Recenzie: Nume cod: Tura de Daniel O’Malley







„Dragă Tu,
Trupul pe care îl porți a fost cândva al meu.”

Așa începe un roman atipic, amuzant, diferit de tot ceea ce am citit eu până acum. Un thriller paranormal care, recunosc, îți va da de furcă și-ți va pune răbdarea la încercare, căci este înțesat de personaje care mai de care mai ciudate și nonconfomiste și situații paradoxale, greu de închipuit chiar și într-o lume populată de tot felul de creaturi supranaturale cum este Anglia imaginată de autor.

Este o carte de debut, însă nu se simte asta. Are puțin peste 600 de pagini, o poveste complexă, personaje în fața cărora nu vei avea nicio șansă de scăpare (nu întreg la minte, să ne înțelegem) și un umor nebun, care-ți va aduce lacrimi pe obraji (de la atâta râs, bineînțeles). Autorul are o imaginație ieșită din comun, care dă cu normalul de pământ, și o afinitate în a crea scene și situații nebunești, extreme și deloc veridice, însă pe care le accepți așa cum sunt și le tratezi ca atare, intrând în jocul lui și acceptându-i provocarea. Și ce mai provocare ! Deși la început vei păși ușor, atent/ă la fiecare indiciu, dar extrem de confuz/ă de poveste și de numărul mare al personajelor, dar mai ales sceptic/ă în ceea ce privește titlurile și abilitățile acestora, până la final vei fi deja familiarizat/ă cu nebunia ce se propagă din interiorul cărții și chiar va fi o mare provocare ca la final să nu exaclami: „Ce mai aventură !” și „Vreau continuarea. Acum !”

La prima vedere Myfanwy Thomas este o femeie aparent normală (nicio trăsătură fizică nu o dă de gol), dar care se trezește într-un parc londonez, înconjurată de cadavre ciudate, care poartă mănuși din latex. Și cu memoria ștearsă. Cine este ea? Ce caută acolo, tremurând în ploaie și care-i treaba cu scrisorile găsite în buzunar? Care-i înțelesul cuvintelor ce o privesc batjocoritor de pe hârtie, râzând parcă de ea și de neștiința de care dă dovadă? Nu își recunoaște numele, nu recunoaște locul în care se află și categoric nu știe încotro să o ia. Singura certitudine pe care o are, conform scrisorii pe care se chinuie să o înțeleagă, este că viața ei este în pericol și că va fi nevoită să lupte dacă va dori să rămână în viață și să afle cine i-a șters memoria și mai ales de ce.

„Mă voiau pentru ce puteam să fac – ce poți face tu. Să sperăm că ai păstrat o parte din antrenamentul meu, pentru că mi-au trebuit ani de zile ca să ajung la acest nivel de competență. Acum, cu o atingere, pot prelua controlul sistemului fizic al cuiva. Îi pot lua oricare dintre simțuri sau pe toate, să-l paralizez, să-l fac să simtă orice vreau eu.”

Misiunea lui Myfanwy nu este deloc simplă și va trebui să dea dovadă de inteligență, stăpânire de sine și chibzuință în felul în care ea se va raporta celorlalți membrii ai Curții. Care Curte? Una supranaturală, demnă de toate laudele și care va avea ca efect ridicarea sprâncenelor cititorilor în mod repetat, căci din organizația super-secretă și extrem de excentrică Checquy își vor face apariția numeroase personaje bizare și excentrice, cum ar fi o persoană cu patru trupuri, trupuri ce împart aceeași minte, o femeie care îți citește gândurile și ți se poate strecura în vise, un vampir ieșit dintr-un ou (!?), dragoni, Cai, Nebuni, Ture și Altoitori – aceștia din urmă făcând parte dintr-o a doua organizație secretă, la fel de ciudată dacă nu mai ciudată decât Checquy, în cadrul căreia protagoniștii se joacă puțin (mai mult) cu modificarea genetică și alte asemenea fleacuri.

„Deci bănuiesc că te întrebi ce-i cu Grupul Checquy. Nu-ți face griji dacă numele nu-ți spune nimic. Majoritatea oamenilor nu aud de el niciodată, dar există de sute de ani. A colaborat îndeaproape cu Casa de York, a avut tendința să nu-i bage în seamă pe Tudori și a tolerat Casa Stuart. Totuși, de fapt, nu contează cine-i la putere – încă din primele zile grupul a fost loial Marii Britanii mai degrabă decât unui anumit conducător. Supraviețuim capriciilor istoriei, întâmpinându-i pe noii conducători și îngenunchind în fața celor aflați la putere, oricine ar fi ei. Suntem un instrument al națiunii, o resursă a insulelor britanice. Cei care lucrează în Checquy pot realiza lucruri pe care nu le poate realiza nimeni altcineva, și astfel reprezintă brațul secret al regstului.”

Nici nu-i de mirare că, în primă instanță,  draga noastră amnezică Myfanwy habar n-are ce să facă, însă pas cu pas, datorită empatiei, curajului și inteligenței de care a dat dovadă eul ei, aceasta alege să facă dreptate și să afle cine i-a făcut rău, plecând la drum înarmată cu curaj, exuberanță, umor, scrisorile edificatoare și ceva puteri secrete, posibil letale.

Profeții străvechi sau mai recente, trădări la nivel înalt, abilități supranaturale, personaje ce insipră o încredere îndoielnică și care posedă abilități extraordinare pe care le folosesc fără tagădă, în interes propriu și fără a le păsa de daunele lăsate în urmă, misiuni sinucigașe și o continuă luptă între membrii unor agenții supranaturale secrete, cam acestea sunt ingredientele cu care autorul jonglează pentru a le transforma într-o poveste palpitantă și atipică, presărată din belșug cu umor și ironie. O carte care te va trece prin toate stările posibile, care îți va pune mintea la contribuție în căutarea acelor piese de puzzle care lispsesc (dar pe care nu le vei găsi în veci), care îți va oferi momente de totală uimire și momente în care vei scăpa carte pe jos de râs. Și personal nu credeam că voi face asta, dar da, Daniel O’Malley este un maestru al cuvintelor, al emoțiilor, al stărilor, un maestru păpușar care își întoarce personajele pe toate părțile și le provoacă să dea tot ce-i mai bun (și nebun) din ele, un scriitor debutant care pune la bătaie tot arsenalul și care ne dovedește că imaginația nu are limite și nici nu trebuie să aibă pentru un om aspirant la titlul de autor/scriitor și pentru ceea ce are el de oferit iubitorilor de lectură.

„Grupul Checquy credea că aș putea fi un fel de superspion care să călătorească prin lume și, nu știu, să facă oamenii să se arunce în fața mașinilor sau așa ceva. Din nefericire, cel puțin pentru grupul Checquy, nu sunt genul de spion. Nu sunt o persoană agresivă, am rău de avion într-o formă violentă și sunt foarte timidă. Curtea a fost dezamăgită, dar eram o resursă prea valoroasă pentru ei ca să mă retrag pur și simplu. În schimb, am devenit agent intern.”

Ar fi de prisos să înșir acum toată acțiunea cărții. Și cam imposibil, trebuie să recunosc, căci fiecare pagină și fiecare capitol abundă în acțiune și răsturnări de situație și personaje noi și nume noi și puteri desprinse din filmele cu super-eroi și situații de viață și de moarte și trădări și secrete de stat. Ați înțeles voi. Cartea asta nu se poate povesti, nu poți face altceva decât să o recomanzi (dacă ți-a plăcut) și să o lași pe ea să-i vorbească cititorului, căci are atâtea de oferit.

Scrisorile redactate de fosta Myfanwy - scrise în zilele care, în mod corect, se vor dovedi a fi ultimele pentru ea -, pe când se afla în mijlocul evenimentelor, chinuindu-se să rămână în viață în timp ce își oferea serviciile pentru a face lumină în anumite cazuri de viață și de moarte, încercând în același timp să afle care dintre colegii ei a pus o țintă pe capul ei, o vor ajuta enorm pe actuala Myfanwy, ghidând-o blând, dar ferm, în haosul ce se numește Checquy.

“Checquy nu-i o familie. Nici chiar în cele mai disfuncționale familii nu-ți trimiți frații și surorile în locuri periculoase și nu-i pui să se confrunte cu atrocități, știind că probabil o să moară în dureri și spaimă. Nu iei cadavrele fraților tăi mai mari și nu pui să fie disecate – fiecare bucată catalogată și distrusă – și după aia îi lași făra niciun alt memorial în afara unui nume într-un dosar. Nu, nu suntem o familie. Dar ar trebui să fim o echipă. Poate că nu plăcem unii pe alții, dar ar trebui să ne respectăm și să ne fim loiali unii altora. Când te duci la Moșie, e singurul lucru care ți se promite. Că în Checquy poți să ai încredere în cei din jurul tău. Uitându-mă în jur la camarazii mei, m-am simțit mai trădată ca oricând. În timp ce ne zâmbeam unii altora și pălăvrăgeam despre vreme, uul dintre colegii mei plănuia să mă distrugă.”

Nu doar o dată i s-a spus vechii Ture Thomas (care, apropo, este responsabilă cu operațiunile supranaturale la nivel național) că amintirile îi vor fi luate în mod brutal și că o mare trădare va fi pusă la cale de una sau poate mai multe persoane din anturajul ei. Mai întâi un cerșetor care o abordează din senin, apoi un copil care moare și care s-a dovedit că  avea ceva abilități, o femeie fatală, ce „poartă pe umeri” venerabila vâstă de 3 500 de ani și, cireașa de pe tort, o rață care poate vedea viitorul. Toți acești ciudați întâlniți mai mult sau mai puțin întâmplător de către Tură îi prevestesc același sumbru viitor. Nu ai cum să nu tresari și să nu te îngrijorezi pentru destinul Turei Thomas (sau să spun Turelor Thomas?), dar în același timp te vei îneca de râs de absurditatea situațiilor și de ironia și umorul cu care acestea sunt tratate.

“Tot ce mă face cine sunt. Amintirile mele. Personalitatea mea. Sufletul meu. Duse de-a pururi. Șterse. E mai rău decât să mori.

O să fie altcineva în trupul meu. Și micul Martin spusese că persoana aceea n-o să știe cine e. Gândul la această persoană, la tine, la cineva chiar mai singur decât mine a fost cel care m-a făcut să trec de noaptea aceea și să-ți scriu scrisorile astea.”

“Gagica venise tocmai de la Milano, unde alesese ținute de designer și iubiți, și purta cât una din fiecare. Avea brațul încolăcit peste cotul unui Adonis care părea să aibă coeficientul de inteligență al unei scânduri de călcat, iar în urma lor veneau două persoane, o femeie mai în vârstă și un aborigen Australian imens. Mă așteptam la o frumusețe superbă, o zeiță care se purta cu toată demnitatea și încrederea data de veșnicie. În definitiv, era o femeie care se tocmise cu preoții-călugări budiști și se duelase cu un papa. Așa că am fost luată prin surprindere să văd o femeie de înălțimea mea, cu părul platinat umflat. Ruj roșu-aprins. Ochelari de soare imenși. O țigară într-o mână. Și unghii lungi, roșu-închis. . Totuși, arăta de parcă ar fi avut 40 și ceva de ani. Nu-i puțin lucru când ai trait mai mult decât Matusalem.

- Myfanwy Thomas, o să fiți trădați în viitor de un membru al Curții voastre. O știi. Știu asta. O să stai în ploaie și peste tot în jurul tău o să fie oameni morți.

- De unde știi? Am șoptit.

- O văd de jur împrejurul tău, scumpete mica, a spus ea, încă ținându-mi mâinile.

- Myfanwy Thomas, o să-ți iasă în cale lucruri rele. Cele mai rele pe care le-a văzut în viața mea. O să pierzi totul. O s-ajungi în ploaie, iar dincolo de asta nu mai văd nimic. Așa că distrează-te cât mai poți.”

În ciuda tuturor evenimentelor și a situațiilor imaginate de autor, persoanjele sunt cele care sar în ochi și reprezintă deliciul poveștii. Cine ar refuza o întâlnire cu un vampir care, lăsându-i la o parte originile (o fi adevărat că a ieșit dintr-un ou iar apoi a făcut bucățele un număr deloc mic de agenți Checquy?), este diabolic de sexy? Cine ar refuza să-l cunoască pe Gestalt (poate preferatul meu), această  persoană incredibil de frumoasă și incredibil de letală, care are patru corpuri, trei de bărbați și una de femeie, toți blonzi, palizi, înfricoșători de frumoși și înfricoșători de anormali. Care împart aceleași gânduri, aceleași sentimente, aceeași memorie (?) și care efectuează aceleași gesturi, fiind capabili să te scruteze simultan cu privirea în timp ce scot aceleași cuvinte pe gură. Sau, în cazul în care corpurile sunt în locuri diferite, fiecare să știe ce au văzut sau ce au făcut ceilalți trei. Parcă ți se zbârlește părul pe tine la gândul existenței unei asemenea entități, așa-i? Dar tot nu te poți preface că nu ești captivat de prezența Turei Gestalt. Și nici nu poți scăpa de ea, oricât te-ai ascunde între paginile cărții !



“Ajunse și Gestalt, toate cele patru corpuri pășind fluid la unison. Oricât de mult detesta să recunoască Myfanwy, arătau impresionant. Mintea din spatele lor decisese să profite de asemănarea izbitoare a corpurilor și le îmbrăcase identic, într-o uniforma albastru-închis. Myfanwy o cercetă pe Eliza, femeia și singura pe care nu o văzuse încă. Era adorabilă, cu părul strâns într-o pieptănăură complicată la spate. Când cei patru frați întoarseră capul să se uite la ea, Myfanwy se încordă, dar nu se întâmplă nimic.”

 “Era o armă – una pe care lumea se temea s-o folosească. Alrich dispune de o cunoaștere profundă și detaliată a Checquy și a țării – în definitiv, lucrează pentru noi de mai bine de 100 de ani.  Este un luptător înspăimântător și eficient, dar intelectul său formidabil este cel care l-a transformat în cea mai valoroasă resursă a organizației.

În Checquy, Alrich e privit cu un bizar amestec de teamă, mândrie și acceptare nonșalantă. Este vampir, și unii sunt oarecum conștienți că a fost odată inamic al Checquy. Dar este vampirul nostru, și, în plus, e cu noi dintotdeauna. De mai multă vreme decât oricine altcineva. Nou-veniții sunt uluiți initial, dar este aproape o dovadă de mândrie să-i ignore caracterul neomenesc sau să consideri că acesta nu e important. Și, la urma urmelor, niciunul dintre noi nu-i normal. “

Alte două personaje, Ingrid și Shantay, mi-au ajuns la suflet, dar nu neapărat datorită abilităților lor ieșite din comun, ci datorită bunătății lor și a ajutorului pe care i-l oferă, dezinteresat, Turei, care are cu siguranță nevoie de persoane de încredere de partea ei.

Nume de cod: Tura este o carte genială, un debut ingenios și îndrăzneț, un adevărat roller coaster pentru fanii genului. Avem elemente de thriller, spionaj, paranormal și supranatural. Însă mai presus de acestea, avem o poveste despre viață și moarte, o lecție despre supraviețuire, prietenie, loialitate, propria identitate, încredere și salvare. O carte care îmbină umorul cu subiectele importante, o carte despre putere și ce rezultate devastatoare poate avea aceasta când se manifestă în limite extreme și când se află în mâinile nepotrivite.

Nume de cod: Tura ne amintește că viața este uneori asemănătoare unui joc de șah: uneori pierdem, alteori câștigăm, dar indiferent de mutarea făcută, trebuie să fim pregătiți să suportăm consecințele alegerilor noastre.

Mulțumesc din suflet editurii Corint și imprintului Leda Edge pentru acest roman minunat. Cartea o puteți găsi pe site-ul celor de la Corint și în librăriile partenere.



Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu