„Chirurgul este ca un țăran care, după ce a cultivat ogorul, așteaptă resemnat să vadă cum iese recolta, apoi o culege, deplin conștient de propria-i neputință în fața naturii, care îl poate lovi cu ploaie, uragane sau grindină. – Richard Von Volkmann”

În Arta măcelăritului, LindseyFitzharris diseacă, la propriu, lumea morbidă a medicinei în epoca victoriană, mai precis lumea chirurgiei secolului al XIX-lea, oferind cititorilor informații pe cât de șocante, pe atât de adevărate, despre modul absolut sinistru în care funcționa medicina în acea epocă.

Având studii în istoria științei și medicinei, autoarea face o radiografie brutală a primelor teatre de operații – locuri publice în care se desfășurau operațiile și la care puteau participa sute de persoane, bulucite unele-ntr-altele, persoane însetate după senzațional și spectaculos. Iar această nevoie sau curiozitate după extraordinar era satisfacută pe deplin, intrând chiar la categoria macabrului, căci pacienții erau măcelăriți la propriu în fața sepectatorilor, într-un mediu ostil, inadecvat și nesteril: pacienții erau legați fedeleș pe mese, pentru a nu se zbate de durere în timpul operațiilor, “chirurgii” și studenții nu se spălau pe mâini înainte de a începe operațiile, hainele lor erau pline de reziduuri umane rezultate în urma lecțiilor de anatomie,  iar instrumentele de lucru nu erau curățate, ci folosite în continuu, de la un pacient la altul. Sună a scenariu rupt dintr-un film de groază? Ei bine, în acea perioadă era doar cruda realitate a medicinei, o practică terifiantă atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Iar rezultatele negative nu au încetat să apară în epoca premergtoare anestezicelor, când, mânați de o nebunească încredere în capacitatea de a opera fără să provoace durere, chirurgii au contribuit la proliferarea infecțiiilor postoperatorii.

Cele mai comune infecții care au afectat spitalele și locurile destinate operațiilor erau brânca, gangrenele (ulcerații infectate, care duceau la necroa pielii, mușchilor, oaselor), septicemiile (infecții în sânge) și piemiile (devoltarea de abcese purulente). Culmea medicinei era că nimeni nu știa cum se transmiteau aceste infecții sau ce se poate face pentru a le împiedica apariția, „profesioniștii”fiind extrem de puțin interesați spre deloc de a livra practici medicale curate, aceștia fiind mai degrabă apreciați pentru forța brută și viteza cu care operau. Absolut halucinant și revoltător, însă chiar și acum, la mii de ani distanță, pot vizualiza acest film macabru, pentru că, dacă este să fim sinceri, trebuie să recunoaștem că medicina s-a schimbat enorm și nu prea – chiar și în zilele acestea infecțiile sunt o reală problemă - în spitalele din România, cel puțin -, iar nepăsarea și corupția de care dau dovadă “profesioniștii” duc doar la catastrofe care, într-o societate sănătoasă și educată, ar fi ușor de evitat. Dar să ne întoarcem la epoca victoriană și să clarificăm un lucru: spitalele de atunci mai mult omorau oamenii, decât să-i vindece.

În tot acest haos sângeros, tânărul învățăcel Joseph Lister, aflat sub tutela unuia dinte cei mai disputați chirurgi ai acelei perioade – James Syme, un scoțian strălucit, dar luat de multe ori în derâdere – începe să investigheze cauzele infecțiilor, mai întâi prin prelevarea mostrelor de țesuturi de la pacienți  și studierea lor la microscop, lucru care a dus la conștientizarea faptului că inflamația preceda instalarea stării septice, pacientul dezvoltând febră, iar mai apoi prin practicarea vivisecției, adică practica disecării animalelor vii în scopul investigațiilor științifice, mai precis pentru a demonstra rolul jucat de sistemul nervos central în procesul inflamator și cum încetinirea circulației sângelui precede debutul infecției.

Prin muncă asiduă și credința că poate contribui în bine la schimbarea medicinei, Lister este ales membru al Societății Regale, alăturându-se unor membri precum Newton și Darwin. În plus, acesta devine ginerele marelui Syme și se înscrie pentru postul de chirurg la Royal Infirmary, în încercrea de a reforma chirurgia din interior și de a își demonstra teoriile  în fața studenților, pe pacienți adevărați. Însă cererea îi este refuzată chiar de către conducătorii consiliului de administrație al spitalului , care din 25 de directori, doar 2 aveau studii medicale, restul constituind o brambureală politică și religioasă – pe scurt, oameni înstăriți și cu influență, dar nepregătiți științific. Ei bine, nici acest lucru nu s-a schimbat prea mult de atunci până acum, așa-i?

După doi ani de insistențe și cu ajutorul studenților săi, care erau nemulțumiți de felul în care meregeau lucrurile în sistemul medical și extrem de entuziasmați de pregătirea, bunătatea și inteligența profesorului lor, Lister a primit acceptul de a practica la spitalul din Glasgow.

„Dacă dragostea pentru chirurgie este dovada adaptării unei persoane la ea, atunci cu siguranță sunt potrivit să fiu chirurg, deoarece cu greu s-ar putea concepe ce mulțumire trăiesc  zi de zi în acest departament sângeros al măcelăritului și al artei tămăduirii.”

Prin studiu, Lister descoperă teoria germenilor emisă de Louis Pasteur, microbiologul care a suținut că microbii cauzează boli și infecții. Însuflețit de cele descoperite, instaurând un sistem riguros de igienă și văzând că metodele lui dau rezultate, Lister începe o serie de experimente cu acid carbolic – folosindu-l la sterilizarea instrumentelor și chiar a mâinilor doctorilor cu acid carbolic, întru protejarea pacientului. Noile descoperiri sunt luate în derâdere de către colegii chirurgi londonezi și americani, însă Lister le dovedește utilitatea din momentul în care  europenii apelează la acesta pentru tratarea soldaților răniți în războiul Franco-Prusac, ajutorul lui Lister fiind neprețuit. Mai târziu, în 1871, acesta este chemat să o opereze pe regina Victoria, iar intervenția este un success răsunător.

“Lister îl privea pe Pasteur  ca pe omul  care i-a asigurat mijloacele prin care a putut să înțeleagă cauzele infectării rănilor. La rându-i, Pasteur admira progresele făcute de Lister în domeniu. Sunt extreme de surprins de precizia manevrelor dumneavoastră și de perfecta dumneavoastră înțelegere a metodei experimentale, scria Pasteur.”

Conștientizarea existenței și a periculozității microbilor a dus la o nevoie acută de a-i combate și de a promova un stil de viață cât mai igienic; astfel apar pe piață numeroase produse ce conțin acid carbolic, cea mai faimoasă marcă fiind apa de gură Listerine. O altă consecință favorabilă a descoperirilor făcute de Lister a dus la înființarea corporației Johnson & Johnson, creată de trei frați care au început cu producerea primelor pansamente și fire de sutură sterile.

Lister se numără printre marii revoluționari ai medicinei, cel care a salvat omenirea de la un viitor sumbru, terifiant, iar Fitzharries manevrează cu dibăcie și ingeniozitate arta scrisului, creând un volum ce se remarcă prin veridicitate și suspans. O carte valoroasă și esențială pentru cei pasionați de știință și medicină, dar care se citește într-un ritm alert, precum un thriller sângeros, bine dozat în suspans și întorsături de situație.

Mulțumesc din suflet oamenilor frumoși de la librăria online Libris.ro, care au făcut posibilă această lectură edificatoare. Pe Libris. ro găsiți titlurile preferate atât în limba română, cât și în limba engleză.