„Avusesem revelația faptului că realitatea este un lucru relativ și că oamenii vor crede întotdeauna ceva ce se potrivește cu ce au ei în gând.”

„Nu nutri vise deșarte. Lumea este un amestec de bine și rău, iar roata istoriei ne calcă pe toți sub talpa ei.  În ochii istoriei suntem toți la fel.”

Cronica barbară, de Ana Maria Negrilă, este o carte de factură istorică, un roman atmosferic ce redă cu acuratețe perioada Evului Mediu. Cele patru oglinzi ale adevărului este primul volum de ficțiune istorică scris de autoare, acesta deschizând prima fereastră spre călătoria ficțională imaginată de Ana Maria, o călătorie ce poartă cititorul de pe tărâmurile românești de altă dată până în Constantinopol. Cele două volume pot fi citite și separat, însă, pentru o mai bună înțelegere a spațiului, timpului și a personajelor, recomand parcurgerea lor în ordinea în care au fost scrise. Modul în care cele două se completează este absolut fascinant și relevă talentul incontestabil al autoarei de a crea o poveste ce se remarcă prin acuratețe istorică și profunzime la nivel de scriere, compoziție, documentație (dacă nu greșesc, autoarea a  consultat în jur de 100 de cărți în procesul de scriere).

În Cronica barbară regăsim un Ștefan (Stefano) maturizat, însă chinuit încă de fantomele trecutului, cu inima grea după sfârșitul  pe care l-a avut omul pe care l-a crezut cel mai bun prieten al său, cel de care se atașase în inocența lui, împovărat de ceea ce a săvârșit în final, mânat de demonii răzbunării. Un anumit eveniment din Cronică îi readuce toate aceste frământări în suflet și îi destabilizează mult iubita existență, pentru care a luptat din răsputeri, guvernată de liniște și învățătură.

“Libertatea costă bani !”

Personajul principal al cărții este, însă, Hamid, un tânăr răpit dintr-o țară creștină pe care nu și-o amintește, ajuns sclav în lumea musulmană. Lipsit de libertate și împovărat de condiția de sclav, tânărul are însă norocul de a întâlni și oameni buni, stăpâni care îi oferă educație și hrană, însă acest noroc nu este fructificat până la capăt, căci printr-o întâmplare care poate fi catalogată cel puțin ciudată, Hamid este posedat de un djinn autointitulat Ymar, care face și desface lucrurile după bunu-i plac. Relația dintre Hamid și Ymar – două voințe proprii și contradictorii prin modul în care gândesc și acționează, în ciuda dorinței comune de a-și câștiga libertatea – este construită magistral, iar cititorii se pot bucura de punctul de vedere al fiecăruia, căci în carte regăsim niște scrisori care ne ajută să ne familiarizăm cu dorințele, temerile, acțiunile și năzuințele celor doi. Am savurat fiecare perspectivă în parte, le-am înțeles emoțiile și am empatizat cu ei. Destinul celor doi se întrepătrunde și se îngemănează, este dictat de duritatea acelor vremuri și se află sub semnul robiei. Trădarile sunt la ordinea zilei,  iar roata se întoarce de nenumărate ori.

„Și un om bun poate să aducă la fel de multă durere ca unul rău.”

Personajele sunt construite sublim, sunt extrem de umane, realiste din punct de vedere istoric, dar mai ales psihologic. La nivel mai profund, dacă săpăm puțin în ceea ce înseamnă psihologia unui personaj, djinnul Ymar ar putea fi interpretat ca o problemă psihică, precum o dedublare, ori o metaforă pentru partea întunecată din noi, care iese la suprafață atunci când ni se face ceva rău. Ymar este un fel de mecanism natural de apărare/ surpraviețuire, o reacție normală apărută într-o situație negativă excepțională, a unui om supus unui mare pericol/stres –  o reacție de luptă/fugă/împietrire. Iar Ymar luptă ! Scena care pune cel mai bine  în relief acest lucru este cea în care Hamid este închis și revândut ca sclav imediat ce ajunge în Veneția de către un om care i-a promis ajutorul, așadar l-a trădat și i-a anulat libertatea, anulând și bunătatea din el, iar djinnul Ymar a reacționat în consecință, concluzia fiind accea că, oricât ne-am împotrivi destinului, în unele cazuri evenimentele decid pentru noi, voința noastră este redusă la tăcere, iar viața ne intră pe alt făgaș. Ymar și Hamid sunt, de fapt, un întreg care alcătuiesc într-un mod inteligent cele două părți ale omului aflate în antiteză: partea cumpătată și rațională, partea emoțională și partea impulsivă, partea liniștită și partea zbuciumată.

„Există o soartă a fiecăruia, de care nu putem scăpa și care ne este pusă în frunte cu litere de foc, de aceea ne-am și întâlnit ca doi călători în colbul drumului, am mers un timp umăr la umăr, apoi am ajuns la o răscruce de unde ne-am despărțit, alegându-ne propria cale.”

Hamid și Ymar împart o existență tristă, un destin marcat de lipsuri, furtișaguri, nelegiuiri, stropit cu sânge, sudoare și degradare morală. Însă povestea are și note amuzante, nu puține fiind scenele în care am râs alături de personaje.

„Ymar sunt eu, iar eu sunt Ymar. Este imaginea mea în oglinda apei și, asemenea unei imagini oglindite, mâna mea dreaptă devine mâna lui stângă. Eu trăiesc la lumina soarelui, el în zona tulbure, ascunsă, de dincolo de lume. Eu sunt Narcis, el e cel din adâncul izvorului.”

Pe lângă acuratețe istorică, descrieri minunate și acaparante ce ajută cititorul să intre în atmosfera acelor vremuri, regăsim și referințe religioase și filosofice ce au menirea de a explora relația dintre trup și suflet, material și imaterial.

„Știu acum că de multe ori cărțile ne mint și ce citim acolo nu este decât dorința scriitorului de a strâmba realitatea și a o face să se potrivească gândurilor lui. Unde este starea aceea de grație în care te contopești nu numai în trup, dar și în cuget cu ființa iubită? Eu nu am văzut așa ceva. Ci din contră. Am văut sclipirea hulpavă în ochii oamenilor, de parcă iubirea ar fi o bucată lucitoare de aur, am văzut interesul și egoismul celui iubit, disperarea celui ce iubește și a cărui minte știe, deși inima nu vrea să recunoască, semnele nepăsării din privirile celuilalt.”

Cronica barbară este un roman al maturizării (pe cele mai grele căi), la fel ca Cele patru oglinzi ale adevărului, o călătorie palpitantă ce poartă cititorul de la Cairo la Alexandria, Veneția, Florența, Constantinopol și Valahia. O carte de citit și recitit ori de câte ori doriți o lectură calitativă, care cu greu poate fi lăsată din mână.

Cele patru oglinzi ale adevărului și Cronica barbară au apărut la Editura Hyperliteratura.