Recenzie: Palatul de spini. Cântecul umbrelor de Eliza Mazilu
„Cea
binecuvântată de zei. Aleasa. Blestemul strămoșilor tăi s-a năpustit asupra ta.
A început. Strânge-ți aliații, fiică a vânturilor. Venirea ta a fost
prevestită. Trezește ce a fost izgonit și recuperează ce a fost pierdut.
Bestiile se agită la chemarea celor fără sfârșit.”
Un tărâm magic, o promițătoare lume fantasy, personaje
complexe ce posedă puteri nebănuite, întuneric și lumină, eterna luptă dintre
bine și rău, trădări, minciuni și agonie, frumusețe înșelătoare, magie și
opulență, acestea sunt doar câteva dintre ingredientele
cu care tânăra autoare Eliza Mazilu „s-a jucat” în noul său
roman fantasy, Palatul de spini. Și ce mai carte i-a ieșit !
Niciodată nu refuz un fantasy promițător, sunt pentru
eternitate îndrăgostită de tot ceea ce îmi poate oferi o poveste fantastică
clădită din vise și speranțe, magie și frumos, construită din lumini și umbre,
cu personaje pe care să le îndrăgesc sau să le urăsc deopotrivă, de care să mă
atașez și care să îmi vorbească ca unei bune prietene, fidelă credințelor și
lumii lor.
Nici de această dată nu am dat greș cu alegerea făcută,
încă de prima oară când am văzut coperta și am citit synopsisul mi-am spus că-i
musai să citesc această carte, să mai adaug o poveste dragă la colecția mea din
bibiloteca sufletului. Am fost atrasă de impunătorul Palat de spini, m-am
lăsat sedusă de bunăvoie de Cântecul
umbrelor, am aprins O flacără în
întuneric, am căutat îndelung în beznă până am auzit Un strigăt ce ar fi trebuit să rămână neauzit și am reușit, la final, să aprind O scânteie de speranță.
Am pășit cu încredere, dar nu lipsită de temeri, într-un
univers extrem de frumos, dar înșelător și crud, numit Aelford, împărțit pe mai
multe continente, dacă le pot numi așa și populat în majoritatea cazurilor de
către cele mai vechi, puternice și sălbatice creaturi din lume, elfii, cealaltă
parte fiind populată de oameni, ființe inferioare acestora, pe care nu dau doi
bani.
Aerilon, orașul Elfilor Luminilor servește ca locuință
principală a Consiliului Marilor Elfi, consiliu alcătuit din șase lorzi avizi
după putere, bogății și control, șase lorzi corupți, autoritari și care nu se
dau în lături de la nimic în drumul lor spre putere, nici măcar de la a omorî
oamnei sau chiar elfi mai slabi, lipsiți de apărare. Dorwine este orașul
populat de Elfii Întunericului, ființe destul de brutale și haotice, ultimul pe listă fiind Aelwic, Orașul oamenilor,
numit și Orașul sclavilor, aflat la zeci de metri sub pământ, acolo unde mii de
suflete trăiesc în sărăcie și mizerie, lipsiți de mâncare, conduși de oamenii
înstăriți, cei care fac legea și îi condamnă pe cei mai săraci la o viață de
sclavi.
Aelwic este locul unde Emryn, o tânără sclavă, își duce
existența muncind ziua pentru cei bogați, iar noapte furând pentru familia ei,
în special pentru Elsie, sora ei mai mică, fragilă și bolnavă, și pentru Loras,
fratele ei mai mare. Pe lângă traiul necruțător la care este supusă, fiind
privată de razele soarelui și de aerul înmiresmat și răcoritor, Emryn este
nevoită să care în spate povara unui secret ce ar putea-o condamna la moarte
sigură, pe ea și poate chiar și pe familia ei. Tânăra sclavă posedă abilități
ciudate, nedemne de un simplu muritor, puteri neobișnuite pe care nu ar trebui
să le aibă și pe care înceracă zi de zi să și le înăbușe.
„Elsie și Loras, căprioara și cerbul, despărțiți, dar
aproape. În timp ce unul înflorește ca primăvara, celălalt se usucă precum
toamna. Moartea e mână-n mână cu unul și dușman cu celălalt.”
Însă nimic nu poate sta în calea destinului, iar o
întâmplare nefericită o aduce pe Emryn în fața eșafodului. Însă nu moartea este
cea care o va întâmpina, căci tânăra va fi nevoită să facă față unui destin
mult mai măreț, la care nici măcar nu visase vreodată. O creatură aprigă cu
aripi, solzi și ochi sfredelitori o salvează din mâna oamenilor asupritori, un
nou capitol urmând a fi scris în cartea vieții ei.
„Emryn jură că nu mai văzuse niciodată o creatură atât de
frumoasă și grațioasă, încolțind-o cu ochii lui roșii. Părul lui negru precum smoala și dezordonat îi scoteau în
evidență urechile alungite, semn clar că era un eșf. Un elf adevărat, iar ea
era prinsă într-o cameră cu el. Legendele aveau dreptate, erau atât de frumoși,
era înpăimântător.”
“Ochii lui roșii ce-l făceau să semene mai mult cu o
bestie a nopții decât cu un elf al Luminii îi căutară privirea și preț de o
secundă își îngădui să-l privească. Nu era nimic uman sau bun la prima vedere,
ci doar un ocean infinit ce ascundea povești pe care ea nu le va cunoaște
niciodată. Elfii erau nemuritori, ceea ce însemna că cel din fața ei putea să
aibă sute de ani. Fața lui striga a tinerețe și frumusețe fără sfârșit, dar
ochii lui erau antici și lipsiți de emoție.”
Trebuie să recunosc că volumul este o combinație a mai
multor best-seller-uri extrem de îndrăgite, însă o combinație reușită și
promițătoare căreia nu am ce să-i reproșez, în ciuda părții mele extrem de
analitice când vine vorba de o carte fantasy inspirată din alte cărți de
același gen. Începutul m-a făcut să mă gândesc la The Hunger games, traiul precar pe care oamenii erau nevoiți să-l
îndure, conducătorii cruzi care le făceau viața un infern, Alegerile anuale în
urma cărora un om sau mai mulți erau luați pentru totdeauna de elfi, nu se știe
unde și ajungând nu se știe cum, dragostea și sacrificiile făcute de Emryn
pentru a-și ține frații departe de probleme, toate acestea aducându-mi izbitor
de bine aminte de celebra distopie semnată Suzanne Collins. Continuarea și tot
ceea ce se întâmplă până la finalul volumului mi-a amintit de cărțile semnate
Sarah J. Maas, Regatul spinilor și al
trandafirilor și puțin de Tronul de
cleștar. O posibilă similitudine poate exista și între acest volum și Prințul nemilos al autoarei Hooly Black,
amebele fiind povești cu elfi, însă nu am de unde știi detaliile, cum nu am
citit ultima carte menționată.
Cu toate acestea, repet, cartea are un început promițător
și mi-a plăcut extrem de mult, fiind extrem de nerăbdătoare să citesc și
volumul doi (și de ce nu, trei, patru, poate autoarea ne va surprinde frumos).
Atât povestea, cât și personajele, mi-au plăcut enorm de
mult. Am savurat momentul salvării tinerei fete de către puternicul și
enigmaticul Reghan, un elf ce posedă calități neobișnuite, căci el poate mânui
extrem de bine Ashe, capacitatea de a controla focul. Pe lângă această măreață
abilitate, el este și moștenitorul puterii Therion, fiind capabil să se
preschimbe într-un dragon. Reghan, însărcinat cu găsirea elfilor cu abilități
rare, este cel care îi simte neobișnuita
putere a Emrynei și o salvează din ghearele morții, ticluind un plan și
încercând să o atragă pe fată de partea lui și a surorii sale gemene. Ei sunt frații
Varangot, cei care au pierdut totul, cei care de la o vârstă fragedă au învățat
ce înseamnă durerea, suferința, moartea, cei care vor să-și răzbune familia
distrusă, să facă dreptate și să-i înlăture de la conducerea Marelui Consiliu
pe cei șase lorzi corupți, dar în special pe unchiul lor, ucigașul familiei
lor, cel care i-a subjugat secole în șir.
Va reuși Emryn, prin puterea Aeria pe care o posedă, să
readucă pacea și dreptatea într-un tărâm dominat de ură, moarte și întuneric?
Va reuși tânăra fată, prin capacitățile de care dă dovadă, dar și prin iubire,
loialitate, curaj și determinare să-și salveze frații de la un destin
necruțător și să readucă lumina în viața celor doi gemeni?
„Se aplecă instinctiv pe el și strânse cu putere
coarnele. Chiar când erau la câțiva zeci de metri de sol, Reghan bătu din
aripi. Din nou și din nou și din nou.
Curând se aflau deasupra grădinilor, deasupra palatului.
Se forță să se ridice câtuși de puțin pentru a privi mai bine orașul de sub ei.
era splendid. Plin de lumini colorate, de viață și de veselie. Vțntul rece îi
biciuia fața și Emryn întâmpină senzația plăcută cu inima deshisă – nu s-ar
putea sătura niciodată de asta.
Simți cum forma de dragon a lui Reghan se mărea, aripile
lungindu-i-se precum corpul. Scoase un răget înspăimântător ce o făcu să
zâmbească larg.
Se aventurară aproape de munți, înălțându-se din ce în ce
mai mult. Emryn își lăsă capul pe spate și închise ochii asta trebuia să fie
libertatea. Nu se simțise niciodată atât de liberă, tânără și în viață. Nu
gustase niciodată aerul rece al nopții și nu văzuse cerul înstelat de la o
asemenea înălțime.”
Emryn este cheia către salvare, libertate și dreptate. Ea
este asul din mâneca celor doi elfi excentrici, care, deși posedă capacități
demne de invidiat, au fost nevoiți să-și plece captele în fața unui tiran
dominator și avid de putere. Emryn este lumina fraților ei, implicați fără voia
lor într-un război periculos și care împart un destin magic, dar crud. Emryn
este o luptătoare redutabilă, în ciuda condiției sale umane. Deși
înspăimânatată de viața pe care urmează să o ducă pe tărâmul elfilor și sceptică
cu privire la planul gemenilor, înfricoșată de brutalitatea lorzilor și a
elfilor în general, Emryn este genul de personaj eroină care nu se plânge
atunci când trebuie să facă față provocărilor, în special abilităților pe care
nu ar trebui să le aibă și viitorului ei incert, dezvăluit prin mici frânturi
dintr-o profeție străveche.
“Fusese asuprită și batjocorită prea mult timp. Era
timpul să-și folosească vocea și darurile pe care fusese învățată să le ascundă
de când era mica și să creeze ceva mai bun, ceva măreț. Era timpul să le arate
tuturor de ce era capabilă. Nu existau limite pe care nu le-ar încălca, elfi pe
care nu i-ar omorî. Avea să-i nimicească pe toți cei care îi vor sta în cale,
și o va face cu un zâmbet pe buze.”
Relația pe care o dezvoltă cu cei doi gemeni este una
care evoluează pe parcursul poveștii și care capătă noi valențe după fiecare
capitol. Reghan este fratele impunător și cumpătat, de multe ori tăcut sub
povara greutăților, compromisurilor și a deciziilor pe care a fost nevoit să le
facă de-a lungul lungii sale vieți. El este fratele matur capabil de orice
pentru a-și salva unica soră rămasă în viață, pe Asteria, geamăna lui
asemănătoare în toate, amândoi având aceleași puteri Ashe și Therion, amândoi
mistuiți pe dinăuntru de același foc mistuitor, de același trecut nedrept, de
aceași trădare care le-a încătușat sufletele și i-a privat de libertatea
alegerii unei vieți așa cum și-o doreau.
„- Trăim într-o lume crudă, șopti ea, cu vocea ei rece și
lipsită de orice emoție. Suntem înconjurați de ură, lăcomie și cruzime. Vei
întâlni foarte puțini elfi buni, asta din cauza felului în care am fost
obligați să trăim de secole. Când fratele meu mi-a spus despre tine și de
potențialul tău enorm, l-am rugat să nu te ia de acolo, l-am rugat să te lase
în Aelwic, unde erai complet indiferentă la ce se întâmplă aici.
- Eram o sclavă, reuși ea să spună, strângând cu mâna
liberă brațul scaunului.
- Tot ce ai făcut a fost să dai la schimb o pereche de
lanțuri pentru altele.”
Asteria este femeia elf extrem de frumoasă și excentrică,
nebună în sensul bun al cuvântului și impulsivă, care nu se dă înlături de la
un scandal sau chiar de la o bătaie, dar care are un suflet mare și o bunătate
necaracteristică elfilor. Își iubește necondiționat fratele și împarte cu el
povara unei vieți lipsite de dragoste, împliniri, libertate. A suferit cumplit
în copilărie și a învățat că nu trebuie să se încreadă în nimeni, dar cu toate
acestea nu stă pe gânduri când o întâlnește pe Emryn, purtându-se cu ea de parcă
ar fi surori și oferindu-i inima și încrederea ei.
„În fața ei se afla cea mai frumoasă femeie pe care o
văzuse vreodată. Părul asemănător cu cel al lui Reghan era ondulat, abia
atingându-i șoldurile, încadrându-i perfect fața delicată și palidă. Urechile
ei ascuțite erau ornate cu cercei cu perle negre, asortându-se perfect cu aura
din jurul ei. buzele ei pline și roșii erau arcuite într-un zâmbet nu tocmai
prietenos, dar nici urâcios. Purta un machiaj strident ce mergea mână-n mână cu
rochia ei roșie mulată, îmbrățișându-i corpul suplu, dar generos precum o
mănușă.”
În ajutorul cauzei celor trei vine și elful Conan, cel cu
o reputație nu tocmai bună, căci este maestru în arta manipulării și a
înșelăciunii, fură fără pic de scrupule și posedă, pe lângă una dintre puterile
specifice elfilor, un simț al umorului ieșit din comun. În ciuda acestor
calități, Conan face orice pentru a-și apăra prietenii și întregește tabloul
celor patru rebeli plecați în căutarea dreptății. Din acest tablou mai fac
parte alte numeroase personaje, care au un rol bine definit în întreaga
poveste, cum ar fi Lyra, o lupătoare redutabilă,apriga fiică a unuia dintre
lorzi, membră a Oridnului Negru și amică la cataramă cu Conan, însă devotată elfilor
și lorzilor, Dagon, regele excentric și sălbatic al Valadrienului, Vardon, unul
dintre cei șase lorzi, care posedă de asemenea Aeria, la fel ca și Emryn.
Comploturi și trădări, minciuni și secrete, lupte purtate
pe viață și pe moarte, personaje excentrice, frumoase, dar necruțătoare,
romance subtil și frumos inserat printre poveștile de viață ale personajelor,
toate acestea și mult mai multe veți găsi în cartea Elizei Mazilu.
Am apreciat enorm construcția personajelor, în special a
personajului feminin principal, Emryn, care, în ciuda faptului că este un om
pierdut în lumea necruțătoare a elfilor, practic o începătoare și o neinițiată
care se vede nevoită să lupte până la epuizare pentru a-și controla puterile cu
care a fost investită, nu este acel gen de fată incapabilă, plângăcioasă,
stângace și care devine, de la o simplă muritoare, o eroină incredibilă într-un
timp mult prea rapid. Nu este un personaj clișeic iar evoluția ei nu este una
forțată, lucru pe care l-am apreciat enorm, deoarece de multe ori am întâlnit
personaje principale care au stricat toată povestea.
Pe de altă parte, singurul lucru pe care l-am observat și
care nu a fost tocmai pe placul meu, este unul referitor la Reghan. Acesta este
descris ca fiind “o bestie mitică și înfiorătoare”, lucru pe care nu prea l-am văzut. Reghan
este un elf hotărât, impunător și capabil, însă nici pe departe înfiorător.
Mi-ar fi plăcut să fie mult mai dark, mai untouchable, să dea dovadă de mai
multă cruzime, să nu fie ușor de înfrânt. Dar bănuiesc că, la fel ca superba
lui soră, posedă o latură umană greu de înțeles pentru un elf.
Palatul de spini este primul capitol dintr-o poveste magică care sper că
ne va încânta cu multe volume de acum înainte. Personal aștept cu nerăbdare
reîntâlnirea cu aceste personaje pe care le pot numi noii mei prieteni dragi.
Mulțumesc din suflet librăriei online Libris.ro
pentru cartea oferită spre recenzie. Nu uitați că pe Libris.ro găsiți o
selecție de titluri pe placul tuturor, la prețuri accesibile.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu