Recenzie: Nume cod: Tura de Daniel O’Malley
„Dragă Tu,
Trupul pe care îl porți a fost cândva al meu.”
Așa începe un roman atipic, amuzant, diferit de tot ceea
ce am citit eu până acum. Un thriller paranormal care, recunosc, îți va da de
furcă și-ți va pune răbdarea la încercare, căci este înțesat de personaje care
mai de care mai ciudate și nonconfomiste și situații paradoxale, greu de
închipuit chiar și într-o lume populată de tot felul de creaturi supranaturale
cum este Anglia imaginată de autor.
Este o carte de debut, însă nu se simte asta. Are puțin
peste 600 de pagini, o poveste complexă, personaje în fața cărora nu vei avea
nicio șansă de scăpare (nu întreg la minte, să ne înțelegem) și un umor nebun,
care-ți va aduce lacrimi pe obraji (de la atâta râs, bineînțeles). Autorul are
o imaginație ieșită din comun, care dă cu normalul de pământ, și o afinitate în
a crea scene și situații nebunești, extreme și deloc veridice, însă pe care le
accepți așa cum sunt și le tratezi ca atare, intrând în jocul lui și
acceptându-i provocarea. Și ce mai provocare ! Deși la început vei păși ușor,
atent/ă la fiecare indiciu, dar extrem de confuz/ă de poveste și de numărul
mare al personajelor, dar mai ales sceptic/ă în ceea ce privește titlurile și
abilitățile acestora, până la final vei fi deja familiarizat/ă cu nebunia ce se
propagă din interiorul cărții și chiar va fi o mare provocare ca la final să nu
exaclami: „Ce mai aventură !” și „Vreau continuarea. Acum !”
La prima vedere Myfanwy Thomas este o femeie aparent
normală (nicio trăsătură fizică nu o dă de gol), dar care se trezește într-un
parc londonez, înconjurată de cadavre ciudate, care poartă mănuși din latex. Și
cu memoria ștearsă. Cine este ea? Ce caută acolo, tremurând în ploaie și care-i
treaba cu scrisorile găsite în buzunar? Care-i înțelesul cuvintelor ce o
privesc batjocoritor de pe hârtie, râzând parcă de ea și de neștiința de care
dă dovadă? Nu își recunoaște numele, nu recunoaște locul în care se află și
categoric nu știe încotro să o ia. Singura certitudine pe care o are, conform
scrisorii pe care se chinuie să o înțeleagă, este că viața ei este în pericol
și că va fi nevoită să lupte dacă va dori să rămână în viață și să afle cine
i-a șters memoria și mai ales de ce.
„Mă voiau pentru ce puteam să fac – ce poți face tu. Să
sperăm că ai păstrat o parte din antrenamentul meu, pentru că mi-au trebuit ani
de zile ca să ajung la acest nivel de competență. Acum, cu o atingere, pot
prelua controlul sistemului fizic al cuiva. Îi pot lua oricare dintre simțuri
sau pe toate, să-l paralizez, să-l fac să simtă orice vreau eu.”
Misiunea lui Myfanwy nu este deloc simplă și va trebui să
dea dovadă de inteligență, stăpânire de sine și chibzuință în felul în care ea se
va raporta celorlalți membrii ai Curții. Care Curte? Una supranaturală, demnă
de toate laudele și care va avea ca efect ridicarea sprâncenelor cititorilor în
mod repetat, căci din organizația super-secretă și extrem de excentrică Checquy
își vor face apariția numeroase personaje bizare și excentrice, cum ar fi o
persoană cu patru trupuri, trupuri ce împart aceeași minte, o femeie care îți
citește gândurile și ți se poate strecura în vise, un vampir ieșit dintr-un ou
(!?), dragoni, Cai, Nebuni, Ture și Altoitori – aceștia din urmă făcând parte
dintr-o a doua organizație secretă, la fel de ciudată dacă nu mai ciudată decât
Checquy, în cadrul căreia protagoniștii se joacă puțin (mai mult) cu
modificarea genetică și alte asemenea fleacuri.
„Deci bănuiesc că te întrebi ce-i cu Grupul Checquy.
Nu-ți face griji dacă numele nu-ți spune nimic. Majoritatea oamenilor nu aud de
el niciodată, dar există de sute de ani. A colaborat îndeaproape cu Casa de
York, a avut tendința să nu-i bage în seamă pe Tudori și a tolerat Casa Stuart.
Totuși, de fapt, nu contează cine-i la putere – încă din primele zile grupul a
fost loial Marii Britanii mai degrabă decât unui anumit conducător.
Supraviețuim capriciilor istoriei, întâmpinându-i pe noii conducători și
îngenunchind în fața celor aflați la putere, oricine ar fi ei. Suntem un
instrument al națiunii, o resursă a insulelor britanice. Cei care lucrează în
Checquy pot realiza lucruri pe care nu le poate realiza nimeni altcineva, și
astfel reprezintă brațul secret al regstului.”
Nici nu-i de mirare că, în primă instanță, draga noastră amnezică Myfanwy habar n-are ce
să facă, însă pas cu pas, datorită empatiei, curajului și inteligenței de care
a dat dovadă eul ei, aceasta alege să facă dreptate și să afle cine i-a făcut
rău, plecând la drum înarmată cu curaj, exuberanță, umor, scrisorile
edificatoare și ceva puteri secrete, posibil letale.
Profeții străvechi sau mai recente, trădări la nivel
înalt, abilități supranaturale, personaje ce insipră o încredere îndoielnică și
care posedă abilități extraordinare pe care le folosesc fără tagădă, în interes
propriu și fără a le păsa de daunele lăsate în urmă, misiuni sinucigașe și o
continuă luptă între membrii unor agenții supranaturale secrete, cam acestea
sunt ingredientele cu care autorul jonglează pentru a le transforma într-o
poveste palpitantă și atipică, presărată din belșug cu umor și ironie. O carte
care te va trece prin toate stările posibile, care îți va pune mintea la
contribuție în căutarea acelor piese de puzzle care lispsesc (dar pe care nu le
vei găsi în veci), care îți va oferi momente de totală uimire și momente în
care vei scăpa carte pe jos de râs. Și personal nu credeam că voi face asta,
dar da, Daniel O’Malley este un maestru al cuvintelor, al emoțiilor, al
stărilor, un maestru păpușar care își întoarce personajele pe toate părțile și
le provoacă să dea tot ce-i mai bun (și nebun) din ele, un scriitor debutant
care pune la bătaie tot arsenalul și care ne dovedește că imaginația nu are
limite și nici nu trebuie să aibă pentru un om aspirant la titlul de autor/scriitor
și pentru ceea ce are el de oferit iubitorilor de lectură.
„Grupul Checquy credea că aș putea fi un fel de
superspion care să călătorească prin lume și, nu știu, să facă oamenii să se
arunce în fața mașinilor sau așa ceva. Din nefericire, cel puțin pentru grupul
Checquy, nu sunt genul de spion. Nu sunt o persoană agresivă, am rău de avion
într-o formă violentă și sunt foarte timidă. Curtea a fost dezamăgită, dar eram
o resursă prea valoroasă pentru ei ca să mă retrag pur și simplu. În schimb, am
devenit agent intern.”
Ar fi de prisos să înșir acum toată acțiunea cărții. Și
cam imposibil, trebuie să recunosc, căci fiecare pagină și fiecare capitol
abundă în acțiune și răsturnări de situație și personaje noi și nume noi și
puteri desprinse din filmele cu super-eroi și situații de viață și de moarte și
trădări și secrete de stat. Ați înțeles voi. Cartea asta nu se poate povesti,
nu poți face altceva decât să o recomanzi (dacă ți-a plăcut) și să o lași pe ea
să-i vorbească cititorului, căci are atâtea de oferit.
Scrisorile redactate de fosta Myfanwy - scrise în zilele
care, în mod corect, se vor dovedi a fi ultimele pentru ea -, pe când se afla
în mijlocul evenimentelor, chinuindu-se să rămână în viață în timp ce își
oferea serviciile pentru a face lumină în anumite cazuri de viață și de moarte,
încercând în același timp să afle care dintre colegii ei a pus o țintă pe capul
ei, o vor ajuta enorm pe actuala Myfanwy, ghidând-o blând, dar ferm, în haosul
ce se numește Checquy.
“Checquy nu-i o familie. Nici chiar în cele mai
disfuncționale familii nu-ți trimiți frații și surorile în locuri periculoase
și nu-i pui să se confrunte cu atrocități, știind că probabil o să moară în
dureri și spaimă. Nu iei cadavrele fraților tăi mai mari și nu pui să fie
disecate – fiecare bucată catalogată și distrusă – și după aia îi lași făra
niciun alt memorial în afara unui nume într-un dosar. Nu, nu suntem o familie.
Dar ar trebui să fim o echipă. Poate că nu plăcem unii pe alții, dar ar trebui
să ne respectăm și să ne fim loiali unii altora. Când te duci la Moșie, e
singurul lucru care ți se promite. Că în Checquy poți să ai încredere în cei
din jurul tău. Uitându-mă în jur la camarazii mei, m-am simțit mai trădată ca
oricând. În timp ce ne zâmbeam unii altora și pălăvrăgeam despre vreme, uul
dintre colegii mei plănuia să mă distrugă.”
Nu doar o dată i s-a spus vechii Ture Thomas (care,
apropo, este responsabilă cu operațiunile supranaturale la nivel național) că
amintirile îi vor fi luate în mod brutal și că o mare trădare va fi pusă la
cale de una sau poate mai multe persoane din anturajul ei. Mai întâi un
cerșetor care o abordează din senin, apoi un copil care moare și care s-a
dovedit că avea ceva abilități, o femeie
fatală, ce „poartă pe umeri” venerabila vâstă de 3 500 de ani și, cireașa de pe
tort, o rață care poate vedea viitorul. Toți acești ciudați întâlniți mai mult
sau mai puțin întâmplător de către Tură îi prevestesc același sumbru viitor. Nu
ai cum să nu tresari și să nu te îngrijorezi pentru destinul Turei Thomas (sau
să spun Turelor Thomas?), dar în același timp te vei îneca de râs de
absurditatea situațiilor și de ironia și umorul cu care acestea sunt tratate.
“Tot ce mă face cine sunt. Amintirile mele.
Personalitatea mea. Sufletul meu. Duse de-a pururi. Șterse. E mai rău decât să
mori.
O să fie altcineva în trupul meu. Și micul Martin spusese
că persoana aceea n-o să știe cine e. Gândul la această persoană, la tine, la
cineva chiar mai singur decât mine a fost cel care m-a făcut să trec de noaptea
aceea și să-ți scriu scrisorile astea.”
“Gagica venise tocmai de la Milano, unde alesese ținute
de designer și iubiți, și purta cât una din fiecare. Avea brațul încolăcit
peste cotul unui Adonis care părea să aibă coeficientul de inteligență al unei
scânduri de călcat, iar în urma lor veneau două persoane, o femeie mai în
vârstă și un aborigen Australian imens. Mă așteptam la o frumusețe superbă, o
zeiță care se purta cu toată demnitatea și încrederea data de veșnicie. În
definitiv, era o femeie care se tocmise cu preoții-călugări budiști și se
duelase cu un papa. Așa că am fost luată prin surprindere să văd o femeie de
înălțimea mea, cu părul platinat umflat. Ruj roșu-aprins. Ochelari de soare
imenși. O țigară într-o mână. Și unghii lungi, roșu-închis. . Totuși, arăta de
parcă ar fi avut 40 și ceva de ani. Nu-i puțin lucru când ai trait mai mult
decât Matusalem.
- Myfanwy Thomas, o să fiți trădați în viitor de un membru
al Curții voastre. O știi. Știu asta. O să stai în ploaie și peste tot în jurul
tău o să fie oameni morți.
- De unde știi? Am șoptit.
- O văd de jur împrejurul tău, scumpete mica, a spus ea,
încă ținându-mi mâinile.
- Myfanwy Thomas, o să-ți iasă în cale lucruri rele. Cele
mai rele pe care le-a văzut în viața mea. O să pierzi totul. O s-ajungi în
ploaie, iar dincolo de asta nu mai văd nimic. Așa că distrează-te cât mai
poți.”
În ciuda tuturor evenimentelor și a situațiilor imaginate
de autor, persoanjele sunt cele care sar în ochi și reprezintă deliciul
poveștii. Cine ar refuza o întâlnire cu un vampir care, lăsându-i la o parte
originile (o fi adevărat că a ieșit dintr-un ou iar apoi a făcut bucățele un
număr deloc mic de agenți Checquy?), este diabolic de sexy? Cine ar refuza să-l
cunoască pe Gestalt (poate preferatul meu), această persoană incredibil de frumoasă și incredibil
de letală, care are patru corpuri, trei de bărbați și una de femeie, toți
blonzi, palizi, înfricoșători de frumoși și înfricoșători de anormali. Care
împart aceleași gânduri, aceleași sentimente, aceeași memorie (?) și care
efectuează aceleași gesturi, fiind capabili să te scruteze simultan cu privirea
în timp ce scot aceleași cuvinte pe gură. Sau, în cazul în care corpurile sunt
în locuri diferite, fiecare să știe ce au văzut sau ce au făcut ceilalți trei.
Parcă ți se zbârlește părul pe tine la gândul existenței unei asemenea
entități, așa-i? Dar tot nu te poți preface că nu ești captivat de prezența
Turei Gestalt. Și nici nu poți scăpa de ea, oricât te-ai ascunde între paginile
cărții !
“Ajunse și Gestalt, toate cele patru corpuri pășind fluid
la unison. Oricât de mult detesta să recunoască Myfanwy, arătau impresionant.
Mintea din spatele lor decisese să profite de asemănarea izbitoare a corpurilor
și le îmbrăcase identic, într-o uniforma albastru-închis. Myfanwy o cercetă pe
Eliza, femeia și singura pe care nu o văzuse încă. Era adorabilă, cu părul
strâns într-o pieptănăură complicată la spate. Când cei patru frați întoarseră
capul să se uite la ea, Myfanwy se încordă, dar nu se întâmplă nimic.”
“Era o armă – una
pe care lumea se temea s-o folosească. Alrich dispune de o cunoaștere profundă
și detaliată a Checquy și a țării – în definitiv, lucrează pentru noi de mai
bine de 100 de ani. Este un luptător
înspăimântător și eficient, dar intelectul său formidabil este cel care l-a
transformat în cea mai valoroasă resursă a organizației.
În Checquy, Alrich e privit cu un bizar amestec de teamă,
mândrie și acceptare nonșalantă. Este vampir, și unii sunt oarecum conștienți
că a fost odată inamic al Checquy. Dar este vampirul nostru, și, în plus, e cu
noi dintotdeauna. De mai multă vreme decât oricine altcineva. Nou-veniții sunt
uluiți initial, dar este aproape o dovadă de mândrie să-i ignore caracterul
neomenesc sau să consideri că acesta nu e important. Și, la urma urmelor,
niciunul dintre noi nu-i normal. “
Alte două personaje, Ingrid și Shantay, mi-au ajuns la
suflet, dar nu neapărat datorită abilităților lor ieșite din comun, ci datorită
bunătății lor și a ajutorului pe care i-l oferă, dezinteresat, Turei, care are
cu siguranță nevoie de persoane de încredere de partea ei.
Nume de cod: Tura este o carte genială, un debut ingenios și îndrăzneț, un
adevărat roller coaster pentru fanii genului. Avem elemente de thriller,
spionaj, paranormal și supranatural. Însă mai presus de acestea, avem o poveste
despre viață și moarte, o lecție despre supraviețuire, prietenie, loialitate,
propria identitate, încredere și salvare. O carte care îmbină umorul cu
subiectele importante, o carte despre putere și ce rezultate devastatoare poate
avea aceasta când se manifestă în limite extreme și când se află în mâinile
nepotrivite.
Nume de cod: Tura ne amintește că viața este uneori asemănătoare unui joc
de șah: uneori pierdem, alteori câștigăm, dar indiferent de mutarea făcută,
trebuie să fim pregătiți să suportăm consecințele alegerilor noastre.
Mulțumesc din suflet editurii Corint și imprintului Leda
Edge pentru acest roman minunat. Cartea o puteți găsi pe site-ul celor
de la Corint și în librăriile partenere.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu