Recenzie: Sărutul trădării de Mary E. Pearson
„Până va veni una mai puternică,
Cea născută din suferință,
Cea care a fost slabă,
Cea care a fost vânată,
Cea însemnată cu gheară și cârcei,
Cea numită în secret,
Cea numită Jezelia.”
Cei care mă urmăresc îmi cunosc prea bine dragostea
pentru cărțile fantasy, pentru poveștile
bine scrise, cu acțiune, răsturnări de situație și personaje memorabile.
Pentru cărțile fantasy care să îmi mențină viu interesul, de la primele pagini
până la ultimele, atunci când, fericită că am mai descoperit o serie minunată,
închid cartea cu un zâmbet pe buze, cu sufletul fremătând de plăcere și cu o
mare dorință de a pune mai repede mâna pe continuare.
Recunosc, nu știam nimic despre seria Cronicile
celor rămași înainte ca editura Leda să anunțe traducerea acesteia în
limba română. Bineînțeles că am fost curioasă și entuziasmată și am încercat să
citesc primul volum cât mai repede, să pătrund într-o nouă lume fantastică, să
călătoresc pe noi și îndepărtate tărâmuri alături de personaje pe care cu
siguranță le voi iubi (dacă nu pe toate, măcar o parte) și de care îmi voi
aminti cu plăcere.
Sărutul trădării este preludiul unui fantasy promițător, plin de
aventură, magie, suspans, trădări și iubire. Este începutul unei povești pline
de farmec și neprevăzut, care aduce în prim plan personaje extrem de realiste,
care se confruntă cu probleme cu care mulți poate am avut de-aface sau vom avea
într-o bună zi. Este o lecție de viață, de onoare, curaj, determinare, prietenie
și iubire adevărată.
Renumele, statutul social și bogăția nu sunt îndejuns
pentru a caracteriza un om. Pentru a ne spune cine este acea persoană, pentru a
o defini, pentru a ne ajuta să ne dăm seama de caracterul omului, de dorințele
lui și de adevăratele lui năzuințe, de profunzimea din spatele ambalajului și a
statutului social.
Există oameni care dețin puterea și aparent sunt de
invidiat, dar în realitate aceste persoane nu se ridică la nivelul așteptărilor
și sunt persoane care nu au titluri, ranguri, bogății, sau sunt recunoscuți
pentru faima lor mai puțin bună, însă în profunzime sunt oameni nu atât de răi
precum cei sus puși.
În viață, rolurile se pot schimba, oamenii pot fi extrem
de imprevizibili și puțini suntem cei care chiar cunoaștem un om așa cum este
el, fără artificii, dezbrăcat de prejudecăți. Și puțini sunt oamenii care te
lasă să-i vezi așa cum sunt ei, care îti oferă sufletul pe tavă, fără teamă că
i l-ai putea răni.
Atât Lia, persoanjul feminin principal al cărții, cât și
cele două personaje masculine care se află în lumina reflectoarelor, sunt genul
de personaje pe care destinul le aduce față în față datorită sau din cauza
minciunilor, secretelor și trădărilor la care au fost supuse. Fiecare dintre
aceste trei personaje a fost nevoit să trăiască după dogmele societății,
îndeplinind numai dorințele celorlați, uitând de visurile lor, sacrificându-se
de dragul aparențelor și de gura lumii. Jerfindu-se pe altarul vieții,
respectând tradițiile și alianțele pentru binele colectiv, nu pentru binele lor
și nici pentru ceea ce și-ar fi dorit într-adevăr să facă. Până când unul
dintre ei s-a răzvrătit. Până când a hotărât că este timpul să renunțe la
toxicitatea din jur, găsindu-și curajul de a pune piciorul în prag. De a fugi
pentru a se regăsi pe sine și de a-și construi o nouă viață, poate chiar de a
se îndrăgosti sincer și profund. Visurile ei i-au dat aripi cu care a zburat
departe de alianțe, datorii și
sacrificii. Visurile ei poate nu au fost mărețe, căci voia doar o viață
simplă și împlinită, departe de tumult, aparențe, false zâmbete și titluri ce
nu i-ar fi adus în veci fericirea, dar au fost suficient de profunde, iar ea a
crezut suficient în propriile-i puteri și în libertatea de a alege, încât a
fugit de tot ceea ce îi făcea rău.
„- Toată viața mea am visat să mă iubească cineva așa cum
sunt. Pentru cine sunt. Nu ca fiică a regelui. Nu ca Primă Fiică. Doar pe mine.
Și cu siguranță nu din cauza unui ordin scris pe o bucată de hârtie. Cer prea
mult dacă vreau să fiu iubită? Să mă uit în ochii cuiva și să văd..
Vocea i s-a stins, apoi s-a făcut liniște
- Și să vad tandrețe. Să știu că vrea cu adevărat să fie
și să își împartă viața cu mine.”
Ea este prințesa Lia, moștenitoarea tronului, Prima Fiică
din Casa Morrighan, tânăra obligată să își îndeplinească datoriile și să se
comporte ca o adevărată prințesă și moștenitoare, cea care prin căsătoria
impusă de părinții ei va asigura o alianță benefică regatului și poporului ei.
Căsătorie ce o va aduce în patul prințului din regatul vecin, Dalbreck, un
prinț pe care nu l-a cunoscut, deoarece nu i s-a permis, un prinț al cărui chip
îi este străin, ca să nu mai vorbim de cunoașterea emoțională, de empatie,
dragoste, acceptare.
Ea este prințesa Lia, cea care își prețuiește libertatea
și demintatea mai mult decât propriul regat și fuge împreună cu cea mai bună
prietenă într-un orășel modest, unde se angajează la un han sărăcăcios, spre
a-și ascunde adevărata identitate și cu dorința fierbinte de a-și făuri
propriul destin. Însă soarta o va învăța că de cele mai multe ori, nu poți fugi
de trecut, mai ales când nu ai găsit o rezolvare problemelelor tale.
„Astea sunt două cuvinte pe care nu mai vreau să le aud,
a spus Lia pe un ton hotărât. Tradiție și datorie. Nu-mi pasă ce cred alții.”
Momentul în care la han ajung doi bărbați misterioși, Raffe
și Kaden, schimbă tot cursul poveștii și tulbură liniștea mult dorită de Lia.
Unul este bărbatul cu care ar fi trebuit să se mărite, prințul pe care l-a
lăsat cu ochii în soare în fața celor două regate. Celălalt este un asasin
plătit pentru a o ucide, căci Lia, deși nu își dorește puterea și reneagă
titlul nobiliar pe care îl poartă, reprezintă încă o amenințare la adresa altor
regate – regate ce sunt împotriva Dalbreckului și a Morrighanului.
Fără a cunoaște adevărata identitate a celor doi bărbați,
tânăra prințesă ajunge să le fie prietenă și confidentă – atât cât pot fi de
sinceri unii cu alții, căci toți trei își păstrează secretă identitatea, doar
frământările, visurile și speranțele făcându-și loc în acest păienjeniș al
secretelor și trădărilor.
Destinele celor trei se interesectează departe de
regatele pe care trebuie să le servească, într-un cadru infinit mai intim și
mai liniștit, într-un sătuc pescăresc în care oamenii pun preț pe stabilitate,
frumusețe, liniște și implinire, neffind implicați în mașinațiunile politice de
la oraș. Acest lucru, această schimbare a peisajului îi ajută pe fiecare dintre
cei trei să conștientizeze ceea ce vor de fapt de la viața lor, pe cine au
servit până acum și care le sunt dorințele.
Am admirat-o pe Lia pentru curajul și determinarea de
care dă dovadă, pentru inima ei bună, care tânjește după o dragoste
împărtășită, un cămin primitor și o viață lipsită de griji, intrigi politice,
minicuni și sacrificii. Am admirat-o pentru hotărârea pe care o are mereu
în privire și vorbă, pentru cumpătarea
ei, pentru sacrificiile pe care le face pentru ea și prietena ei, pentru ca
amândouă să fie protejate și pentru a avea o șansă la o viață diferită de cea
dictată de alții. Respect și admir persoanele care refuză să se lase pradă
societății, care vor să construiască ceva care să le aparțină doar lor, ceva ce
nu poate fi atins de ura, răutatea, invidia și prejudecățile celor din jur. Lia
este un exemplu de urmat, un personaj care ar putea da lecții multor oameni din
viața reală. Ea poate fi speranța pentru o viață mai bună, mai liberă și mai
demnă. Ea este focul care arde în sufletul tuturor celor care își doresc o
viață în care să fie scriitorii propriilor lor destine, a celor care vor să
trăiască așa cum vor, fără a fi blamați și arătați cu degetul pentru că sunt
diferiți, pentru că nu își respectă datoriile, pentru că refuză să facă lucruri
considerate normale și obligatorii de către alții, de către cei care le fac
pentru că așa trebuie, de către cei care nu au avut curajul să se ridice și să
spună: eu vreau să trăiesc și să iubesc liber.
Spiritul ei tânăr, hotărârea și curajul, fericirea pe
care i-o aduce libertatea de a fi cine vrea ea să fie o inspiră și îi
îmblânzește pe cei doi bărbați care la început au judecat-o, la fel ca toată
lumea. Raffe și Kaden, păstrând secretă identitatea unul de celălalt, ajung să
aibă sentimente contradictorii față de Lia. Având propriile lor povești, temeri
și dorințe, cei doi încep să îți reconsidere pozițiile și să făurească fiecare
propriul plan de a reuși să vorbească sincer cu Lia. Însă destinul are propria
lui voință, iar ițele poveștii se încurcă, răsturnând toate teoriile de la
începutul cărții.
Raffe este personajul care seamănă cel mai bine cu
prințesa, fiind la rându-i un prinț moștenitor de la care se așteaptă să facă
ce este mai bine pentru regatul său. Firi destul de asemănătoare, însă plecând
cu defectul de a fi doar păpuși în mâinile experimentate și șirete ale
păpușarilor, Lia și Raffe sunt nevoiți să își părăsească îndatoririle și să își
urmeze inima. Oare destinul chiar le-a pregătit un viitor împreună sau
încercarea de a-i uni în beneficiul unei alianțe constituie un impediment de
netrecut pentru cei doi?
„Chiar am avut cel mai bun profesor. I-am fost repartizat
ca discipol la opt ani, am devenit cadet la doisprezece, am depus jurământul la
paisprezece și am fost numit soldat în toată regula înainte de șaisprezece ani.
Mi-am petrecut mai mulți ani ca învățăcel al lui Sven decât cu proprii părinți.
Eram un soldat desăvârșit, în mare parte datorită lui, excelând la toate
tipurile de pregătire militară, ceea ce făcea totul mai usturător. Eram,
probabil, cel mai neîncercat soldat din istorie.”
„Ce rost avea dacă nu o aduceam înapoi sau dacă nici
măcar nu vorbeam cu ea? Știam că aceste gândurinu îi dădeau pace lui Sven, dar
nu era ceea ce-și imagina. Nu eram supărat pentru că îi dăduse prin cap să fugă
înaintea mea. Mă gândisem la asta demult, când tatăl meu propusese pentru prima
dată căsătoria, dar mă convinsese că alianța matrimonială rea bine binele
regatului Dalbreck și că toată lumea va închide ochii dacă îmi luam o amantă
duoă căsătorie. Eram supărat pentru că ea avusese curajul să facă ce nu făcusem
eu. Cine era fata care se strâmbase la două regate și făcuse ce poftise? Voiam
să știu.”
Kaden este bărbatul misterios care se destăinuie cel mai
puțin cititorului. Un asasin feroce, un prădător fără inimă (oare?) și un om
nevoit să se descurce cu demonii trecutului, Kaden este dator cu viața unui om
mult mai puternic decât el, cu influență asupra destinului Liei și a regatului
pe care ea l-a renegat. Asasinul este tăcut ca o umbră și letal ca un pumnal,
iar datoria de sânge pe care o are îl pune în ipostaza de a comite o crimă fără
precedent. Însă în spatele măștii impenetrabile se află un suflet rătăcit, cu
multe cicatrici, care întâlnindu-le pe Lia și prietena ei, își dă seama că să
iei viața unui om nu este atât de simplu nici chiar pentru un asasin
desăvârșit.
„Komizarul nu era nici măcar cu doisprezece ani mai în
vârstă decât mine și abia putea fi numit un bărbat matur când devenise
conducătorul Vendei. Atunci m-a luat sub aripa lui. M-a salvat de foamete. M-a
salvat de multe lucruri pe care am încercat să le uit. Mi-a dat ce nu îmi
dăduseră semenii mei. O șansă. Nu am încetat niciodată să îl răsplătesc. Sunt
uele lucruri pe care nu le poți răscumpăra niciodată.”
„Le-am urmărit dormind. Aveam ochi de pisică, spusese
komizarul, și vedeam în întuneric ce nimeni altcineva nu putea să vadă. Poate
că de accea îmi dăduse sarcina aceasta. Griz era ca un taur și mai potrivit
muncii zgomotoase cu toporul sau unui atac sângeros la lumina zilei. Nu pentru
genul acesta de muncă. Nu pentru pașii tăcuți ai unui animal nocturn. Nu pentru
a se transforma într-o umbră care lovea cu precizie. Dar ele dormeau în același
pat, cu mâinile atingându-li-se. Nici măcar eu nu puteam fi atât de tăcut.
Moartea avea propriile zgomote.”
Într-o lume în care dragostea, libertatea și onoarea sunt înăbușite de alianțe,
politică, trădări, datorii, falsitate și minciuni, destinele a trei personaje
se interesectează spre a găsi calea spre fericire, libertate, corectitudine și
sinceritate.
„Poate dura câțiva ani să făurești un vis. Durează doar o
clipă să îl distrugi.”
Trebuie să fiu sinceră cu voi. Cartea nu este una de
cinci stelțue pe goodreads, eu oferindu-i doar trei, și asta datorită
personajelor și a potențialului pe care îl are. Însă volumul suferă la capitolul
acțiune, aceasta fiind aproape inexistentă de-a lungul mai multor capitole. Însă
are un început promițător, iar finalul te face să îți dorești să afli ce se va
mai întâmpla în continuare. Iar pe mine m-a făcut curioasă și pot spune că
aștept cu nerăbdare traducerea volumului doi.
Mulțumesc din suflet editurii Corint/Leda Edge pentru
oferirea acestui volum spre recenzare. Pe site-ul lor puteți achiziționa
cartea, cât și alte titluri interesante.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu