Recenzie: Imperiul furtunilor de Sarah J. Maas
„Regina Promisă, dar nu lumii, ci zeilor – cheilor.”
De fiecare dată când citesc o nouă carte semnată Sarah
J.Maas, rămân uimită de talentul, imaginația și iscusința acestei
autoare extraordinare. De cuvintele care vrăjesc cititorul, de lumile complexe
născocite de autoare, de personajele memorabile, excentrice, extrem de realist
create, dar care sunt departe de orice noțiune referitoare la realitate. Căci
sunt personaje atipice, one-of-a-kind, reprezentative lumii fantasy, pe care
ți-ai dori să le întâlnești, să înveți de la ele, să populeze această lume
mohorâtă, adeseori plictisitoare, gri, fără sare și piper.
Cu cât înaintez mai mult în lecturarea seriei Tronul
de cleștar, cu atât îmi dau seama că nu pot numi un volum preferat.
Căci admirația mea pentru tot ce a reușit să creeze Sarah J.Maas crește de la
un roman la altul. Ba crește chiar cu fiecare capitol citit. Nu sunt deloc, dar
deloc o începătoare în ale fantasy-ului, dar pot să afirm cu mâna pe inimă
volumele acestei serii că o astfel de poveste rar mi-a fost dat să citesc.
Acțiunea explodează de la primele pagini, te împresoară
și te lasă fără suflare. Evenimentele din volumul precedent își continuă cursul
cu o și mai mare profunzime. Războiul este iminent, la o aruncătură de băț
distanță de viața tumultoasă și imprevizibilă a persoajelor preferate.
Întunericul amenință să explodeze, să răvășească lumile tuturor ființelor –
oameni, fae, vrăjitoare -, să stingă focul și credința, lumina și speranța din
sufletele eroilor noștri greu încercați.
Erawan, regele valg al întunericului, cel care în trecut a
adus sfârșitul a mii de vieți va lovi din nou, mortal, precis, neîndurător. Maeve,
regina poporului fae, invincibila creatură însetată după putere și control,
dorește cheile Wyrd – obiecte cu mare putere în mâinile celui care le va
deține, căci ele pot elibera și încătușa deopotrivă cele mai groaznice ființe
din câte au fost cunoscute pe fața pământului. În mâinile celor nepotriviți,
cheile vor aduce sfârșitul speranței și începutul damnării.
O profeție străveche va trebui împlinită, căci doar înțelegerea
acesteia și sacrificiul final va readuce
liniștea și prosperitatea popoarelor. Va curge sânge și mii de suflete vor
dispărea în neant, lumina lor stingându-se prematur, sacrificiul fiind de multe
ori în van. Însă promisiunea unei vieți mai bune nu întârzie să apară, însă
bătălia va fi cruntă. Este nevoie de o întreagă armată pentru a înfrânge răul
care ia diferite și monstruoase forme. Este nevoie de alianțe puternice,
loialități neașteptate, prietenii recâștigate și secrete dezvăluite nici prea
devreme, nici prea târziu, ci exact la momentul potrivit, pentru ca șansele de
câștig împotriva răului să crească. Este nevoie ca un nou popor să se nască și
să fie reclădit sub propria-i cenușă. Este nevoit să moară pentru a reînvia mai
puternic și mai stabil. Este nevoie de o regină pentru a înfrunta întregul
întuneric și de o mână de prieteni capabili să ofere o loialitate care să
depășească toate granițele.
Aelin Galathynius, Moștenitoarea focului, Regina umbrelor, asasina din Adarlan și hoața șireată și veșnic nesupusă
regulilor, prințesa pierdută și regina regăsită, răzvrătita cu mai multe identități,
cea care multă vreme nu și-a cunoscut originile și a supraviețuit atunci când
ar fi trebuit să fie moartă, micuța neajutorată transformată în asasină, eterna
visătoare și luptătoare, tânăra cu foc în privire și în suflet este mai
hotărâtă ca oricând să-și etaleze toate armele secrete și să lupte până la
ultima suflare. Până ce ale ei dragi ființe se vor afla în afara oricărui
pericol. Până ce profeția va fi împlinită, moment în care răul va fi învins
odată și pentru totdeauna. Într-un imperiu al furtunilor, inima ei de
foc va mistui întunericul și va alunga demonii. De fiecare dată când moartea îi
șoptește la ureche, ea găsește o cale pentru a supraviețui. Ea este cheia. Ea
este salvarea. Ea este răspunsul tuturor întrebărilor de până acum. Ea este
sacrificiul dătător de viață.
„Era o mincinoasă, o criminală și o hoață, iar Aelin se
temea că, după încheierea războiului, avea să i se spună mult mai urât. Dar
când întunericul nefiresc se adună la orizont, se întrebă dacă nu cumva se
încumetase la un lucru pe carea ea și toți prietenii ei cu colți nu ar fi putut
să-l ducă la capăt. Nu își permise să se lase cuprinsă de frică. Nu făcu decât
să lase focul negru să unduiască prin ea. Ea era o forță a naturii. Era o
calamitate și comandanta războinicilor nemuritori și legendari.”
Cu fiecare volum încheiat, conștientizarea apropierii de
finalul acestei serii devine din ce în ce mai pregnantă. Senzația pierderii
devine din ce în ce mai palpabilă pe măsură ce îmi dau seama că într-o bună zi
va trebui să-mi iau la revedere de la această poveste magistral scrisă. M-am
atașat de locuri și de personaje, am fost sedusă de complexitatea acestora,
vrăjită de promisiunea autoarei că următorul capitol va fi și mai bun. Și mai
bun. Cel mai bun. Așteptările mi-au fost întrecute, teoriile sparte în mii de
bucățele, credințele câștigate, pierdute iar la final recâștigate.
Aelin este cel mai complex personaj din literatura
fantasy. Evoluția ei este incredibilă, capacitatea de a se reinventa, de a
obține din mai nimic, totul, de a făuri nebunești și ingenioase planuri, de a
insufla teamă, respect, liniște și înțelepciune. Este un vulcan pe cale de a
erupe, este demnă dar învingătoare la finalul celor mai nedemne planuri. Este
puternică precum o stâncă, neclintită în propriile-i decizii nebunești, pariază
totul pe o carte, este un suflet pur, dar are mii de fețe. Este loială și vrea
ca în final să obțină un singur lucru – salvarea prietenilor ei dragi și a
poporului ei. Iar pentru acest lucru, Aelin va sacrifica totul.
„Promit că, indiferent de cât de departe am să plec,
indiferent de preț, când ai să-mi ceri ajutorul, am să vin. Am să cer să mi se
plătească vechi datorii și promisiuni. Ca să adun o armată de asasini, hoți,
exilață și oameni de rând. Iar ea asta făcuse, vorbise serios și obținuse tot.
Aelin Galathynius adunase o armată nu doar ca să provoace Morathul..ci ca să
zguduie stelele.”
Lumea este împărțită în două: de o parte sunt forțele întunericului, sub diverse
chipuri umane sau inumane, de cealaltă parte, Regina Focului și prietenii ei
proscriși.
Destinul face și desface alianțe ciudate, improbabile,
dar extrem de necesare. Atunci când te
joci cu înunericul, doar cei mai năstrușnici aliați și cele mai improbabile
loialități te pot ajuta să readuci lumina aducătoare de speranță. Iar femeile
știu asta cel mai bine, fie că sunt fae, muritoare sau nemuritoare, metamorfice
sau sclave. Pot afirma cu ușurință că acesta este volumul lor, a celor
curajoase și loiale, a femeilor cu idei ingenioase, a celor care au suferit
atât de mult și au pierdut aproape totul încât se lansează în bătălii cu zero
șanse de supraviețuire, dezvăluindu-și ghearele și colții, inimile calde și
trupurile pervertite.
Am spus și voi spune mereu că unul dintre cele mai
grozave și originale persoanje este cruda vrăjitoare Manon Blackbeak. O ființă
născută din dragoste, dar crescută cu ură și învățată să nască ură. Manon este
rezultatul unui plan inuman, este ființa plămădită din întuneric, ură, sânge și
cruzime. Originile ei nu sunt la fel de întunecate, însă singura ei ruda a
crescut-o ca pe un experiment dedicat demonilor, însă nimic nu a putut sta în
calea dreptății pe care singură a dobândit-o. Feroce și inteligentă, dură dar
nu lipsită de inimă, vicleană și o exelentă luptătoare, știind când să lupte
dar și când să renunțe, Manon își salvează sabatul de vrăjitoare și pune
prietenia și loialitatea mai presus de orice. Sălbatică într-un mod care te
face să te atașezi și să o respecți pe vrăjitoarea veșnic îmbrăcată în haine
negre, de piele, Manon luptă cot la cot cu noii ei aliați, speranța de a obține
un viitor liniștit alături de Cele Treisprezece pe pământul ce le-a fost luat
și blestemat sădind în inima ei de nemuritoare. După mii de vieți petrecute
într-o continuă vărsare de sânge, vrăjitoarea de o frumusețe sălbatică este
pregătită să lupte doar pentru dorințele ei și ale vrăjitoarelor ei. Doar
pentru a salva, nu pentru a nimici. Doar pentru iubire, și pace, și
prosperitate, nu pentru sânge, răzbunare, ură.
„Și, în clipa aceea, Manon înțelese că existau forțe mai
mari decât obediența, disciplina și brutalitatea. Înțelese că ea nu se născuse
fără suflet, că nu se născuse fără inimă. Iertarea strălucea pe chipurile Celor
Treisprezece ale ei. Iertarea, înțelegerea și loialitatea care nu era o
obediență oarbă, ci făurită în durere și luptă, în victorii împărtășite și în
înfrângeri. Forjată în speranța unei vieți mai bune – a unei lumi ma bune.”
Relațiile ei cu Asterin, Aghiotanta ei, Abraxos, balaurul
ei mic și slab, dar incredibil de feroce și loial și Dorian, regele fără
coroană, asemenea ei, sunt impresionante și complexe. Este salvată de aceștia
și salvează la rândul ei. Promite un destin măreț și visează la un viitor mai
bun.
„Ei auziseră, fără îndoială, ce era ea. Cele Treisprezece
auziseră. Nu doar o Crochan pe jumătate, ci ultima Regină Crochan. Pe mâini,
simțea sângele vrăjitoarei Crochan. Și mantia ei..mantia roșie era întinsă pe
marginea patului. Mantia surorii ei. Pe care bunica o obligase să o poarte,
știind cui îi aparținuse, știind cui îi tăiase Manon gâtul. Nu mai era
moștenitoarea Cioc-negru, cu sau fără sângele Crochan. Disperarea se cuibări ca
o pisică în jurul durerii din burta lui Manon. Ea devenise un nimeni și un
nimic.”
O altă femeie care se remarcă nu doar prin frumusețea ei,
dar mai ales prin inteligența și prietenia ei necondiționată este Lysandra,
ființa metamorfică subjugată ani de zile, dar acum liberă să-și construiască un
destin măreț alături de prietenii ei pe care îi apără așa cum se pricepe mai
bine. Legătura ei cu Aelin și Aedion este una specială. Salvată de Aelin,
Lysandra rămâne profund îndatorată ființei care a scăpat-o din mrejele unui
bărbat care a profitat de tinerețea și calitățile ambelor tinere. Capacitatea
ei de a se transforma în orice ființă din univers îi este de ajutor echipei lui
Aelin și nu de puține ori mărinimia, curajul și inteligența Lysandrei i-a
salvat de la o moarte sigură. Fosta damă de companie nu uită cine a ajutat-o și
cine a pus-o la pământ, astfel că lupta ei pentru dreptate, adevăr, libertate
și iubire este abia la început.
„Lysandra se așeză grațios pe balustrada lată din lemn,
își balansă picioarele peste bord..și căzu în apă. Dedesubt, în adâncuri, Aelin
zări o strălucire, o transformare și o întindere. Oamenii începură să înjure.
Iar Lysandra continuă să crească sub apă, pe fundul nisipos din port. Un bot
lat și verde ca jadul, cu dinți albi sfâșietori, fornăi puternic, apoi se arcui
din nou sub apă, dezvăluind pentru o clipă capul mare și ochii șireți când
dispăru. Lysandra își înfipse ghearele curbate și ascuțite în marginea
recifului ca să rămână pe loc în valuri și privi apa liniștită, care se
întindea înainte, la nesfârșit. Astfel, își începu straja mortală.”
Un rol micuț, dar nu nesemnificativ îl are și tânăra
Elide Lochan, prizoniera unei vieți de sclavie, dezonoare și suferință în lupta
împotriva forțelor răului. Deși grav afectată fizic în urma maltratărilor la
care a fost supusă de-a lungul mai multor ani de unchiul său malefic, Elide oferă
un adevărat exemplu de voință, curaj, loialitate. Riscă totul pentru a o găsi
pe Celaena și de a-i înmâna obiectul misterios pe care îl protejează cu prețul
vieții ei, obiect ce se vrea a fi o mulțumire către tânăra asasină din partea
unei alte tinere curajoase, care din păcate a pierdut lupta cu întuenricul,
însă a dorit să-i recompenseze bunătatea asasinei. În drumul ei anevoios, Elide
îl întâlnește pe temutul și războinicul fae aflat sub influența lui Maeve,
Lorcan. Cum va supraviețui Elide acestei întâlniri și dacă va reuși să ajungă
atât la Celaena, cât și la Aelin, fără a ști că sunt una și aceeași persoană,
rămână se descoperiți din paginile acestei cărți.
Alături de toate aceste femei puternice luptă cei mai de
elită războinici, masculi care posedă impresionante calități de luptători. Unul
dintre ei este Aedion, alias Lupul Nordului, vărul lui Aelin și cel care a
crescut învățând să lupte, fiind unul dintre cei mai puternici generali ai
Adarlanului. Frumos, letal și loial până la moarte verișoarei lui mult iubite,
Aedion își demonstrează neîncetat calitățile de luptător, alăturându-se armatei
lui Aelin. Între Lup și exotica metamorfă Lysandra se naște o relație
tumultoasă, cu suișuri și coborâșuri.
Un alt nume care va răsuna pe vecie în gândurile fanilor Tronul de cleștar este Dorian Haviliard,
prințul moștenitor rămas fără coroană, dar care moștenește în schimb puteri
nebănuite. Scăpat de sub influența Valgilor, Dorian poate părea la început
lipsit de viitor și înfrânt, însă capacitatea lui de a se remonta, de a se
aduna precum cioburile unui porțelan spart îl salvează de la o înfrângere
urâtă, pe el și pe noua lui familie. Un nou cuplu – îndrăzneț, sălbatic și
savuos se naște pe măsură ce destinul chipeșului Dorian se întersectează cu cel
al sălbaticei Manon. Replicile dintre ei sunt savuroase, demențiale, teribil de
sexy. Cine spune că iubirea nu este periculoasă, nu i-a întâlnit pe cei doi.
Nu am să uit nici de cei patru războinici fae – Rowan,
Lorcan, Gavriel și Fenrys. Rowan este sufletul pereche al lui Aelin, carranam-ul ei, cel alături de care
împărtășește o relație specială, bazată pe magie și iubire dincolo de
eternitate. Relația lor este una ce nu poate fi exprimată în cuvinte, iar
destinul lor, tragic. Iubirea lor este supusă unor încercări inumane, la fel și
legătura pe care o împărtășesc, laolaltă cu magia ambilor, extrem de explozivă
atunci când cei doi sunt unul în brațele celuilalt.
Sacrificile pe care cei doi îndrăgostiți vor trebui să le
facă sunt imense, dragostea lor predestinată fiind pusă la grele încercări.
Dincolo de cuvinte, dincolo de capcanele în care au picat de-a lungul timpului,
dicolo de suferință și setea de a-și împărtăși iubirea, Aelin și Rowan vor
trebui să-și sacrifice inimile pentru a face ceea ce este corect, pentru binele
tuturor.
„M-aș fi luptat tot restul vieții mele ca să găsesc o
cale de a mă întoarce din nou la tine. Am știut asta din clipa în care ai ieșit
din întunericul Valgilor și mi-ai zâmbit printre flăcările tale.
O, zeilor ! Asta o scotea din minți –focul dintre ei. Cu
el, ar fi putut transforma întreaga lume în scrum. Îți aparțineau unul
celuilalt și se găsiseră peste secole de vărsare de sânge și pierderi, peste
oceane, regate și război.”
Lorcan, Gavriel și Fenrys au rolurile lor definitorii în
tot acest amalgam de emoții și trăiri spectaculoase numit Imperiul furtunilor.
Toată echipa Reginei focului este alcătuită din ființe
extraordinare, firi extrem de diferite, încăpățânate, orgolioase și care se bat
în puteri, dar care se completează reciproc. Recunosc prietenia și iubirea
sinceră când o întâlnesc și nu renunță la ele. Sunt idealiști, visători,
luptători, loiali și mortali când vine vorba de a se apăra și a-și apăra
iubirea născută în cele mai întunecate vremuri.
„- Două femei ale căror căi s-au intersectat în seara
asta așa cum rareori am văzut. Două regine care ar putea controla oricare
jumătate a acestui continent – două fețe ale unei monede. Amândouă sunt metise.
Manon, o vrăjitoare Dinți-de-fier și o Crochan. Aelin..
- Om și Fae, termină Rowan în locul lui.
- Ele două acoperă cele trei rase principale de pe
pământul acesta. Una este muritoare și alta nemuritoare. Una venerează Focul,
iar cealaltă Întunericul. Trebuie să continui? Se pare că intrăm direct în
mâinile cui controlează jocul acesta – de veacuri.”
Imperiul furtunilor este începutul sfârșitului. Un roman epic de 730 de
pagini, alert, ingenios creat, care te va răscoli pe dinăuntru și îți va oferi neprețuite lecții despre
iubire, prietenie, loialitate, curaj și determinare, lunină și întuneric,
sacrificiu și viață.
Sarah J.Maas a reușit să creeze, încă o dată, un volum de o frumusețe
covârșitoare, care nu poate fi exprimată în cuvinte.
Mulțumesc din suflet librăriei online Libris.ro
pentru acest exemplar minunat. Pe Libris.ro găsiți cele mai frumoase
titluri, la un preț avantajos.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu