Recenzie: Turnul zorilor de Sarah J.Maas







„Poate că va trebui să învățăm cum să trăim – dacă supraviețuim acestui război.”

O explozie de senzații, culoare, sentimente, lacrimi și iubire. O explozie cu iz oriental, un volum magnific, acțiune la fiecare pas, bătălii epice, alianțe și trădări, monștri și oameni cu chip de înger. Penultimul volum din mult iubita serie Tronul de cleștar, de SarahJ.Maas, nu poate fi caracterizat cu ușurință. Este – știu cu siguranță – unul dintre cele mai bune volume citite de mine anul acesta. Am așteptat cu sufletul la gură și cu mare nerăbdare traducerea acestui volum de la care nu știam la ce să mă aștept – deoarece există anumite opinii negative referitoare la acest volum – și ma temeam că nu se va ridica la nivelul așteptărilor mele, deoarece, chiar dacă este un volum dedicat unuia dintre cele trei personaje favorite ale mele, Chaol (celelalte fiind Aelin și Manon), mă temeam ca absența tuturor celorlalte personaje cu care autoarea ne-a obișnuit să nu îmi afecteze lectura, însă se vede bine treaba că mi-am făcut griji degeaba. Cartea asta este MAG-NI-FI-CĂ !!

Dacă mult timp am stat (și încă mai stau) să admir frumusețea coperții și măiestria cu care ne este înfățișată bufnița (una dintre necuvântătoarele mele preferate, după pisică), aflând cu această ocazie și semnificația acesteia și rolul pe care îl joacă în poveste, o bună perioadă de timp m-am lăsat vrăjită de conținutul capitolelor și fremecată, a nu știu câta oară, de imaginația fără seamăn a autoarei, care ne oferă, încă o dată, prin intermediul acestui volum, o evadare minunată.

Dacă în Imperiul furtunilor (recenzia, aici) lucrurile tind să ia o întorsătură neașteptată, iar totul se petrece la limită, Turnulzorilor vine cu o completare a acțiunii volumului precedent, de această dată accentul punându-se pe călătoria întreprinsă de Mâna Regelui, Chaol și Căpitanul Regelui, Nesryn, spre unul dintre cele mai bogate, puternice și fascinante orașe, Antica.

Nu sunt cea mai înfocată fană a cărților cu iz oriental, însă orașul fictiv Antica și khaganatul, imperiul multicultural modelat de către autoare după Mongolia, m-au cucerit definitiv și dacă m-aș fi făcut una cu paginile cărții, zău că nu m-aș fi supărat, căci această lectură m-a făcut să simt o mare dorință de a vizita, într-o bună zi, un oraș asemănător. Împreună cu cele două personaje principale m-am avântat pe străduțele deopotrivă liniștite și aglomerate ale khaganatului, am simțit savoarea mirosului proaspăt de ghimbir, paprica afumată și cumin, am privit fascinată impozantul Turn al vindecătoarelor și am observat oamenii îmbrăcați în straie specifice, minunându-mă de acest amalgam de regate, teritorii și credințe.

Deși orașul farmecă prin măreție și grandoare, Chaol și Nesryn nu sunt aici pentru a se bucura de tot ce are acesta de oferit (deși, categoric, ambii au parte de momentele lor incredibile, în compania unor personaje epice), ci pentru a obține sprijin în războiul iminent ce va să vină și în care se vor pierde mii de vieți, teritorii vor fi distruse și recucerite, popoare întregi nimicite. Cei doi, trimiși de regele Adarlanului și prietenul lor pe care îl respectă și îl urmează pretutindeni, Dorian, cât și de regina Terrasenului, Aelin, vor trebui să-l convingă pe mai marele khaganatului și pe ai săi fii numeroși să treacă de partea lor în război și să-și unifice puterile, pentru a avea o șansă de izbândă, căci monștrii îi vor ataca pe rând și-i vor nimici, dacă nu vor găsi o cale de a lupta împreună împotriva inamicului comun.

„Creaturile kharankui nu încercară să-și ascundă sosirea. Șuierând și râzând, veniră în grabă de după colțul trecătoarei și se opriră când o văzură pe Nesryn gâfâind în genunchi, sângele de la tăieturile de pe brațe și claviculă umplând aerul dens cu mirosul ei. ea îi vău observând șistul împrăștiat în jurul său, stropit de sângele ei. ca și când ar fi căzut, ca și când nu mai putea continua. Țăcănind, discutând unul cu celălalt, ei o înconjurară erau un zid de membre vechi și urât mirositoare, colți și abdomene umflate și rotunde. Și ochi. Mai mulți decât putea număra ea, imaginea sa reflectându-se în toți.”

Însă acesta nu este singurul scop pentru care cei doi au călătorit îndelung, atât de departe. Infirmitatea Mâinii regelui este o mare pierdere atât pentru el, ca om, cât și pentru luptătorul care este el, pentru băiatul care s-a antrenat îndelung pentru a face parte din Garda Regala, care și-a părăsit familia ce nu-l înțelegea, a refuzat titlul care i-ar fi revenit ca moștenitor al tatălui său, punându-se în slujba altui regat, dedicându-și viața nu Regelui de atunci, ci Regelui care este în prezent, un rege frânt pe din două, un om puternic, dar greu încercat, un fiu răzvrătit și un prieten loial și devotat, Dorian Havilliard.

„Lordul Chaol Westfall, Mâna regelui. Ura titlul. Mai mult decât sunetul roților. Mai mult decât corpul pe care nu și-l simțea începând de sub coapse, corpul a cărui lipsă de mișcare încă îl surprindea, chiar și după toate aceste săptămâni. El era Lordul Nimicului. Lordul Sperjurilor. Lordul Mincinoșilor.”

Cartea este o constantă lecție de viață și de supraviețuire. Demonii personajelor principale, dar și a celor pe care încă nu îi cunoașteți, dar pe care îi veți îndrăgi instantaneu, îi forțează neîncetat și se interpun în calea acestora spre reușită, eliberare, trumf.

Problemele personajelor pot fi problemele oricăruia dintre noi. Chaol este aproape pus la pământ în urma tragicului accident petrecut în volumul anterior. Rămas infirm de la bazin în jos, Mâna regelui nu se poate deplasa decât cu ajutorul unui scaun cu rotile, iar brutalitatea acestui adevăr îi sfâșie inima-n două. Bravul luptător de altădată nu acceptă soarta nefastă ce s-a pogorât asupra lui și, însoțit de curajoasa Nesryn Faliq, bate la porțile khaganului, sperând ca aici va găsi susținere și ajutor, Chaol apelând la renumitele vindecătoare din Cesme.

“Să...gândi el cu un val de dezgust...îl vindece. Ura acel cuvânt. Aproape la fel de mult ca zăngănitul roților. Vindece. Chiar dacă pentru asta îi căuta pe vindecătorii legendari, cuvântul încă îi zgâria stomacul și i-l întorcea pe dos.”

Destinul fostului comandant se întrepătrunde cu cel al talentatei și încăpățânatei vindecătoare Yrene, o tânără ce-și cară proprii demoni în spate, lăsând ura și resentimentele să o conducă. Cu un trecut tragic plin de suferințe și abuzuri în ale cărui rădăcini se află Adarlan, locul de unde vine acest bărbat infirm care nu-i trezește niciun sentiment pozitiv, tânăra videcătoare este singura care poate trata cu succes boala lui Chaol, datorită cunoașterii ei și harului cu care a fost înzestrată și pe care și l-a perfecționat ani întregi prin muncă grea, sudoare și sacrificiu.

„Ura, frica, furia și suferința mea. Au fost paraziți care s-au hrănit din mine în toți acești ani, sprijinindu-mă, dar și hrănindu-se din mine..Când mi-am dat seama ce făceam, am înțeles că asta este cu adevărat valgul, în profunzime. Ce sunt propriile umbre. Paraziți.”

Însă relația care ia naștere între cei doi nu este una nici măcar amicală, nu la început cel puțin. Trecutul Yrenei o face rigidă și suspicioasă, și acceptă să îl trateze doar la insistențele Marii Vindecătoare Hafiza, cea care a ghidat-o ani la rând și care, la un moment dat, îi va ceda locul ei de cinste. Îndărătnică, rigidă și furioasă, Yrene asociază prezența Lordului Westfall cu trecutul ei în care tot ce avea mai de preț i-a fost luat, în mod brutal și pe nedrept. Însă treptat, pe măsură ce garda este lăsată jos de ambele părți, pe măsură ce ambii devin conștienți că doar împreună, făcând front comun împotriva întunericului și împărtășind atât experiențele traumatizante, cât și pe cele frumoase, pot înlătura răul, relația lor devine una complexă și completă. Amândoi se vor vindeca de întuneric dacă vor știi să lase deoparte aminozitățile și trecutul potrivnic, amândoi trebuie să lupte pentru Chaol, fizic și psihic, dar și pentru vindecătoare, căci procesul ei de învățare nu este nici pe departe încheiat, tânăra aflând adevăruri care îi vor schimba complet viața și o vor duce pe alte cărări de drum, bătătorite cu lupte de proporții, și la finalul cărora va afla cine este ea cu adevărat, care este rolul ei în tot acest joc de supraviețuire, unde-i este menirea și pentru cine bate inima ei.

 „Întunericului îi plăcea situația și părea să înflorească datorită acestui fapt. În timp ce-i strângea menghina în jurul oaselor, îi fierbea sângele în vene, iar el striga încontinuu..

Lumina albă se izbi în el, orbindu-l și umplând acel vid. Întunericul scoase un sunet strident, retrăgându-se, apoi ridicându-se ca un val în jurul lui...doar ca să ricoșeze dintr-o carapace a luminii albe, înfășurate în jurul lui, o piatră pe care se sparse întunericul. O lumină în abis. Era caldă, liniștită, blândă și nu dădea înapoi în fața întunericului. Ca și cum ar fi sălășluit într-un asemenea întuneric de foarte mult timp și ar fi înțeles cum funcționa.”

Deși Yrene este, categoric, o altă eroină marca Sarah J.Maas, preferata mea din acest volum este și va rămâne Nesryn Faliq, fiică a khaganatului, actualmente luptătoare aflată în slujba Erileei,  a Regelui Dorian și a Reginei Aelin.

Căpitanul Nesryn este împărțită între dragostea de Antica, care este casa ei și a familiei sale, locul de unde se trage, pe care îl iubește și care-i face inima să vibreze și loialitatea pentru prietenii și regii ei. Reîntoarcerea acasă, fie doar pentru o perioadă și în scopuri administrative, îi deschide noi uși și îi aduce noi oportunități, întâlnirea cu unul dintre numeroșii fii ai khaganului, Sartaq, schimbându-i destinul pentru totdeauna.

„Nesryn se gândea că în ea erau două părți. Partea care era acum căpitanul Gărzii Regale din Adarlan, care jurase regelui ei că bărbatul din scaunul cu rotile de lângă ea avea să fie vindecat și că urma să adune o armată de la bărbatul întronat în fața ei. acea parte din Nesryn îi ținea capul sus, umerii trași în spate și mâinile la o distanță neamenințătoare de sabia ornamentată de la șold. Apoi mai era și cealaltă parte. Partea care zărise turlele, minaretele și cupolele orașului zeilor ridicându-se la orizont când veniseră pe mare, stâlpul străilcitor din Torre stând mândru deasupra tuturor, și fusese nevoită să își reprime lacrimile.”

 Marea mea admirație pentru Chaol nu mi-a permis să cred că, în acest volum, va mai exista un personaj masculin pe care să-l plac atât de mult așa cum l-am plăcut pe Rukhin, Prințul Sartaq cel veșnic sălbatic, cel care, într-un imperiu condus de lupta pentru putere și într-o familie în care nu îți este permis să te atașezi prea mult de frații tăi- căci va veni ziua în care vei fi nevoit să-i ucizi ca să preiei tronul, ori vei fi ucis de către ei -, și-a găsit propriul refugiu și propria familie în clanurile de zburători, sau călăreți de rukși, așa cum se mai numesc ei. Impozant, drept și justițiar, Sartaq nu își dorește neapărat să preia rolul tatălui său, căci știe cu ce preț vine acest titlu, ci tânjește după libertate, munți, călătorii și amiciții. Își iubește rukul mai presus de orice, iar legătura dintre pasărea Kadara și călăreț este beyond the words. Am asemănat frumusețea și unicitatea acestei legături dintre om și necuvântător cu cea dintre vrăjitoarea Manon și Abraxos, dragonul ei viteaz.



Sartaq este un personaj cu foarte mult potențial și sper că voi mai auzi de el și în ultimul volum al seriei. Legătura ce se înfiripă între el și Nesryn este una bazată pe respect, încredere și loialitate, așa cum ar trebui să fie orice relație sănătoasă. I-am adorat pe cei doi, am savurat momentele în care se tatonau, prea conștienți de cruda realitate pentru a da frâu liber dorințelor, prea atenți pentru a nu scăpa din vedere motivul/motivele pentru care luptau cot la cot, prea frânți pentru a mai spera, dar în final răbdarea mi-a fost răsplătită, iar înfrângerea întunericului a coincis cu recunoașterea sentimentelor puternice ce au luat naștere între ei.

„Sartaq- comandantul călăreților de rukși ai tatălui său. Rukhinul. Cavaleria aeriană nordică a poporului său locuise mult timp în înalții munți Tavan cu rukșii lor păsări imense și care semănau cu vulturii, destul de mari încât să care în zbor vaci sau cai. Erau rapide, agile și inteligente ca vulpile – animale perfecte de călărie pentru arcașii legendari, care zburau cu ele în luptă.

Sartaq era un bărbat poate la fel de stingherit în hainele lui elegante ca și Chaol. Ea se întrebă dacă rukul lui, Kadara, era cocoțată pe unul dintre cele treizeci și șase de minarete ale palatului, urmărind servitorii fricoși și străjerii, asteptând nerăbdătoare întoarcerea stăpânului ei.

Pielea lui măsline era mai închisă decât a celorlalți – poate din cauza faptului că își petrecea mai mult timp pe cer și în lumina soarelui – și ochii îi erau de un negru închis. Profunzi și ilizibili. Părul brunet îi rămăsese desfăcut, cu excepția unei șuvițe subțiri care îi înconjura urechea.”

Pe lângă cele două cupluri, cititorul mai face cunoștință cu alte noi personaje, probabil cu multe dintre ele având ocazia să se reîntâlnească în volumul final, învățându-le obiceiurile, temerile și credințele, pătrunzând în lumea lor excentrică, presărată cu bătălii pe viață și pe moarte, credințe împărțite, dorințe reprimate și secrete întunecate.

Într-o lume în care răul primează, iar puterea devine motivul central în numele căruia se întreprind toate acțiunile, iubirea, prietenia și corectitudinea devin trei cuvinte care deseori sunt uitate. Însă nu sunt doar niște cuvinte, ci sunt repere pentru cei deopotrivă cu și fără speranță, sunt adevăruri pentru care merită să lupți și să oferi totul – pentru ca mai apoi să ai șansa de a câștiga totul.

„Yrene băgă mâna în buzunarul rochiei de un albastru deschis, degetele apucând pergamentul îndoit, familiar de neted. Un bilet scris de o străină care îi salvase viața și îi oferise libertatea în decurs de câteva ore. Yrene nu aflase niciodată numele tinerei care își purtase cicatricele așa cum unele doamne își purtau cele mai fine bijuterii. Al tinerei care era o asasină instruită, dar care cumpărase educația unei vindecătoare.

Yrene nu aflase de unde venise tânăra care primise bătaia ce îi lăsase vânătăi pe chipul frumos, dar care vorbise despre Adarlan la fel ca ea. Ca toți copiii care pierduseră totul în fața Adarlanului – acei copii cu regatele lăsate în cenușă, sânge și ruine.

Yrene își trecu un deget peste bilet, cuvintele fiind încă scrise acolo.

Pentru oriunde trebuie să mergi – și mai departe. Lumea are nevoie de mai multe vindecătoare.”

Turnul zorilor este un volum palpitant, fascinant și magic. O capodoperă închinată supraviețuirii, o odă închinată iubirii și o rugăciune închinată celor neajutorați. O mare de bogății ce constau în lecții de viață. O călătorie palpitantă ce te lasă mut de uimire în fața complexității lumii create cu măiestrie de inegalabila Sarah J.Maas. Nimic din ce veți întâlni în acest volum nu este lăsat la voia întâmplării, iar cititorul nu va rămâne indiferent în fața complexității poveștii.

„Dragostea nu poate exista fără încredere.”

Mulțumesc enorm de mult celor de la Libris.ro pentru șansa de a lectura acest roman !  Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Libris.ro la un preț accesibil. Nu uitați că pe Libris.ro găsiți o marie varietate de cărți în limba română și în limba engleză.

Share this:

CONVERSATION

1 comentarii: