Recenzie: Regina Aerului și a Întunericului de Cassandra Clare
„Suntem
praf și umbră. Presupun că suntem cu toții și cenușă.”
Iată că a venit momentul în care îmi iau rămas bun de la vânătorii
de umbre ai Cassandrei Clare, sau cel puțin pentru moment, căci autoarea mai
are în plan publicarea unor cărți cu același univers și probabil mă voi
reîntâlni cât de curând cu câteva dintre personajele trilogiei Uneltiri întunecate (asta dacă mă
voi decide dacă mai merită să „călătoresc” pe tărâmul vânătorilor de umbre,
căci ce-i prea mult strică, mai ales când vine vorba de această autoare, care
parcă nu știe când să se oprească. Dar asta-i altă dezbatere, pentru altă
dată).
Dacă Doamna de la miezul nopții (recenzia
aici) m-a intrigat și m-a fermecat la prima vedere (copertele astea !), iar
după lecturarea volumului am spus că merită să continui seria, căci are
potențial, ei bine, Stăpânul umbrelor (recenzia aici) m-a dezamăgit complet și eram
ferm hotărâtă că nu voi mai păși în lumea vânătorilor de umbre, ei bine, iată
că după aproape un an, Regina Aerului și a Întunericului mi-a șoptit la ureche cuvinte magice și m-a
fermecat atât de tare (cel puțin, vizual), încât am decis că sunt suficient de
curioasă de finalul acestei îndrăgite trilogii încât să citesc toate cele 864 de pagini. Am avut răbdare și
determinare, curiozitate și, recunosc, iubire pentru personaje și lumea creată,
astfel încât am pornit la drumul celor 800 și ceva de pagini, încântată și
nerăbdătoare să mai finalizez încă o serie. Și nu regret că am luat această
decizie, deoarece, deși nu una perfectă, seria mi s-a lipit de suflet și mereu
îmi voi reaminti de ea cu plăcere.
De multe ori am spus că autoarea este una extrem de
talentată, iar inspirația ei nu are margini, însă este, în aceeași măsură, și
extrem de pierdută în detalii, dacă pot spune așa. Nu de puține ori tinde să
exagereze cu acțiunea închipuită ori stagnează atât de mult și se pierde în
amănunte nefolositoare, încât îți vine să lași baltă cartea. Să renunți și să
pornești pe un alt drum, cu o altă carte. Iar volumul de față nu face excepție,
căci nu de puține ori am dat ochii peste cap și eram atât de deranjată de ceea
ce citeam, încât mă întrebam cum o să ajung eu la sfârșit și la acele capitole
care chiar contează.
Începutul este unul greoi, pierdut în amănunte, se trage
de timp, timpul tău, cititorule, timpul personajelor, care precis erau capabile
de mai mult, chiar și timpul autoarei, care a stat să scrie un volum atât de
stufos, când putea reduce la jumătate paginile, iar acțiunea să fie la ea
acasă, cum s-ar zice, în loc să umple pagini întregi cu cuvinte, discuții,
întâmplări care nu-și au rostul. În fine, așa cum am spus, am avut răbadrea
necesară și am trecut cu bine peste acele pagini extreeem de plictisitoare, iar
răbdarea mi-a fost răsplătită, căci pot spune că acesta este un volum mult mai
bun decât primele două (în special decât al doilea,care a fost o dezamăgire
totală). Poate de ajutor au fost și minunatele imagini alb negru existente în
carte, care-i redă întocmai pe vânătorii de umbre și prietenii acestora, ori
posterul care reprezintă supracoperta volumului. Doar uitați-vă cât de frumoase
sunt !
Finalul volumului anterior a fost unul intens și
neașteptat, plin de răsturnări de situație și care a adus un destin nemilos
pentru unul dintre vânătorii de umbre și multă suferință pentru restul lor (nu
am să dau spoilere, dar cei care au citit Stăpânul
umbrelor știu prea bine la ce mă refer). În lumina noilor evenimente,
personajele noastre favorite sunt nevoite să se lupte cu golul lăsat în urmă,
nedrepățile aduse lor, ura și veninul îndreptate contra repudiaților, situația
precară dezvoltată în urma magiei negre înfăptuite de Malcolm Fade, cel care a
vrut să-și aducă iubita moartă, Annabel, înapoi pe pământ, lucru pe care l-a și
făcut, dar cu un preț enorm. Viața magicienilor de pretutindeni este în
pericol, iar Magnus, Tessa și mulți alții sunt nevoiți să supraviețuiască de la
o zi la alta, până ce se va găsi o rezolvare la această problemă care a dat
peste cap lumea vânătorilor de umbre. Însă aceasta este doar o mică parte a
problemei, existența vânătorilor de umbre și a prietenilor lor apropiați fiind pusă
în pericol.
„- Ce doare mai tare, l-a întrebat Magnus, iubirea sau
ura?
- Nu știu, a spus Julian.”
Pe lângă problemele cu adevărat reale cu care trebuie să
se confrunte personajele noastre mai apar și nelipsitele probleme amoroase ale
cuplurilor existente. Iubirea interzisă și mai nou blestemată ce și-o poartă
Julian și Emma pare nerezolvabilă și din ce în ce mai problematică, vizând
destinul tuturor parabatailor și riscând să afecteze pe veci legătura sacră
dintre toți parabataii existenți. Întodeauna am avut impresia că această
problemă născocită de autoare este una destul de clișeică și adolescentină,
menită să mai umple paginile cărții, inventată doar de dragul de a fi, în genul
unui scenariu telenovelistic. E drept că atracția, legătura și iubirea dintre
Emma și Julian este una puternică, care ocupă multe capitole ale volumelor,
însă personal aș fi preferat un alt gen de relație, una mai matură, cu probleme
mai reale, sau măcar una mai diferită, nonconformistă, așa cum sunt relațiile
cuplurilor Helen-Aline, Magnus- Alec, Cristina- Mark-Kieran, care aduc un suflu
nou poveștii prin prisma faptului că autoarea a inserat mult lgbt în această
lume, și bine a făcut.
„Trebuie să fii muritor ca să faci artă. Să fii conștient
de moarte, de sfârșit. În noi e un foc, Emma și flăcările lui ne ard, iar
arsurile ne provoacă durere...dar fără lumina lui eu nu pot vedea să desenez.”
Dacă în primul volum spuneam că cel mai mișto cuplu este,
după părerea mea, cel format din Mark, fratele pe jumătate vânător de umbre, pe
jumătate elf al lui Julian și fermecătorul Kieran, elful de la Curtea
Întunecată, ei întruchipând acea dragoste necondiționată și neconvențională,
acea libertate de a iubi pe cine vrem noi, pe care toți ar trebui să o avem, ei
bine, am rămas la aceeași părere, numai că celor doi li s-a pregătit ceva la
care niciunul dintre ei nu ar fi sperat. Cristina, cea mai nobilă, gingașă și
altruistă persoană din grupul vânătorilor de umbre, este cea care face ca
inimile celor doi să bată mai tare. Este pentru prima oară când citesc despre o
astfel de relație și deși la început am crezut că autoarea a vrut doar să creeze
ceva extraordinar, ieșit din tipare, extrvagant, și să adauge un plus de
neobișnuit seriei, deși la început relația mi s-a părut prea cusută cu ață
albă, în acest volum am savurat pe deplin tot ceea ce au avut de oferit aceste
trei personaje memorabile, care s-au sacrificat și au luptat pentru dragostea
lor, așa cum este ea, imperfectă și blamată de atâția, necuviincioasă și
exagerată, așa cum o văd majoritatea. Însă să lupți contra prejudecăților și a
ideilor învechite și nejustificate și să câștigi este un lucru minunat. Este
minunat să lupți pentru ceea ce îți dorești, pentru ceea ce inima ta cere,
pentru lucrul acela în care crezi cu toată puterea de care ești capabil. Să
lupți pentru dragoste și diferitele ei forme și pentru libertate. Libertatea de
a alege ce vrei să faci cu viața ta, libertatea de a iubi pe cine vrei,
libertatea de a avea dreptul să fii liber și să te bucuri de drepturile tale,
de a nu permite să fii îngrădit și pus la zid din cauza că ești altfel decât
majoritatea. Iar altfel nu înseamnă niciodată ciudat, sau anormal, sau
blestemat, sau neom.
„- Eu te doresc și te iubesc pe tine, Cristina, la fel și
Mark. Rămâi cu noi !
Cristina nu se putea mișca. Și-a adus din nou aminte de
seara când îi văzuse împreună prima dată. Dorința pe care o simțise. La vremea
aceea, se gândise că își dorea ce aveau și ei, că își dorea pasiunea aceea a
lor, și un băiat pe care încă nu îl cunoștea. Nu își dorise o vagă aproximare a
ceea ce aveau ei; pe ei îi dorise.
- N-o să te părăsim niciodată, a spus Mark.
- Vom sta aproape de tine ca valul de țărm, a spus și
Kieran. Niciunul dintre noi nu dorește altceva. Te rog să ne crezi, Doamnă a
Trandafirilor.
S-a lăsat tras de ea și s-au îmbrățișat ca unul. Mark a
sărutat-o pe buze, în timp ce ea s-a lipit de pieptul lui Kieran, mâna lui
Kieran era în părul lui Mark, mângâia obrazul lui Mark, alunecând spre
clavicula lui. Cristina nu simțise niciodată o astfel de iubire; niciodată nu
fusese strânsă atât de tare.”
Nu că nu știam deja lucrurile acestea, dar autoarea, prin
Cristina, Kieran și Mark m-a reînvățat și mi-a reamintit câ merită să luptăm
pentru ceea ce vrem, pentru acele lucruri după care sufletul nostru tânjește.
Cât de frumoasă este iubirea împărtășită și cât de frumos putem trăi unii cu
alții atât timp cât ne respectăm unul altuia alegerile. Și cât de multă
distrugere și suferință este atunci când refuzăm să gândim liber și să lăsăm
prejudecățile și lucrurile care ne fac rău deoparte.
Un alt cuplu minunat, dar mai puțin dezvoltat, este cel
format din magicianul extravagant, dar cu inimă mare, Magnus și bravul vânător
de umbre, Alec. Cei doi sunt dovada că o relație poate fi minunată atunci când
există iubire, înțelegere, comunicare și respect reciproc. Ei sunt cei care au
luptat și încă mai luptă cu ideile învechite și cu ura îndreptată asupra
repudiaților și asupra acestui tip de iubire, care luptă cu toată forța pentru
iubirea lor, pentru copii lor și pentru prietenii lor, fiecare cu armele lui,
dar amândoi la fel de puternic.
„Am fost gata să te pierd. Mă obișnuisem așa de mult cu
gândul că ești nemuritor. Dar niciunul dintre noi nu e. Niciunul dintre noi nu
va trăi veșnic. Dar cel puțin pot face tot ce-mi stă în putință să te fac să
înțelegi că te iubesc mai mult cu fiecare zi pe care o avem. Și într-o bună zi,
când lumea se va uita înapoi la mine și la viața mea, nu vreau să se spună: „
Alec Lightwood a luptat în Războiul Întunecat”, nici măcar că „Alec Lightwood a
fost Consul odată”. Vreau să spună: „Alec Lightwood a iubit atât de mult un om,
încât a schimbat lumea pentru el.”
Cartea îi reunește pe mai vechii vânători de umbre și
magicieni pe care i-am adorat în seriile anterioare, Dispozitive infrenale
(citită și adorată) și Instrumente mortale (din care am
citit doar primul volum). Reîntâlnirea cu Tessa și Jem, Isabelle și Simon și
Jace și Clary este una emoționantă de fiecare dată când cititorul le întâlnește
numele de-a lungul capitolelor. Rolul lor, deși unul episodic, este esențial în
poveste, iar prezența lor este una binevenită atât pentru cititor, cât și
pentru celelalte personaje. Ei sunt practic o extrem de numeroasă familie, unii
având legături de sânge, alții fiind cea de-a doua familie, cea aleasă.
Am apreciat enorm lecțiile de viață inserate de-a lungul
volumelor, fiecare relație a personajelor și toate greutățile cu care acestea
s-au confruntat, fiind un exemplu foarte bun de a face față obstacolelor pe
care viața ni le aduce în cale.
„Uneori, cel mai curajos lucru este să ne recunoaștem
greșelile.”
„Încrederea nu înseamnă să nu ai niciodată îndoieli,
înseamnă să poți trece peste ele.”
Am fost martora durerii colpeșitoare a lui Julian, unul
dintre frații Blackthrone, cel care și-a sacrificat tinerețea pentru a veghea
asupra fraților lui mai mici, asupra familiei sale incomplete, suferinde în
urma morții celorlalți membrii ai familiei și a anilor în care au stat departe
de ceilalți doi frați mai mari, Mark și Helen, osândiți să își ispășească
pedeapsa, o pedeapsă incorectă, barbară. Am fost martora luptelor titanice pe
care Julian le-a dus doar pentru a-și apăra frățiorii, mai mici și mai mari. Am
reînvățat că pe lumea asta, familia este tot ce contează, și că ea trebuie să
fie unită indiferent de neînțelegerile dintre membrii familiei și mai ales să
rămână unită în fața pericolelor din exterior.
„Nu va fi niciodată vindecat complet. Îl va durea
întotdeauna, așa cum îl duruse moartea mamei, așa cum îl duruse moartea
tatălui. Așa cum îl duruse moartea lui Arthur. Avea să fie ca toată lumea, și
în special ca vânătorii de umbre: o țesătură alcătuită din petice, din iubire,
din sufernță, din câștiguri și din pierderi. Iubirea te ajută să accepți
suferința. Trebuie să le simți pe toate.”
Am văzut zbuciumul celor doi frați, Helen și Mark, care
au fost nevoiți să stea departe de familia lor din cauza politicilor vânătorilor
de umbre și a nedreptăților comise, am fost martora neputinței lor de lupta
pentru ceea ce este corect, dar am văzut și eliberarea lor din lanțurile
societății și sacrificiul pe care l-au făcut pentru a-și reuni familia și
pentru a lupta pentru persoanele pe care le iubesc.
Kieran, așa cum poate știți din recenziile celorlalte
două volume, este unul dintre personajele mele preferate, datorită poveștii
acestuia, a sufletului lui liber, frumos și sălbatic, a luptelor interioare și
exterioare pe care le-a purtat, fiecare cicatrice reamintindu-i cât de brav și
de puternic este, cât a sacrificat și cât a îndurat, iar în final mă bucur
enorm că a reușit să obțină ceea ce își dorea cel mai mult:
iubirea celor două persoane
dragi sufletului lui și libertatea de a conduce Regatul elfilor într-un mod mai
bun decât au făcut-o alții.
„Întotdeauna am fost un suflet neliniștit. La Curtea
tatălui meu, și apoi la Vânătoarea Sălbatică, am avut mereu în inimă furie și
furtună. Kieran a lăsat capul în jos. Când l-am întâlnit pe Mark, mi-am dat
seama că am găsit persoana care să-mi ofere liniște în suflet. Nu mi-am
închipuit că voi mai găsi pe cineva care să poate face asta, dar am găsit. Dacă
m-ați lăsa să stau aici cu voi, în tăcere, în fața acestor nori de furtună care
încep să se adune în aer, ar însemna foarte mult pentru mine.
- Și pentru mine, a spus Cristina.
A întins mâna ei micuță și l-a tras pe Kieran spre ea. El
a ridicat capul, și Mark l-a luat de cealaltă mână, după care Mark și Cristina
s-au prins și ei de mâini, închizând cercul. Niciunul dintre ei nu a rostot
vreun cuvânt: nu era nevoie. Era destul să fie împreună.”
Annabel are și ea un rol important în carte, dar oarecum
neseminificativ (sau poate așa l-am perceput eu) comparativ cu celelalte două
volume, dar mai ales dat fiind numele acestui ultim volum. Mi-ar fi plăcut ca
ea să aibă un rol mai important în deznodământul seriei, însă bănuiesc că rolul
ei a fost îndeplinit complet.
O altă poveste frumoasă și înduioșătoare este cea a
fraților gemeni Livvy și Ty. Se știe că relația dintre gemeni este una aparte,
specială, dincolo de cuvinte, dar ce am citit în acest roman m-a impresionat
peste măsură, căci nu ai cum să rămâi indiferent la situația celor doi, la
strigătele lor mute de durere și suferință, la iubirea ce și-o poartă
necontenit, la legătura lor specială, mai presus de cuvinte, mai presus de
viață și moarte.
Aș fi vrut să te întreb dacă îți amintești cum obișnuiam
să șoptim cuvinte pe întuneric: stea, geamăn, stică. Dar nu voi afla niciodată
răspunsul tău. Așa că o să le șoptesc singură când voi îndoi scrisoarea asta și
o voi băga în plic, sperând totuși că va ajunge cumva la tine. Șoptesc numele
tău, Ty. Șoptesc cel mai important lucru: te iubesc, te iubesc, te iubesc.
Livvy”
Cartea este una complexă, cu suișuri și coborâșuri, cu
lecții de viață și lumi fantastice, pagini pline de acțiune și răsturnări de
situație și pagini în care dragostea, prietenia și familia sunt mai presus de
orice altceva, învâțându-ne pe noi, cititorii, puterea sentimentelor și
influența pe care o astfel de carte o poate avea asupra noastră.
Mulțumesc grupului editorial Corint și Leda
Edge pentru această minunată călătorie în lumea vânătorilor de umbre.
Cartea o puteți găsi pe site-ul celor de la Editura Corint.
Foarte frumoasa recenzia ta! La fel, "Stapanul umbrelor" mi-a placut cel mai putin, iar acest al treilea volum, cel mai mult. Ii preferam pe Mark si Kieran impreuna, iar pe Cristina cu Diego, desi am impresia ca Diego va forma un cuplu cu Divyia. Trio-ul Mark-Kieran-Cristina oricat as incerca sa-l inteleg, nu reusesc. Nu-l condamn, pur si simplu nu-l inteleg (recunosc ca imi placea prea mult cuplul Mark - Kieran :)) ).
RăspundețiȘtergereMultumesc ! ^^ Da, si eu preferam cuplul Mark-Kieran, insa nici varianta prezenta nu ma deranjeaza prea mult. Intr-adevar, pare putin exagerat, insa banuiesc ca autoarea a vrut ceva wow :))
ȘtergereAm citit cu mare plăcere toate seriile, m-au fascinat, însă am rămas cu acest volum necitit. Și sincer, dacă nu citeam recenzia ta, nici nu mai știam ce s-a întâmplat anterior. Cred că universul vânătorilor de umbre a devenit puțin obositor. Felicitări pentru recenzie și răbdare :)
RăspundețiȘtergereMultumesc ! ^^ Sper sa il citesti si pe acesta, merita, chiar daca este foarte voluminos si necesita rabdare.
Ștergere