Recenzie: Răfuiala de Yrsa Sigurdardottir
Niciodată nu am subestimat talentul și ingeniozitatea
scriitorilor nordici, atenția la detalii și complexitatea poveștilor pe care ni
le oferă, descrierile explicite ale scenelor de crimă și profilul psihologic al
personajelor, atent construit și extrem de veridic.
Întotdeauna am adorat să-mi petrec petrec timpul liber în
compania unui thriller polițist/psihologic bun, iar cărțile crime, și în
special nordic crime, sunt preferatele mele, neexistând, după părerea mea, un
thriller mai bun decât cel oferit de nordici. La ei mă întorc de fiecare dată
când, plictisită de clișee și imaginație zero, îmi doresc un caz (sau mai
multe, după cum bine veți observa atunci când alegeți un nordic) complex,
șocant, o poveste înspăimântătoare care este ficțiune, dar o ficțiune inspirată
din cazuri reale duse la extrem, deși nu putem contesta că și în viața reală
există o răutate covârșitoare, uneori poate chiar mai puternică și
înspăimântătoare decât cea redată în cărți.
Yrsa Sigurdardottir a fost și va rămâne una dintre autoarele mele preferate
de nordic crime, iar seria Freyja și Huldar mi-a întrecut toate
așteptările. Pe Yrsa am descoperit-o prin liceu, când a apărut pentru prima
data colecția neagră (parcă așa se numea) la chioșcurile de ziare, un alt nume
celebru fiind Stieg Larsson. Așadar, pot
spune că sunt o cititoare veterană în ceea ce privește aceste romane, așadar am
anumite standarde, iar pretențiile cresc cu fiecare roman parcurs. Dar Yrsa nu
m-a dezamăgit și, alături de Stefan Ahnhem, pe care îl ador din toată inima,
este autoarea mea preferată de thriller pe anul 2019.
Ce poate fi mai palpitant decât o seară în care îți
savurezi liniștit/ă o cană cu ceai și pătrunzi în mintea criminalului, a
victimei (care uneori fac schimb de roluri) și urmărești fascinat/ă viața
încâlcită și tensionată a detectivilor însărcinați cu rezolvarea cazurilor?
Pentru mine această senzație nu este întrecută de (aproape) nimic, căci mereu
am fost atrasă de această parte dark a thrillerelor, în care ființa umană și
mai ales psihicul acesteia sunt disecate și urmărite îndeaproape. Oare de data
aceasta vori reuși să pătrund în mintea criminalului, să observ dincolo de
aparențe, măști și toate „ambalajele” cu care oamenii doresc să ascundă ceea ce
sunt ei cu adevărat, ceea ce sălășluiește înlăuntrul lor și în mintea lor? Oare
acțiunile lor, deși dezgustătoare, neetice și ilegale, pot fi justificate? Oare
în spatele fiecărui criminal/violator/hoț ș.a.m.d stă umbra unui copil/tânăr
nefericit, părăsit de toți când avea cea mai mare nevoie, brutalizat și
neînțeles, căruia i s-a făcut o mare nedreptate și a fost nevoit să treacă prin
anumite traume, fizice ori psihice, dar de cele mai multe ori de ambele feluri,
iar acum s-a transformat într-un adult bolnav psihic și răzbunător, deoarece nu
a fost capabil să treacă peste acel trecut traumatizant (ce expresie total
nefolositore, a trece peste, căci mai niciodată oamenii nu pot trece peste fără
a rămâne cu cicatrici), iar gândurile negre s-au transformat rapid în fapte
abominabile, șocante, greu de imaginat?
„Cum era posibil ca experiențe similare să producă
indivizi atât de diferiți?”
Răzbunarea este, de multe ori, motorul care ține în viață omul care a căzut
victimă unor fapte brutale. Răzbunarea este singura care i-a mai rămas, o
prezență invizibilă și intangibilă, dar care strigă mereu la el și îi șoptește
cuvinte care puse laolaltă, formează idei și planuri întunecate. Mulți pot
spune că răzbunarea este o pedeapsă bine-meritată pentru cel care ți-a făcut
rău, o pedeapsă pe care vrei să i-o aplici singur, căci nimeni altcineva nu
ți-a făcut dreptate, mai ales într-o lume plină de corupție, în care oamenii
influenți dictează aproape totul și cumpără vieți și oameni din simplu motiv că
își permit, iar fiecare om are un preț, la fel și conștiința oamenilor, care
poate fi ușor cumpărată, atunci când vine vorba de un avantaj sau o sumă de bani.
Mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu protagoniștii
primului volum și cei care împrumută numele acestei serii:
Freyja și Huldar. Răfuiala este cel de-al doilea
volum, Moștenirea fiind romanul care ne introduce în lumea dură și
întunecată creată de autoarea islandeză. Cărțile pot fi citite și separat, dar
țin să menționez că este de preferabil să fie citite în această ordine, altfel
veți pierde detaliile importante, istoria celor două persoanje mai sus
menționate și, bineînțeles, plăcerea lecturii, căci este imposibil să citești
primul volum și să nu ți-l mai dorești pe următorul. Seria este adictivă, trust
me J
În urma nefericitelor întâmplări petrecute în primul
volum și mai ales a finalului ales de autoare (și aici trebuie să fac o mică
paranteză și să spun că Yrsa știe cum să-și țină cititorii cu ochi lipiți de
roman, de la prima până la ultima pagină, ultimă pagină care îți va revela noi
informații cu privire la caz, chiar dacă acesta se presupune a se fi clarificat
încă din ultimele două capitole, să zicem. Nu, nu ai să afli adevărul complet
decât în ultima pagină, deci jos pălăria, Yrsa !), Huldar, detectivul
însărcinat cu cele mai bune cazuri, adică acelea cu mult potențial, este
retrogradat și în locul îi este ocupat de Erla, o tânără polițistă începătoare,
dar totuși capabilă, dură și neînfricată, care poate concura la capitolul
duritate cu mulți bărbați din secție. Așadar Huldar devine subordonatul Erlei,
iar cei doi trebuie să facă echipă în soluționarea cazurilor, cu atât mai mult
cu cât acestea sunt extrem de sensibile.
Huldar, fiind mai mic în funție, este însărcinat cu
rezolvarea unui mister de acum zece ani, la prima vedere un caz extrem de
plictisitor și care sigur nu poate duce nicăieri, însă trebuie cercetat puțin:
cazul unei scrisori misterioase, care
face parte dintr-o capsulă a timpului, îngropată în curtea unei școli de elevii
care învățau în acea perioadă acolo. O scrisoare scrisă de o presupusă elevă
care anunță moartea a șase persoane, menționate doar cu inițialele prenumelor.
O glumă de-a unui elev sau o amenințare reală? Cine ar putea ține ranchiună
timp de zece ani și ar alege să se răzbune atât de târziu, chiar acum și mai
ales de ce? Huldar încearcă să identifice atât persoana care a scris
scrisoarea, cât și identitatea celor șase presupuse victime. Acesta nu dă prea
mare importanță cazului până când o serie de crime oribile conicid cu
descoperirea scrisorii, iar Huldar se vede nevoit să apeleze, din nou, la
aptitudinile psihologului de copii Freyja, cea care l-a ajutat odinioară, cu
prețul carierei sale, căci, la fel ca și Huldar, și ea a fost demisă din postul
pe care s-a străduit atâția ani să îl obțină, coborând la o poziție mai joasă
și deloc pe placul tinerei, împovărată oricum de multe alte probleme personale.
„În 2016, următoarele persoane vor muri K, S, BT, JJ, AV
și I. Nimeni nu le va simți lipsa. Iar eu, cel mai puțin dintre toți. Abia
aștept.”
Pe măsură ce parcurgeam volumul, mi-am dat seama cât de
mult mi-au lipsit cei doi și interacțiunile lor savuros de amuzante, în genul unui
joc de-a șoarecele și pisica, și că îmi doresc cu adevărat ca seria să se
bucure de succesul binemeritat și să avem parte de cât mai multe volume cu cei
doi protagoniști. Dialogurile lor snt amuzante, replicile usturătoare și
sarcastice. Au o relație de love-hate (mai mult hate, dacă e să fim sinceri) și
se abțin cu greu să nu se șicaneze unul pe celălalt chiar și în momentele în
care trebuie să facă front comun în fața răului.
Freyja poate fi caracterizată ca o persoană extrem de
ordonată în cee ce privește toate aspectele vieții ei, dar mai ales în cazul
muncii ei la Casa de Copii, muncă pe care o face din plăcere și din dorința de
a ajuta copii abuzați sau care trec prin anumite traume. Această rigurozitate
vine și dinr-un trecut mai puțin împlinit și din neajunsurile vieții, ea și
fratele ei vitreg fiind de mici nevoiți să își poarte singuri de grijă, Freyja
dorind ca acum, la maturitate, să înlocuiască lipsurile pe care le-a avut copil
fiind și să nu dea de bănuit că viața ei nu a fost una ușoară. Momentul când,
în primul volum, este pusă în fața unei
situații limită și este nevoită să
acționeze ca atare, salvând viața unei alte ființe umane, așadar făcând un gest
cursajos, este și momentul care îi va marca definitiv viața, și nu neapărat
înr-un sens bun, deși tot ce a făcut a fost să salveze un om de la o moarte
sigură. În tot acest context, relația ei cu detectivul Huldar nu este deloc una
bună, ea învinovățindu-l pe acesta și uitând că și el a fost pedepsit, la fel
ca și ea.
„Așa va fi viața ei de acum înainte? Era sortită să
sfârșească pe post de a cincea roată la căruță în cadrul mașinăriei care sunt
serviciile sociale? Deprimarea care o cuprinsese nu avea nimic de a face cu
noua ei șefă. Nu, principalul motiv era stagnarea carierei sale, pur și simplu,
care acum se afla într-un stadiu inferior ca să se simtă satisfăcută. Ecoul
glonțului pe care l-a tras cu pistolul avea să reverbereze ani întregi prin
încăperile Casei Copiilor.”
Cazul misterioasei scrisori se adâncește pe măsură ce o
percehe de mâini sunt găsite în
jacuzzi-ul unui fost procuror ieșit la pensie, ulterior asasinat și acesta în
cel mai brutal mod cu putință. De aici și până la explodarea cazului nu mai
este decât un singur pas, căci sunt găsite noi evidențe și posibile legături:
fata sau băiatul care a scris în urmă cu zece ani scrisoarea, o copilă care a
fost violată apoi omorâtă de către un bărbat acuzat acum zece ani și eliberat
în prezent, cei doi copii ai acestuia și mama lor, toți trei niște paria ai
societății, trăind la limita subzistenței și o serie de oameni influenți, care
(aparent) nu au nicio legătură unii cu alții și cele șase inițiale, adică cele
șase persoane necunoscute, vizate în scrisoare și cărora li s-a pus gând rău.
„Din cauza luminii orbitoare, era greu să nu încerci tot
timpul să te uiți în altă parte. Doar după sosirea legistului reuși și Huldar
să se îmbărbăteze să privească iar cadavrul. Regretă instantaneu acest lucru,
pentru că medicul îi ceru să-l ajute să-l îndrepte pe bărbat – să-l despăturească,
așa cum se exprimase acesta. Își puseseră amândoi mănuși și apucară fiecare de
câte o parte a trunchiului ce zăcea lipit de picioare, apoi îl traseră amândoi
pe spate, pentru a-l întinde. Chiar și prin hainele bărbatului, Huldar putu
simți coastele rupte, vertebrele zdorbite și carnea strivită, la fel de clar de
parcă acesta ar fi fost dezbrăcat, iar el n-ar fi purtat mănuși. Se luptă cu
senzația de greață și aproape reuși să se stăpânească cu totul, când medicul
scoase călușul și vata din hura bărbatului. Singurul lor martor în cazul
mâinilorretezate era mort. Zăcând pe podeaua de beton a parcării subterane se
afla însuși Benedikt Toft, procuror pensionat și proprietar al casei unde
fuseseră găsite cele două mâini. Acum chiar că nu va mai putea veni la
interogatoriul de mâine.”
Poveștile de viață dintre paginile cărții sunt
impresionante și tulburătoare, adevărate exemple ale cazurilor în care inocența
este furată timpuriu și este pervertită în ceva grotesc, abominal, ale
cazurilor în care banii dictează desfășurarea evenimentelor și oamenii
influenți și lipsiți de scrupule se folosesc pentru a cumpăra vieți și conștiințe
și pentru a le ascunde fărădelegile, ale cazurilor în care corupția,
dezinteresul, răutatea și perfidia guvernează chiar și în cele mai îndepărtate
țări, ale cazurilor în care sărăcia este la fel de pregnantă și dezumanizantă
oriunde în lume te-ai afla, celui sărac și neajutorat nefiindu-i respectate
drepturile.
Cartea este extrem de complexă și cu fiecare capitol
parcurs îți dai seama câtă nedreptate și răutate există în lume, ce poate naște
dezinteresul arătat de anumiți oameni care se află în anumite poziții și care
ar trebui să-și ajute semenii și pe cei care vin la ei sperând că acolo vor
afla un ajutor, dreptate și o mână întinsă, pregătită să le ofere șansa de a
avea un viitor mai bun. Cât de mult te înșeli când afli pe propria-ți piele că
oamenii sunt ființe nepăsătoare, egoiste și capabile de rău, total diferite de
cum ar trebui să fie. Cazul celor doi frați, soră și frate, este în special un
caz aparte și extrem de sensibil. Observi neputincios cum lumea lor este dată
peste cap de la o vârstă fragedă și chiar cei care ar trebui să-i apere de rele
și să le ofere sprijin și siguranță sunt cei care îi îngrop și mai adânc și le
distrug toate visurile inocente, făcând din ei tineri și adulți cu probleme grave de comportament, chiar posibili ucigași
sau călăi ai celor care i-au transformat in victime.
„Spre deosebire de sora sa, el nu urma nicio rutină
strictă în timpul acestor vizite anuale, ci e foia de colo-colo, citind
inscripțiile de pe mormintele din apropiere, aprinzându-și câte o țigară sau
lovind cu piciorul în mormanele de zăpadă. De data asta a rămas și el, tăcut și
nemișcat, la fel ca ea. Gândindu-se la cât de singuri erau și cum i-a trădat
toată lumea. De fiecare dată. Ceea ce îl făcu iar să-și aducă aminte de gândul
care-l tot bântuia de când se știa nimeni nu era dispus să-i ajute. Doar de el
depindea să-și apere sora. Și nu avea de gând să o dezamăgească.”
Orice acțiune are și o reacțiune, o consecință care cu
greu mai poate fi schimbată. Iar în cazul în care acțiunea este una greșită, și
consecința va fi pe măsura greșelii, uneori poate chiar mai mare, și va pune în
mișcare rotițele unui mecanism eronat, care va distruge tot ce-i stă în cale.
„Era un om puternic. Un învingător. Thorvaldur rânji în
timp ce mișcă cursorul către fișierul trădare.jpg și-l apăsă pentru a-l
deschide. Fotografia aproape că umplu complet ecranul. Se încruntă. Ce aberație
era asta? Doi copii, o fată și un băiat un pic mai mare decât ea, se holbau la
el, cu expresii triste. Nu recunoscu niciunul dintre copii, dar deobicei nu
acorda o deosebită atenție copiilor altor persoane, și niciunul dintre cei doi
nu era demn de reținut în vreun fel. Păreau palizi și erau îmbrăcați destul de
sărăcăcios, în obraji n-aveau pic de culoare și nicio scânteie nu li se zărea
în ochii șterși. În timp ce privirile demne ale copiilor săi arătau bucuria că
știu să-și trăiască viața și că profită din plin de ea, aceștia doi emanau o
stare de spirit cu totul și cu totul diferită, dovedind o maturitate deosebită
pentru vârsta lor. Ar fi putut jura că privirile lor îl judecau.”
Nu vreau să dau exemple sau spoilere care să vă strice
lectura, în cazul în care decideți că seria este una pe placul vostru, dar tot
ce vreau să menționez este nedreptatea care există în ziua de azi (cam peste
tot în lume), nesiguranța pe care o avem în fața imprevizibilului, dezamăgirea
faptului că nu mai putem avea încredere în ființele umane de lângă noi și nici
măcar în cei care au anumite responsabilități prin natura muncii lor, dar care
nu ne ajută atunci când avem nevoie și care rămân idiferenți în fața suferinței
altor ființe umane, indiferenți, tăcuți și nepăsători, căci uneori acea
nepăsare vine dintr-o frică de a nu fi la rândul lor luați în vizor, ori
dintr-o sumă de bani care le cumpără tăcerea. Iar aceste lucruri sunt extrem de
grave și de triste și te fac să te întrebi în cine mai poți avea încredere și
ce se va întâmpla când numărul acestor cazuri va crește peste tot în lume, fie
că locuiești în România, Islanda sau Spania.
Cu toate acestea, să sperăm că imaginația autorilor de
nordic-crime să rămână doar la stadiul de ficțiune, asta ca să ne putem bucura
de un thriller care să ne facă să devorăm povestea, în timp ce stăm liniștiți
în privința faptului că răutățile din carte nu ne pot atinge. Sau nu?
Răfuiala este un roman dur, imprevizibil, impresionant.
Un thriller psihologic care ne relevă numeroasele fațete ale răului.
Mulțumesc librăriei online Libris.ro pentru
exemplarul oferit spre recenzare. Pe Libris.ro găsiți titlurile dorite,
la prețuri accesibile, atât în română, cât și în engleză.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu