Harriet Lerner este psiholog clinician specializat în relații de familie, iar cartea de față este o lectură utilă și inteligentă pentru cei care se confruntă cu furia, această emoție destabilizatoare, dar până la urma naturală: o emoție ca oricare alta, nici pozitiva, nici negativa, dar care poate produce daune ireversibile atunci când ajungem în punctul critic în care o exprimăm violent, emoțiile devenind atât de intense încât nu mai suntem capabili să conștientizăm unde este adevarata problemă, ajungând sa depunem eforturi inutile, neproductive și obositoare, în dorința noastră de a-i schimba pe cei din jurul nostru și uitând faptul că schimbarea vine, în primul rând, din interiorul nostru.

Pe de alta parte, vechea teorie conform căreia „furia vine și apoi trece” este una greșita, căci este contraproductiv să adunăm în noi înșine supărari, frustrări, dezamăgiri, care mai apoi conduc la apariția furiei. Lerner ne sugerează că trebuie să lăsăm emoțiile să se manifeste la timpul lor și atunci când este cazul, aceasta fiind o strategie inteligenta prin care ne protejam de riscul psihologic de a ține totul închis în noi și de a cumula emoții negative până în momentul în care vom exploda la propriu.

Așadar, furia nu trebuie negata, înăbușită sau minimalizata, ci acceptata ca parte a unui sistem natural de emoții prin care toți trecem în repetate rânduri. O alta teorie interesanta și extrem de relevanta pe care autoarea o prezintă cititorilor vizează modalitatea în care noi suntem sau nu suntem conștienți de modelele generațiilor anterioare – modul în care părinții, frații, bunciii, unchii și alte rude ale noastre gestionau emoțiile puternice. Cunoașterea și întelegerea acestor modele ne ofera un tablou familial important din care putem învăța multe, ideea principala fiind ca noi să nu repetăm acele tiplogii anterioare, ci să ne distanțăm puțin de aceste tipare toxice acționând diferit, în propriul beneficiu. Nu trebuie sub nicio formă să ne lăsăm controlați de vechile și angoasantele traume familiale. Pe lângă toate aceste informații inteligente, ce au aplicabilitate, Harriet Lerner prezintă cititorilor exemple relevante din propriul cabinet de terapie și chiar din viața ei personală, conferind lecturii de față veridicitate, emoție, empatie.

„Suntem responsabili pentru comportamentul nostru. Dar nu suntem responsabili pentru reacțiile altora; nici ei nu sunt responsabili pentru ale noastre. Femeile învață adesea să inverseze ordinea lucrurilor: ne investim energia asumându-ne responsabilitatea pentru emoțiile, gândurile și comportamentul altora și le delegam responsabilitatea pentru propriile noastre emoții, gânduri și comportamente.”

Ce ne mai  destăinuie Lerner pe acestă cale? Că în momentul în care relația cu cei din jur devine anxioasa și greu de gestionat, unele dintre noi adoptă, poate la un nivel inconștient, deconectarea de sine, care înseamnă că sub presiunea relației, o prea mare parte a sinelui devine negociabilă, cele mai mari cantități de furie fiind astfel acumulate de partenerul care sacrifică cel mai mult din sine.

Autoarea semnaleaza prezența mai multor stiluri de gestionare a furiei, folosind următorul ghid de clasificare: urmaritorii (cei care își diminuează anxietatea căutând contact emoțional și o apropiere mai profundă în relație. Pun accentul pe exprimarea emoțiilor și sunt autoetichetați drept „prea sensibili” sau „prea dependenți”), distanții emoțional (cei independenți, care caută distanțarea fizică și emoțională atunci când nivelul stresului este ridicat. Le este dificil să își arate laturile vulnerabile și sunt etichetați drept „indisponibili emoțional”, „reci”. Ei pot renunța definitiv la o relație atunci când climatul emoțional devine intens), subfuncționalii (prezintă un deficit în ceea ce privește organizarea în mai multe domenii, dezvoltă simptome fizice/emoționale când nivelul stresului atinge apogeul, sunt mai puțin competenți în condiții de stres), suprafuncționalii (au impresia că știu ce-i mai bine pentru toata lumea, sunt acaparatori și își oferă ajutorul chiar și când este nesolicitat, sunt incapabili de a-și arăta latura emoțională), culpabilizatorii (explodează repede, își consumă energia în încercarea de a-i  schimba pe ceilalți, intră în cicluri repetitive de certuri, consideră că acei din jur sunt responsabili pentru sentimentele și acțiunile lor).

Urmăritorii emoționali îi protejează pe distanții emoționali, preluând munca de a exprima nevoia afectivă, intimitatea, dorința de apropiere, creându-le distanților posibilitatea de a evita confruntarea cu propriile sentimente și nesiguranțe.

Toate aceste informații sunt însoțite de exerciții și teorii care încurajează cititorul să facă progrese spre schimbarea tiparelor, prin adoptarea câtorva mici sarcini menite de a combate contra-mișcările ce sigur vor apărea în relaționarea cu cel de lângă dvs. atunci când acesta va percepe o diferență între fostul dvs. eu și persoana care sunteți acum.

„Numai după ce începeți să schimbați o relație o puteți vedea cu adevărat.”

“Dansul furiei” a fost, pentru mine, o lectură folositoare și introspectivă, din categoria acelor cărți spre care mă voi (re)îndrepta mereu în momentele în care voi simți că am nevoie de un sfat, de un îndemn, de informații capabile să schimbe mentalități. O recomand cu încredere !

Cartea o găsiți pe site-ul editurii Herald.