Recenzie: Necunoscuta de Mary Kubica
„Important
nu e ce-ți oferă lumea, ci ce-i dăruiești tu. Anne din Green Gables. Citează din Anne din Green Gables. Normal, îmi
spun eu, când mi-o amintesc așezată împreună cu copilul pe podeaua bibliotecii
cu doar o zi înainte, citind din cartea lui L.M.Montgomery.”
Prima carte semnată Mary Kubica pe care am citit-o a
fost Fata
cea bună (recenzie, aici), acum câțiva ani buni. Mi-a plăcut foarte
mult, deoarece autoarea este o foarte bună scriitoare de thriller psihologic,
iar eu sunt întotdeauna nerăbdătoare să descopăr povestea din spatele poveștii,
tot ce rămâne nespus, secretele minții umane, suișurile și coborâșurile cu care
un om trebuie să se confrunte de-a lungul vieții sale și felul în care toate
aceste lucruri își pun amprenta asupra lui, asupra noastră, a tuturor.
Deși, dacă țin bine minte, am dat nota maximă pe
goodreads cărții Fata cea bună, Necunoscuta mi-a plăcut și mai mult.
Este o poveste cu adevărat impresionantă, înduioșătoare, un thriller care
într-adevăr te ține conectat cu povestea relatată și cu personajele imaginate –
personaje pe care le vei simți apropiate, vei empatiza cu ele și vei suferi
atunci când îți vor destăinui secretele vieții lor și lucrurile prin care au
fost nevoite să treacă de-a lungul anilor. Sunt personaje imperfecte, cu vieți
aparent normale (unele) ori cu vieți pline de suferință și încercări. Sunt
personaje complexe, care au atât o latură bună, cât și una mai puțin bună, fiind uneori
pioni pe tabla de șah a altora, alteori luându-și destinul în propriile mâini,
încercând să repare ce poate nu va mai putea fi reparat niciodată. Oricum
le-ați percepe, vă vor intra în suflet, vă vor face să vă revoltați și să vă
doriți să faceți ceva împotriva nedreptăților care există la tot pasul,
indiferent din ce țară provii ori din ce categorie socială faci parte.
Latura pshologică a personajelor este evidențiată în
fiecare capitol și cu cât înaintăm mai mult în poveste, cu atât mai bine
spargem pojghița de incertitudine, însă întrebările vor continua să apară până
în ultimul capitol, scriitoarea știind prea bine cum să țină cititorul în
suspans.
Întreaga poveste este redată prin alternarea capitolelor,
care sunt redate din trei perspective diferite,
această modalitate de a scrie o carte fiindu-mi cel mai pe plac, în acest fel
reușind „să intru în bocancii” fiecărui personaj în parte, așa cum îmi place
mie să spun, înțelegând mult mai bine cu ce se confruntă respectivul, reusind
să mă conectez la un alt nivel al intimității cu acesta, având o altă
perspectivă (mai interesantă) asupra gândurilor, sentimentelor și trăirilor
acestuia.
Necunoscuta îi aduce laolaltă pe Heidi, Chris și Willow, trei
personaje destul de diferite, dar care trec împreună prin multe momente
cruciale. Heidi este mama (încă) tânără a unei adolescente răzvrătite, Zoe,
soția lui Chris și angajata unei organizații caritabile care se ocupă cu
ajutorarea persoanelor defavorizate. Este empatică și bună la suflet, gata mereu
să dea o mână de ajutor oricărei persoane care i-o cere (chiar și celor care nu
o cer), îți face timp pentru ajutorarea persoanelor aflate la ananghie chiar și
când își termină porgramul, nu este materialistă și este obsedată în a-i ajuta
pe cei care duc o viață mult mai grea decât ea – deși nici viața ei nu este
roz, nici pe departe. Chris este soțul lui Heidi, caracterul total opus al
acesteia. Puțin spre deloc empatic, Chris a știut încă de mic ce cale să
urmeze, înscriindu-se la o facultate bună și urmând calea finanțelor. Chris nu
este interesat în a-i ajuta pe alții, ci este un om de afaceri extrem de bun și
focusat în a face bani. Mulți bani. Ceea ce a și făcut, însă nu s-a oprit aici,
fiind genul de bărbat însurat mai mult cu serviciul, nu cu femeia de alături,
care i-a dăruit un copil. Asta nu înseamnă că nu își iubește familia, însă
Chris este categoric genul de om care se dedică atât de mult lucrului, încât
lucrurile esențiale tind să-i scape sau să nu le acorde atât de mare importanță
– cu ar fi problemele soției sale, Heidi.
Willow, pe de altă parte, este total opusul celor doi. În
special al vieții pe care cei doi îl duc. Fără un acoperiș deasupra capului,
fără bani, cerșind și cărând veșnic un bebeluș în brațe, Willow este un copil
cu alt copil, iar momentul în care Heidi o vede în aceeași stație de metrou
zile la rând, se hotărăște să o ajute, pe ea și pe bebeluș, luând-o la un
restuarnat, să mănânce. Însă ajutorul nu se încheie aici. Impresionată de
soarta potrivnică a tinerei și văzându-se pe ea în perioada maternității, cu
mica Zoe în brațe, se hotărăște să o primească în casă – doar pentru câteva
zile, atât cât fata se va pune pe picioare, iar bebelușul, bolnav, se va
vindeca. Însă ceea ce inițial pare un simplu act de caritate – poate puțin dus
la extrem, căci cine ar primi în casă două persoane fără casă, de pe stradă –
se transformă mai târziu într-un scenariu înfricoșător.
„Și o văd, așezată sub platforma șinelor, tremurând în
aerul mușcător. E rezemată de un zid de cărămidă, lângă standuri de ziare și
coșuri de gunoi, lângă băltoace umflate, așezată pe asfaltul rece și ud,
legănându-și copilul la piept. Copilul plânge. E disperare în legănatul ei, e o
mamă al cărei copil plânge neconsolat, iar ea e pe cale să-și piardă mințile.
Simt că mi se taie respiația pentru o clipă. Fata e un copil, iar bebelușul e
bebeluș. Nimeni nu merită o asemenea soartă, să n-aibă niciun ban și niciun loc
unde să stea; cu atât mai puțin merită asta un copil. Simt că mă ia tremuratul
când mă apropii de fată. Ridică bărbia când mă simte și, pentru o clipă, ochii
ni se întâlnesc, apoi îmi întinde paharul și întoarce capul. Ochii îi sunt și
mai osteniți și plini de pesimism. Sunt cât pe ce să mă răzgândesc din cauza
ochilor. Înghețați și albaștri ca florile de nu-mă-uita, cu prea mult tuș pe
ploapele umflate.”
Cine este Willow, cum a ajuns ea pe străzi, cerșind și
care-i povestea ei și-a bebelușului pe nume Ruby de care are atât de mare
grijă? Este ea majoră, așa cum susține, deși pare mult mai mică, și de ce
refuză să meragă într-un plasament pentru oamenii străzii sau la un spital
pentru a o trata pe copilă? Cine are dreptate în privința acesteia – Chris,
care o privește cu neîncredere și neliniște, susținând că fata sigur este o
hoață și o mincinoasă care trebuie dată pe mâna poliției sau Heidi, care bănuiește
că Willow a fost nevoită să facă față abuzurilor și a fugit pe stradă cu
copilașul ei de câteva luni? Și care-i povestea bebelușului, ce secrete se
ascund în spatele micului trupușor și care va fi soarta acestuia? Dar cel mai
important, cine sunt cu adevărat Heidi și Chris și care este povestea lor
nespusă, latura întunecată? Care sunt demonii cu care se confruntă cei doi, în
ciuda aparențelor și în ce fel acești demoni îi va afecta pe cei trei – Heidi,
Chris și Willow? Veți afla răspunsurile dacă veți citit această carte
tulburătoare și fiți siguri că vă veți înșela indiferent de ce teorii o să vă
treacă prin minte J
„Mă gândesc la căldura acelei case frumoase, la patul
moale în care stăteam întinsă cu bebelușul sub pătura maro, moale ca blănița
unui iepure. Acolo, în casa aia, erau poze pe pereți, fotografii de familie, în
care erau toți trei, îmbrățișați, zâmbind. Fericiți. Mereu era cald în casa
aia, dar un alt fel de căldură, una care venea din interior, nu din afară. De
mult nu m-am mai simțit așa, de pe vremea mămicii. Heidi a fost cea mai
asemănătoare chestie cu o mamă de care am avut parte în opt ani. Era bună.”
Mi-a plăcut enorm de mult povestea, implicațiile
psihologice și prezentarea personajelor; am adorat să le descopăr secretele din
trecut. Mi s-a confirmat încă o dată că, din nefericire, trecutul ne modelează
(într-o oarecare măsură) și afectează mai mult decât am vrea să recunoaștem. Ne
lasă cicatrici și ne impune limite, ne face mai slabi și ne întemnițează într-o
lume pe care nu ne-o dorim, însă oricât de mult ne-am dori să evadăm, dacă nu
suntem suficienți de norocoși încât să avem persoane bune alături de noi, care
să ne susțină și să ne facă să vrem să continuăm mai departe, pierdem și ne
pierdem în propriile nefericiri și neajunsuri.
„În mintea mea nu mai există nici Willow, nici canapeaua
extensibilă. Doar un bebeluș frumos într-un– sunt sigură de asta -, iar eu
rămân în balansoar și nu pot să mă ridic și să-mi fac cafea fiindcă mă leagăn,
așteptând să vină cineva la el. Copilul se uită la mine și întinde mânuțele pe
lângă Willow, spre mine gândesc doar că vreau ca acel copil să-mi fie dat
înapoi. Îmi crește tensiunea, simt cum transpir la subraț și bluza de pijama se
lipește de mine. Brusc, nu pot respira, nu găsesc oxigen cu care să-mi umplu
plămânii.”
Uneori ne croim singuri destinul. Alteori alții decid
pentru noi. Alteori viața este de așa natură încât din start nu avem nicio
șansă. Ne învață cu răul până ce noi înșine devenim răul. Ne orbește și cădem pradă propriei răutăți. Ne transformă
în monștri fără măcar ca noi să realizăm acest lucru, iar când îl realizăm este
poate prea târziu.
Necunoscuta este o carte care ne face conștienți asupra acelor părți
necunoscute din noi, acelor suferințe și neajunsuri pe care nu credem că le
avem, până în momentul în care ne frâng pe dinăuntru. Necunoscuta este o
poveste tulburătoare despre iubire dar mai ales lipsa ei, familie și
sacrificiu, viață și moarte. Despre cum trecutul lasă întotdeauna urme pe care în
unele cazuri nu le putem șterge pe veci.
Mulțumesc enorm editurii Herg Benet pentru acest
volum impresionant și neașteptat de tulburător. O lecție de viață
dulce-amăruie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu