„Nimic nu durează veșnic. Nici măcar universul. În ce mă privește, întrebarea a fost întotdeauna ce urmează după asta. Ce pândește dincolo de infinit. Poate că nu-i decât sfârșitul începutului.

Singurul lucru pe care îl știu sigur este că vorbele au pălit și și-au pierdut înțelesul. Dorința de a încerca să explic. Să spun cuiva.

Când se întâmplă asta, nu mai rămâne decât să lași din mână stiloul și să te ridici în picioare. Să părăsești masa de scris și să treci de la vorbă la faptă.”

Sunt patru ani de când am descoperit seria Fabian Risk și am acceptat provocarea charismaticului și talentatului scriitor suedez Stefan Ahnhem, cel care a devenit rapid, încă de la prima citire a volumului întâi, unul dinre scriitorii mei preferați, cel de la care voi citi absolut tot ce publică.

Faptul că l-am cunoscut personal pe autor, cu ocazia sosirii acestuia în București, tot acum patru ani, mi-a întărit convingerea că nu este doar un scriitor și scenarist foarte bun, ci și un om deosebit, cu convingeri puternice și sănătoase și foarte dedicat scrisului său și cititorilor de pretutindeni.

Lovitura de grație este cel de-al șaselea volum al seriei ce poartă numele personajului principal, Fabian Risk, acest detectiv justițiar și hotărât în profesia pe care o depune, însă extrem de nesigur în viața personală. Un om al contrastelor, pe alocuri, un personaj care portretizează cu succes prototipul omului scindat pe dinăuntru, care se luptă pentru un mâine mai bun, care vrea să conteze, care dorește să stârpească răul și injustiția, realizând destul de târziu că acestea vor face mereu parte din viață, că oricât de mult ne vom lupta cu ele, acestea se vor ramifica și ne vor cuprinde în îmbrățișarea lor perfidă, distrugând tot ce avem mai bun.

Însă justițiarii precum Fabian și Dunja Hougaard, un alt personaj la fel de neînfricat ce merită menționat, nu se vor opri din a căuta mereu adevărul și a pune totul în joc pentru demascarea și înfrângerea răului, chiar cu prețul vieții lor sau al persoanelor dragi lor. Însă chiar poate fi înfrânt răul? Chiar și într-o carte de ficțiune atât de realistă și brutală cum este aceasta? Răspunsul este de fapt complicat și nu poate cuprinde nici o afirmație și nici o negație. Toți sunt pierzători în accestă poveste, așa cum și toți oamenii din viața reală pierd de nenumărate ori, însă tot continuă să trăiască cu toate cicatricile căpătate pe parcursul drumului.

Lovitura de grație este poate cel mai dur roman al seriei. Un volum ce încheie această călătorie promițătoare propusă de Ahnhem, un volum în care personajele principale sunt Binele și Răul, un volum mult așteptat care mi-a oferit răsturnări de situație nebănuite, momente în care eram sigură că autorul își va sacrifica propriile personaje pe altarul răului. Și într-un fel, chiar asta face. Își trimite personajele până dincolo de orice limită, le încarcă cu poveri greu de imaginat și distruge, practic, firavele punți ale alinării.

Tot ce veți citi în acest ultim roman este scris la superlativ. Ahnhem excelează în arta povestirii și realizează scenarii întunecate, știind, în același timp, cum să păstreze acea scânteie de speranță, acel fior care cuprinde cititorul și nu îl mai părăsește, nu până în momentul dezvăluirii deznodământului, care oferă răspunsuri, soluționări, dar și un nod în stomac în momentul conștientizării că nimic nu mai poate fi schimbat, că lucrurile, odată făcute, nu mai pot fi desfăcute, nu fără a plăti un preț.

„Suntem mulți cei care nădăjduim că binele  învinge până la urmă. Că, în ciuda faptului că avem culori ale pielii, culturi și religii diferite, suntem legați unii de alții și, cu forțe unite, putem să luptăm împotriva marilor nedreptăți, să salvăm planeta și, în cele din urmă, putem chiar să aducem pacea pe pământ.

Din păcate, asta e utopie. În realitate, sunt în joc cu totul alte forțe.

Conform unei echipe de cercetători chinezi, explicația comportamentului distructiv al omului se află în mărimea creierului. Pur și simplu, este destul de mare ca să inventeze bomba atomică. În același timp, este prea mică ca să priceapă consecințele acestui lucru.

Altă teorie este că nici vorbă ca binele să fie cel care garantează existența și supraviețuirea. Nu el este ceea ce motivează selecția naturală, dezvoltarea constantă și perfecționarea care, la rândul lor, fac ca leul să supraviețuiască în savană și copacul să se înalțe un pic mai sus spre lumină.

Cu alte cuvinte, nu binelui trebuie să-i mulțumim că am evoluat de la plancton la pești și apoi pe tot drumul până la oameni. Ci răului. Lui trebuie să-i mulțumim pentru tot. Răul în forma cea mai pură.”

Personajul care întruchipează Răul suprem este șeful poliției din Copenhaga, Kim Sleizner, unul dintre cele mai abjecte personaje despre care mi-a fost dat să citesc. El este diavolul cu înfățișare de persoană respectabilă, el este dovada palpabilă a tuturor metaforelor ce reprezntă răul, el este corupția și violența și toate dezumanizările posibile întruchipate într-o singură ființă (in)umană.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acestă serie, m-am bucurat de întreaga experiență și poate, într-o bună zi, când îmi va fi dor de Fabian, Dunja și restul echipei, voi alege pentru a doua oară din bibliotecă primul volum și voi dedica câteva ore acestei serii minunat de răvășitoare.

Recomand cărțile lui Stefan Ahnhem tuturor iubitorilor de thrillere nordice, celor care doresc o lectură palpitantă, executată într-un mod desăvârșit, cu acțiune din belșug, scene intense și personaje memorabile.

Mulțumesc din inimă echipei Libris.ro pentru că a făcut posibilă citirea acestui volum. Pe Libris.ro găsiți titlurile voastre preferate în română și engleză, livrate cu dragoste și grijă pentru cititori.