“Prezența lui la Wuthering Heights era o povară mai apăsătoare decât aș putea explica. Simțeam că Dumnezeu își abandonase acolo oaia rătăcită, lăsând-o să își vadă în voie de faptele mârșave, și că o bestie malefică dădea târcoale între aceasta și țarc, așteptând momentul să se năpustească și să distrugă.”

Clasicul La răscruce de vânturi nu are nevoie de prea multe prezentări, Emily Bronte reușind să cucerească ani la rândul inimile cititorilor împătimiți după povești de dragoste memorabile. Cartea însă nu expune doar o tragică poveste de dragoste, ori dramele unor familii damnate, ci aparține și genului gotic, care pe mine mă atrage ca un magnet. În plus, povestea este extrem, dar extrem de psihologică. Așadar, cu toate aceste ingrediente ofertante, am purces la drum, fiind entuziasmată peste poate de promisiunea unei călătorii literare epice. Dacă toate așteptările mi s-au împlinit, veți afla în cele de mai jos.

Întâi de toate, trebuie să menționez că scriitura autoarei m-a cucerit de la primele capitole. Harul ei de a reda în cuvinte simple, totuși fermecătoare, toate scenele imaginate, de la cele nesemnificative până la cele care abundă în dramă și tensiune, este unul cu totul special, scriitura ei fiind extrem de grăitoare, cinematografică. Felul în care își creionează povestea este aparte, cititorul poate simți la propriu atmosfera apăsătoare construită în jurul reședinței situate la răscruce de vânturi, acolo unde personajele noastre misterioase iubesc și urăsc cu o patimă nefirească, greu de imaginat, fiind proprii lor torționari.

Povestea se desfășoară pe durata a douăzeci de ani sumbri, plini de suferințe și nefericire și este redată din perspectiva bătrânei Nelly Dean, cea care a fost în slujba familiilor Earnshaw și Linton. Nobilul Earnshaw, tată a doi copii, Catherine și Hindley, se întoarce într-o zi acasă cu un pui de țigan, un biet copil orfan cules de pe străzile din Londra, pe care se hotărăște să-l adopte și-l numește Heathcliff. Acesta se atașează imediat de Catherine și ea de micul poznaș, însă Hindley îl pizmuiește pentru atenția pe care acesta a reușit să o trezească în tatăl și sora lui, făcându-i viața amară și purtându-se cu el precum s-ar purta cu un sclav, mai ales după ce, câtiva ani mai târziu, tatăl lor moare, iar Hindley și soția sa preiau moșia. Răutățile la care este supus Heathcliff, atât în copilările, cât și la maturitate, sunt greu de pus în cuvinte. Este tratat precum un câine, lovit și înjurat, iar neputința și suferința pe care le simte sunt aproape palpabile, de parcă ar putea răzbate dintre filele cărții. Singura lui alinare este Catherine, care în copilărie i-a fost camaradă de năzbâtii, amândoi având firi pătimașe, iar mai târziu, devenind o femeie pe care  o divinizează și o urcă pe un piedestal nemeritat, din punctul meu de vedere.  Iubirea lui Heathcliff este puternică, mistuitoare. Însă destinul este nemilos pentru amândoi, ori poate că ei nu au știut cum să lupte pentru iubirea lor, pentru că o asemenea dragoste puternică, obsesivă, poate îngenunchia, poate mai degrabă distruge și poate mistui două biete suflete incapabile să își rupă propriile lanțuri, să zboare și să își hrănească iubirea. Aripile lor mult prea tinere sunt retezate, iar ei  suferă o pervertire totală, ce le aduce declinul. În poveste își fac apariția și verii lui Catherine, Isabella și Edgar Linton, iar drumurile celor cinci se întrepătrund în felurite moduri, dezvăluind tragedia unor familii nobile, înstărite, însă sărăcită de orice urmă de inteligență relațională și emoțională.

 Dinamica dintre personaje are o imensă încărcătură emoțională; ai impresia că destinul lor e prestabilit de către o entitate necunoscută, că tot ce sunt ei în profunzime și tot ce ar fi putut fi pălește treptat, dar sigur, sub imperiul mândriei, urii și al răzbunării. Traumele fizice și psihice pe care și le provoacă unii altora și le transmit generațiilor următoare depășesc orice bariere. Nu cred să mai fi întâlnit vreodată personaje atât de orbite de furie, neputință, deznădejde. Mi-a părut rău pentru ei toți și chiar m-a înspăimântat conștientizarea faptului că, atunci când te lași condus de ură, răzbunare, tragedie, traume, devii un om secătuit, golit de orice sentiment pozitiv, nu mai poți distinge între real și imaginar, prieten și dușman, iar liniștea, sănătatea, dragostea și pacea îți vor fi furate pe veci. Asta este o lecție foarte importantă pe care cititorii o pot extrage din cartea lui Emily Bronte, iar încărcătura ei psihologică nu poate fi pusă la îndoială de nimeni, nu dacă ai simțit în profunzime  povestea așa cum am reușit eu.

“Trădarea și violența sunt sunt săbii cu două tăișuri, îi rănesc pe cei care apelează la ele chiar mai rău decât pe vrăjmașii lor.”

“Oamenii orgolioși își atrag singuri suferințe crunte.”

Sunt conștientă de valoarea acestui roman emblematic și mie, personal, mi-a servit nenumărate lecții de viață importante, însă regretul meu este că nu am putut să mă atașez de niciun personaj. Așteptările mele au fost uriașe, deși nerealiste, căci în mintea mea îl comparam pe Heathcliff cu Contele de Monte-Cristo, un morally grey character cu care am putut să rezonez, pe care l-am înțeles, iubit, apărat. Însă Heathcliff, în ciuda traumelor repetate la care a fost supus, nu a reușit să îmi atragă simpatia, ci doar mila. Mi-a fost milă pentru că un bărbat capabil ca el a îndurat inimaginabilul, dar mai ales pentru că nu a reușit să evadeze din plasele răutăților făurite de alții și a permis să i se amputeze sufletul. Cât despre Catherine, mi-a transmis doar antipatie, văzând-o mereu ca pe o tânără răsfățată, nehotărâtă și superficială, incapabilă să își apere iubirea și să lupte pentru ea.

“Oamenii au nevoie de inimi pentru a simți.”

Sunt dezamăgită că nu m-am putut atașa de personaje, acest detaliu fiind crucial pentru mine, însă autoarea a făcut o treabă incredibil de măreață când le-a portretizat așa cum a făcut-o, construind adevărate fațete ale agoniei, deznădejdii și disperării. În concluzie, da, recomand cartea, cu mențiunea ca cititorul să fie avertizat dinainte cu privire la imaginea personajelor, pentru a nu își contura așteptări nerealiste J

Mulțumesc din suflet prietenilor dragi de la Libris.ro pentru volumul oferit spre recenzie. Pe Libris.ro găsiți o mare varietate de cărți, atât în limba română, cât și în engleză.