la februarie 19, 2020

Recenzie: Regele cicatricilor de Leigh Bardugo

februarie 19, 2020 2 Comments Edit

“-Nu te mai pedepsi singură pentru că ești un om care are inimă. Nu te poți proteja de suferință. A trăi înseamnă a suferi.”

După o îndelungată pauză, am revenit în legendara lume Grisha, creată de una dintre cele mai iubite scriitoare de fantasy și YA, LeighBardugo. Am bătut din nou la porțile Ravkăi, emoționată și extaziată, așteptând cu nerăbdare o nouă aventură, după câțiva ani buni de la ultima incursiune, care a început (pentru mine) cu duologia Banda celor șase ciori.

Nu mă pot numi o expertă a cărților lui Bardugo, căci esențialul – trilogia Grisha – nu s-a întâmplat să îmi treacă prin mâini, însă cu siguranță încep să iubesc din ce în ce mai mult aventurile și poveștile epice pe care aceasta le scrie pentru fanii ei din întreaga lume.

Regele cicatricilor a fost și este unul dintre cele mai așteptate volume ale autoarei, fiind continuarea trilogiei Grisha și a duologiei Banda celor șase ciori, personaje din ambele serii dându-și întâlnire în această carte mult așteptată și discutată de către fanii genului.

Dacă pe unele personaje – destul de puține - le cunoșteam deja din duologia menționată mai sus, cu majoritatea m-am întâlnit pentru prima dată, deși nu îmi erau total necunoscute, cunoscând îndeaproape acțiunea trilogiei Grisha și știind de la ce să mă aștept de la fiecare.

„Frica e un phoenix.”

Nina Zenik este primul personaj pe care l-am regăsit cu bucurie, dar și cu tristețe în suflet. Spun bucurie deoarece frumoasa, carismatica și buna Nina este personajul meu preferat din Banda celor șase ciori și tristețe din cauza deznodământului duologiei. Nu aș vrea să stric plăcerea celor care încă nu au citit duologia și să dezvălui la ce fac referire, însă pentru cei care știu despre ce este vorba, ei bine, inima mea a fost frântă mult timp după ce am terminat Răzbunarea ciorilor, fiind destul de revoltată de nedreptatea făcută cuplului Nina –Matthias.

Tristețea îngrozitoare și suferința resimțite de Nina încă o mai bântuie și în acest volum, tânăra încercând să se recompună după pierderea suferită în stilul ei caracteristic: luptând pentru ceea ce este corect, pentru poporul ei și pentru regele ei. Chiar dacă inima-i frântă îi reamintește zi și noapte ce a avut și ce a pierdut, curajoasa Nina pleacă în ceea ce poate fi aventura vieții sale de până acum, călătoria întreprinsă având două scopuri de o importanță maximă: strângerea de informații pentru Nikolai, întru ajutorarea celor asemenea ei, adică acelor care sunt Grisha, și vizitarea locului natal al bărbatului mult iubit, pentru a-și duce la îndeplinire ultima promisiune față de acesta, o promisiune făcută cu lacrimi și sânge.

“Nu mai voia să fie fata care fusese, fata pe care o iubise Matthias. Dacă Genya putea să o transforme în altcineva la exterior, poate că inima ei avea să se supună și să bată și ea într-un nou ritm. Dar bineînțeles că nu se întâmplase așa ceva. Fjerdanii o vedeau pe Mila Jandersdat, dar ea era în continuare Nina Zenik, o Grisha legendară și o ucigașă nepocăită. Era în continuare fata care poftea după clătite și care adormea noaptea plângând, când întindea mâna după Matthias și nu găsea pe nimeni acolo.”

Nina este una dintre cele mai puternice femei create de autoare, un adevărat exemplu de fragilitate, curaj și duritate. Înecată în cele mai mistuitoare sentimente, răvășită pe dinafară și pe dinăuntru, pune totul la bătaie pentru a da dovadă de un ultim act de curaj și iubire, act închinat prea-iubitului ei, Matthias, prima și poate singura ei iubire, cel care a contribuit la Nina cea din prezent și cel care-a șlefuit-o pe Nina cea din trecut. Cu toată puterea pe care încearcă să și-o strângă din toate resursele de care mai dispune în prezent, Nina oscilează între episoade de furie oarbă, totală, în care simte că ar putea spulbera totul în cale, și momente în care încearcă să-și lingă rănile și să dea dovadă de maturitate și calm.

„Așa era ea de când îl pierduse pe Matthias – acum era liniștită, iar în clipa următoare mârâia și mușca precum o fiară sălbatică. Ba nu, precum un animal rănit. Și, ca un animal rănit, o vreme Nina se ascunsese. Petrecuse luni de zile la Micul Palat, reînnodând vechi prietenii, mâncând bucate familiare, stând lângă foc în Sala Domului Aurit, încercând să-și amintească cine fusese ea înainte de Matthias, înainte ca un fjerdan încruntat să-i perturbe viața cu onoarea lui surprinzătoare, înainte să afle că un vânător de vrăjitoare se putea dezbăra de ura și frica lui și putea deveni băiatul pe care îl iubea ea. Înainte ca el să-i fie luat. Dar, dacă exsta o cale de întoarcere la fata care fusese, Nina nu o găsise. Iar acum era aici, în țara lui Matthias, în acest loc rece și ostil.”

Este copleșitor să citești pasajele în care tânăra Grisha își poartă povara din suflet și își plânge soarta-i blestemată, toate acestea în timp ce merge neîntrerupt mai departe, înfruntând răutatea fjerdanlor, intemperiile vremii și soarta ostilă, spre țelul ei și misiunea încredințată de rege, cea de care depind atât de multe variabile.

„- Mică pasăre roșie, lasă-mă să plec.

- Ascultă, Nina.

Ea nu voia să asculte, dar știa că nu se mai poate ascunde de ele – de vocile morților care o strigau, lângă munte, în oraș, pe gheață. Voicile femeilor și fetelor, cu sufletul copleșit de suferință. Ceva li se întâmplase pe acel vârf de deal.

- Ajută-ne. Ascultă-ne, în sfârșit.

Acum cuvintele erau clare și înecau vocea lui Matthias. Încetați, le spuse ea. Lăsați-ne singuri. Lăsați-mă în pace. Dar morții nu renunțau. Dreptate, cereau ei, dreptate.”

Zoya Nazyalensky este o altă eroină greu încercată care umple paginile și capitolele acestei cărți cu caracterul ei inegalabil. Povestea ei este la fel de impresionantă ca și a Ninei,dacă nu mai surprinzătoare. Cu un trecut dureros și o copilărie nemeritată, Zoya este prototipul femeii aprige și neînduplecate, niciodată dispusă să piardă în fața dușmanului și mai ales în fața unui bărbat fără scrupule, așa cum a fost Întunecatul, cel pentru care și-ar fi dat și viața dacă acesta i-ar fi cerut-o, cel pe care l-a iubit mai presus de orice și din cauza căruia a plătit un preț prea scump. Iubirea care era doar în mintea ei, admirația pentru chipeșul și neloialul Întuncecat s-a transformat mai apoi în suferință și regret, apoi în ură în stare pură. Tânăra și luptătoarea Zoya, cea care se grăbea să îndeplinească dorințele Întunecatului și care credea în promisiunile-i mincinoase, a murit odată cu trădarea lui, rămânând în urmă doar o umbră a ceea ce a fost odată, o Zoya mult mai puternică și mai neînfricată, dar în definitiv o fată a cărei putere se trage dintr-o mare trădare, singurul combustibil care îi mai întețește bătăile inimii fiind ura.

„Zoya, hurui dragonul. Fusese mai puțin un cuvânt rostit, cât un gând care intră în capul ei, senzația unei eternități. Deschide ușa. Leagă-ți trecutul de viitor. Ești tunelul, Zoya. Îi vei readuce pe Grisha la ceea ce trebuiau ei să fie, înainte ca timpul și tragedia să le corupă puterea. Dar numai dacă poți să deschizi ușa.

- De ce eu? Se întrebă ea.

- Pentru că tu ai ales această cale. Pentru că regele tău are încredere în tine. Pentru că ești suficient de puternică pentru a supraviețui căderii.”

„Zoya nu se putu abține să-și imagineze pata întunecată a Faliei prelingându-se peste oraș, monștri cu dinți și gheare coborând din aer, țipete în timp ce o sfâșiau pe mătușa ei. Toată bunătatea ei, generozitatea și inima ei iubitoare nu însemnaseră nimic. Fusese doar carne pentru ei. Însemnase încă și mai puțin pentru Întunecat, omul care care își dezlănțuise ororile doar ca să transmită ceva, omul pe care ea aproape că îl venerase. Tu și cu mine o să schimbăm lumea, îi spusese el. Iar ea fusese suficient de proastă ca să-l creadă.

Zoya orașului pierdut, Zoya inimii frânte. Zoya a grădinii. Zoya sângerând în zăpadă. Ai putea să fii mult mai mut de atât.

Avea să rămână pentru totdeauna fata care plânge în perna ei, care șopește rugăciuni la care nu răspunde nimeni. Avea să rămână pentru totdeauna acel copil îmbrăcat în auriu, dus la tăiere ca un animal. Puterea o salvase în ziua aceea la biserică, pe asta învățase să se bazeze, asta alesese să cultive.”

Conjunctura a făcut din Zoya un inamic letal, o femeie abilă și agilă, o necredincioasă și o luptătoare de valoare. Comandantul regelui Nikolai și sfătuitorul lui de bază, Zoya este un adversar de temut, o jucătoare prețioasă și o eroină cu prea puține scrupule. Inima-i frântă nu mai bate decât în ritmul răzbunării, iar pentru a repara greșelile trecutului, greșeli pe care le-a comis în numele presupusei iubiri pe care Întunecatul, chipurile, i-o purta, Zoya este în stare să mute munții din loc, la propriu. Pe veci în slujba lui Nikolai, Zoya îi este un ajutor de nădejde și una dintre cele mai intime sfătuitoare- cea care are acces la viața lui privată, la strategiile pe care le ticluiește pentru a salva Ravka, dar și la demonii săi interiori.

„ - Din fericire, sunt foarte ușor de iubit.

- Din ce în ce mai puțin, cu fiecare secundă. Nu arăți deloc obosit. Nu e normal.

- Cred că oboseala pe tine te prinde, Zoya. Paloarea. Umbrele de sub ochii tăi. Arăți ca o eroină de roman.

- Arăt ca o femeie gata să e calce pe picior.

- Ei, ei. te descurci remarcabil de bine. Și faptul că zâmbești încă nu te-a ucis.

- Încă.”

Genya Safin – o altă victimă a perfidiei Întunecatului -, este și ea alături de rege, alcătuind, alături de alte câteva persoane atent alese, Triumviratul Grisha, „echipa” care luptă pentru și împreună cu Nikolai împotriva tuturor celor care atentează la viața și domnia acestuia și la bunăstarea celor cunoscuți ca și Grisha.

Ultimul, dar nu cel din urmă, personajul omonim al seriei Nikolai Lantsov, băiatul cu păr bălai și ochi calzi, cu zâmbet ștrengăresc și bunătate în suflet, dar și cu o mare durere ce-l împovărează, un secret mortal, de care atârnă soarta Ravkăi și siguranța poporului său.

Întâlnirea cu Regele cicatricilor a fost una îndelung așteptată de către mine. Personal ardeam de nerăbdarea de a-l cunoaște pe tânărul îndelung încercat în trilogia Grisha, cel care promitea atât de multe, învingătorul, supraviețuitorul și mult îndrăgitul Nikolai.

Carismatic, inteligent și justițiar, Nikolai s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele. Am avut plăcerea de a cunoaște un tânăr care, deși răpus în atât de multe feluri de către Întunecat,a găsit întotdeauna puterea și mai ales motivația de a se ridica de fiecare dată mai puternic, mai curajos și cu și mai multă speranță, iubire și încredere în suflet.

Ravka este casa pe care n-a abandonat-o nicicând, țara care i-a oferit și i-a luat în egală măsură, iubirea vieții lui și motivul datorită căruia nu a renunțat la luptă. Echilibrat, isteț și un extraordinar de bun strateg, Nikolai întreprinde orice este necesar pentru a menține Ravka pe linia de plutire, toate acestea în timp ce este nevoit să își înfrunte proprii demoni.

„De ce conta pentru el ce se alegea de Ravka? Ravka cea zdrobită, nevoiașă și enervantă. Marea doamnă. Copilul plângăreț. Omul care se îneca și care prefera să te tragă și pe tine la fund decât să fie salvat. Țara asta care lua atât de mult și nu dădea nimic înapoi. Poate din cauză că știa că el și țara lui erau la fel. Nikolai voise întotdeauna mai mult.”

Cumplitul secret pe care doar câțiva dintre apropiații lui îl cunosc, printre care și Zoya, mâna lui dreaptă și femeia pentru care are o mare admirație și în are își pune toată încrederea în momentele critice, îl seacă la propriu și îi pune viața în pericol. Este fascinant de urmărit parcursul acestui personaj răvășitor și cum cele două laturi ale sale – una blajină, justițiară și carismatică, cealaltă monstruoasă, cuprinsă de ferocitate și ură – îl revendică pe rând, făcând din el protagonistul unei povești complexe și complete, în care întunericul se pogoară asupra umanității și în care purtând, la rându-ți, o parte din întuneric, îl poți stăpâni crescându-ți șansele de supraviețuire.

„Monstrul sunt eu și eu sunt monstrul.”

Cu influențe rusești, personaje atent construite, bătălii interioare și exterioare și tărâmuri fascinante și aprige, cartea este lectura perfectă pentru iubitorii de fantasy, oferind o poveste aproape perfectă, de neuitat.

„Binecuvântare și blestem sunt cuvinte diferite pentru același lucru.”

Regele cicatricilor este începutul unei călătorii minunate și promițătoare în cadrul căreia cele mai atipice și impresionante personaje își adună forțele pentru a lupta împotriva întunericului ce pare că-i va acapara pe toți.

Mulțumesc librăriei online Libris.ro pentru exemplarul oferit spre recenzare. Nu uitați că pe Libris.ro găsiți cele mai noi apariții, atât în română cât și în engleză, la prețuri accesibile.

Recenzie: Regele cicatricilor de Leigh Bardugo

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii: