Recenzie: Puterea de Jennifer L. Armentrout
“Puterea este cel mai
ispititor viciu. Corupe și distruge. Și este cel mai ascuns dintre păcate.”
După aproape
un an de zile, m-am reîntors în lumea populată de urmașii zeilor greci, acolo
unde autoarea a dat naștere unei îndrăznețe povești, care are la bază mitologia
greacă.
Primul volum din această
serie palpitantă, Întoarcerea (recenzie aici), l-am devorat chiar acum un an, la
început fiind puțin reticentă, căci volumele din Lux, o altă serie de-a autoarei,
nu mi-au fost pe plac, însă primul volum din Titanii m-a captivat și l-am
apreciat de la prima până la ultima pagină. Am găsit în interiorul său atât
suspans și răsturnări de situație, personaje inspirate din lumea greacă de
demult – cum ar fi Apollo, Zeus, Hyperion, Ares, etc -, cât și o poveste
explozivă de dragoste, presărată cu picanterii, erotism cât curpinde,
adrenalină și umor.
După un an de așteptări, timp în care am recitit primul
volum, pentru a avea proaspete în minte toate detaliile poveștii și pentru a-mi
înlesni trecerea la cel de-al doilea volum, așteptările mele în ceea ce
privește continuarea au fost extrem de ridicate. Abia așteptam să văd ce se mai
întâmplă cu personajele mele preferate, dar mai ales voiam din tot sufletul să
am parte de mai multă mitologie greacă, căci această parte m-a fascinat pe
deplin. Pot spune doar atât: am citit Puterea dintr-o răsuflare, la fel ca și primul volum, însă așteptările
mele nu au fost atinse, din păcate.
Am
sperat din toată inima că primul volum a fost doar introducerea în această
minunată lume creată de autoare – căci este, într-adevăr, minunată și
originală, însă slab pusă în scenă – și
că volumele ce urmează vor fi cu adevărat explozive. Cruntă a fost dezamăgirea
când am constatat că Puterea nu mi-a oferit nici măcar pe jumătate ce mi-aș fi
dorit să întâlnesc – și ce ar fi fost normal să întâlnesc.
Acțiunea cărții se reia
din punctul în care a fost lăsată la sfârșitul celui dintâi volum,
protagoniștii principali fiind nevoiți să se ascundă de titani în interiorul
bine păzitului colegiu Covenant, timp în care Seth și ceilalți lupători
redutabili au însărcinarea de a o pregăti pe neîndemânatica Josie, cea care
până deunăzi credea că este o muritoare cu o viață cât se poate de
plictisitoare, aceasta aflând de fapt că toată viața ei a fost clădită pe o
minciună și că în realitate este un semizeu cu puterile încătușate, fiica
temutului Apollo. Printre sesiunile de luptă corp la corp, care au rolul de a o
pregăti pe Josie în nenumăratele lupte ce vor veni, și războiul dintre puri și
semipuri, iscat în urma abolirii așa numitei legi cunoscute drept Orînduirea
Rasei, protagoniștii mai sunt nevoiți să se confrunte și cu găsirea celorlalți
semizei, dar și cu anumite probleme de natură....hai să-i spunem sentimentală,
iar aceasta este partea care nu mi-a prea plăcut, deoarece autoarea s-a
concentrat excesiv pe această latură a poveștii, lăsând la urmă conflictele titanilor
și tot ceea ce însemană mitologia greacă – fix această parte care ar fi putut
fi atât de bine pusă în scenă, care ar fi putut ține cititorul în suspans.
„În timp ce priveam trupurile de pe jos, dintre care
unele mai mișcau sau se târau, iar altele aveau deja pe față paloarea morții,
nu mai eram chiar așa de sigură, pentru că..nu mai văzusem niciodată așa ceva.
Era un teatru de război. Urletele îmi cutremurau oasele. Mirosul metalic de
sânge amestecat cu fum. Inima îmi bubuia auzind țipetele care îmi însoțeau
pașii. Ăsta nu era antrenament. Se întâmpla în realitate. Era lucrul de care se
temuseră toți oamenii ăștia.”
Da, relația dintre Josie
și Seth este delicioasă, extrem de amuzantă și foarte erotică, însă la fel de
mult este și trasă de păr și presărată cu tot felul de porbleme existențiale
care ar fi putut fi foarte bine evitate, astfel încât să se acorde mai mult interes
problemelor cu adevărat importante. Adeseori am avut impresia că urmăresc
povestea a doi puștani răzgâiați, care nu știu nimic despre dragoste și care se
tachinează non stop, doar pentru a avea autoarea cu ce umple paginile. M-a
exasperat imaturitatea celor doi, în special a lui Josie, care se poartă mai
mereu ca o adolescentă imatură și habarnistă. No offence, dar dacă aș fi avut parte de o altă
eoină, una cu adevărat badass, cam ca Alex, așa, nu m-aș fi supărat deloc. Iar
Seth...este atât de obsedat de Josie, încât nu rare au fost ocaziile în care mă
întrebam dacă nu cumva am ajuns la varianta fantasy a 50 shades of Grey. Nu,
nu, nu.
Da, am savurat momentele
erotice dintre cei doi, da, îmi place ideea de relație care nu mai ține cont de
nimeni și de nimic, însă autoarea a dus totul la extrem, în condițiile în care
toate acestea erau suficiente pentru primul volum, acum fiind cazul să se
concentreze pe acțiune, pe războaiele dintre semizei și titani ș.a.m.d. Deși
relația dintre cei doi se vrea a fi heartbreaking, eu am văzut-o ca fiind doar
extrem de imatură.
Dar slavă cerului că
situația a fost salvată de latura mitologică. Am savurat introducerea noilor
personaje, de care doar auzisem în primul volum – Alex și Aiden, acel cuplu
bestial, care a luptat extrem de mult pentru a fi împreună -, scurta apariție a
Meduzei și a lui Hercule, două nume cu “greutate” pe care sper să le reîntâlnesc în următoarele
volume, cât și episoadele încărcate cu adrenalină și lupte sângeroase.
„Meduza s-a dat un pas înapoi, în timp ce vântul s-a
întețit. Șuvițele de pe cap au devenit mai groase și s-au desprins din coc. Am
rămas cu gura căscată. Apăruseră șerpi de toate mărimile care șuierau și
zvâcneau în aer. Am încercat să nu mă holbez prea tare sau să nu mă sperii prea
tare, apoi bufnița a țipat iar. Am clipit des, vîzând pe neașteptate o femeie
înaltă la marginea luminișului. Părul șaten îi cădea în valuri până la mijloc,
acoperindu-i și pieptul, ceea ce mi-am imaginat că era bine. Rochia ei albă
atingea iarba și era transparentă ca sticla.
- Atena, a șuierat Meduza. Ce drăguț din partea ta să
apari !”
În continuare m-am bucurat de prezența nonconformistului
cuplu Luke-Deacon, cei doi băieți care mi-au câștigat atenția încă de la
început. M-am bucrat de fiecare interacțiune dintre cei doi, cât și de
reîntoarcerea legendelor Alex și Aiden, de prietenia dintre ei toți, de curajul
pe care l-au arătat în luptele anterioare, lupte purtate cu prețul vieții,
lupte sângeroase din care (încă) nu se știe dacă au ieșit învingători sau
învinși, căci aceste bătălii, fizice cât și psihice, sunt departe de a fi
finalizate. Sacrificiile făcute în numele iubirii și a camaraderiei sunt
imense, având repercursiuni asupra vieții lor prezente, dar și a celei de apoi,
căci da, unul dintre personaje a făcut sacrificiul suprem, punându-se la
dispoziția olimpienilor, slujindu-i necondiționat și fiind arma lor, ucigașul
lor, pentru ca în final să își ofere sufletul pe tavă, neavând șansa de a
ajunge într-un loc plăcut, ci urmând a se chinui în Tartar.
Legătura puternică dintre Seth și Alex, creată cu ani în
urmă, are încă ecou, deși ambii sunt implicați în relații profunde, marcante.
Întunericul ce sălășluiește în Seth riscă să îi acapareze și să-i distrugă pe
toți cei apropiați lui, oricât de mult înceracă acesta să își înfrâneze și
să-ți potolească demonii interiori. Trecutul îl urmărește pretudindeni, Josie
fiind colacul lui de salvare, dar și cea mai adâncă prăpastie, care îi va purta
pe amândoi într-un abis întunecat și sinistru, acolo unde nici măcar dragostea ce
și-o poartă unul altuia, intensă și acaparatoare, este posibil să nu îi ridice
la suprafață.
„Furia care m-a uprins m-a scos din minți. Am scos un
strigăt care a răsunat în toată casa, după care, de furie și de supărare, m-am
repezit spre el, cu brațele deschise. Am aruncat pumnalul otrăvit, simțind cum
monstrul din mine se trezea. Recunoștea toată acea putere din cameră – din Alex
și din Aiden, din Hercule și chiar din Gable, dar mai ales din Josie. Îmi șoptea
să o iau. Mă cuprindea cu totul, cerând răzbunare și promițându-mi răsplată.
L-am lăsat pe monstru să preia controlul.”
Determinarea cu care Josie dorește să-l salveze pe Seth
este copleșitoare, iar finalul face cititorul să dorească să continue seria,
deși nu este una care să fi excelat la toate capitolele.
„Să-i arăt că el era definit de suma tuturor lucrurilor
pe care le făcuse, nu numai de părțile obscure, de care se rușina, și voiam să
fac asta pentru că îl iubeam și îl acceptam așa cum era, cu toate greșelile
lui. Asta înseamnă să iubești. Iubirea îți dă curaj.”
Cartea se citește extrem de rapid, căci este scrisă în
inconfundabilul stil al autoarei – lejer, cu multe momente haioase, având atât
o poveste de dragoste ce trebuie să înfrângă nenumărate piedici și să-și
dovedească profunzimea, cât și o poveste presărată cu lecții de viață, în care
prietenia, iubirea, curajul și apartenența sunt acele lucruri de preț pe care
protagoniștii cărții vor trebui să le dobândească de-a lungul capitolelor,
pentru a deveni mai buni și mai puternici, completându-se unul pe celălalt.
Nu mă înțlegeți greșit, am devorat acest volum, însă
categoric autoarea ar mai fi avut de lucrat la anumite aspecte. Se știe că
iubesc cărțile complexe, cu personaje mature, frumoase, cu o acțiune bine
închegată, iar Jennifer L. Armentrout reușește să transmită multe emoții prin
intermediul poveștilor ei, însă partea de love story este puțin prea exagerată
pentru gusturile mele, lăsând, din păcate, în umbră, partea mai antrenantă.
Efectiv am ajuns să fiu legată de această serie, să o
iubesc, dar să și o urăsc pentru ceea ce ar fi putut ea să fie, dar nu este.
Este promițătoare, abordează prbleme complexe, ridică întrebări, te macină și
te acaparează, însă este mult prea lentă din punct de vedere al acțiunii. Îți
oferă un synopsis extrem de bun, dar care nu este închegat, nu este
definitivat. Mi-am bătut capul încercând să ofer o notă pe goodreads. Am
comparat-o cu primul volum, căruia i-am oferit maximul de steluțe, am
comparat-o cu alte serii asemănătoare, m-am confruntat cu sentimentele mele
opuse – ce am simțit citind-o, căci mi-a plăcut și am savurat-o, ce așteptări
mari aveam, dar care nu au fost atinse...În unele cazuri, cum s-a dovedit cel
de față, chiar este dificil să oferi o notă pe goodreads.
Puterea, la fel ca și Întoarcerea, m-a trecut prin multe emoții și sentimente. Nu
este o serie de nota zece, dar este ofertantă, amuzantă, plină de erotism și
are personaje memorabile (mă refer doar la cele inspirate din mitologia greacă,
desigur). Sunt curioasă dacă voi ați citit aceste volume și dacă da, ce părere
aveți.
Pentru acest volum trebuie să mulțumesc editurii Corint/
Leda Edge. Cartea o puteți achiziționa de aici.
Recenzie frumoasă! Mă intrigă recomandările tale. Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereEu multumesc ^^
Ștergere