Recenzie: Măreț vom arde de Kiersten White
„Cine era ea să sfideze toată istoria, care o învățase că
țara ei nu fusese și nu putea fi niciodată liberă? Cine era ea? Era dragonul.
Țara ei avea dinți, gheare și foc, iar ea avea să le folosească pe toate, până
la ultima.”
A trecut un an de când am călătorit în Valahia,
Constantinopole și Edirne, un an întreg în care am fost departe de personajele
mele preferate, în care am așteptat nerăbdătoare să aflu deznodământul unei
serii memorabile, unei povești nemuritoare, care a luat naștere din foc și sânge,
sacrificii și iubiri neîmplinite.
Am așteptat cu sufletul la gură volumul final din Saga
Cuceritorului, această ficțiune istorică inspirată din viața marelui
domnitor Vlad Țepeș. Eram nerăbdătoare și peste măsură de curioasă să aflu
limitele imgainației acestei autoare desăvârșite, care cu măiestrie a ales să
rescrie istoria, oferind iubitorilor genului și nu numai o poveste grandioasă,
care să dăinuie ani și ani de acum înainte.
„- Cum poateo femeie să facă așa ceva?
Vocea lui Ali Bei era plină, în mod egal, de minunare și
dezgust.
- Nu-i femeie,
zise un soldat de lângă Radu, scuipând.
- E un demon, încheie el.
- Nu. Radu închise ochii în fața pădurii de cadavre
crescute din voința de neîmblânzit a surorii lui. E un dragon.”
Lada Drăculea este un adevărat exemplu de personaj
puternic, neînduplecat și neînfricat. Cu un foc ce arde necontenit în loc de
inimă, cu o minte ageră și cu o voință de fier, Lada este una dintre cele mai
memorabile personaje din literatura pentru adolescenți, fiind un adevărat
dragon care scuipă foc în fața inamicilor și a celor care îi nesocotesc
dorințele, punându-se în calea ei și a Valahiei ei scumpe, țara pentru care
este pregătită să sacrifice orice, casa ei mult iubită pe care o apără cu
dinții, poporul ei loial care nu o dezamăgește niciodată, căci ei au fost
apărați și iubiți de ea, iar acum este rândul lor de a o apăra și de a-și ajuta
prințul, cel pe care nu l-au acceptat de frică, ci din respect și iubire.
„- Cine-i prințul Valahiei? strigă călugărul.
- Lada Dracul, scuipar-ar veșnic în fețele turcilor !”
Lada este o femeie care a sacrificat orice și pe oricine
pentru binele țării și a poporului ei, care a riscat zi și noapte sângele
luptătorilor ei și pe al ei deopotrivă pentru a păstra Valahia curată, departe
de jugul otomanilor, departe de sânge și mizerie, hoție și subjugare. Este
pregătită să facă orice mișcare pentru a îndepărta odată pentru totdeauna otomanii
de granițele Valahiei, dar mai ales de a-l opri pe Mehmed, sultanul veșnic neobosit,
care dorește să monopolizeze cât mai multe teritorii și să își extindă
dominația în lume. Cucerirea, doborârea și reconstruirea Constantinopolului,
după dogmele și credințele sale, nu l-au temperat, ci din contră, l-au îndârjit
și mai mult, dorind cu ardoare ca Valahia, dar mai ales Lada, să-i aparțină.
Însă dragonul nu poate fi îmblânzit, aripile nu-i pot fi retezate oricâte
piedici i-ar întinde Mehmed, iar focul din privire și inima-i loială nu pot fi
oprite așa ușor. Nu fără bătălii. Nu fără sânge. Nu fără ultima suflare a Ladei
și a oamenilor ei, care o susțin deorece cred într-o lume mai bună, într-o
Valahie liberă, care să nu se plece în fața străinilor, prosperă, corectă și
înfloritoare. Iar uneori, pentru a putea purifica un loc, pentru a-l putea face
și mai puternic, acesta trebuie distrus și reclădit din propria-i cenușă, și
mai măreț, și mai falnic, și mai liber. Iar Lada este singura care poate face
acest lucru. ea își revendică Valahia, iar Valahia și poporul o revendică pe
ea.
„Nu avea să sepoată opri niciodată din luptă. Chiar și
victoriile care ar fi trebuit să fie ale ei aveau să-i fie luate de către
bărbații lipsiți de credință. Aveau să se aleagă la nesfârșit unul pe celălalt,
în defavoarea ei – să aleagă tratate și tradiție în defavoarea unei ocazii
adevărate de schimbare. Întotdeauna avea să fie o luptă. Huniade îi spusese
măcar atâta lucru. visurile ei despre un triumf decisiv fuseseră împrăștiate
spre cer ca niște scântei, dar numai ca să ajungă întunecate și reci precum
cenușa.”
Radu, fratele mai cumpătat al Ladei și cel care a tânjit
după recunoașterea și inima lui Mehmed, își folosește toate resursele pentru a ajuta
oamenii și pentru a-i aduce laolaltă în siguranță pe cei pe care îi iubește cel
mai mult. Iubirea neîmpărtășită purtată ani în șir nu i-a doborât credința în
dragoste, fiind pregătit să își dăruiască din nou inima. Empatic, curajos și
iubitor, Radu este pus de multe ori în situații de viață și de moarte,
dragostea ce le-o poartă Ladei și lui Mehemed făcându-i alegerile mult mai
dificile, căci nu vrea să își (mai) trădeze sora, dezamăgită că a fost lăsată
de izbeliște de unicul ei frate în viață, dar nici pe Mehmed, tovarășul lui din
copilărie și bărbatul pentru care a ajuns să nutrească cele mai puternice
sentimente, dezamăgit și el, căci Radu nu mai vrea să fie părtaș jocurilor lui
de putere.
„Îl costa atât de mult să fie un Drăculea ! Crezuse că
terminase de plătit pentru sângele care-i curgea în vine. Dar nu avea să
termine niciodată. Prețul pentru a fi în familia lui era să-i fie mereu și
mereu luat tot ce îi era drag. Ei erau dragonii. Diavolii. Nu exista niciun fel
de milă în ei sau pentru ei.”
Mehmed este sultanul ambițios și neobosit, care tânjește
după recunoaștere și trece prin foc și sânge pentru a-și îndeplini visurile
care includ expansiunea otomană și cucerirea Ladei. Sau mai bine spus
îmblânzirea femeii pe care și-a dorit-o de prima oară de când a văzut-o, căreia
i-a dăruit inima, dar nu și libertatea și puterea de a alege, de a fi stăpână
pe țara ei mult iubită. Dragostea lui Mehmed pentru Lada este asemenea unui
trandafir: suava, frumoasa, dar cu spini. Este toxică și lipsită de libertatea
și respectul de care ar trebui să se bucure. Ambiția fără margini și dorința de
expansiune a sultanului îl izolează de toți cei dragi, făcând din el doar un
sultan extrem de bogat și cunoscut, dar pe dinăuntru fiind doar un bărbat
singur, lipsit de dragoste și de frumusețea unei relații.
„Mehmed era încărcat de privilegii și putere. Radu își
aminti voioșia copilăriei lor împărtășite. Dacă acei doi băieți care se
întâlniseră la o fântână din Edirne, care se agățaseră unul de celălalt
împotriva cruzimii lumii, s-ar fi văzut acum, nu s-ar fi recunoscut. Toți anii
care trecuseră ridicaseră între ei un zid de mătase, aur, putere și suferință.”
În lupta pentru putere, titluri, expansiune, dominație,
dragostea și cele necesare sufletului sunt uitate, nehrănite și puse pe ultimul
loc. Atunci când ambiția și orgoliul primează, liniștea sufletească și
dragostea adevărată au de pierdut. Atunci când te pierzi în lupte care poate
nu-ți aparțin, încercând să cucerești lumea, constați că la sfârșit poate nu
lumea era importantă, și nici bogăția, dar este prea târziu, iar tu ai rămas
doar un simplu muritor care da, ești cunoscut și admirat pentru reușitele tale,
dar ești doar un om cu sufletul pustiit, căruia doar liniștea îi mai vorbește..
Atunci când copilăria îți este furată, demnitatea îți
este călcată în picioare, iubirea refuzată și singurul lucru pe care îl mai ai
este propria țară, care nu te-a dezamăgit niciodată, ce ești în stare să faci
pentru a obține lucrul pe care ți-l dorești cel mai mult și odată obținut acel
lucru, ce preț vei fi nevoit să plătești pentru a-l păstra așa cum îl dorești?
„Tronul era o sentință la moarte. Nu era proastă. În cele
din urmă avea să o revendice, așa cum făcuse cu toți cei dinaintea ei. Toți, cu
excepția lui Radu cel Frumos, prințul care plecase. Care alesese viața și
dragostea în locul țării. Lada nu avea să plece. Săpase prin munte pentru a-și
atinge dorința inimii și descoperise că muntele avea până la urmă o inimă:
pulsul zvâcnitor cerut tuturor celor care nu voiau să se oprească, celor care
nu acceptau ce le ofereau lumea, celor care nu se plecau. Răpăi cu degetele pe
brațele tronului, privind spre camera goală. Nu era atât de proastă încât să
creadă că oamenii n-o să mai încerce să i-l ia. Întotdeauna aveau să fie acolo,
așteptând slăbiciunea, așteptând căderea ei. Voiau ce avea ea pentru că avea
asta. Și, într-o zi, în cele din urmă, cineva avea să o înfrângă. Dar până în
ziua aceea avea să lupte pe viață și pe moarte, cu tot focul și sângele care o
modelaseră în ceea ce era. Era un dragon. Era un prinț. Era o femeie. Ultima îi
speria cel mai tare pe toți. Zâmbi, bătând cu degetele în tron așa cum îi bătea
inima.
- Al meu, zise ea.
Al ei. Și numai al ei.”
Bătălia finală este mai aproape decât crezi, dar la
sfâșit, cine va mai fi lângă tine, să îți recunoască meritele și cine va
câștiga mai mult decât un renume și-un tron pe jumătate frânt?
Lada, Radu și Mehmed reprezintă cel mai atipic trio din
literatura pentru adolescenți, fiind adevărații eroi ai unei epoci de mult
apuse, dar nicicând uitate.
Nazira, Fatima, Ciprian, Bogdan, Oana și Niculae
completează această frescă a iubirilor și trădărilor, a luptelor pentru putere
și a credințelor de nestrămutat. Nu doar personajele principale contribuie la acțiunea
cărții, ci și multe alte personaje memorabile, unele inspirate din realitate,
altele plăsmuiri ale imaginației de necontestat a autoarei. Oricum ar fi,
acestea vor fi îndrăgite cu ușurință de cititor, iar lecțiile lor de viață vor
inspira cititorii și visătorii și vor servi drept exemple demne de amintit.
Măreț vom arde îți oferă atât o lecție de istorie cât și una de
moralitate. Este finalul unei povești extraordinare, care îmbină realul cu
ficțiunea și arată lumii întregi istoria unor popoare frumoase, demne și
mărețe, care au trecut prin foc și sabie, care s-au luptat și au sperat și au
construit, care au dat înapoi și poate au și pierdut, dar care au știut să își
păstreze măreția și frumusețea de-a lungul secolelor. Este povestea mea și a
ta, cititorule, care stă scrisă între aceste pagini, reinterpretată și
remodelată, dar care în esență transmite aceleași lucruri: că iubirea (de soră,
de frate, de popor, de iubir, de țară, de neam) este mai presus de orice;
este un catalizator și un
pansament, este speranță și este suferință, este deoptrivă înălțătoare, cât și
distrugătoare. Fără dragoste, în toate formele ei, oamenii sunt doar pioni
mânuiți de alții pe tabla vieții. Fără iubire, nu am mai simți, nu am mai dori,
nu am mai construi, nu am mai cădea, dar nici nu ne-am mai ridica.
Saga Cuceritorului este o ficțiune istorică perfectă tuturor celor care vor
să citească o poveste ce nu are sfâșit și care a frânt mii de inimi prin
măreția și frumusețea ei.
Mulțumesc grupului editorial Corint și Leda Edge
pentru acest minunat exemplar. Cartea o puteți achiziționa de aici.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu