reușit fără ele.”
„Războinicele moarte o făceau să-i scapere mâinile pentru
o sabie, iar naturalistele moarte o împingeau să se plimbe prin grădină. Uneori
și toxicele moarte aveau poftele lor.”
Este ușor de înțeles de ce preferata mea este și va fi
întotdeauna Katharine. Încoronată, dar și înainte de a fi numită regină, lupta
ei este și a fost întotdeauna mai aprigă, confruntându-se cu nenumărate piedici
și forțe pe care nu le poate struni.
Fiind practic un pion pe tabla de șah a marilor puteri, a adevăratelor puteri,
care cer răzbunare, sânge și control absolut. Katharine este mai vulnerabilă ca
niciodată, o regină care își dorește să facă bine, însă răul se întoarce
împotriva ei și a persoanelor pe care ea le iubește cel mai mult.
„Katharine nu e prea impunătoare, micuță cum a rămas după
atâția ani de otrăviri. Cu cicatrice care o marchează pentru totdeauna și
pentru totdeauna palidă. Dar are ea ceva. Are ceva în afară de puterea dată de
reginele moarte de o mie de ani încoace, și toată insula va ajunge să-și dea
seama de asta.”
Pioni în marele joc al Zeiței sunt și Mirabella și
Arsinoe, cele două regine fugare. Deși crescute despărțite, cele două nu doresc
vărsarea de sânge care li se cere și fug împreună pe continent, dornice să
trăiască o viață simplă, în anonimat, croindu-și o nouă viață departe de
Fennbirn și de sora lor mai mică. Însă destinul are alt plan, viziuni stranii
și întunecate tulbură somnul naturalistei toxice Arsinoe. Viziuni din trecut,
de pe vremea Reginei Albastre, care vor să-i transmită un mesaj esențial. Atât
Arsinoe, cât și Mirabella se trezesc implicate din nou în politica insulei,
rolul acestora nefiind nici pe departe încheiat. Regina Albastră, care a domnit
acum sute de ani, are un mesaj pentru ele, mesaj ce va trebui descifrat cât mai
curând, căci de ele depinde soarta insulei Fennbrin.
Cea de-a doua regina preferată după Katharine este
elementala Mirabella, care nu m-a dezamăgit nici de această dată. Trădată de
către cei pe care îi considera propria familie, îndepărtată de cele două
prietene ale sale, Bree și Elizabeth și îndepărtată în mod brutal de la coroana
mult visată, Mirabella își unește forțele cu Arsinoe și rămâne aceeași fată
inteligentă, cumpătată și elegantă pe care o știm din volumele precedente, cu
excepția faptului că puterile ei mărețe sunt pierdute atât timp cât se află
departe de Fennbirn. Mirabella este cea care a pierdut absolul totul:
Templul, familia pe care credea că o are acolo, tronul pe
care toți i-au spus că îl va dobândi negreșit, fiind favorita tuturor, adorația
poporului. Acum este o fugară, o regină fără coroană, orfană și cu puterile
înăbușite, mocnind dureros înlăuntrul ei. Se dedică protejării surorii ei
Arsinoe, cea care era cea mai slabă, cea mai puțin plăcută, fiind sigură că va
muri în fața celor două surori. Acum puternică și descoperindu-și originea
toxică, Arsinoe este aleasă de Regina Albastră în vederea îndeplinirii unei
sarcini...extrem de dificile și mortale.
„Visul acesta este despre ceață. Și despre cadavrele care
sunt în ea. Sfâșiate. Înecate. Putrede. Visul acesta este o pătură albă care se
înfășoară în jurul prietenilor ei, în jurul lui Jules și lui Camden, în jurul
lui Billy, în jurul Mirabellei, acoperind insula și distrugând totul în cale.
Se încheie cu regina umbrelor stând ghemuită pe pieptul ei, ținând cu degetele
lungi și reci capul lui Arsinoe. Nu vorbește. Nici acum nu poate. Dar Arsinoe
știe ce vrea să spună.”
Un alt personaj care se remarcă tot mai mult în acest nou
volum este Jules, prietena cea mai bună a lui Arsinoe, protectoarea ei și cea
alături de care a crescut. Puternica naturalistă cu a ei pumă pe nume Camden
este nu numai cea mai puternică naturalistă din generația ei, ci și una dintre
cele mai puternice războinice, fiind binecuvântată și blestemată deopotrivă cu
harul legiunii. Fentând destinul – căci Jules ar fi trebuit omorâtă la naștere,
din cauza blestemului -, naturalista războinică este nevoită să accepte un (alt
)destin care-i era, până deunăzi, necunoscut. Forțată de împrejurări – dar mai
ales de războinica Emilia-, să înfăptuiască o profeție străveche, Jules se află
la începutul unor bătălii cruciale care vor schimba cursul tuturor
evenimentelor și destinul tuturor oamenilor, dar în special a celor trei
regine. O regină a Legiunii este pe cale de a se înălța deasupra tuturor, iar
întunericul se pogoara din nou asupra personajelor.
În lumea lor blestemată, nimic nu este simplu. Trei coroane se luptă pentru un tron întunecat, iar două domnii își înfruntă destinele,
eliberând pe pământ cele cele mai întunecate forțe văzute vreodată. Ce înseamnă
o coroană, când premiul este de fapt puterea absolută? Ce înseamnă să domnești,
când de fapt voința îți este înăbușită, iar moartea își dictează ce să faci?
Două domnii întunecate este o continuare de excepție, care poartă cititorul în
inima unei insule uitate de Zeiță, înăuntrul căreia răul sălășluiește la
fiecare pas, sângele vărsat îmbibă fiecare pagină a cărții iar ceața se pogoară
asupra personajelor, frângând destine și creând altele noi.
Mulțumesc editurii Corint și Leda Edge pentru acest
exemplar minunat. Puteți achiziționa cartea de aici.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu