„Îi folosim tot timpul pe cei din jur, doar că le mărturisim și atunci se cheamă ajutor.”

Poate o crimă să fie justificată? Pot experimentele psihologice să explice și, oarecum, să justifice faptele sângeroase ale unui om, doar pe motiv că acesta a acționat într-un anumit fel (evident, ilegal) deoarece era copleșit de nenumărate întâmplări traumatice, ce au declanșat în el acel fel de comportament de tipul lovește sau fugi, iar acesta, evident, nemaiputând fugi sau neavând unde fugi, neagăsind niciunde o mână salvatoare, a ales să lovească? Cât de des întâlnite  sunt cazurile în care victimele devin călăii propriilor lor călăi? Câte vieți mai trebuiesc a fi schinguite și pervertite până ca societatea să înțeleagă faptul extrem de evident că violența naște violență? Câți oameni mai trebuie să sufere, așteptând neputincioși un ajutor care nu ar fi venit nicicând și fiind puși în situația în care să-și ia destinul în propriile mâini, dând naștere unor catastrofe de neimaginat? Ce facem cu suferința victimelor, cu traumele pe care acestea nu știu cum să le gestioneze, cu lumea defectă în care noi toți trăim și în care ne complacem, închizând ochii atât timp cât nu ni se întâmplă nouă? Ce facem cu violența în familie? Când este prea târziu să primești ajutor? Ce facem cu copiii abuzați și traumatizați fizic și psihic? La toate aceste întrebări, dar și la multe altele, veți găsi, dacă veți avea curajul și curiozitatea, o parte din răspunsuri între paginile acestui roman polițist cu fine elemente psihologice.

Iarna crimelor perfecte, de Tony Mott, este primul volum din seria mystery-thriller ce o are în centrul atenției pe Regina (Gigi) Alexa, un respectat medic legist în vârstă de aproape 40 de ani, un personaj extrem de colorat, ce iese în evidență prin inteligența sclipitoare de care dă dovadă, ironia care o însoțește necontentit și umorul negru cu care își “înspăimântă” colegii. Aceasta colaborează îndeaproape cu forțele de ordine din dorința de a găsi explicații viabile care să aducă lumină în divesele cazuri ce privesc trecerea în neființă a oamenilor. Astfel, pe parcursul volumului de față, Gigi este chemată să constate moartea unui extrem de apreciat psihiatru, pe numele său Ion Fora, găsit carbonizat în propria sa mașină, în garaj, imediat după sărbătorile de iarnă. Împreună cu colegul său, Matei, un detectiv capabil, dar al cărui păcat este faptul că s-a îndrăgostit de nimeni alta decât Gigi, medicul legist se vede târâtă într-un caz complex și mult mai încâlcit decât pare la prima vedere, căci moartea psihiatrului este extrem de ciudată și nu poate fi explicată prea ușor, iar senzația de deja-vu ce o încercă pe Gigi nu-i dă pace, amintindu-și foarte clar de o altă situație asemănătoare, petrecută cu un an în urmă, în care un alt bărbat și-a pierdut viața în mod asemănător, asfixiat și carbonizat în garaj. La toate aceste similarități se adaugă faptul că atât mai tânărul bărbat decedat - un reputat deputat politic, cât și  bătrânul psihiatru aveau câteva cunoștințe comune. Cireașa de pe tort, și motivul pentru care Gigi este rugată să se ocupe îndeaproape de acest caz – lucru destul de nefiresc în ordinea de zi cu zi a poliției – este legătura acesteia cu Ion Fora, Gigi fiind una dintre fostele sale paciente. Ce secrete va descoperi aceasta pe tot parcursul anchetei și, mai ales, care sunt secretele pe care ea însăși le ascunde și pe care le-a dorit departe de ochii curioși ai colegilor și apropiaților ei? Care sunt secretele care stau în spatele celor două morți și cum pot fi ele interconectate? La toate aceste întrebări și la multe altele veți găsi rezolvarea doar citind cartea.

Trebuie să recunosc că am fost plăcut impresionată de poveste, atmsoferă și personaje încă de la primele pagini ale cărții. Deși nu pot spune că acțiunea explodează la fiecare capitol, așa cum îi stă bine unui thriller, cititoarea avidă după thrillere și mistere de rezolvat a fost mulțumită de modul în care au fost introduse personajele, de informațiile din trecutul acestora și de felul în care acestea au fost atent introduse pe întreg parcursul capitolelor, autoarea dezvăluind bucăți din poveștile fiecăruia în parte, exact la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu, atât cât să clarifice anumite chestiuni (sau să le complice și mai tare, căci de multe ori mi-a fost greu să deosebesc un făptaș de celălalt, ceea ce am apreciat tare) și să facă cititorul și mai curios de poveste.

Astfel, cu acțiunea plasată pe meleaguri autohtone, micul orășel de la poalele Tâmpei devine martorul mut al unor tragedii umane regretabile, întinse (chiar și) pe câțiva zeci de ani și care își găsesc ecou în camera de lucru a unui psihiatru nonconformist, dedicat trup și suflet domeniului său de lucru, care dorește să își ducă proiectele la un alt nivel și care, motivat de pasiunea pentru mintea umană, dorește să pătrundă până în străfundurile acesteia , să explice inexplicabilul și cum unele comportamente deviante pot fi justificate în termeni psihologici.

Pornind de la afirmația celebrului psihiatru Carl Jung, Suntem cu toții niște potențiali ucigași, doctorul Fora adaugă (și chiar demonstrează) o altă ipoteză – fiecare dintre noi își dorește să ucidă. Capacitatea de a ucide pe care o avem fiecare dintre noi, dacă este să ne luăm după spusele doctorului, reprezintă laitmotivul cărții. O carte ca un montagne-russe, plină de implicații socio-psihologice, o lectură introspectivă care ține cititorul în suspans, oferindu-i mister, dragoste, acțiune, răsturnări de situație și suspans în doze egale, toate acestea condimentate cu o mare doză de umor, extrem de binevenită în circumstanțele date.

Un detaliu esențial, pe care îl caut în fiecare carte și pe care, din fericire, l-am regăsit și aici – capacitatea autorului de a crea personaje de care cititorul să se poată atașa, personaje în care să se poată regăsi, într-o oarecare măsură, personaje care să inspire și să transmită emoții. Astfel spus, nonconformistul personaj principal feminin, Gigi, a știut cum să mă cucerească încă de la primele pagini prin caracterul, onestitatea și franchețea de care dă dovadă, prin replicile sarcastice, umorul inteligent și nonșalanța etalată. Cu toate acestea, Gigi reprezintă mai mult decât lasă să se observe la suprafață. Ea este prototipul femeii inteligente și independente, care însă ascunde cicatrici adânci care poate nu se vor șterge niciodată, iar demonii interiori o urmează pretutindeni,atât în raport cu celelalte relații interumane, cât și în ceea ce privește relația pe care o are cu ea însăși, Gigi fiind, în realitate, extrem de nesigură pe propriile emoții, sentimente și gânduri, fiind în marea majoritate a timpului solitară și circumspectă în privința oamenilor care vor să se apropie de ea.  Relația acesteia cu victima Ion Fora este reprezentativă pentru întregul caz, cititorul aflând în acest mod detalii din trecutul medicului legist, un personaj care merită urmat îndeaproape.

„A rămas aici nu neapărat pentru că se simte bine, ci doar pentru că îi e greu să creadă că i-ar fi mai bine altundeva. Dacă ar pleca, ar lua cu ea totul: trecutul, amintirile, durerea. De ele nu va scăpa niciodată așa că e inutil să plece.”

 „Mi-e greu să am grijă de fetița aceea mică, după toate care s-au întâmplat.”

Așa cum am spus, romanul este și unul extrem de psihologic, în acest sens autoarea dând naștere unor personaje construite astfel încât să  reflecte diferitele tipologii  umane, cititorul ajungând în postura în care să se identifice cu acestea și să se regăsească în unele situații de viață expuse în carte. În acest sens, definitorii sunt personajele ce întruchipează pacienții psihiatrului Fora, cu ale lor povești de viață rupte din realitatea de zi cu zi, cu vulnerabilitățile, traumele, fricile și cicatricile de care dau dovadă, perfecți în imperfecțiunea lor. Sunt oameni ca mine și ca tine, supuși greșelilor, care maipulează ori care se lasă manipulați, care suferă și care fac pe alții să sufere, iubind și urând cu aceeași intensitate. Iar dacă tot am pomenit de iubire și de ură, cartea îmi demonstrează, încă o dată, cât de fină este limita dintre cele două și imensitatea consecințelor unor acțiuni înfăptuite în numele acestora.

„Suntem prea răniți cu toții ca să putem avea relații care să funcționeze.”

Iarna crimelor perfecte este un volum antrenant în care cititorul va descoperi multiplele fațete pe care oamenii le au, în încercarea lor de a-și ascunde adevăratul sine interior. Este un roman polițist de introspecție, care îmbină în mod inteligent profunzimea oferită de accentele psihologice cu răsturnările de situație și elementele de mister caracteristice poveștilor thriller. O carte care m-a surprins plăcut și pe care o recomand tuturor pasionaților genului și nu numai.

Cartea poate fi achiziționată  de pe site-ul celor de la editura Tritonic, cărora vreau să le mulțumesc pentru oportunitatea de a citi acest palpitant roman.