la mai 14, 2018

Recenzie: Scrisori din insula Guernsey de Mary Ann Shaffer & Annie Barrows

mai 14, 2018 2 Comments Edit

Războiul este o lecție a istoriei pe care niciodată popoarele nu și-o amintesc îndeajuns este definiția dată de Benito Mussolini cu care am ales să încep această recenzie deoarece se potrivește mănușă cărții despre care vă voi povesti în cele ce urmează.

Întotdeauna am apreciat romanele istorice, fie ele de ficțiune sau nonficțiune. Recunosc, am citit mai multe cărți de ficțiune istorică decât de istorie „pură”, însă consider că și ficțiunea își are rostul în istorie. Practic, poți reda anumite evenimente tragice inventând povești și personaje care crezi că s-ar potrivi perioadei respective, fără a știrbi importanța contextului istoric ales. Mary Ann Shaffer și nepoata acesteia, Annie Barrows, au ales să scrie o astfel de poveste, prin care să (re)amintească tuturor cititorilor pasionați importanța istorică a unor evenimente din trecut, că aceste tragedii au fost reale, chiar dacă noi, generația din ziua de azi, nu ni le putem imagina decât foarte vag, și nu la adevărata lor intensitate, nu cu tot pachetul de trăiri, sentimente, emoții, suferințe.

Am spus că Mary Ann Shaffer a ales să scrie acesată poveste impresionantă despre cel De-al Doilea Război Mondial și despre puterea și importanța lecturii. Ei bine, mai degrabă acest subiect a ales-o pe ea spre a fi scris, deoarece, pe lângă povestea imaginată de autoare, mai există una, cea din spatele scrierii acestei cărți, pe care cititorii o pot afla din postfață.

Nu am să dau spoilere, însă consider că povestea din spatele poveștii merită aflată, fiind definitorie pentru tema cărții Scrisori din insula Guernsey.

După cum autoarea a afirmat, totul a început din întâmplare – așa cum se nasc cele mai memorabile lucruri – în anul 1980, atunci când, aflată în Anglia, se hotărăște să facă o inopinantă călătorie spre Insula Guernsey, insulă ce face parte din Canalul Mânecii. La aterizare, din cauza condițiilor meteorologice neprielnice, Mary Ann a rămas blocată în aeroport, însă acest lucru, foarte neplăcut la început, a constituit șansa de a scrie cartea vieții sale: aeroportul deținea o librărie impresionantă, cu titluri despre ocupația germană de pe insulă din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. O adevărată comoară pentru autoare, care tocmai ce pierduse subiectul pe care voia să îl dezvolte în noua sa carte.

Așa a luat naștere cartea de față, din această călătorie neplanificată și datorită acestei pățanii s-a născut personajul Juliet Ashton, un fel de alter-ego al autoarei, după părerea mea.

La fel ca și Mary Ann, Juliet este pasionată de scris și caută un subiect pentru noua ei carte, subiect pe care îl găsește într-un mod cel puțin la fel de amuzant ca și cel redat mai sus.

Acțiunea cărții se petrece în anul 1946, imediat după cel De-al Doilea Război Mondial. Aflăm de la început că tânăra Juliet, în vârstă de 32 de ani, care locuiește singură într-o Londră încă zguduită în urma războiului, este scriitoare la gazetă, articolele sale fiind ori foarte apreciate, ori deloc înțelese, deoarece modalitatea ei de a-și așterne ideile pe hârtie este destul de transparentă și tranșantă pentru acele zile sumbre. Ea scrie cu naturalețe și sinceritate, dar tonul ei este mereu sarcastic, satirizând multe dintre situațiile apărute în timpul războiului, fapt care îi aduce ori laude, ori critici tăioase – cum am spus mai sus, pe această tânără scriitoare ori o iubești, ori o urăști, cale de mijloc nu există.

Juliet este orfană de mică, crescând alături de prietena ei bună de la orfelinat și fratele mai mare al acesteia, cel care a ținut-o sub aripa lui protectoare și care îi este editor. Caracterul fetei a fost modelat în vremuri tulburi, iar trecutul i-a oferit puternice lecții de viață. Este o fire puternică și curajoasă, sinceră și transparentă, dar tratează totul cu umor, considerând că acesta este singurul care poate ajuta oamenii să treacă mai ușor după anumite pierderi. Are principii sănătoase de viață, dar care contravin cu perioada în care trăiește și cu mentalitatea celorlalți.

„Nu vreau să mă mărit doar ca să fiu măritată. Nicio altă viață nu mi se pare mai tristă și mai însingurată decât una petrecută alături de un om cu care nu ai ce să vorbești. Sau – și mai rău – alături de un om lângă care nu poți să taci.”

Întâmplarea face ca una dintre cărțile deținute de ea să ajungă pe mâna unui bărbat ce locuiește nu în Anglia, ci pe Insula Guernsey. Cei doi încep un interesant schimb de scrisori, împărtășindu-și impresiile despre cărțile citite și lectură în general, un subiect pe care amândoi îl preferă. Particularitatea acestei cărți o reprezintă modalitatea în care autoarea decide să redea această poveste – și anume sub formă de epistolă. Cartea este alcătuită dintr-o mulțime de scrisori, scrisori schimbate între personajele cărții și prin intermediul cărora aflăm poveștile de viață ale celor care au trăit pe insulă în timpul ocupației germane.

„Nemții au ucis oamenii din bărcile de salvare. Au bombardat ambulanțele cu semnul Crucii Roșii pe ele, care ne duceau răniții la adăpost. Pentru că nimeni nu le riposta, și-au dat seama că britanicii ne lăsaseră descoperiți. Două zile mai târziu au venit fără să mai facă tărăboi și ne-au ținut cinci ani sub ocupația lor.”

Prin intermediul scrisorilor, Dawsey, bărbatul cu care Juliet ajunge să corespondeze frecvent, îi dezvăluie existența unui club de carte, denumit Clubul de literatură și de plăcinte din coji de cartof. Un nume atipic dacă este să mă întrebați pe mine, dar reprezentativ pentru membrii acestuia, alcăuiți din oameni de rând, de la fermieri și crescători de porci până la frenologi. Oameni diferiți prin munca lor de zi cu zi, dar oarecum asemănători, căci ei au împărtășit aceleași tristeți și neajunsuri în timpul ocupației, iar lectura le-a oferit o posibilitate de evadare din rutina apăsătoare căreia trebuiau să-i facă față zilnic. Dar nu numai atât ! Lectura le-a oferit o nouă șansă la viață, pentru că da, așa cum am spus, există o poveste în spatele înființării acestui club de carte, o poveste înduioșătoare, care s-ar fi putut sfârși tragic, însă, din nou, lectura i-a salvat și le-a purtat pașii spre noi tărâmuri și orizonturi – cele încă nedescoperite, din diferite cărți, și care oferă posibilități nelimitate cititorilor de pretutindeni.

„Citeam cărți, discutam despre cărți, ne certam din cauza cărților și țineam din ce în ce mai mult unii la alții.”

Astfel Juliet ajunge să corespondeze cu toți membrii clubului de carte – care nu sunt deloc puțini, aflându-le poveștile, împărtășind cu ei impresii intime, care îi apropie pe zi ce trece, aflând informații delicate despre zilele negre din timpul războiului. Fascinată de noii ei prieteni, simțind că se identifică din ce în ce mai mult în cuvintele așternute pe hârtie, cuvinte pe care aceștia le împărtășesc cu drag acestei necunoscute în care și-au pus speranța, Juliet este invitată să petreacă o perioadă pe insulă, pentru a scrie la noua sa carte – inspirată, bineînțeles, din relatările membrilor clubului.

„Vaporul se apropia de țărm și atunci am văzut cum se ridică din mare orașul St. Peter Port – în terase și cu o biserică în vârf, ca un ornament de tort – și mi-am dat seama că inima mea o luase la galop. Eram atât de tulburată pentru că toți oamenii aceia, pe care am ajuns să-i cunosc și chiar să-i îndrăgesc, mă așteptau cu brațele deschise pe mine – pe mine. Iar eu nu mă mai puteam ascunde în spatele vreunui articol de ziar. Sidney, am înțeles atunci că, în ultimii doi sau trei ani, am ajuns să mă pricep mai bine la scris decât la trăit. Sunt absolut încântătoare pe o pagină tipărită, dar asta este doar o șmecherie pe care am învățat-o de-a lungul timpului. N-are nicio legătură cu mine, cea adevărată. La asta mă gândeam când vaporul se apropia de debarcader. Și, din lașitate, atunci am vrut să-mi arunc peste bord pelerina roșie și să pretind că aș fi altcineva.”

Povestea este înduioșătoare și în același timp amuzantă, iar subiectul este unul destul de original – un club de carte înființat în urma unor evenimente nefericite, în perioada celui De-al Doilea Război Modial, un club de carte menit să abată gândurile celor care în fiecare zi duceau o luptă titanică sub ocupația germană.

„Când îi vezi pe unii în fiștecare zi, vreme de cinci ani, ajungi să te cunoști cu ei. Și ți se face milă de unii – până la urmă – că erau forțați să stea aici, știind că acasă le sunt bombardate familiile. Nu mai conta cine începuse. Pentru mine nu mai conta.”

„Dacă există predestinare, atunci Dumnezeu este diavolul. Nu a contrazis-o nimeni – ce fel de Dumnezeu este acela care ar concepe cu bună știință un loc cum a fost lagărul de la Ravensbruck?”

Pe măsură ce numărul scrisorilor crește, destinul personajelor se întrepătrunde, dezvăluind cititorului detalii marcante din perioada ocupației. Dintre personajele secundare se remarcă Elizabeth, o femeie care a sacrificat totul în numele dreptății și iubirii. Cu un destin tragic, sfârșit mult prea drevreme, ea este cea căreia i se datorează atât de multe: înființarea clubului de carte, salvarea nenumăratelor vieți aflate la mila inamicilor, bunăstarea anumitor persoane. Elizabeth este adevărata eroină a cărții, un suflet tânăr cu spirit de sacrificiu, care a îndurat ororile ocupației, fiind trimisă în lagăre de concentrare. Ea este cea care a văzut mai departe de aparențe și și-a dat inima unui ofițer german, recunoscând în acesta un simplu om și nu un inamic, citindu-i înlăuntrul său și descoperind un bărbat blând și viteaz, aflat departe de familia lui și care încercă să supraviețuiască unei perioade negre, așa cum sunt nevoiți să facă locuitorii insulei.

„Cred că-i puțin straniu să jelești o persoană pe care n-ai cunoscut-o. Dar o plâng pe Elizabeth din tot sufletul meu.”

Elizabeth este personajul meu favorit, cu toate că am rezonat și cu Juliet de câteva ori, însă pur și simplu nu am putut să mă atașez de celelalte personaje. Doar Elizabeth, despre care s-a scris atât de puțin, m-a făcut să îmi doresc să fi fost ea personajul principal feminin.

„Spune-mi tu, Juliet, cum s-a întâmplat ca o tânără, care a studiat artele frumoase, dar care n-a lucrat în viața ei, să poată munci ca infirmieră șase zile pe săptămână? Într-adevăr, a avut prieteni buni, dar la început a fost singură. Și apoi s-a îndrăgostit de un ofițer din armata inamică și după aia l-a pierdut. și a născut un copil în vreme de război. Cu toți prietenii ei, trebuie să-i fi fost îngrozitor de greu. Nu poți să împarți asemenea responsabilități decât până la un punct.”

Cu toate că povestea și cele două subiecte principale ale romanului – războiul și cărțile – mi-au plăcut foarte mult, am scăzut două steluțe pe Goodreads deoarece lecturarea, în cazul meu, a decurs anevoios. De vină poate fi modalitatea de redare a poveștii – epistolară, ori poate personajele, care nu au reușit să îmi inspire acea profunzime și complexitate pe care o caut mereu la personajele fictive. De vină poate fi și faptul că am citit câteva ficțiuni istorice mult mai pe gustul meu, cât și lipsa dezvoltării unor anumite amănunte (mi-ar fi plăcut să găsesc și povești din cealaltă baricadă – a inamicilor, cât și amănunte ceva mai profund detaliate). Per total mi-a plăcut, însă așteptările mele erau cu siguranță mai mari.

La final, în caz că vă întrebați de ce sunt trecute două autoare și care a fost rolul nepoatei lui Mary Ann Shaffer, ei bine, în momentul în care aceasta a terminat cartea, editorul i-a spus că ar avea nevoie de câteva schimbări, însă la vremea respectivă Mary Ann era mult prea bolnavă ca să mai îndeplinească această cerință. Nepoata ei, Annie Barrows, este cea care a făcut modificările necesare și a publicat cartea mătușii sale, care din nefericire nu a mai apucat să își vadă creația publicată.

Scrisori din insula Guernsey este mai mult decât o simplă carte, este o lecție de viață, este o ficțiune care ne amintește cât de mult înseamnă cărțile și cum acestea pot schimba vieți (și nu este un clișeu !). Ne arată puterea sacrificiului, ne învață importanța evenimentelor istorice, ne dezvăluie simplitatea și frumusețea dragostei împărtășite, fie ea dragoste dintre un bărbat și o femeie sau dragostea dintre prieteni.

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzare.

Recenzie: Scrisori din insula Guernsey de Mary Ann Shaffer & Annie Barrows

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii: