Recenzie: Alienistul de Caleb Carr
„Organismul
cunoaște un singur instinct încă de la naștere, supraviețuirea.”
Când spun thriller psihologic, mintea îmi este invadată
de o mulțime de lucruri, cum ar fi denumiri ale unor cărți, filme și seriale
mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin reușite, însă există câteva
cuvinte care definesc cel mai bine acest gen, fie că ne referim la romane ori
la cinematografie: mister, suspans, nebunie, demoni interiori, întuneric (atât cel care se
referă la crearea unei atmosfere perfecte, cât și cel interior), secrete,
necunoscut, violențe psihice/fizice, psihanaliză. Da, poate vă întrebați ce-i
cu ultimul cuvânt, căci la prima vedere, poate părea luat din alt context, ceva
ce n-are legătură cu thrillerele, fie ele psihologice ori ba. Ei bine, într-un
fel este adevărat, multe dintre thrillerele din ziua de azi, fie ele romane ori
filme, așa cum am mai spus, chiar nu au nimic în comun cu psihanaliza, însă, la
un moment dat, când eram eu mică (sau poate în perioada în care nici nu
existam) existau thrillere extrem de bune, în care autorul, prin povestea
imaginată, pătrundea în străfundurile
minții umane și investiga faptele care au loc în subconștient, jucându-se cu
mintea cititorului și oferindu-i, în același timp, câteva “mostre” referitoare la cum funcționează și mai ales la ce
reacționează mintea umană. Iar acest subiect este extrem de vast și incredibil
de dificil de pătruns, căci cu siguranță noi, fani ai thrillerelor și novici în
ceea ce reprezintă psihanaliza, cu greu am putea aprofunda vastitatea
subiectului, mai degrabă lăsând acest lucru în cârca celor care chiar știu cu
ce se mănâncă și savurând orele pline de suspans și răsturnări de situație
oferite în compania unei cărți de acest gen.
Însă eu am fost întotdeauna fascinată de mintea umană și
de acțiunile pe care un om le face, acțiuni care conduc undeva și care, la
rândul lor, au fost conduse de către altceva. Cu alte cuvinte, orice acțiune
are un rezultat, fie el pozitiv sau negativ, iar această acțiune a pornit de la
altceva, poate o altă acțiune sau o întâmplare prin care am trecut. O
conjunctură, un fapt din trecut – al nostru sau al unei persoane apropiate,
care ne-a influențat într-un fel sau altul gândurile, acțiunile, viața în
final. Întotdeauna am privit cu fascinație, dar și teamă, recunosc, acest lanț
al acțiunilor, și cum cele mai simple fapte din copilărie sau adolescență
(repet, ale noastre sau care se află în strânsă legătură cu persoana noastră) ,
pot defini persoana care suntem acum. Sau o întâmplare radicală, care a avut un
impact maxim asupra noastră, fie că la momentul întâmplării eram copii ori
adulți, care lasă anumite cicatrici asupra noastră, generează anumite schimbări
înăuntrul ființei noastre, trezesc ceva în noi sau reversul, distrug ceva
dinlăuntrul nostru, iar atunci altele vor fi acțiunile noastre, și altfel vom
răspunde la ce și cine este în jurul nostru.
Poate veți spune că am divagat de la subiect, ori poate
că l-am aprofundat prea mult, ori m-am pierdut în detalii. Oricum ar fi,
această mică introducere este necesară pentru a putea să redau în mod cât mai
corect „aluatul” din care este construit romanul Alienistul. Citind
cartea, uitându-mă la câteva episoade din serial și citind postfața autorului,
am ajuns la concluzia că acesta s-a axat pe anumite lucruri și a vrut să scoată
în evidență, mai mult decât orice altceva,
elementele de psihologie, psihanaliză și pe cele științifice. Așa cum el
însuși a declarat, a dorit să creeze un roman diferit și să răspundă la câteva
întrebări care-l măcinau, cum ar fi, de exemplu, “nevoia presantă de a ști de ce oameni cu un trecut
relativ similar ar putea deveni atât de diferiți la maturitate” și dorința de a
aduce cititorilor “o poveste de genul de ce a făcut-o”, nu cine
a făcut-o.
Caleb Carr etalează toate jucăriile pe care le are, și credeți-mă când spun că
acestea fac parte din artileria grea. Dacă vă plac thrillerele psohologice, dar
nu aveți răbdarea necesară de a parcurge aproape 600 de pagini care vizează
investigații complexe ce implică anatomia, criminalistica, filosofia,
psihanaliza și alte asemenea științe menite să ajute protagoniștii să pătrundă
cât mai adânc în subconștientul criminalului și al victimelor, pentru a avea o
imagine de ansamblu al acestora, sfatul meu este să renunțați și să alegeți un
thriller mai light și nu atât de voluminos, căci răbdarea vă va fi pusă la
încercare de multe ori, însă cine va trece testul, va avea parte în final de o
răsplată binemeritată.
„Trupurile reprezintă un fel de oglindire a cine știe ce
experiențe sălbatice, vitale pentru evoluția minții omului nostru. Fie că luăm
aborarea biologică și ne concentrăm pe formarea a ceea ce profesorul James
numește căile neurale, fie că urmăm calea filosofică, care ar aduce în discuție
dezvoltarea sufletului, am ajunge la aceeași concluzie: imaginea unui bărbat
pentru care violența era nu numai profund integrată în comportamentului lui, ci
și punctul de pornire al experiențelor semnificative. Ceea ce vedea când se
uita la copiii morți constituia doar o reprezentare a tot ce i se făcuse lui –
chiar dacă numai fizic – la un moment dat în trecut. Ironia profundă era că
ucigașul nostru credea că își oferă exact acele lucruri răzbunare pentru
copilul care fusese și protejarea sufletului torturat în care se transformase.”
Acțiunea cărții are loc în New York-ul secolului XIX-
lea, într-o perioadă în care corupția, cam la orice nivel, este în floare și nu
pare că ar putea fi combătută în mod eficient, nu atunci când autoritățile nu
par să-și dea interesul și în niciun caz atunci când este vorba despre cei care
trăiesc la marginea societății, imigranți, neaveniți, nedoriți și săraci
care-și duc viețile de pe o zi pe alta. În momentul în care corpurile mutilate
ale unor tineri își fac apariția pe străzile orașului, comisarul responsabil la
acea perioadă, pe numele lui Theodore Roosevelt, se vede în fața unui impas, de
o parte neavând instrumentele necesare pentru a investiga așa cum se cuvine
scena crimei, iar prin asta înțelegem refuzul sau, mai bine spus, corupția de
care se lovește constant și care vine din partea superiorilor, pe de altă parte
fiind conștiința și moralitatea care nu-i dau pace, ambițiosul comisar nedorind
să lase crimele nepedepsite. Astfel apar în peisaj alte cinci personaje, pe ale
căror cunoștințe Roosevelt se bazează că-l vor ajuta, indirect și cu totul sub
acoperire, să găsească și să pedepsească criminalul.
Astfel cititorul pătrunde într-o lume periculoasă și
depravată, în care aparențele sunt înșelătoare, în care se pune preț pe
relațiile sociale, iar inocența și bunătatea sunt exploatate și pervertite până
când, de cele mai multe ori, nu mai rămâne nimic. Victimele societății, mai
degrabă decât ale criminalului, criminal care, așa cum veți afla rapid (mai
țineți minte, nu cine este
întrebarea, ci de ce), este și el o
victimă a societății, sunt tineri băieți homosexuali, care lucrează în
bordeluri și își oferă serviciile pe nimic, exploatați, bătuți și folosiți în
toate modurile pentru a aduce plăcere unori oameni care se vor a trece drept
corecți, integri și de familie bună. În realitate, ipocrizia, falsitatea și mizeria sunt cele care-i caracterizează pe
oamenii care pretind că ar fi integri, cei care aruncă priviri urâte în
direcția adevăratelor victime și cei care nu mișcă un deget pentru a pune
justiția în funcțiune, tocmai pentru ca ei să se poată bucura în continuare de
anumite lucruri pe care le obțin în urma durerii provocate unori oameni care
pentru ei nu reprezintă nimic.
„Pe pasarelă se afla trupul unei persoane tinere. Spun
persoană fiindcă, deși atributele fizice aparțineau unui adolescent, hainele și
boiala de pe față erau ale unei fete. Sau, mai degrabă, ale unei femei cu o
moralitate dubioasă. Încheieturile nefericitei ființe fuseseră prinse la spate,
iar picioarele, îndoite într-o poziție îngenunchiată, o sileau să stea lipită
cu fața de oțelul pasarelei. Nu avea nici pantaloni, nici pantofi, ci doar o
șosetă care îi atârna jalnic de un picior. Dar lucrurile suferite de corp..
Fața nu mi s-a părut bătută rău sau învinețită – pudra și
fardurile erau încă intacte -, însă, în locul ochilor, nu mai erau decât
orbitele însângerate, cavernoase. O bucată de carne misterioasă îi ieșea din
gură. O crestătură lată se întindea de-a lungul gâtului, deși fără prea mult
sânge pe margini. Tăieturi mari îi străbăteau abdomenul în toate direcțiile,
dezvăluind masa informă a organelor genitale. Mâna dreaptă fusese retezată
perfect. În zona vintrelor se zărea o altă rană adâncă, una care explica
bizareria gurii – criminalul îi tăiase organele genitale și i le vârâse între
dinți. Fesele, de asemenea, fuseseră retezate, lăsând în urmă ceva ce semăna
cu...loviturile de daltă ale unui sculptor.”
Pe parcursul poveștii facem cunoștiință cu tânărul și chipeșul jurnalist John Moore, cel
care este chemat la locul primei crime, deși nu înțelege în ce scop, știind
prea bine că superiorii lui nu-i vor da niciodată acordul să scrie despre o
crimă comisă asupra unui tânăr provenit dintr-o anumită zonă a orașului, cu
atât mai mult că își vindea corpul ! Deopotrivă îngrozit, revoltat și fascinat
de ceea ce găsește la fața locului, Moore acceptă să lucreze în mod secret
alături de o altă cunoștință bună de-a sa, alienistul Lazlo Kreizler. Kreizler
este un doctor deopotrivă respectat și disputat, considerat excentric, unori
blamat pentru ideile sale, alteori admirat pentru cunoștințele de care dispune.
Nonconformist, excentric, calculat și inteligent, Kreizler își petrece
majoritatea timpului studiindu-i pe cei cu probleme mintale, enunțând sau
distrugând teorii, muncind zi și noapte în compania unor oameni catalogați
drept nebuni, încercând să pătrundă cât mai adânc în subconștientul uman. A lui
aparține ideea de a lucra pe baza profilului pshihologic al criminalului (dar
și a victimelor), fiind ferm convins că dacă va urma această pistă, va reuși să
afle cine este acesta și mai ales, de ce acesta a ajuns un criminal, și care
sunt acțiunile care l-au împins să facă ceea ce face.
„Toată lumea îl cunoștea pe Kreizler – pacienți,
criminali, cadre medicale, avocați sau diverse comunități din New York – drept
bărbatul a cărei mărturie în sala de judecată sau în fața unei comisii
întrunite pentru stabilirea sănătății psihice, mai mult decât a oricărui alienist al vremurilor respective, te putea
trimite la închisoare, înre pereții relativ mai puțin îngrozitori ai unei
instituții pentru bolnavii cu probleme mintale sau înapoi pe străzi. Reacția
lui Kreizler l comportamentul pacienților se dovedea și ea la fel de
impresionantă, căci te făcea să te întrebi ce fel de experiențe din viața și
cariera lui implantaseră în el o asemenea abilitate.”
În completarea echipei vin frații Isaacson, recrutați de
Roosevelt, doi tineri cu mare potențial și ale căror cunoștiințe în medicina
legală și criminalitate își vor pune serios ampreta asupra investigației, reusind
să scoată la iveală și să demonstreze teorii care ar fi greu de acceptat într-o
lume care se vrea a fi respectabilă. Ultima, dar nu cea din urmă verigă, este
Sara Howard, o tânără ambițioasă, curajoasă și perseverentă, a cărei umilă
slujbă de secretară nu o satisface pe deplin, dorind cu ardoare să devină
detectiv și să-și demonstreze calitățile într-o perioadă în care femeile au
prea puțin de spus, ele fiind nevoite să se mulțumească cu un rol secundar,
poate nici atât, cuvântul lor valorând multe prea puțin. Însă Sara iese în
evidență și are capacitatea, puterea și dorința de a se afirma într-o lume
dominată de bărbați, reușind să se remarce datorită inteligenței de care dă
dovadă și a observațiilor pertinente pe care și le exprimă cu privire la
investigație. Sarcastică, inteligentă, determinată și conștientă de valoarea ei, Sara aduce un suflu nou echipei
și este cea care, de multe ori, face lumină în întunericul ce pare că nu vrea
să se ridice deasupra orașului NY.
„Gustul Sarei în privința îmbrăcămintei înclina spre
croielile simple, în nuanțe de verde, ce se potriveau cu ochii ei. ținuta de
azi, cu o turnură abia vizibilă și o fustă clopot clasică, îi scotea în
evidență trupul înalt și atletic. Nu avea deloc trăsături care să impresioneze,
dimpotrivă. Însă jocul ochilor și al gurii, care săreau de la tristețe la ironii,
încânta pe oricine.
- Sara, cu atâtea profesii deschise femeilor în prezent,
de ce insiști asupra acestuia?La cât ești de deșteaptă, ai putea lucra în
domeniul științei, ai putea fi chiar doctor..
-La fel și tu, John, a răspuns ea aspru. Numai că, după
cum se întâmplă, nu vrei. Și, accindental, nici eu. La drept vorbind, uneori
ești cel mai mare idiot. Știi foarte bine ce-mi doresc.
Așa cum știa orice alt prieten al sarei să fie prima
polițistă a orașului.
- Te apropii de țelul tău, Sara? Ești doar o secretară,
în definitiv.
Mi-a aruncat un zâmbet înțelept, cu aceeași notă înțepată
de mai devreme.
- Da, John, dar mă aflu în clădire, nu? Acum zece ani,
acest lucru ar fi fost imposibil.”
Cu personaje memorabile, un criminal în serie, crime îngrozitoare
și un oraș aflat sub pătura groasă a corupției și nedreptății, Alienistul
este un thriller ambițios, terifiant și, m-aș hazarda să afirm, greu de
digerat, deoarece îți deschide larg ochii în fața degradării umane, a
atrocităților de care oamenii sunt în stare să le facă altor ființe umane, a
abuzurilor fizice, dar mai ales a celor psihologice pe care ni le provocăm
între noi. Este îngrozitor să descoperi sau să ți se confirme pentru a nu știu
câta oară răutatea de care oamenii sunt capabili, durerea pe care o cauzează în mod conștient (aceasta fiind o altă
temă a romanului) celor de-o seamă cu
ei, durerea prin care au fost nevoiți să treacă și pe care, experimentând-o, au
ajuns să o învețe, să o accepte și să o îmbrățeșeze, iar în final să o
șlefuiască (a se citi pervertească) în stil propriu și să o aplice, la rândul
lor, altor oameni.
„Am încercat să înăbuș imaginea vagă, dar puternică a
adolescentului pe care nu-l văzusem niciodată, legat și îngenunchiat lângă
doamna Libertate, crezând pe deplin într-un om ce urma să-i taie gâtul, pentru
ca mai apoi, brusc, să simtă oroarea scurtă și copleșitoare că își oferise
încrederea degeaba și că o să plătească scump pentru grelșeala lui. După aceea,
într-o succesiune rapidă, alte imagini mi-au trecut prin minte: mai întâi cuțitul, instrumentul acela
îngrozitor creat să se ocupe de pericolele unei lumi ce nu semăna cu New
York-ul, apoi mișcările lungi, încete, atente, ale tăișului trecând prin carne,
și loviturile aprige, răutăcioase, din zona membrelor. Sângele, care nu mai
urca spre inimă, scurgându-se pe iarbă și pe pietre în pârâiașe groase, leneșe.
Scrâșnetul grețos al oțelului ascuțit lovindu-se de orbite...Nimic nu mai
amintea de dreptate sau de umanitate.”
Alienistul este, cu adevărat, un thriller psihologic terifiant, complex și violent,
un duș rece care relevă în mod brutal toate adevărurile urâte ale vieții. Din
fericire, mai există și personaje precum Sara, Moore, Kreizler, Roosevelt și
altele pe care nu le-am menționat aici, perfect de imperfecte, însă, umane,
transparente și justițiare, care aduc câteva raze de lumină în întunericul
distrugător și care reprezintă speranța de care orice poveste bună, fictivă ori
ba, are nevoie într-o realitate nebună.
„Nu e greu să ocolești o lege care nu te urmărește.”
Mulțumesc enorm editurii Corint/ Leda Edge pentru
minunatul exemplar. Puteți achiziționa cartea de pe site-ul editurii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu