Recenzie: Trandafirii de mai de Dot Hutchison







„Să fii în siguranță e un lucru atât de fragil.”

Un citat celebru al filozofului, poetului și dramaturgului german Schiller spune că „Femeia este un trandafir ceresc în viața pământeană”. Atunci când am găsit acest citat, după o scurtă căutare pe google a cuvântului trandafir, m-am gândit instantaneu cât de bine se potrivește cu cartea de față, asemănarea dintre trandafiri și femei fiind destul de adevărată căci, asemenea trandafirilor, și femeile sunt frumoase, delicate, fragile la prima vedere, însă atunci când sunt nevoite să se apere, spinii lor sunt poate singura și cea mai puternică armă de care dispun și pe care, fii sigur, o vor folosi fără a sta pe gânduri împotriva celor care cred că o femeie trebuie să fie supusă în bărbatului.

În Grădina cu fluturi, primul volum al seriei Colecționarul, am fost spectatorii unei povești infiorătoare despre abuz, inocență, pervertire, supraviețuire și nebunie în forma cea mai pură, o obsesie dusă la extrem și o ură incredibilă împotriva femeilor, toate acestea născute dintr-un simț al controlului (asupra femeii) exacerbat. Am asistat la scene de o violență cum rar am mai întâlnit într-o carte de genul, am aflat povești de viață cutremurătoare și am privit fascinată și indignată cât de multe este în stare o femeie să suporte, doar pentru ca în final să se remonteze și să se răzbune pe cel/cei care i-a/i-au făcut rău.

Vizitând Grădina cu fluturi am învățat că, dacă o femeie este pusă în genunchi și viața ei sfărâmată în bucăți, atât timp cât nu este moartă, ea se va ridica, cu toate cicatricile, durerile și suferințele pe care le va purta ca pe niște medalii obținute într-un mare război, și va sfărâma totul în juru-i, nemaipermițând nimănui nici cea mai mică nedreptate și dansând, practic, pe cadavrul celui care i-a greșit.

„De fiecare dată când aude cum Inara le apără ca o cloșcă pe celelalte fete, nu-și poate opri un zâmbet de neîncredere. Fata asta-i ca un pitbull îmbrăcat în rochie de balet. Un Fluture cu mănuși de box.”

Trecând la următorul capitol, Trandafirii de mai, am (re)descoperit frumusețea și puterea femeilor care, odată călcate în picioare, vor face tot posibilul pentru a renaște din cenușă și de a (-și) face dreptate. Ori de a da foc lumii întregi, dacă sunt nevoite să ardă și ele J

„- Deci, o să am vreodată ocazia să le cunosc? întreabă ea.

- Pe cine?

- Pe fetele care ar da foc lumii întregi dacă ar fi obligate să ardă și ele. Par genul meu de oameni.

La naiba, Priya s-ar înțelege de minune cu Inara și Bliss. Fetele care ar da foc lumii. Nu. Zâmbește acum și parcă nodul din piept mai slăbește. E straniu cum se poate simți mai bine și mai rău în aceași timp. Pentru siguranța lui și a lumii în general, e mult mai bine ca fetele astea să nu se întâlnească niciodată.”

Seria Colecționarul a devenit rapid una dintre favoritele mele, datorită subiectelor abordate, personajelor extrem de real construite și lecțiilor de viață oferite prin intermediul poveștilor. Poate este puțin șocant faptul că o femeie a scris aceste cărți în care violența și brutalitatea față de femei întrec toate limitele știute și neștiute, însă oarecum este de înțeles acest lucru, deoarece numai o femeie ar putea transmite atât de multe mesaje prin intermediul unor asemenea povești și numai o femeie ar fi capabilă de a cunoaște atât de intim gândurile, stările, sentimentele și trăirile altor femei, în special a unor femei care-au trecut prin iad și s-au întors de acolo cu capul sus și privirea înainte, pregătite de a-și lua revanșa.

Am adorat și am devorat fiecare propoziție, pagină și capitol din Grădina cu fluturi, pe care am citit-o acum un an și jumătate și am recitit-o în luna ianuarie. Tare mi-aș dori o ecranizare a acestei povești, cu siguranță ar ieși un film exceptional, șocant. M-am atașat de Maya (pe numele ei real, Inara), tânăra răpită și ținută captivă ani de zile într-o vilă cu grădină – o grădină atipică, terifiantă- de către un bărbat psihopat și ai săi fii la fel de psihopați și de celelate fete a căror soartă a fost – mai mult sau mai puțin – asemănătoare cu cea a Mayei: răpite, ascunse ani de zile, tatuate cu fluturi care să le reprezinte frumusețea și caracterul și abuzate periodic.

„Era ușor să fiu puternică în Grădină. Celelalte se uitau la mine după ajutor, iar eu le lăsam, pentru că știam cum să mă mențin la suprafața apei și le puteam ține și pe ele, cât timp învățau. Acum, am scăpat de acolo, iar ele așteaptă de la mne să fiu la fel de puternică și aici, în afară. Iar eu nu știu cum să o fac.”

Este ceva în neregulă să te îndrăgostești de o asemenea carte? De o asemenea poveste înfiorătoare? Poate, sau poate învățămintele care răzbat din aceste povești sunt mai puternice decât povestea în sine, decât actele abominabile descrise în carte.

Trandafirii de mai readuce în atenția cititorilor supraviețuitoarele episodului Grădina, Inara și Bliss fiind două dintre fetele care au scăpat cu viață și reînvață cum este să trăiască în libertate, acceptându-și rănile dobândite în urma atâtor ani de maltratare fizică și psihică și întunecimea câștigată  în urma luptei la care au fost nevoite să ia parte. Celor două supraviețuitoare li se alătură o altă fată, mult mai mică și care a aflat de la o vârstă și mai fragedă ce înseamnă să te confrunți cu nebunia și răutatea celor din jur. Priya era doar un copil când sora ei mai mare, muza și exemplul ei în viață, a fost răpită și găsită ulterior moartă într-o biserică, goală și „îmbrăcată” în flori. Priveliștea este extrem de tulburătoare, atât pentru presă și poliție, și cu atât mai înfiorătoare pentru sora de doar doisprezece ani. Modalitatea în care viața fetei inocente a fost luată este șocantă, dar cu atât mai șocant este faptul că aceasta nu este nici prima și nu va fi nici ultima crimă de genul, căci aceasta este copia la idigo a altor crime care au început să se petreacă cu mulți ani înainte, primăvara, și continuând până în prezent, adică cinci ani mai târziu. Cinci ani plini de suferință și incertitudine pentru Priya, mama ei și celelalte rude ale fetelor ucise aparent fără motiv și acoperite de flori, de la narcise, crini, frezii până la –da, ați ghicit-, trandafiri.

„Doișpe ani și acoperită de sânge, urlând și suspinând, cu mâinile întinse spre biserică –spre sora mea- în timp ce un paramedic mă trăgea disperat de acolo. Luni întregi poza aia a circulat peste tot. Nu puteam să scap de ea, și încă mai apare în fiecare primăvară când o altă fată moare, înconjurată de flori, cu gâtul tăiat. De fiecare dată când FBI –ul primește un pont că ar putea fi vorba de același criminal.”

Însă trandafirii au spini -pentru a se apăra de cei care vor să le întine frumusețea și inocența –iar Priya nu este genul de fată de care să te legi fără a suferi consecințe. Ajutată de detectivii Victor Hanoverian, Brandon Eddison și Mercedes Ramirez -  cei care încă se mai ocupă de  soluționarea cazului Grădinii – și având-o alături pe mama sa, singura persoană din familie pe care o mai are lângă ea, Priya pornește într-o cursă contra cronometru și pe viață și pe moarte împotriva bărbatului misterios care a ucis, ani de-a rândul, fete din diferite orașe, și care acum este pe urmele Priyei, cea pentru care a dezvoltat o nouă obsesie.

„Am avut parte de cinci ani pentru ca realitatea morții lui Chavi să-mi pătrundă până-n măduva oaselor, dar, cu toate acestea, amintirile încă mai sângerează uneori. Coșmarurile încă mă mai trezesc în miezul nopții, leoarcă de transpirație, cu gâtul răgușit de țipat. Nu știu dacă vreodată ceva le va face să înceteze.”

Va supraviețui Priya asemenea Inarei sau va avea aceeași soartă cu a surorii ei mai mari? Va fi pedepsit bărbatul sau va continua să răpească viețile unor tinere nevinovate? Toate aceste lucruri și multe altele le veți afla citind cartea J

Prezentul se întrepătrunde cu trecutul pentru a ne aduce un nou volum palpitant și terifiant din saga unei serii închinate femeilor puternice care nu se dau bătute în fața bărbaților care fac parte din cea mai josnică speță: bătăuși și violatori, stalkeri și criminali, psihopați cu acte în regulă.

De această dată legea își face simțită prezența într-o măsură mai mare decât în primul volum, când practic fetele se salvează singure. Cititorul ajunge să-i cunoască îndeaproape pe cei trei detectivi, să le afle poveștile, bucuriile și tristețile, rănile pe care și aceștia le duc în tăcere de mulți ani. Dacă în primul volum ni s-a făcut, episodic, referire la pierderea detectivului Eddisson, în prezent aflăm motivul care a stat în spatele deciziei acestuia de a lucra ca om al legii și anii de regret și nesiguranță pe care acesta i-a trăit din acel moment până în prezent. Eddison, cel mai tânăr dintre cei trei, ascunde cicatrici care poate nu vor putea fi șterse niciodată și el este cel care înțelege cel mai bine pierderea Priyei, între aceștia ajungând să se înfiripe o relație extrem de strânsă bazată pe înțelegere, reciprocitate și respect. Eddison vede în Priya omul suferind care a fost și el nu cu mult timp în urmă, iar Priya îi admiră curajul și îi acceptă prietenia și ajutorul, căci după mama ei, el este cel care știe cu adevărat cum se simte să pierzi o persoană dragă.

„Nu apucase să o cunoască pe acea Priya din vremea când râdea fără să stea prea mult pe gânduri. Acea Priya fusese spulberată cu puține zile înainte ca el s-o întâlnească pe fata recompusă din bucățile rămase în urmă. Priya pe care o știe el nu e o persoană ușor de suportat, cu zâmbete care parcă îți taie în piele, cu mârâituri de nemulțumire, mereu provocându-te. Orice sensibilitate din partea ei e mai degrabă un accident. Poate doar mama ei mai vede ce se ascunde sub armura pe care și-a ridicat-o, nimeni altcineva, nu de când sora ei a devenit doar un set de poze într-un dosar colorat care așteaptă într-un colț al biroului său.”

Câteva mici referiri sunt făcute și în ceea ce privește viața detectivei Ramirez și sunt foarte curioasă dacă în următorul volum vom afla și povestea ei, căci am impresia că este una la fel de impresionantă și terifiantă ca și cele dezvăluite până acum. Și, bineînțeles, abia aștept să descopăr cu a cui poveste va rezona povestea ei.



Episodic, dar nu atât de mult pe cât mi-ar fi plăcut, le reîntâlnim pe Inara și Bliss, care încă mai au multe de dovedit, încercând din răsputeri să supraviețuiască încă unei zile în libertate – uitând cum este să trăiești printre alți oameni, dar și în vizorul unui public avid de informații picante și șocante deopotrivă, care te va pune la zid indiferent de ceea ce vei spune sau face, bucurându-se de și asistând la povestea ta de parcă ar fi cumpărat bilete la circ, în primul rând. Pentru că așa sunt croiți oamenii, să se bucure de nefericirea altora și să își dea cu părerea acolo unde nu au nici cel mai mic drept, deoarece un om care nu a trecut prin grădina altuia, altfel spus, care n-a trăit anumite lucruri și nu știe pe pielea lui cum este să fii pus în anumite situații, nu are dreptul să caște gura la greutățile altuia, mai ales dacă ce vrea să scoată pe ea este numai gunoi.

„Cum te aduni, când toate bucățile din tine care s-au pierdut sunt singurele motive pentru care lumea te găsește interesantă?”

Deși recenzia este destinată cărții Trandafirii de mai, simt că am prezentat destul de mult și despre Grădina cu fluturi, dar este normal, deoarece prima nu are o recenzie propriu zisă pe blog, iar cele două sunt conectate între ele, având aceleași personaje la care, pe parcurs, se adaugă altele noi, lucru care îmi place foarte mult.

Sunt mai mult decât nerăbdătoare să citesc și cel de-al treilea volum al seriei și sper din tot sufletul ca editura Herg Benet să-l traducă cât mai curând.

Trandafirii de mai, asemenea Grădinii cu fluturi, este un thriller psihologic minunat scris, răvășitor și tulburător, care va uimi cititorul prin subiectul abordat, acuratețe, personaje și lecțiile oferite. Cele două volume însumează pagini și capitole în care brutalitatea, nedreptatea și nebunia sunt la ele acasă, dar mai presus de actele abjecte descrise în cele două volume răzbat strigătele de ajutor ale fetelor, zbuciumul lor sufletesc și luptele lor fizice dar și psihice, puterea și curajul acestora de a merge mai departe, în fiecare zi, cu un zâmbet tăios pe buze, cu cicatricile purtate drept medalii, cu regrete și cu mici bucurii și revanșe, cu întunericul pe care acum au ajuns să-l stăpânească, după ce ele au fost stăpânite de către acesta.

„Nu ar trebui să fim obligate să ne reparăm dacă nu vrem asta. Nu ar trebui să ni se ceară să fim puternice, curajoase, pline de speranță și alte căcaturi. Nu suntem datori nimănui să fim bine tot timpul.”

Mulțumesc din suflet editurii Herg Benet pentru acest exemplar impresionant. Cele două cărți le puteți achiziționa de pe site-ulediturii.


Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu