Recenzie: Sora de zăpadă de Maja Lunde
Maja Lunde este una dintre cele mai apreciate scriitoare din Norvegia, fiind extrem
de cunoscută datorită romanelor sale de ficțiune în care tratează problemele
aduse de schimbările climatice tot mai agresive din ultimii ani. Însă Maja este
și o talentată scriitoare de cărți pentru copii, iar prin intermediul unei
astfel de cărți am cunoscut-o și eu, titlul la care fac referire fiind Sora de zăpadă, o minunată carte ce beneficiază de ilustrațiile realizate de
către Lisa Aisato, o foarte apreciată artistă norvegiană.
Recunosc, am dorit să citesc această carte din două
motive: autorii nordici sunt preferații mei, indiferent de genul abordat, iar
ilustrațiile absolut minunate m-au convins asupra deciziei de a savura în
această perioadă, pentru prima oară după extrem de mulți ani (bye-bye, Grinch
!), o carte cu tematică crăciunistică. Iar alegerea mea s-a dovedit a fi extrem
de inspirată, din motive pe care am să le discut în cele ce urmează. Doresc să
mai menționez și faptul că am citit cărticica dintr-o singură răsuflare, în
seara de ajun, împreună cu o persoană dragă mie din comunitatea de cititori. Și
a fost un buddy reading foarte frumos !
„Nu e oare Crăciunul atât de minunat, încât inima aproape
îți sare din piept, iar capul aproape îți explodează?”
Deși o carte destinată copiilor, Sora de zăpadă poate fi citită la orice vârstă, cu atât mai mult cu
cât are o mulțime de subiecte de aprofundat, subiecte sensibile și profunde. Aș
merge chiar mai departe și aș recomanda cartea în primul rând adulților care
vor să fie sau sunt părinți, cu precădere celor care au trecut prin anumite
lucruri tragice și nu știu cum să gestioneze situația astfel încât să nu ajungă
să își neglijeze emoțional copii.
Cartea este o adevărată încântare de la prima la ultima
pagină, iar ilustrațiile ce însoțesc cititorul la fiecare filă au un impact și
mai mare, căci pe măsură ce parcurgem povestea, imaginile redau cu acuratețe
momentele cele mai importante ale istorisirii.
Încă de la început facem cunoștință cu Kristian, un
băiețel de 11 ani pasionat de înot, ce poartă pe umeri o povară prea mare
pentru un suflet atât de fraged și delicat, căruia destinul îi va rezerva o
întâlnire ce-i va schimba în bine viața, chiar înainte de Crăciun, care a fost
dintotdeauna perioada lui preferată din an. Însă Crăciunul acesta este diferit,
căci evenimentul tragic petrecut în acel an a furat pe nesimțite bucuria lui
Kristian și a părinților acestuia, familia sa fiind pusă la grea încercare. Iar
peste acest gen de încercări greu se trece, mai corect spus nu se trece
niciodată, însă este atât de nedrept pentru un copil să trăiască și să crească
în umbra unei dureri atât de mari, și este datoria părinților să facă tot ce
este posibil pentru ca copii lor să continue să trăiască cu adevărat, într-un
mod liber, sănătos și frumos, și nu le fie retezate aripile chiar înainte de a
învăța să zboare.
„Între cer și pământ există lucruri pe care nu le putem
explica, chiar e un motiv de bucurie, nu-i așa?, faptul că lumea e plină de
lucruri inexplicabile și fantastice, pe care nu le înțelegem, fiindcă din acest
motiv viața merită trăită, Kristian.”
Cu o astfel de durere și împovărare, Kristian își face
griji că în acest an, Crăciunul nu va mai fi ca înainte, iar sora lui mai mică
și părinții lor nu vor mai fi capabili să se bucure împreună de cea mai
frumoasă perioadă din an. Însă farmecul sărbătorilor nu este pe deplin pierdut,
căci destinul i-o scoate în cale pe Hedvig, o zgâtie de copilă, extrovertită,
inteligentă, ce luminează totul în jurul ei prin bucuria și setea de viață pe
care le emană. Mereu cu vorbele la ea, foarte matură și înteleaptă pentru
vârsta ei, debordând de energie și fermecătoare în inocența ei, Hedvig îi
devine tovarășă de joacă lui Kristian, îi redă bucuria de a trăi și îl învață
cele mai prețioase lucruri din lume: că viața trebuie trăită din tot sufletul, că trebuie să
nu uităm să fim recunoscători pentru ce avem, în ciuda a ceea ce am pierdut, și
că oamenii dragi nouă și familia au întâietate, de aceea trebuie să avem grijă
unii de ceilalți, să ne bucurăm cu toții de timpul petrecut împreună și să nu
lăsăm evenimentele mai puțin plăcute să ne acapareze și să ne influențeze modul
în care trăim. Hedvig este spiritul Crăciunului, este o rază binecuvântată,
este râs și joacă și copilărie, este speranță, este trecut, prezent și viitor.
Hedvig oferă, atât celui mai nou prieten al ei, Kristian, cât și cititorului,
nenumărate motive de bucurie.
„Spiritul Crăciunului e ca un sentiment moale, de pluș,
care îți gâdilă degetele de la picioare și care îți face inima să bată puțintel
mai repede, dar nu atât de repede încât să te deranjeze. Spiritul Crăciunului e
genul acela de sentiment care te îmboldește să-ți deschizi larg brațele și sa
îmbrățișezi pe cineva. Spiritul Crăciunului te face să cânți, să râzi și să ai
noduri în gât. Toate deodată. Dacă spiritul Crăciunului ar avea o culoare, ar
fi un galben cald, așa cred. Deși culoarea tipică a Crăciunului e roșu. Findcă
spiritul Crăciunului aprinde în mine o lumină, exact ca o făclie.”
„Ador să împodobesc. Cred că și cel mai mic și mai ascuns
colț din casă ar trebui să fie frumos de Crăciun, nu ești de acord? Prima
regulă de Crăciun: niciodată nu e prea mult Crăciun. Până și debaralele trebuie
decorate. Am un spiriduș pe care îl pun acolo și, când cineva deschide ușa să
ia un lucru oarecare – o mătură, de exemplu -, nu uită nicio secundă că e
perioada Crăciunului. Crăciunul e o perioadă atât de frumoasă, încât e
important să nu uiți de el nici măcar o clipă.”
Povestea este una extrem de profundă, cu siguranță nu
doar copii pot trage niște concluzii de
aici, aș îndrăzni să spun chiar că adulții ar avea cel mai mult de învățat din
această cărticică, căci din păcate, tot mai des, ei sunt cei care uită să se
bucure din tot sufletul de lucrurile în aparență simple, precum o fac copii, și
se pierd pe ei înșiși și, din păcate, și pe cei dragi lor, în tumultoasa existență
umană.
Pentru mine, cartea a fost minunată, în ciuda faptului că
am intuit destul de repede misterul care planează asupra poveștii – căci da,
cititorul are un mister de dezlegat, care este chiar esența întregii povești și
pe care nu am cum să-l dezvălui. Este o poveste deopotrivă tristă și frumosă,
subiectele atinse de autoare fiind pierderea și doliul, pierderea speranței și
a puterii de a ne mai bucura de tot ceea ce ne oferă bun viața, dar și
importanța familiei și a prietenilor, puterea iubirii necondiționate,
frumusețea și inocența copiilor, bucuria de a împărtăși sărbătorile de Crăciun
cu cei dragi nouă. Este o lecție de viață pentru copii, tineri, adulți și părinți
musai de citit și recitit în orice perioadă a anului, fie că vorbim de
sărbătorile de iarnă ori ba, căci ea ne ramintește care sunt lucrurile cu
adevărat importante și de ce ar trebui să celebrăm viața cât mai des cu putință.
Mulțumesc oamenilor frumoși de la Libris.ro pentru
oportunitatea de a citi această cărticică. Pe Libris.ro găsiți titurile
preferate la doar un click distanță !
Soția mea m-a părăsit pentru un alt bărbat și am avut inima zdrobită și devastată. Dar într-o zi bună, răsfoiam internetul când am văzut o doamnă depunând mărturie despre cum a ajutat-o DR Gideon, așa că am decis să-l contactez pentru ajutor și el m-a ajutat să-mi refac relația ruptă, iar acum soția mea s-a întors și mă iubește mult. mai mult decât mi-am putut imagina vreodată. Daca treci prin situatii similare chiar daca vrei sa ramai insarcinata. sau vindeca boala.
RăspundețiȘtergereCâștigă la loterie.
Cazul Win Curt.
Răzbunați, nu ezitați, contactați Dr Gideon dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor contactați DR GIDEON pe Whatsapp: +2347042191323
E-mail: drgideon611@gmail.com