„Lumea e suficient de complicată, periculoasă și nedreaptă fără să mai fie nevoie să crezi în fantome și monștri.”

Se caută profesor la capătul lumii. Așa începe thrillerul nordic semnat Ragnar Jonasson, un page turner întunecat, misterios și rece – căci vine tocmai din Islanda – perfect pentru zilele prea călduroase de vară, în care putem citi până la miezul nopții, transportați literalmente până în îndepărtatul sătuc Skalar, aflat în Peninsula Langanes, acolo unde autorul își plasează personajele. Și ce mai personaje ! Puține la număr, căci sătucul este unul prea puțin ofertant, condițiile de viață fiind extrem de dure – clima este neprietenoasă, pescuitul reprezintă singura activitate de bază, de pe urma căreia localnicii se pot întreține, iar dezvoltarea socio-economică lipsește cu desăvârșire – însă care își poartă secretele ca pe un scut. Un scut rezistent și întunecat, ce nu permite pătrunderea vreunei raze de lumină. Însă scutul începe să capete fisuri din momentul în care Una, o tânără profesoară din capitală, răspunde afirmativ anunțului.

Bântuită de propriile-i fantome de care vrea să se îndepărteze și în căutarea unui viitor mai satisfăcător, Una acceptă să fie profesoară pentru cele două copile din sat și încearcă, plină de speranță și încrezătoare, să se apropie de cei zece localnici, care o primesc cu o amabilitate placidă. Pe măsură ce lectura avansează, iar lunile de iarnă aparent nesfârșite mușcă necruțător din viețile personajelor, cititorul descoperă, la fel de intrigat ca și Una, că oamenii din sat poartă mai multe măști, iar trecutul complicat cu care nu au făcut pace tinde să se prăvălească necruțător peste prezentul fragil al fiecărui personaj. Iar greșelile de odinioară se răsfrâng brutal și asupra sufletelor inocente..

„Satul era aproape în permanență cufundat într-o tăcere atotcuprizătoare, ca o aducere aminte a depărtării de oricare alt loc. Și, cum nu se vedea strălucirea luminilor niciunui oraș învecinat sau a unor ferme, ai fi jurat că nu există nicio lume exterioară. Poate că lucrul pe care-l aveau în comun toate sufletele care alegeau să locuiască acolo era preferința pentru singurătate. Nu se auzea zgomotul niciunei activități umane, doar oftatul ușor al mării, dar el nu se punea la socoteală pentru că nu umplea liniștea – nu făcea decât să fie ecou pentru gândurile Unei.”

Autorul creează un roman de atmosferă palpitant, în care accentul cade pe viața implacabilă dusă în cadrul unei mici comunități părăsite și uitate, aflată departe de civilizație și aproape imposibil de înțeles, străbătută doar de vitregiile sorții și de unele amintiri din trecutul extrem de îndepărtat, și pe relațiile instabile, fragile și adeseori toxice dintre locuitorii acestei comunități.

Deși scurt, romanul ține cititorul în priză și-i oferă cantitatea necesară de suspans și adrenalină. Trecutul se împletește cu prezentul, ajungând să se întâlnească spre final, oferind un deznodământ satisfăcător și răspunsuri la numeroasele întrebări apărute pe parcursul misterioasei lecturi.

Ca orice thriller nordic care se respectă, "Fata care a murit" oferă citorilor o poveste întunecată, suspans, crime (!!) și răsturnări de situație care schimbă tot ceea ce credeai că ai intuit. Mi-ar fi plăcut ca backgroundul personajelor să fie puțin mai bine dezvoltat, să am o perspectivă mai amplă asupra psihologiei personajelor-cheie, căci detectiva din mine apreciază enorm poveștile încâlcite și evoluția (sau mai corect spus, în cazul unor personaje, regresul) personajelor, însă per total, cartea reprezintă o lectură reușită pentru iubitorii poveștilor thriller-mystery.

Volumul este tradus în limba română la editura CrimeScene Press.