„Henrietta era o negresă a cărei poveste însemna ani de muncă pe plantații luate în arendă, apoi migrase în nord pentru a găsi prosperitatea și a sfârșit luându-i-se celulele de către niște savanți albi, care se folosiseră de ele fără a-i cere consimțământul. Era o poveste despre albi care îi vând pe negri, despre culturi negre care le-au contaminat pe cele albe prin intermediul unei singure celule, și asta într-o epocă în care o persoană cu o picătură de sânge negru abia își câștigase dreptul legal de a se căsători cu o persoană albă. Era, de asemenea, și povestea celulelor care, provenind de la o femeie necunoscută, deveneau unul dintre cele mai importante instrumente din medicină.”

V-ați întrebat vreodată ce practici medicale stau în spatele dezvoltării medicinei? Care au fost acele descoperiri științifice care au contribuit la evoluția medicinei? Cum a luat naștere industria celulelor? Ce înseamnă și ce semnificație are clonarea celulară? Cum poate fi definită o celulă și care-i este utilitatea în medicină? Care este mecanismul de funcționare al cancerului, în ce moment o celulă normală devine malignă și cum au folosit oamenii de știință culturile celulare pentru a dezvolta tratamente medicale și a studia comportamentul diverselor boli? Dar mai ales, v-ați întrebat vreodată dacă trebuie să vă dați consimțământul pentru folosirea în cercetare a probelor/țesuturilor pe care le lăsați în urma investigațiilor medicale efectuate? Au doctorii datoria de a-ți spune când îți folosesc celulele pentru cercetare? La toate aceste întrebări veți găsi răspunsul în această carte memorabilă scrisă de jurnalista și scriitoarea Rebecca Skloot, care s-a documentat asiduu ani întregi pentru a spune adevărata poveste a Henriettei Lacks, femeia necunoscută care a schimbat radical medicina secolului XX.

În Viața nemuritoare a Henriettei Lacks, tradusă la noi la editura Publica,  RebeccaSkloot vorbește cu însuflețire despre dreptul de proprietate asupra unui țesut și studiile de cercetare în domeniul celular, dar mai ales cu dragoste, respect și compasiune despre o femeie a cărei viață ar fi rămas, poate, în umbră, dacă tânăra jurnalistă nu ar fi fost decisă să meargă până în pânzele albe pentru a o prezenta publicului de pretutindeni, pentru a-i aduce un omagiu și, mai ales, pentru a-i ajuta familia rămasă în urmă, oferindu-le moștenitorilor și rudelor ei  răspunsuri la întrebările care-i măcinau necontenit, răspunsuri ce le-au fost refuzate de nenumărate ori.

 Este o carte din domeniul științelor și biografiilor extrem de valoroasă și utilă, cu un vocabular accesibil celor nefamiliarizați cu domeniul medical/științific, care se citește pe nerăsflate, în ciuda numărului generos de pagini.

Citind cartea, am făcut un salt temporal până în anul 1920, momentul nașterii Heneriettei Lacks, o tânără săracă de culoare, orfană de mamă, care de mică ajunge să lucreze împreună cu rudele ei la cultivarea tutunului. Mai târziu se căsătorește cu David, verișorul ei primar, cu care are cinci copii. La scurt timp după nașterea ultimului copil, Henerietta află că are o formă gravă de cancer cervical și începe un tratament dur cu radium la spitalul Johns Hopkins, acolo unde i se recoltează, fără consimțământul ei, mostre din tumoare, într-o perioadă în care oamenii de știință încercaseră, de zeci de ani, fără succes, să țină în viață celulele umane crescute în laborator. Schimbarea se întâmplă în anul 1951, care este deopotrivă anul morții Henriettei și anul în care medicina a luat-o pe un nou făgaș, odată cu reproducerea și folosirea la scară largă a celulelor HeLa, celule folosite în special în cercetări asupra genelor care declanșează și elimină cancerul, apoi în cercetări care au vizat progrese precum apariția vaccinului antipoliomelitic, chimioterapiei și a clonării. A ajutat la conceperea medicamentelor destinate herpesului, leucemiei, gripei și a bolii Parkinson. De asemenea, celulele ei au călătorit în prima misiune spațială de verificare a comportamentului acestora  într-un mediu lipit de gravitație.

Cum au ajuns celulele canceroase ale Henriettei unul dintre cele mai importante instrumente în cercetarea medicală? Întâmplarea a făcut ca unul dintre doctorii care o avea în îngrijire pe Henrietta să se ocupe, în acea perioadă, cu studiul carcinoamelor cervicale, care erau împărțite în două categorii: cele invazive, adică carcinoamele mortale, și cele noninvazive, denumite și carcinoma in situ, despre care marea majoritate a oamenilor de știință credeau, în mod eronat, că nu sunt mortale. Însă cercetătorul TaLinde era de părere că și acestea din urmă sunt mortale, ele constituind doar o fază incipientă a carcinomului invaziv și care, netratate, conduc la moartea pacientului. Cu acest gând în minte, cercetătorul dă naștere celui mai mare studiu făcut până atunci referitor la raportul dintre cele două tipuri de cancer cervical și apelează la cunoștințele șefului cercetărilor legate de proliferarea tisulară, George Gay, cel care împreună cu soția sa și-a dedicat viața scopului de a înmulți celule maligne în afara corpului, din dorința de a descoperi cauza și leacul cancerului. Astfel, momentul în care TeLinde îi oferă o rezervă de țesut canceros de la Henrietta devine emblematic pentru evoluția medicinei, deoarece, ca prin minune, celulele acesteia reproduceau o generație întreagă la 24 de ore, devenind primele celule nemuritoare crescute în laborator.

„Motivul pentru care celulele Henriettei erau atât de prețioase era acela că le permiteau oamenilor de știință să realizeze experimente care ar fi fost imposibile dacă erau făcute pe o persoană în viață. Au tăiat celulele HeLa mărunt și le-au expus la numărate toxine, radiații și infecții. Le-au bombardat cu medicamente, sperând să găsească unul care ar distruge celulele maligne fără a le afecta pe cele normale. Au studiat lipsa imunității și proliferarea canceroasă injectând celulele HeLa în șobolani cu imunitatea periclitată și care au dezvoltat tumori maligne asemănătoare cu cea a Henriettei. Dacă în acest proces celulele mureau, nu conta – oamenii de știință puteau, pur și simplu, să se întoarcă la stocul mereu crescând de HeLa și să o ia de la capăt.”

„În ciuda faptului că erau canceroase, celulele HeLa împărtășeau multe caracteristici de bază cu celulele normale: produceau proteine și comunicau unele cu altele, precum celulele normale, se divizau și produceau energie, redau genele și le reglau, erau susceptibile la infecții, ceea ce le transforma în unealta optimă pentru sintetizarea și studierea unui număr important de aspecte legate de cultură, incluzând bacteriile, hormonii, proteinele și, în special, virușii.”

Cu toate acestea, omul Henrietta este aproape necunoscut, iar familia ei – care a trăit la limita subzistenței, membri ei fiind tratați ca niște sclavi – nu dispunea nici măcar de o asigurare de sănătate ori de oricare alt tratament medical decent. Toate aceste lucruri au început să se schimbe odată cu interesul anumitor oameni, precum autoarea acestei cărți, care au făcut tot posibilul ca  Henrietta să nu fie cunoscută doar ca HeLa, nume dat celulelor sale, ci și ca omul și femeia care nu a avut nicio șansă în fața necruțătorului cancer, care la vremea respectivă era prost diagnosticat și în fața căruia doctorii nu aveau la îndemână tratamente decente, folosind în mod brutal metalele grele, care distrugeau și celulele sănătoase. Douăzeci de ani mai târziu de la moartea Henriettei, imediat după trecerea în neființă a cercetătorului George Grey, un alt doctor de la Hopkins a făcut o nouă și bulversantă descoperire – diagnosticul Henriettei fusese greșit; motivul pentru care cancerul s-a răspândit atât de repede a fost faptul că aceasta avea o formă foarte gravă de adenocarcinom cervical, nu epidermoidal. Mai mult, în 1984, la mai mult de treizeci de ani de la moartea sa, cercetările unui virolog german au scos la iveală modul în care i s-a declanșat boala și de ce nu au murit nicicând celulele ei, acesta descoperind o nouă specie a unui virus transmisibil sexual, HPV, virus la care celulele HeLa ieșiseră pozitive. Virusul Papiloma Uman, împreună cu alți viruși și alte boli sexuale, precum sifilisul, care i-au fost transmise Henriettei de către vărul și soțul ei, care umbla și cu alte femei, a dus la apariția cancerului cervical. În anii ‘80, cercetătorii au studiat HPV-ul și modul în care acesta cauzează cancer, descoperirile ducând la crearea vaccinului HPV, care avea să-i aducă virologului german Premiul Nobel.

Mai presus de toate aceste informații științifice, autoarea pune mare preț pe întrevederea pe care s-a luptat să o aibă cu familia Henriettei, ținută în întuneric și departe de orice informație referitoare la celulele HeLa timp de douăzeci de ani, dorind cu înverșunare să-i cunoască copii și să-i ajute să afle răspunsurile la nenumăratele întrebări pe care le aveau despre mama lor. Vocea lui Deborah, una dintre fiicele sale rămase în viață, se aude cel mai pregnant, aceasta ajungând bună prietenă cu autoarea, care a petrecut ore, zile și săptămâni întregi în compania femeii care odinioară era doar o fetiță orfană de mamă. Povestea acestei femei este impresionantă, iar eforturile ei de a-și păstra numeroasa familie pe linia de plutire, absolut uimitoare.

Rebecca Skloot oferă cititorilor o lectură monumentală, impresionantă și răvășitoare despre etică, rasă și medicină, despre descoperiri științifice umitoare, dar și despre nedreptatea și sărăcia la care sunt supuși unii oameni, cartografiind cu respect, candoare și verticalitate istoria familiei Lacks. Este o lectură profund umană, care nu ar trebui să lipsească de pe rafturile cititorilor pasionați de științe și povești adevărate care au schimbat lumea.

Mulțumesc din suflet oamenilor dragi de la librăria online Libris.ro, care mi-au oferit acest volum spre recenzare. Pe Libris.ro găsiți numeroase titluri captivante, atât în limba română, cât și în engleză.