Recenzie: Măreț vom arde de Kiersten White






„Cine era ea să sfideze toată istoria, care o învățase că țara ei nu fusese și nu putea fi niciodată liberă? Cine era ea? Era dragonul. Țara ei avea dinți, gheare și foc, iar ea avea să le folosească pe toate, până la ultima.”

A trecut un an de când am călătorit în Valahia, Constantinopole și Edirne, un an întreg în care am fost departe de personajele mele preferate, în care am așteptat nerăbdătoare să aflu deznodământul unei serii memorabile, unei povești nemuritoare, care a luat naștere din foc și sânge, sacrificii și iubiri neîmplinite.

Am așteptat cu sufletul la gură volumul final din Saga Cuceritorului, această ficțiune istorică inspirată din viața marelui domnitor Vlad Țepeș. Eram nerăbdătoare și peste măsură de curioasă să aflu limitele imgainației acestei autoare desăvârșite, care cu măiestrie a ales să rescrie istoria, oferind iubitorilor genului și nu numai o poveste grandioasă, care să dăinuie ani și ani de acum înainte.

În lupta pentru putere, doar cerul este limita. Ori moartea. Căci eforturile sunt răsplătite cu sânge, lacrimi și suferință, luptele ce par a nu-și găsi finalizarea cauzând nenumărate pierderi în rândul celor aflați de o parte sau de alta a baricadei. Firea puternică și încăpățânata a personajelor le aduce deopotrivă pierderi și câștiguri. Bătăliile sunt din ce în ce mai crâncene, loialitățile sunt puse la grea încercare iar credințele pot fi ușor cumpărate.

„- Cum poateo femeie să facă așa ceva?

Vocea lui Ali Bei era plină, în mod egal, de minunare și dezgust.

 - Nu-i femeie, zise un soldat de lângă Radu, scuipând.

- E un demon, încheie el.

- Nu. Radu închise ochii în fața pădurii de cadavre crescute din voința de neîmblânzit a surorii lui. E un dragon.”

Lada Drăculea este un adevărat exemplu de personaj puternic, neînduplecat și neînfricat. Cu un foc ce arde necontenit în loc de inimă, cu o minte ageră și cu o voință de fier, Lada este una dintre cele mai memorabile personaje din literatura pentru adolescenți, fiind un adevărat dragon care scuipă foc în fața inamicilor și a celor care îi nesocotesc dorințele, punându-se în calea ei și a Valahiei ei scumpe, țara pentru care este pregătită să sacrifice orice, casa ei mult iubită pe care o apără cu dinții, poporul ei loial care nu o dezamăgește niciodată, căci ei au fost apărați și iubiți de ea, iar acum este rândul lor de a o apăra și de a-și ajuta prințul, cel pe care nu l-au acceptat de frică, ci din respect și iubire.

„- Cine-i prințul Valahiei? strigă călugărul.

- Lada Dracul, scuipar-ar veșnic în fețele turcilor !”

Lada este o femeie care a sacrificat orice și pe oricine pentru binele țării și a poporului ei, care a riscat zi și noapte sângele luptătorilor ei și pe al ei deopotrivă pentru a păstra Valahia curată, departe de jugul otomanilor, departe de sânge și mizerie, hoție și subjugare. Este pregătită să facă orice mișcare pentru a îndepărta odată pentru totdeauna otomanii de granițele Valahiei, dar mai ales de a-l opri pe Mehmed, sultanul veșnic neobosit, care dorește să monopolizeze cât mai multe teritorii și să își extindă dominația în lume. Cucerirea, doborârea și reconstruirea Constantinopolului, după dogmele și credințele sale, nu l-au temperat, ci din contră, l-au îndârjit și mai mult, dorind cu ardoare ca Valahia, dar mai ales Lada, să-i aparțină. Însă dragonul nu poate fi îmblânzit, aripile nu-i pot fi retezate oricâte piedici i-ar întinde Mehmed, iar focul din privire și inima-i loială nu pot fi oprite așa ușor. Nu fără bătălii. Nu fără sânge. Nu fără ultima suflare a Ladei și a oamenilor ei, care o susțin deorece cred într-o lume mai bună, într-o Valahie liberă, care să nu se plece în fața străinilor, prosperă, corectă și înfloritoare. Iar uneori, pentru a putea purifica un loc, pentru a-l putea face și mai puternic, acesta trebuie distrus și reclădit din propria-i cenușă, și mai măreț, și mai falnic, și mai liber. Iar Lada este singura care poate face acest lucru. ea își revendică Valahia, iar Valahia și poporul o revendică pe ea.

„Nu avea să sepoată opri niciodată din luptă. Chiar și victoriile care ar fi trebuit să fie ale ei aveau să-i fie luate de către bărbații lipsiți de credință. Aveau să se aleagă la nesfârșit unul pe celălalt, în defavoarea ei – să aleagă tratate și tradiție în defavoarea unei ocazii adevărate de schimbare. Întotdeauna avea să fie o luptă. Huniade îi spusese măcar atâta lucru. visurile ei despre un triumf decisiv fuseseră împrăștiate spre cer ca niște scântei, dar numai ca să ajungă întunecate și reci precum cenușa.”

Radu, fratele mai cumpătat al Ladei și cel care a tânjit după recunoașterea și inima lui Mehmed, își folosește toate resursele pentru a ajuta oamenii și pentru a-i aduce laolaltă în siguranță pe cei pe care îi iubește cel mai mult. Iubirea neîmpărtășită purtată ani în șir nu i-a doborât credința în dragoste, fiind pregătit să își dăruiască din nou inima. Empatic, curajos și iubitor, Radu este pus de multe ori în situații de viață și de moarte, dragostea ce le-o poartă Ladei și lui Mehemed făcându-i alegerile mult mai dificile, căci nu vrea să își (mai) trădeze sora, dezamăgită că a fost lăsată de izbeliște de unicul ei frate în viață, dar nici pe Mehmed, tovarășul lui din copilărie și bărbatul pentru care a ajuns să nutrească cele mai puternice sentimente, dezamăgit și el, căci Radu nu mai vrea să fie părtaș jocurilor lui de putere.

„Îl costa atât de mult să fie un Drăculea ! Crezuse că terminase de plătit pentru sângele care-i curgea în vine. Dar nu avea să termine niciodată. Prețul pentru a fi în familia lui era să-i fie mereu și mereu luat tot ce îi era drag. Ei erau dragonii. Diavolii. Nu exista niciun fel de milă în ei sau pentru ei.”

Mehmed este sultanul ambițios și neobosit, care tânjește după recunoaștere și trece prin foc și sânge pentru a-și îndeplini visurile care includ expansiunea otomană și cucerirea Ladei. Sau mai bine spus îmblânzirea femeii pe care și-a dorit-o de prima oară de când a văzut-o, căreia i-a dăruit inima, dar nu și libertatea și puterea de a alege, de a fi stăpână pe țara ei mult iubită. Dragostea lui Mehmed pentru Lada este asemenea unui trandafir: suava, frumoasa, dar cu spini. Este toxică și lipsită de libertatea și respectul de care ar trebui să se bucure. Ambiția fără margini și dorința de expansiune a sultanului îl izolează de toți cei dragi, făcând din el doar un sultan extrem de bogat și cunoscut, dar pe dinăuntru fiind doar un bărbat singur, lipsit de dragoste și de frumusețea unei relații.

„Mehmed era încărcat de privilegii și putere. Radu își aminti voioșia copilăriei lor împărtășite. Dacă acei doi băieți care se întâlniseră la o fântână din Edirne, care se agățaseră unul de celălalt împotriva cruzimii lumii, s-ar fi văzut acum, nu s-ar fi recunoscut. Toți anii care trecuseră ridicaseră între ei un zid de mătase, aur, putere și suferință.”

În lupta pentru putere, titluri, expansiune, dominație, dragostea și cele necesare sufletului sunt uitate, nehrănite și puse pe ultimul loc. Atunci când ambiția și orgoliul primează, liniștea sufletească și dragostea adevărată au de pierdut. Atunci când te pierzi în lupte care poate nu-ți aparțin, încercând să cucerești lumea, constați că la sfârșit poate nu lumea era importantă, și nici bogăția, dar este prea târziu, iar tu ai rămas doar un simplu muritor care da, ești cunoscut și admirat pentru reușitele tale, dar ești doar un om cu sufletul pustiit, căruia doar liniștea îi mai vorbește..

Atunci când copilăria îți este furată, demnitatea îți este călcată în picioare, iubirea refuzată și singurul lucru pe care îl mai ai este propria țară, care nu te-a dezamăgit niciodată, ce ești în stare să faci pentru a obține lucrul pe care ți-l dorești cel mai mult și odată obținut acel lucru, ce preț vei fi nevoit să plătești pentru a-l păstra așa cum îl dorești?



„Tronul era o sentință la moarte. Nu era proastă. În cele din urmă avea să o revendice, așa cum făcuse cu toți cei dinaintea ei. Toți, cu excepția lui Radu cel Frumos, prințul care plecase. Care alesese viața și dragostea în locul țării. Lada nu avea să plece. Săpase prin munte pentru a-și atinge dorința inimii și descoperise că muntele avea până la urmă o inimă: pulsul zvâcnitor cerut tuturor celor care nu voiau să se oprească, celor care nu acceptau ce le ofereau lumea, celor care nu se plecau. Răpăi cu degetele pe brațele tronului, privind spre camera goală. Nu era atât de proastă încât să creadă că oamenii n-o să mai încerce să i-l ia. Întotdeauna aveau să fie acolo, așteptând slăbiciunea, așteptând căderea ei. Voiau ce avea ea pentru că avea asta. Și, într-o zi, în cele din urmă, cineva avea să o înfrângă. Dar până în ziua aceea avea să lupte pe viață și pe moarte, cu tot focul și sângele care o modelaseră în ceea ce era. Era un dragon. Era un prinț. Era o femeie. Ultima îi speria cel mai tare pe toți. Zâmbi, bătând cu degetele în tron așa cum îi bătea inima.

- Al meu, zise ea.

Al ei. Și numai al ei.”

Bătălia finală este mai aproape decât crezi, dar la sfâșit, cine va mai fi lângă tine, să îți recunoască meritele și cine va câștiga mai mult decât un renume și-un tron pe jumătate frânt?

Lada, Radu și Mehmed reprezintă cel mai atipic trio din literatura pentru adolescenți, fiind adevărații eroi ai unei epoci de mult apuse, dar nicicând uitate.

Nazira, Fatima, Ciprian, Bogdan, Oana și Niculae completează această frescă a iubirilor și trădărilor, a luptelor pentru putere și a credințelor de nestrămutat. Nu doar personajele principale contribuie la acțiunea cărții, ci și multe alte personaje memorabile, unele inspirate din realitate, altele plăsmuiri ale imaginației de necontestat a autoarei. Oricum ar fi, acestea vor fi îndrăgite cu ușurință de cititor, iar lecțiile lor de viață vor inspira cititorii și visătorii și vor servi drept exemple demne de amintit.

Măreț vom arde îți oferă atât o lecție de istorie cât și una de moralitate. Este finalul unei povești extraordinare, care îmbină realul cu ficțiunea și arată lumii întregi istoria unor popoare frumoase, demne și mărețe, care au trecut prin foc și sabie, care s-au luptat și au sperat și au construit, care au dat înapoi și poate au și pierdut, dar care au știut să își păstreze măreția și frumusețea de-a lungul secolelor. Este povestea mea și a ta, cititorule, care stă scrisă între aceste pagini, reinterpretată și remodelată, dar care în esență transmite aceleași lucruri: că iubirea (de soră, de frate, de popor, de iubir, de țară, de neam) este mai presus de orice; este un catalizator și un pansament, este speranță și este suferință, este deoptrivă înălțătoare, cât și distrugătoare. Fără dragoste, în toate formele ei, oamenii sunt doar pioni mânuiți de alții pe tabla vieții. Fără iubire, nu am mai simți, nu am mai dori, nu am mai construi, nu am mai cădea, dar nici nu ne-am mai ridica.

Saga Cuceritorului este o ficțiune istorică perfectă tuturor celor care vor să citească o poveste ce nu are sfâșit și care a frânt mii de inimi prin măreția și frumusețea ei.

Mulțumesc grupului editorial Corint și Leda Edge pentru acest minunat exemplar. Cartea o puteți achiziționa de aici.


Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu