Home Uncategories Interviu cu scriitoarea Ana Maria Negrilă
la

Interviu cu scriitoarea Ana Maria Negrilă

1 Comment Edit




Sursă foto: Alex Șutiu


Ana Maria Negrilă este cea mai cunoscută și apreciată scriitoare de SF din țara noastră, autoare a numeroase povestiri și romane și câștigătoare a numeroase premii, cum ar fi premiul Vladimir Colin pentru cel mai bun roman SF&F, obținut în anul 2008 cu primul ei roman, Împăratul ghețurilor (recenzia o puteți găsi aici, pe blog). Cărțile autoarei le puteți achiziționa de pe site-ul editurii Crux Publishing. În cele ce urmează vă invit să (mai) aflați câteva lucruri despre autoare și despre următoarele sale apariții literare.



1. În primul rând, bine v-am (re)găsit și vă mulțumesc foarte mult  pentru că ați acceptat să îmi răspundeți la câteva întrebări. În al doilea rând, trebuie să vă felicit pentru că una dintre cărțile dvs., pe care personal am adorat-o, Împăratul ghețurilor, a fost tradusă recent în limba maghiară. Ce sentimente vă încercă referitor la această reușită și care ar fi pasul următor în această etapă de promovare a romanelor dvs. în afara țării noastre?

Mulțumesc și eu pentru invitație. Împăratul ghețurilor este o carte de care mă simt foarte apropiată, pentru că a fost și primul roman scris și publicat, așa că m-am bucurat că a părăsit tot primul granițele țării. Este destul de greu ca o carte românească să fie publicată în străinătate în afara unui cadru organizat, iar faptul că editura din Ungaria a preluat și costul traducerii, plătind în același timp și drepturile de autor, la fel ca la orice carte scrisă de un autor străin, este o realizare cu atât mai mare. Deși majoritatea scriitorilor și cititorilor se așteaptă ca românii să cucerească piața din Statele Unite, personal mă voi axa pe zona europeană, unde momentan sunt mai multe șanse de reușită. Piața din SUA este conservatoare și destul de închisă, în sensul că editurile americane își promovează autorii proprii, ceea ce este normal, și preferă să acapareze alte piețe, decât să aducă autori străini. Românii văd scrisul în sens romantic, dar, așa cum am mai spus, aici nu este vorba decât despre o altă afacere, despre un bun care se vinde sau nu, și de pe urma căruia unii oameni își primesc salariile și trăiesc. De aceea, multe țări își promovează în primul rând autorii lor, apoi pe alții.

2. V-ați gândit vreodată să scrieți un roman (SF sau poate de alt gen) în care acțiunea să se desfășoare în România?

În timp ce scriam  Împăratul ghețurilor, aveam în minte un roman istoric care să se desfășoare în sec. al XIV-lea sau al XV-lea, dar l-am amânat pentru că aveam alte proiecte. Anul trecut am reușit în cele din urmă să îi schițez planul și să mă apuc de scris, iar o parte din acțiune se petrece în Moldova și Țara Românească. Pe scurt, la sfârșitul secolului al XV-lea, un doctor din Florența, Stefano, primește o vizită nocturnă și un cufăr în care mai târziu descoperă trupul unui tânăr, Miro del Voglia. Acesta semănă foarte bine cu alții tineri care au apărut în diferite momente ale vieții lui și l-au influențat, conducându-l din dezastru în dezastru. Copil fiind, Stefano, pe atunci, Ștefan, trăiește în Moldova și de mic dovedește talent la desen, astfel încât ajunge, după o serie de aventuri, să devină ucenicul unui pictor de biserici. Totuși, prima întâlnire cu Miro, în Suceava anului 1424, îl va face să își părăsească maestrul și să plece într-o călătorie care-i va schimba destinul. Este un roman care tratează teme pe care le-am mai abordat, de exemplu prietenia, dragostea și trădarea, dar și pe cea a nemuririi, nu cea atinsă cu ajutorul științei, pe care de asemenea am mai tratat-o în seria Stelarium, ci prin alte mijloace ce țin de imaginarul medieval.

3. Care a fost momentul definitoriu în care v-ați hotărât să împărtășiți cu noi, cititorii, scrierile și gândurile dvs.? Ce a declanșat această dorință de a scrie?

Scrisul este un talent ca oricare altul, doar că produsele lui nu sunt ca oricare altele. Am început să scriu la puțin timp după ce am învățat literele și am început să citesc. Înainte de asta, spuneam povești, pentru că nu știam cum să le pun pe hârtie. Deci, dorința a existat dintotdeauna. Cu timpul am învățat și cum se scrie o povestire, apoi cum se scrie un roman. Am citit și cărți de teorie literară, dar am învățat și din experiență. Citesc și foarte mult, așa că am învățat și de la alți autori. Am debutat în 1993, în Jurnalul SF, cu o povestire numită Fragile (da, e acel Fragile al lui Sting). Din liceu începusem să particip la un cenaclu literar în care, însă, majoritatea erau poeți, ceea ce nu mi-a stricat, apoi la începutul anilor 90 am ajuns la cenaclul String, am cunoscut oameni care erau redactori la diferite reviste și astfel am debutat.

4. De ce SF și nu alt gen?

A fost probabil și influența cenaclului String, care este de SF, dar, adevărul este că SF-ul a fost unul dintre genurile pe care le citeam cu mare plăcere încă din copilărie și care îmi dădea posibilitatea să-mi las imaginația să țeasă povești care în alt gen ar fi fost imposibil de realizat. Nu am scris însă numai SF. Am scris și realism magic, fantasy, un roman polițist pe care nu-l voi publica niciodată, dar care m-a ajutat la unul dintre fire narative din Împăratul ghețurilor, iar acum scriu ficțiune istorică. Totuși, mi-am dedicat SF-ului o mare parte din cariera mea. Seria Stelarium este cea mai mare realizare a mea până în acest moment, pentru că, deși pare de sine stătătoare, are legătură și cu Împăratul ghețurilor și cu romanul fantasy, Stăpânul umbrelor, pe care tocmai l-am terminat și care va avea și el două volume. Cu acesta din urmă, voi încheia de fapt seria și voi trece la alte proiecte. Lumea din Stelarium este a unui viitor în care oamenii au părăsit Pământul, cam la 500 de ani după Împăratul ghețurilor, și în care pre-văzătorii din primul roman s-au unit din nou într-o organizație. Forța lor se numește acum anh și are o latură întunecată um, sub influența planetei pe care ajung să o colonizeze. Aventurile celor patru agenți anh se întind pe 1500 de pagini, Stelarium fiind cel mai mare roman scris, cu cele trei volume ale sale. În Stăpânul umbrelor, acțiunea are loc la încă 500 de ani după cea descrisă în Agenții haosului, ultimul volum al seriei Stelarium, iar societatea s-a schimbat din nou.

5. V-ați gândit vreodată să colaborați împreună cu un alt autor (să scrieți împreună un roman)?

Nu am încercat, dar nici nu mă atrage ideea. Sunt atât de puțini scriitori cu care aș colabora, iar unii nici nu scriu măcar într-un stil asemănător, încât ar fi aproape imposibil. În plus, îmi place să am controlul asupra a ce scriu și public.

6. Dacă ați avea posibilitatea de a vă transpune într-un tărâm imaginar, întâlnit într-o carte, care ar fi acela și de ce l-ați alege?

L-aș alege pe cel din Dune, deși m-am simțit tentată să aleg Numele trandafirului, însă acesta din urmă se bazează parțial pe realitate, așa că o să rămân la prima variantă. Dune reprezintă o lume întreagă și aș alege această lume ca pe un omagiu adus modului în care Frank Herbert a jonglat cu elementele oferite de cultura umană pentru a crea, probabil, cea mai insolită și complexă variantă de viitor.

Foto: twistinmysobriety-alexa.blogspot.ro

7. V-ați gândit vreodată să abandonați România? Dar România, la ce capitole v-a abandonat/dezamăgit aceasta?

Nu m-am gândit niciodată să plec din România. Din anii '90 era clar că lucrurile nu merg într-o direcție bună, așa că am acționat în consecință. Adică nu mi-am făcut speranțe deșarte. Speranțele înșelate sunt cel mai mare pericol pentru societatea românească, pentru că oamenii se așteaptă la mai mult decât se poate face și oferi în acest moment. Personal, nu m-am așteptat ca România să îmi ofere ceva, așa că am făcut tot ce puteam ca să realizez ceea ce îmi doream prin forțe proprii. Asta nu înseamnă că am abordat viața ca și când ar fi fost un șanț pe care ar fi trebuit să-l sap cu o lopățică, ci, mai degrabă, ca pe un teren viran pe care ar fi trebuit să plantez o grădină. Mi-a luat ceva timp să fac asta. Nu m-am grăbit, am acceptat sfaturi, dar le-am analizat întâi și am încercat să văd realitatea așa cum era, chiar dacă nu îmi convenea, nu așa cum aș fi dorit eu să fie. Rezultatul a fost că nu am acumulat prea multe dezamăgiri și nici nu am greșit prea des.

8. Top trei personaje preferate din cărți.

Complicat! Am citit mii de cărți, dar o să încerc - Guglielmo de Baskerville (Numele Trandafirului), Robert d’Artois (Regii Blestemați), Philip Marlow, detectivul lui Raymond Chandler, și, trișând puțin, și al patrulea, intrat de curând pe listă, Uhtred de Bebbanburg (Ultimul regat). 

9. Pentru un scriitor, o mare realizare este să-și vadă romanele ecranizate. Deși la noi se întâmplă foarte rar acest lucru, dacă ar depinde de dvs., ce roman al dvs. ați vrea să-l vedeți ecranizat și ce actori (români sau străini) ar interpreta personajele principale?

Aș vrea să văd ecranizarea seriei Stelarium, vorbesc despre cele trei romane care formează nucleul seriei. Cu actorii este mai complicat. Aș vedea, mai degrabă, Stelarium ca pe un film animat de genul celor japoneze, Apple Seed sau Ghost in the Shell.
10. Care personaje din cărțile dvs. vă sunt cel mai aproape de suflet? 

Velmer din Împăratul ghețurilor și Sten din Stelarium. Velmer a apărut de la început ca antagonist, pe când Sten a fost creat ca personaj pozitiv.. Totuși, m-am gândit la Velmer când l-am creat pe agentul Sten și am folosit hotărârea și tenacitatea primului, renunțând însă la latura întunecată a acestuia. Sten este un personaj care poate fi loial, care își îndeplinește datoria, fără însă să se lase stăpânit de demonii care îl bântuie pe Velmer și care îl conduc spre un final tragic și nedemn de el.

11. Care a fost cea mai dificilă carte pe care ați scris-o, cea care v-a cerut toată atenția, concentrarea și documentarea necesară?

Stelarium a fost complicat de scris din cauza documentării și a faptului că trebuia să verific dacă informațiile științifice puteau fi folosite pentru a susține societatea pe care mi-o imaginasem. Pe de altă parte, cartea la care scriu acum, Cele patru oglinzi ale adevărului, și care este ficțiune istorică, îmi pune probleme mult mai mari decât Stelarium, tocmai pentru că trebuie să țin cont destul de mult de ce s-a întâmplat în perioada respectivă, sec al XV-lea, și nu mă pot baza pe imaginație la fel de mult ca până acum. De aceea, cred că ea este cea mai dificilă carte de scris, mai ales că este diferită de ce am făcut până acum.

12. În opinia dvs., ce s-ar întâmpla cu oamenii dacă subit cărțile nu ar mai exista? Cu siguranță am fi o societate mai tristă și cu mult mai dezavantajată, din multe puncte de vedere,  însă care ar fi soarta noastră și la ce ar duce această lipsă a cuvântului scris?

Deja vedem ce se întâmplă cu cei care nu citesc. În primul rând, cititul presupune concentrarea asupra unui text și înțelegerea acestuia. Mult timp am crezut că schimbarea nu va fi atât de dramatică, dar, efectiv, cei care nu citesc înțeleg mai puțin și învață mai greu, iar tragedia este că nu-și dau seama de asta, pentru că se raportează la un anturaj aflat în aceeași situație. Cei care nu citesc se poticnesc în cuvinte! Nu aș vrea să văd viitorul ca desprins din filmul Idiocracy, dar, din păcate, statisticile par să meargă în această direcție. Viitorul va fi tot o lume stratificată, dar în care împărțirea pe pături sociale nu va fi dictată de sărăcie și bogăție, ci de informație. Vor exista oameni care posedă informația și care vor avea acces la anumite zone, și cei care nu o posedă, dar care vor trăi și ei în umbra celorlalți. Să citești înseamnă să ai acces la cunoștințe, să ai capacitatea de a face legături între cauză și efect, între gestul unui personaj și ce s-a întâmplat ca urmare a acestuia, să înțelegi mecanismele sociale, rolul manipulării etc. Acum, sigur că se ridică o întrebare: orice gen de carte îl va instrui pe cititor? Răspunsul este NU! Cum suntem ce mâncăm, suntem și ce citim!

 13.  Care a fost cel mai frumos moment din viața dvs. de scriitoare? Dar cel mai puțin plăcut?
       
Cel mai frumos a fost lansarea Regatului sufletelor pierdute (Stelarium 1), pentru că venea după o pază destul de lungă de publicat, iar cel mai neplăcut a fost descoperirea că piața de carte din România se poate baza pe înșelătorie la fel ca oricare alt domeniu.

14. Împăratul ghețurilor  este o carte SF dar în care, personal, am regăsit  câteva (destul de multe, de fapt) accente psihologice (dacă le pot numi așa), deoarece tratează diverse teme precum pierderea, supraviețuirea, iubirea și moartea, încrederea, obsesia, regăsirea sinelui, iertarea, sacrificiul. Toate aceste ingrediente sunt esențiale (cel puțin în ochii mei) în conturarea unei povești perfecte, fie ea SF sau de oricare alt gen. Ce sau mai bine spus cine v-a inspirat în crearea psihologiei celor trei personaje principale și care dintre cei trei este, după părerea dvs., exemplul omului care trebuie evitat în viața de zi cu zi?

 Nu am avut o sursă de inspirație, iar personajele s-au dezvoltat pe baza observațiilor făcută de mine. Cineva mă întreba, la un moment dat, dacă folosesc oameni reali ca modele pentru personajele mele. E adevărat că folosesc, dar nu pot fi recunoscuți, pentru că de la fiecare om iau câte ceva, poate fi un gest, o frază, un mod de a pune problema sau de a se descurca în anumite situații. Restul este imaginație. Cât despre omul de care trebuie să ne ferim, prototipul lui este Velmer. De ce? Pentru că, deși este frumos, deștept, capabil să avanseze în carieră, este un om fără rădăcini, fără o morală care să-l împiedice să se dedea exceselor, de aceea, și în relația cu Sih și fratele ei, ajunge să exagereze și în cele din urmă declanșează tragedia. Velmer este genul de victimă vinovată de moartea ei, genul de om puternic, dar care nu își dă seama de consecințele acțiunilor sale. De aceea și trebuie evitat.


Sursă foto: Alex Șutiu

         15. Dacă v-am întrebat de o ipotetică ecranizare, acum vreau să aflu părerea dvs. referitor la un potențial joc inspirat din lumile imaginate de dvs. Credeți că acesta lucru ar fi posibil, având în vedere numărul mare al jucătorilor din România (și nu numai)?

Ar fi posibil, iar Stelarium s-ar și preta unei astfel de abordări. Avem agenți cu tot felul de arme, dar și puteri misterioase, avem mutanți, o planetă ciudată, călătorii interplanetare, apoi planete și mai ciudate. Avem și o navă cu pânze solare, dar și nave organice. Avem orașul plutitor Hubb, dar și Liftul spațial de pe Galene. Dacă Stelarium este foarte greu de reprezentat cinematografic, ca joc devine deja posibil.

      16. Ce planuri scriitoricești aveți pentru anul 2020 și la ce surprize literare trebuie să se aștepte cititorii dvs. în continuare?

Anul acesta ar trebui să apară primul volum al romanului fantasy, Stăpânul umbrelor, iar în viitor, nu știu exact când, romanul istoric la care scriu, Cele patru oglinzi ale adevărului. Ultimul roman ar fi trebuit să nu depășească 300 de pagini, dar, după cum se dezvoltă, este foarte posibil să aibă și el două volume. După care, am în plan un roman SF, tot o space opera, despre o arcologie și drumul ei spre o nouă casă pentru umanitate. O să vorbesc puțin despre Stăpânul umbrelor, pentru că va apărea primul. Romanul urmărește mai multe povești - cea a unei fete, Sedara, crescută pe o insulă izolată și care simte că nu aparține acelui loc, a doi prieteni, care învață cum să influențeze oamenii cu ajutorul anumitor cuvinte, a unui soldat, care trebuie să-și răzbune tatăl adoptiv, dar se trezește urmărit de fantoma unei tinere. Toate aceste povești se înnoadă la un moment dat, iar personajele ajung să plece într-o călătorie care va schimba lumea. După cum se vede, am destule planuri pentru 4-5 ani și sper să și reușesc să le realizez.

Mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu și mult succes pe mai departe !



Share this:

CONVERSATION

1 comentarii:

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )