Recenzie: Trădătoarea Baru Cormoran de Seth Dickinson
„Am comis o crimă îngrozitoare. Așa de îngrozitoare, că
simt că pot face orice, că pot comite orice păcat, că pot încălca încrederea
oricui, fiindcă în orice fel m-aș distruge, nu poate fi mai rău decât ceea ce
am făcut deja.”
Aceasta este confesiunea unei tinere care, crezând că
ambiția ei de nestrămutat și dorința de a se răzbuna îi vor fi suficiente
pentru a schimba lumea coruptă în care trăiește, joacă totul pe o carte.
Moralitatea și principiile sale, iubirea și viața celor dragi, sănătatea
mentală, inocența și visele copilei ce-a fost odinioară. Și joacă atât de bine,
încât la final nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să-și numere bătăliile
duse, luptele pierdute și pe cele câștigate, viețile sacrificate în carnagiul
Mascaradei.
„Nu de ceea ce-ți face Mascarada ar trebui să te temi, ci
de ceea ce te convinge să-ți faci singur.”
Lui Baru Cormoran i se pregătește un destin aparte. Un
destin pe care și l-a croit singură din momentul în care a hotărât să-și
părăsească casa și părinții, permițându-și să țintească mai sus, să viseze la o
lume dreaptă și la un viitor mai bun, voind să se infiltreze în tabăra
dușmanului, dorind să devină una cu acesta pentru a-l putea înfrânge în
propria-i casa, cu propriile reguli și la propria-i tablă de șah. Ambițiile
tinerei depășesc limitele unui simplu copil ce stă și-și privește părinții
chinuindu-se pentru o zi de mâine mai bună, pentru un viitor care să nu însemne doar
subjugare și tiranie, ci libertate și
prosperitate. Ambițiile născute din dorința de mai bine depășesc chiar și
limitele celei care acum a ajuns la
importanta vârstă de optsprezece ani, școlită
în inima imperiului, a dușmanului așadar, și devenită, în mod straniu, dar lămuritor
pe măsură ce parcurgem paginile și înțelegem mașinațiunile Mascaradei, marea
Contabilă Imperială a Provinciei Federative Aurdwyn. O poziție neașteptată
pentru o tânără străină crescută într-un loc aflat sub influența Imperiului,
periculos de înaltă pentru un om atât de neînsemnat. Un test? O condamnare
nerostită? Baru Cormoran acceptă funcția, iar schimbările ce vor urma de-a
lungul paginilor și anilor vor fi inimaginabile. Și ireversibile.
„Din curtea casei lor, construită din beton amestecat cu
cenușă, se auzeau scrijelitul pietrei pe sticlă și glasurile șoptite și
îngrijorate ale mamei și taților ei, o vânătoriță, un fierar și un scutier. Care-și
făceau griji în privința tratatului. Căută și acest cuvânt, sperând să-l
înțeleagă, de parcă înțelegerea i-ar fi dat putere asupra lucrurilor. Numai că
nu pricepea cum putea un tratat să fie otrăvit.”
„-Să nu crezi ce te învață acolo, îi șuieră mama ei la
ureche. Trebuie să ții minte ce i-au făcut lui Salm și să nu le dai nimic.
- Nu te poți lupta cu ei, mamă. Nu înțelegi cât sunt de
uriași. Te rog, găsește o cale să cădeți la învoială, te rog, nu muri ca Salm !
Baru se uită la mama ei, la ochii ei roșii de oboseală,
la umerii încordați de furie, și se întrebă ce se întâmplase cu femeia care
semăna cu un trăsnet, un nor de furtună, o panteră. Acum, dintre toate
lucrurile, nu mai putea s-o asemene decât cu o rană.”
Trebuie să recunosc că niciodată nu am mai avut ocazia de
a citi o astfel de carte. O carte care m-a trecut prin toate stările posibile
și pe care nici măcar acum, la câteva zile după ce am citit-o, nu reușesc să o
încadrez într-o anumită categorie. Este un fantasy, da, însă unul extrem de
politic. O mare parte din carte am fost inițiată în ale contabilității, am
aflat despre calcule financiare, datorii și dări, fonduri și negoț intern și
extern, bănci, nenumărate legi și culte, armate și garnizoane, trădări și
loialități împărțite după cum bate vântul și după cum este mai profitabil. Cred
că nici în Game of thrones nu există atâtea intrigi politice, nu la acest nivel
și nu atât de explicite. Cred că mi-ar lua pagini întregi să explic relațiile
dintre personaje, bazate, bineînțeles, pe intrigi poiltice. Și în același timp,
poate că nu mi-ar lua nici măcar o pagină, pentru că, sinceră să fiu, nu știu
cum să le explic. Nu știu cum să explic ceea ce am citit, din simplul fapt că
romanul este atât de politic, atât de complex și cu un vocabular atât de greoi (și
credeți-mă, nu exagerez) și cu zero implicare emoțională din partea
personajelor și zero empatie, de parcă personajele astea respiră doar intrigi,
trădări și doar pentru credințele lor care sună cam așa – bani, putere, armate,
supunere, bani, putere, armate, supunere. Nu am putut empatiza deloc spre
foarte puțin cu aceste personaje. Există și intrigă amoroasă – dacă pot alătura
aceste cuvinte astfel încât să reușiți să înțelegeți ce vreau să explic. Și
partea asta pot spune că m-a atras mai mult și a avut un context mai
interesant, căci altfel povestea ar fi fost incredibil de plictisitoare. Cel
puțin pentru mine, care tânjesc să aflu mai multe despre psihologia
personajelor și relațiile dintre acestea.
Într-o oarecare măsură, dorința mi-a fost îndeplinită,
căci există extrem de multe implicații psihologice pe lângă cele politice, cât
și referințe ce vizează preferințele sexuale ale indivizilor și implicațiile
care rezultă din aceste...manifestări. Alegerea unui partener de viață nu este
de fapt o alegere. Faptul că exisită femei tribadiste
și bărbați sodomiți duce la
îmbrățișarea și aplicarea unor măsuri extreme, măsuri impuse de imperiu și
Mascaradă. Ciudățenia constă în faptul că un copil poate avea o mamă și doi
tați, așa cum avea odionioară Baru, ca mai apoi familia ei să fie fărâmițată. O
altă complicație pentru tânăra contabilă imperială este preferința ei sexuală
considerată nepermisă. Refuzul bărbaților și atracția ei față de alte femei
constituie un atuu în mâna dușmanilor ei, o armă pe care aceștia o vor exploata
la maximum pentru a deține un avantaj în fața micii răzvrătite. În fața lui
Baru Cormoran, cea care a atras rebeliunea de partea ei, instigând la
răzvrătire și nespununere față de imperiu și față de oamenii corupți din spatele
Mascaradei.
Ce se întâmplă în momentul în care îți dedici întreaga
viață planului tău de a înlătura de la putere oamenii corupți cu propriile lor
arme și din propriile lor case? Ce se întâmplă când te uiți în oglindă, vrei să
schimbi ceea ce ești acum pentru a obține mai mult și îți lipești de față o
înfiorătoare mască creată special pentru a trece drept una de-a lor? Cât de
mult vei rezista să joci cu propriile lor arme un joc prea bine cunoscut de ei,
la care tu ai trecut doar de primul nivel? Ce și cât vei avea de sacrificat
pentru a avea o șansă de-ai conduce tu pe ei, și nu invers?
„Libertatea pe care ți-o dau cârmuitori nu e decât un
lanț slăbit un pic.”
Baru Cormoran este o trădătoare și știe asta mai bine ca oricine. Cu
inocența omorâtă din fașă, trădează și este trădată la rându-i, minte și
distruge, deposedează și calcă pe cadavre. La propriu. Nu cred că am mai
întâlnit o anti-eroină la fel de complexă și de duală ca această femeie care se
scufundă tot mai adânc, capitol după capitol, în oceanul de minciuni, putere și
trădare. Deși ești tentat să o compătimești și să o îndrăgești, acțiunile ei
potrivnice și mascate grăiesc de la sine. Nu te chinui să o înțelegi, căci nu
vei reuși în veci. Cel puțin, eu am eșuat la acest capitol, deși am văzut prea
bine de ce făcea ceea ce făcea, am intuit motivul din spatele acțiunilor sale,
am ghicit logica. Dar nu am înțeles-o. Este greu să înțelegi ce implicații
poate avea o inimă frântă. La ce poate duce suferința, corupția, nedreptatea,
lipsa iubirii, moartea.
„- Atunci când porți mască, contează doar istețimea.
- Dacă ai purta și
tu o mască? întrebă el. Tu ce-ai vrea să fii, Baru?
- Vreau să fiu puternică.”
Așa cum spun mereu, cărțile fantasy sunt mai mult decât
simple cărți fantastice. Din ele poți învăța o mulțime de lecții de viață. Sau
cel puțin poți observa cât de schimbător poate fi un om, câte timpuri de
loialități împărțite pot exista, cum te poate transforma societatea, corupția,
legea, politica, cât de ireversibilă este schimbarea impusă. Cât de importantă
este libertatea, dar mai ales lipsa acesteia. Constrângere, supunere, limitare,
numiți-o cum vreți. Când îi iei omului libertatea și dreptul de a decide pentru
el însuși, înseamnă că îi pui niște lanțuri invizibile la mâini și picioare și
îl distrugi din interior. Iar dacă am învățat ceva din cartea asta, acel ceva
este că, în jocul puterii, totul este imprevizibil. Nu există bun și rău, căci
toți avem propriul nostru preț. Nu există corect și greșit, ci ceea ce ne aduce
foloase și ceea ce ne distruge. Iar din momentul în care ai pășit în joc, nimic
nu mai poate fi ca înainte. Tu ești responsabil de propria-ți distrugere.
„Sabia ucide, dar brațul mișcă sabia. E brațul de vină
pentru crimă? Nu. Mintea mișcă brațul. E mintea de vină? Nu. Mintea a depus
jurământ și doar își face datoria, așa cum stă ea scrisă de Tron. Prin urmare,
orice slujitor al Tronului este nevinovat.”
Recunosc că am avut mari așteptări de la această carte.
Enorm de mari. Descrierea și coperta m-au fermecat de prima oară de când le-am
văzut și am tânjit mult timp după această carte. Însă nu știu dacă pot spune că
așteptarea a meritat. După atâta timp de la citirea ei, încă mă mai chinui
să-mi dau seama care este nota care i-ar face cinste acestei povești. Dacă e să
privesc retrospectiv, știu că merită cinci steluțe pe goodreads, adică maximul.
De ce? Este extrem de bine scrisă, complexă, cu o intrigă bine construită, are
acțiune și nenumărate răsturnări de situație, este un fantasy închegat și care,
sunt sigură, a necesitat toată atenția și inspirația de care a putut da dovadă
autorul. Mai ales că este cartea lui de debut ! Nu este o carte cu trei proproziții
și trei dialoguri seci. Este o poveste muncită, o întreagă lume imaginată,
personaje complexe și imprevizibile, la fel ca toată povestea. Însă aș minți
dacă aș spune că am savurat povestea. Nicicând nu mi-a fost mai greu să citesc
o carte, să parcurg capitol după capitol, să mă forțez să ajung mai repede la
final, să aflu deznodământul. Și nu regret că am făcut-o. Chiar deloc, căci
eram curioasă ce final poate avea o astfel de poveste. Și am aflat. Și am
suferit. Și m-am mirat. Și am urât, și n-am înțeles, și m-am întrebat de ce de
ce de ce. Dar mi-am dat seama că altcumva nu ar fi fost posibil. Că este
finalul perfect pentru o astfel de poveste. Și chiar acum, în timp ce scriu
aceste cuvinte, recunosc măreția acestei cărți, sufăr din nou amintindu-mi
soarta indivizilor implicați în jocuri de putere care-s mai presus de
înțelegerea și demnitatea lor...Și mă întreb din nou ce notă să-i ofer, în
condițiile în care nu pot trata povestea asemenea altor cărți “fantasy” pe care am avut ocazia să le citesc și care, sincer,
sunt maculatură; în condițiile în care m-a trecut prin atâtea stări și m-a lăsat mută, dar
și în condițiile în care am fost nevoită să mă încarc cu toată răbdarea de care
dispun pentru a parcurge toate paginile și a o termina. Cu siguranță nota mea
nu va fi una de cinci steluțe, dar încă mai oscilez între trei și patru. Va
trebui să căntăresc bine plusurile și minusurile J
În
ceea ce privește personajele, așa cum am spus mai sus, nu există nici pic de
empatie între ele, și nu există nici empatie care să o fi simțit eu pentru ele.
Cu excepția unui singur personaj, iar acesta nu este Baru, căci nu m-am putut
împrieteni cu ea. Acest personaj se numește Tain Hu și este tipologia unei
femei așa cum îmi place să descopăr în cărți: dârză, curajoasă, loială atât cât
i se permite, luptătoare și neînfricată, care poate spinteca capete dar care
știe și cum să își exprime iubirea, care luptă în numele a ceea ce crede și
iubește.
„După o clipă în care se uită la ea fără să clipească,
Tain Hu veni în centrul cortului și îngenunche, cu brațele pe pământ și ochii
negri aurii fixând-o pe Baru cu o loialitate feroce care nu ascundea nimic. Lui
Baru îi fremăta inima, căci văzu adevărul și rugămintea, de asemenea, onoarea
lui Tain Hu, respectul ei pentru Nayauru, ca ducesă și dușmancă de temut, și
pentru ea însăși, ca o aristocrată care nu avea nevoie de cuțite în miez de
noapte.”
Aș putea asemăna Trădătoarea Baru Cormoran cu o
călătorie neșteptată, plină de surprize plăcute și mai puțin plăcute, un drum
istovitor pe care trebuie să îl parcurgem nu atât pentru a descoperi ce se află
la capătul lui, ci pentru a descoperi de ce suntem noi capabili atunci când ne
aflăm sub influența unor indiviz lipsiți de onoare și care este prețul pe care
suntem dispuși să-l plătim pentru a obține o fărâmă de control.
„Dacă vrei putere în această lume, suficientă putere
încât să o schimbi, se pare că într-adevăr trebuie să fii un monstru.”
Recomand cartea dacă vreți un fantasy cu adevărat complex
și diferit față de orice ați citit până acum, însă vă avertizez că trebuie să
vă înarmați cu răbdare dacă vreți să aflați toată povestea, căci nu este nici
pe departe o carte simplă, iar temele și vocabularul sunt dintre cele mai
complexe.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu