O altă recenzie, o altă carte polițistă/noir pe care v-o prezint. Tot de la editura Tritonic. Tot la fel de intrigantă și plină de suspans ca și precedenta. Însă, de această dată, cartea care mi-a plăcut atât de mult este scrisă de Teodora Matei, o scriitoare nouă (pentru mine, cel puțin).

Afaceri de familie, „vedeta” acestei recenzii, face parte din seria Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan, care până în momentul de față este alcătuită din trei volume: Lumânări vii, În mintea comisarului și mai sus menționata carte.

Dacă la început am fost sceptică în privința acestui volum, în mare parte deoarece nu citisem cele două volume cu care debutează seria,  pe parcursul lecturii, pe măsură ce înaintam în poveste, toate îndoielile mi s-au risipit, fiind incapabilă să realizez cu câtă repeziciune zburau paginile. Atât de prinsă în poveste am fost. Și atât de profund a reușit Matei să mă ancoreze în povestea imaginată – ce-i drept, o poveste inspirată din realitatea nu foarte îndepărtată a României, căci acțiunea se petrece în 2019, așadar avem o poveste prin care sunt relatate diferitele fațete ale țării noastre, atât mai bune, cât și mai rele, unele de neconceput chiar.

Acțiunea cărții explodează încă de la prima pagină, cititorul cunoscându-l pe această cale pe bătânul Neculai Zainea, cel care, în urma unei nereușite tentative de furt ce-i provoacă un accident vascular, rămâne imobilizat la pat, incapabil de a se mișca ori de a articula cuvinte, însă, în mod uimitor, fiind extrem de lucid, autoarea fâcându-ne cunoscute toate gândurile acestuia, Neculai Zainea dezvăluindu-se, în acest fel, cititorului.

Cei desemnați să facă lumină în acest caz de tâlhărie sunt comisarul Anton Iordan și inspectorul principal Sorin Matache, mai tânărul său coleg. Nimic spectaculos până acum, însă acțiunea explodează în momentul în care aflăm că, de fapt, rolul celor doi anchetatori este mai profund de atât, ei având un dublu rol și văzându-se nevoiți să facă față unei provocări interesante, ce constă atât în descoperirea celui (sau celor) care a pus la cale atacul asupra bătrânului, cât și investigarea credibilității bătrânului, asupra lui fiind găsite două cărți de identitate legale, dar cu nume și adrese diferite. Misterul care face deliciul cărții se învârte asupra identității reale a bătrânului, iar din acest moment eforturile celor doi anchetatori se concentrează exclusiv asupra găsirii acelor piese de puzzle care lipsesc din imaginea de ansamblu, piese care,  puse cap la cap, cu mult efort și după multe evenimente haotice, vor releva un adevăr greu de imaginat (însă nu imposbil), în care ne vor fi dezvăluite secrete întunecate, trecute sub tăcere ani de zile.

„Am avut așa, o pornire să mărturisesc când credeam că n-o s-o mai duc mult. Acum mă simt, din nou, puternic. Nu trebuie decât să-mi văd de recuperare, să-mi păstrez mintea limpede. Limpede. Ca o apă. Florile au nevoie de apă. Și de mine. Eu- de ele.”

Plin de acțiune, răsturnări de situație și scenarii halucinante, rupte parcă dintr-un film cu servicii secrete, romanul TeodoreiMatei creează dependență și stârnește controverse.

Cu personaje puternice, bine ancorate în realitate, autoarea dezvăluie o mică parte din România comunistă, arătând, prin intermediul personajelor, impactul pe care comunismul l-a avut (sau poate, mai corect spus, încă îl mai are) asupra țării și a locuitorilor ei.

Povestea de viață a acestui Neculai Zainea – acest personaj ce reprezintă totodată misterul și cheia deslușirii misterului, reprezintă cel mai concludent exemplu care arată cum viața ta, dar și a celor din jur, poate fi afectată pentru totdeauna din momentul în care închei un pact cu diavolul doar de dragul de a obține putere (ori poate, mai corect spus, de a obține un simulacru de putere) și anumite privilegii în timpuri de răscruce. În ciuda faptului că în prezent, bătrânul invalid își duce ultimele zile pe un pat de spital, singur, lăsat doar în compania celor mai negre amintiri din propria-i viață jalnică (și cât de multe sunt, și cât de înunecate !), au fost pasaje care mi-au stârnit mila față de acest personaj, care n-ar merita poate decât dispreț și ură. Căci asta trezește în cititor. Revoltă, dezgust, dispreț. Pentru că era un bărbat capabil, cu o funcție bună, care ar fi putut să ajungă în acel punct în care să câștige admirația celor din jur. Dar în special a celor care îi erau familie, îl iubeau sincer și îl acceptau așa cum era. În special în ochii nevestei, pe care deși nu o iubea,  o considera un impediment și o ura pentru simplul fapt că exista și pentru că i-a fost adusă în viață fără ca el să aibă un cuvânt de spus, aceasta îi suporta cu stoicism și cu o anumită supunere nesănătoasă toate răbufnirile constante. Și în special în ochii singurei lui fete, copila roșcată cu ochi expresivi, care îl iubea mai presus de orice.

„Fata aia mi-a venit de hac de când a venit pe lume s-a uitat în ochii mei de parcă știa tot ce făcusem până atunci, tot ce gândeam. Primul ei cuvânt a fost tata. Spus tare, clar, răspicat, spre disperarea Toantei. Era singura, din toată casa, care-mi ieșea-n întâmpinare și nu se lăsa până n-o ridicam de câteva ori în aer. Și Dora râdea, râdea, Ovidiu se uita temător, i-ar fi plăcut și lui, da’nu-ndrăznea, iar nevastă-mea nici măcar nu-mi ieșea în cale.”

Alternând momentele de suspans cu cele amuzante, autoarea dă naștere unui roman atipic, pe de o parte extrem de întunecat, prin prisma dezvăluirilor anumitor personaje, pe de altă parte, plin de replici spumoase, ironice, la care este imposibil să nu râzi din toată inima. Așadar, o carte complexă, pe care o citești pe nerăsuflate, care trezește în tine sentimente din cele mai variate, ce te vor face să treci cu ușurință de la râs la plâns, până la uimire totală.

„Afurisit întuneric...Chiar o fi noapte, sau m-oi pierde io dintre cei vii? Și ce dacă m-oi pierde? Am fost uliu pentru o zi sau două, nu cioară pentr-o viață !”

Personajele cărții, perfect de imperfecte, reprezintă diferitele tipologii umane. Bătrânul Zainea este cel care se bucură de toată atenția noastră, însă cititorii vor fi deopotrivă atrași de viața celor doi anchetatori – comsiarul Anton Iordan și inspectorul Sorin Matche adaugând un nou suflu poveștii, prin caracterele lor diametral opuse, însă totuși asemănătoare, prin prisma faptului că ambii sunt personaje pline de caracter, puternice, decise să lupte contra răului și să redea, acolo unde se poate, puțină lumină celor aflați în întuneric. O altă deosebire între cei doi – exceptând diferența de vârstă, constă în secretul pe care Iordan îl ascunde de familie și colegi, și anume prezența unei mai tinere femei în viața lui intimă.

„De când se știa, voia să schimbe ceva, însă Răul păra un balaur cu mii de capete. Odată unul tăiat, îi creșteau alte trei și tot așa..Era revoltat, umilit, furios, neputincios. I se tot spunea că, datorită profesiei lui, putea să acționeze dinăuntru, să oprească..Dar ce era de oprit într-o lume nebună, vrăjită de bani, de viciu, orbită de mirajul puterii obținute cu orice preț?”

Așa cum îi șade bine unui roman noir, pe lângă nelipsitele elemente care îți fac inima să bată mai tare în ritmul impus de autor, Afaceri de familie tratează subiecte delicate precum abuzul în familie, violența fizică și psihică, prostituția tinerilor din mediile defavorizate, corupția și, nu în ultimul rând, comunismul.

În încheiere nu pot adăuga decât că acest roman este o reală provocare literară și un exemplu de literatură bine scrisă, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui pasionat de cărți polițiste.

Mulțumesc editurii Tritonic pentru oportunitatea de a lectura acest roman. Afaceri de familie poate fi achiziționată de aici.