„Câteva clipe. Omul, ca orice om, pe măsură ce înaintează în vârstă, are din ce în ce mai puține șanse să trăiască într-o astfel de clipă. Să uite de timp și să îmbrățișeze clipa. Să iubească nestăvilit. Să explodeze de pasiune. De câteva ori, poate, când suntem copii, pentru aceia dintre noi care sunt lăsați să fie copii. Dar, după aceea, câte respirații ne mai fac să uităm de noi ? Câte emoții pure ne mai fac să chiuim de bucurie fărăr să ne rușinăm? Câte șanse mai avem la o sfântă pierdere a memoriei?”

Imediat după ce termin de citit o carte scrisă de Backman, mă simt copleșită de un amalgam de sentimente contradictorii. Sunt deopotrivă fericită și tristă. Fericită, deoarece am avut ocazia de a mai cunoaște o mică bucățică din el, din acest scriitor magnific, care oferă atât de multe cititorilor. Tristă, din cauză că am mai parcurs încă un roman, iar lista cărților scrise de el se micșorează și ce voi face eu fără scrierile lui răvășitoare? Fără personajele care au știut să mi se strecoare în suflet? Fără lecțiile de viață pe care ni le împărtășește cu empatie și inteligență odată cu fiecare poveste imaginată? Sincer vă spun, lumea literară și lumea cititorilor ar fi mult mai săracă fără Fredrik Backman !

Britt-Marie a fost aici este cea de-a șasea carte scrisă de Backam pe care am citit-o, iubit-o, îndrăgit-o. Și este la fel de profundă și răscolitoare ca și celelalte. Cu personajul aparent morocănos și greu de mulțimit Britt-Marie am făcut cunoștință pentru prima dată în Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, o lectură care mi-a adus lacrimi în ochi. Și m-am atașat de atunci de Britt-Marie, cu toate că, în mai toate scenele din carte, a fost extrem de cicălitoare și enervantă. Însă Backman m-a învățat că nimeni nu e perfect, că putem avea calități remarcabile, însă și părți întunecate, iar asta este perfect în regulă. Că nu există lumină fără cel puțin un strop de întuneric, că poate cei care par, la prima vedere, plini de întunecime sunt, în profunzime, pe de-a-ntregul luminoși. Totul depinde de noi și de capacitatea noastră de a percepe realitatea, cu nenumăratele ei fațete, care ne pun răbdarea la încercare. Britt-Marie a reușit să-mi capteze atenția încă de atunci și eram nerăbdătoare să-i sondez profunzimile.

„Ce valoare are iubirea dacă îl părăsești pe cel iubit când are mai mare nevoie de tine?”

„O căsnicie are și părți urâte, pentru că orice om are și slăbiciuni. Orice om care își împarte traiul cu cineva învață să suporte slăbiciunile celuilalt cum poate. De pildă, poți să le consideri un soi de mobile grele și să faci curățenie pe lângă ele, pur și simplu. Să întreții iluzia. Știi, bineînțeles, că se adună praful sub ele, dar înveți să te prefaci că nu e acolo, atâta vreme cât musafirii nu văd nimic. Și, într-o bună zi, cineva mută mobila fără să ceară voie și totul iese la iveală. Murdăria și zgârieturile. Urmele permanente lăsate pe pachet. Și atunci e prea târziu.”

„Din punctul ăsta de vedere, societatea e precum oamenii. Dacă nu pui prea multe întrebări și nu muți mobilele grele, nu e nevoie să vezi laturile ei cele mai urâte.”

În cărțile lui Backman comunitățile mici prind glas, iar viața într-un oraș mic, unde toată lumea știe pe toată lumea, dar mai ales toți știu secretele celorlalți, capătă noi conotații. Un astfel de orășel este Borg, în care, „dacă ești în trecere pe-acolo, e foarte ușor să observi doar tot ce s-a închis. Ca să vezi ce a rămas, trebuie să încetinești.” Uneori, de fapt, de foarte multe ori, oamenii au nevoie de noi începuturi. Noi perspective. Noi locuri în care să se piardă, să se regăsească, să uite pentru o bătaie de inimă de trecut, să lupte pentru un viitor diferit, să învețe cum e să trăiască momentul, apreciind mai mult prezentul. Trebuie doar să conștientizeze că este normal să ai aceste nevoi și să acționeze în consecință. Și asta face și Britt-Marie, deși poate părea tardiv ca, după vârsta de 60 de ani, să mai poți face schimbări notabile în viață. Însă decizia ei de a se retrage din scenariul pe care alții i l-au scris și pe care ea l-a jucat fără pic de împotrivire o viață întreagă este, deși la început, o decizie extrem de dureroasă, luată în urma unui episod ce i-a provocat suferință, poate cea mai bună hotărâre pe care protagonista a reușit să o facă.

„La o anumită vârstă, aproape toate întrebările pe care și le pune un om sunt, de fapt, despre același lucru: cum să-ți trăiești viața?”

E dficil să pornești pe noi cărări nebătătorite, singur, dezamăgit de cei în care ai crezut, golit și pustiit de orice fărâmă de energie și speranță. Însă este mult mai greu să stai să nu faci nimic, să accepți inacceptabilul, să îți tai, zi dup zi după zi, bucățele din tine, pentru a te potrivi  scenariului celorlalți, pentru a te mula după visurile și dorințele și accepțiunile celorlalți. E atât de greșit și de trist să trăiești după valorile altora, fiind mereu supus și umil, crezând orbește că poate, dacă faci mai multe sacrificii, vei fi mai fericit, iar ceilalți te vor apecia pentru ceea ce ești. Iar Britt-Marie este expertă în acest joc distructiv, însă este și îndeajuns de curajoasă de a face acei pași mici spre o nouă viață. Iar Borg este acel punct de pe hartă care o reinvață să fie din nou ea însăși.

„Orice om are nevoie să-i ducă altul dorul, pricepi tu?”

Talentul lui Backman de a creiona comunități mici cu impact imens este indiscutabil unul dintre motivele pentru care poveștile lui sunt atât de realiste și se simt atât de profund. Bun cunoscator al firii umane, un vrăjitor experimentat care face magie literară cu fiecare volum scris, autorul suedez se evidențiază prin scrierile sale unice, care transmit atât de multe cititorului, invită la introspecție și te lasă cu o anumită căldură în suflet și cu speranța că, poate, umanitatea încă mai există. Că nu este pe deplin pierdută. Că oamenii pot fi și buni sau mai mult buni decât rai, că există o a doua șansă pentru oricine, ba chiar și a doua, și a treia, dacă este necesar. Iar asta este o lecție pe care am învățat-o din cărțile lui: indiferent cât de anevoios ne-ar fi drumul, ne putem folosi de a doua șansă pentru a ne facilita călătoria, atât timp cât nu renunțăm la cine suntem noi cu adevărat și atât timp cât nu ne tăiem din aripi, pentru a îmbrăca costumul incomod croiat de societatea restrictivă și autodistructivă.

„E greu să nu vrei să te întorci, când realizezi cât de greu e să o iei de la capăt. E greu să nu-ți dorești să te întorci la viața ta obișnuită când vezi ce se așteaptă de la tine ca să începi o altă viață.”

Iar personajele lui Backman au învățat și ele aceste lecții pe calea cea grea. Fie că vorbim de Britt-Marie, fie că ne raportăm la personajele secundare minunat construite, precum copii Sami, Vega, Omar, Piratul și Psiho  - cinci suflete tinere care nu și-au pierdut entuziasmul nici în cele mai urâte momente, și care au un lucru în comun, în ciuda diferențelor notabile dintre ei. Iar pentru acel lucru, care este fotbalul, ei știu cum să lase necazurile pe pauză, sau poate tocmai datorită acelor greutăți, știu cum să se bucure mai intens de micile bucurii ale vieții.

„Cu toții vrem să facem lucruri la care ne pricepem. Vrem să știe cineva că am fost aici. Vrem să conteze că am fost aici.”

Personajele acestei cărți sunt precum jucătorii a două echipe de fotbal: pe unii o să-i iubești, pe alții o să-i urăști. Pe unii îi vei dori în echipa ta, pe alții ți-i vei face dușmani. Cert este că nici măcar un singur personaj nu va trece pe lângă tine fără să te atingă într-un fel cu povestea lui.  Toți își vor lăsa amprenta asupra ta, la toți te vei gândi mult timp după ce ai întors și ultima filă a cărții. Pentru că sunt reali. Pentru că te vei regăsi în poveștile lor, vei descoperi situații similare cu cele prin care ai trecut și tu odinioară sau, dacă ești străin de unele situații, te vei trezi întrebându-te ce ai fi făcut tu în locul respectivului personaj. Ai fi reacționat mai bine, ai fi putut împiedica catastrofa? Ai fi reușit să-ți aperi copii? Părinții? Prietenii? Echipa? Ai fi putut împiedica moartea?

Să vorbești despre o carte scrisă de Backman este o adevărată provocare, pentru că se prea poate să nu găsești cuvintele potrivite, care să facă cinste autorului, ori poate te vei găsi în ipostaza de a spune prea multe și nu mai știi când să te oprești. O provocare este și să nu plângi la cărțile lui. Ceva ce eu n-am reușit până acum, în ciuda faptului că am foarte mulți autori preferați. Însă Backman își păstrează în continuare locul de cinste pe raftul de suflet al bibliotecii mele și nu voi înceta niciodată să scriu cu pasiune despre cărțile lui.

„Ne iertăm unii pe alții. N-avem de ales. Dacă nu am face-o, n-am mai avea prieteni pe care să ne supărăm.”

Britt-Marie a fost pentru mine o altă lecție de viață pe care Backmam mi-a oferit-o cu generozitate. Mi-a vorbit despre adevărata dragoste, despre iertare și acceptare, despre doza de răzvrătire sănătoasă pe care toți ar trebui să o avem, despre faptul că, de multe ori, nu există drumuri corecte sau drumuri greșite, ci doar drumuri pline de provocări pe care trebuie să le acceptăm și să le privim dintr-o altă perspectivă, despre puterea de a fi puțin egoiști și a face lucrurile și pentru noi, astfel încât să ne putem îndeplini visurile și să ne privim fără regrete în oglindă.

„Viața e mai mult decât pantofii cu care mergi. Mai mult decât persoana cu care ești. E simbioză. Părțile din tine care se oglindesc în celălalt. Amintirile, pereții, dulapurile și sertarele cu tacâmuri în care știi cum e aranjat totul. Strădania de o viață spre organizarea perfectă a unei existențe modelate după două personalități. O viață împreună cu toate cele obișnuite – ciment și piatră, telecomenzi și cuvinte încrucișate, cămși și bicarbonat, dulăpioare în baie și aparate de ras în al treilea sertar.”

Ar trebui să fim și noi aici, mai prezenți, mai conștienți și mai mulțumiți, așa cum și Britt-Marie a fost aici și, datorită acestui lucru, a devenit un om mai împlinit.

Mulțumesc din suflet echipei librăriei Libris.ro, pentru că a făcut posibilă această lectură. Pe Libris.ro găsiți cărțile preferate la un click distanță.