Recenzie: Turnul zorilor de Sarah J.Maas
„Poate că va trebui să învățăm cum să trăim – dacă
supraviețuim acestui război.”
O explozie de senzații, culoare, sentimente, lacrimi și
iubire. O explozie cu iz oriental, un volum magnific, acțiune la fiecare pas,
bătălii epice, alianțe și trădări, monștri și oameni cu chip de înger.
Penultimul volum din mult iubita serie Tronul de cleștar, de SarahJ.Maas, nu poate fi caracterizat cu ușurință. Este – știu cu siguranță
– unul dintre cele mai bune volume citite de mine anul acesta. Am așteptat cu
sufletul la gură și cu mare nerăbdare traducerea acestui volum de la care nu
știam la ce să mă aștept – deoarece există anumite opinii negative referitoare
la acest volum – și ma temeam că nu se va ridica la nivelul așteptărilor mele,
deoarece, chiar dacă este un volum dedicat unuia dintre cele trei personaje
favorite ale mele, Chaol (celelalte fiind Aelin și Manon), mă temeam ca absența
tuturor celorlalte personaje cu care autoarea ne-a obișnuit să nu îmi afecteze
lectura, însă se vede bine treaba că mi-am făcut griji degeaba. Cartea asta
este MAG-NI-FI-CĂ !!
Dacă mult timp am stat (și încă mai stau) să admir
frumusețea coperții și măiestria cu care ne este înfățișată bufnița (una dintre
necuvântătoarele mele preferate, după pisică), aflând cu această ocazie și
semnificația acesteia și rolul pe care îl joacă în poveste, o bună perioadă de
timp m-am lăsat vrăjită de conținutul capitolelor și fremecată, a nu știu câta
oară, de imaginația fără seamăn a autoarei, care ne oferă, încă o dată, prin
intermediul acestui volum, o evadare minunată.
Dacă în Imperiul furtunilor (recenzia, aici)
lucrurile tind să ia o întorsătură neașteptată, iar totul se petrece la limită,
Turnulzorilor vine cu o completare a acțiunii volumului precedent, de această
dată accentul punându-se pe călătoria întreprinsă de Mâna Regelui, Chaol și
Căpitanul Regelui, Nesryn, spre unul dintre cele mai bogate, puternice și
fascinante orașe, Antica.
Nu sunt cea mai înfocată fană a cărților cu iz oriental,
însă orașul fictiv Antica și khaganatul, imperiul multicultural modelat de
către autoare după Mongolia, m-au cucerit definitiv și dacă m-aș fi făcut una
cu paginile cărții, zău că nu m-aș fi supărat, căci această lectură m-a făcut
să simt o mare dorință de a vizita, într-o bună zi, un oraș asemănător.
Împreună cu cele două personaje principale m-am avântat pe străduțele
deopotrivă liniștite și aglomerate ale khaganatului, am simțit savoarea
mirosului proaspăt de ghimbir, paprica afumată și cumin, am privit fascinată
impozantul Turn al vindecătoarelor și am observat oamenii îmbrăcați în straie
specifice, minunându-mă de acest amalgam de regate, teritorii și credințe.
Deși orașul farmecă prin măreție și grandoare, Chaol și
Nesryn nu sunt aici pentru a se bucura de tot ce are acesta de oferit (deși,
categoric, ambii au parte de momentele lor incredibile, în compania unor
personaje epice), ci pentru a obține sprijin în războiul iminent ce va să vină
și în care se vor pierde mii de vieți, teritorii vor fi distruse și recucerite,
popoare întregi nimicite. Cei doi, trimiși de regele Adarlanului și prietenul
lor pe care îl respectă și îl urmează pretutindeni, Dorian, cât și de regina
Terrasenului, Aelin, vor trebui să-l convingă pe mai marele khaganatului și pe
ai săi fii numeroși să treacă de partea lor în război și să-și unifice
puterile, pentru a avea o șansă de izbândă, căci monștrii îi vor ataca pe rând
și-i vor nimici, dacă nu vor găsi o cale de a lupta împreună împotriva
inamicului comun.
„Creaturile kharankui nu încercară să-și ascundă sosirea.
Șuierând și râzând, veniră în grabă de după colțul trecătoarei și se opriră
când o văzură pe Nesryn gâfâind în genunchi, sângele de la tăieturile de pe
brațe și claviculă umplând aerul dens cu mirosul ei. ea îi vău observând șistul
împrăștiat în jurul său, stropit de sângele ei. ca și când ar fi căzut, ca și
când nu mai putea continua. Țăcănind, discutând unul cu celălalt, ei o
înconjurară erau un zid de membre vechi și urât mirositoare, colți și abdomene
umflate și rotunde. Și ochi. Mai mulți decât putea număra ea, imaginea sa
reflectându-se în toți.”
Însă acesta nu este singurul scop pentru care cei doi au
călătorit îndelung, atât de departe. Infirmitatea Mâinii regelui este o mare
pierdere atât pentru el, ca om, cât și pentru luptătorul care este el, pentru
băiatul care s-a antrenat îndelung pentru a face parte din Garda Regala, care
și-a părăsit familia ce nu-l înțelegea, a refuzat titlul care i-ar fi revenit
ca moștenitor al tatălui său, punându-se în slujba altui regat, dedicându-și
viața nu Regelui de atunci, ci Regelui care este în prezent, un rege frânt pe
din două, un om puternic, dar greu încercat, un fiu răzvrătit și un prieten
loial și devotat, Dorian Havilliard.
„Lordul Chaol Westfall, Mâna regelui. Ura titlul. Mai
mult decât sunetul roților. Mai mult decât corpul pe care nu și-l simțea
începând de sub coapse, corpul a cărui lipsă de mișcare încă îl surprindea,
chiar și după toate aceste săptămâni. El era Lordul Nimicului. Lordul
Sperjurilor. Lordul Mincinoșilor.”
Cartea este o constantă lecție de viață și de
supraviețuire. Demonii personajelor principale, dar și a celor pe care încă nu
îi cunoașteți, dar pe care îi veți îndrăgi instantaneu, îi forțează neîncetat
și se interpun în calea acestora spre reușită, eliberare, trumf.
Problemele personajelor pot fi problemele oricăruia
dintre noi. Chaol este aproape pus la pământ în urma tragicului accident
petrecut în volumul anterior. Rămas infirm de la bazin în jos, Mâna regelui nu
se poate deplasa decât cu ajutorul unui scaun cu rotile, iar brutalitatea
acestui adevăr îi sfâșie inima-n două. Bravul luptător de altădată nu acceptă
soarta nefastă ce s-a pogorât asupra lui și, însoțit de curajoasa Nesryn Faliq,
bate la porțile khaganului, sperând ca aici va găsi susținere și ajutor, Chaol
apelând la renumitele vindecătoare din Cesme.
“Să...gândi el cu un val de dezgust...îl vindece. Ura
acel cuvânt. Aproape la fel de mult ca zăngănitul roților. Vindece. Chiar dacă
pentru asta îi căuta pe vindecătorii legendari, cuvântul încă îi zgâria
stomacul și i-l întorcea pe dos.”
Destinul fostului comandant se întrepătrunde cu cel al
talentatei și încăpățânatei vindecătoare Yrene, o tânără ce-și cară proprii
demoni în spate, lăsând ura și resentimentele să o conducă. Cu un trecut tragic
plin de suferințe și abuzuri în ale cărui rădăcini se află Adarlan, locul de
unde vine acest bărbat infirm care nu-i trezește niciun sentiment pozitiv,
tânăra videcătoare este singura care poate trata cu succes boala lui Chaol,
datorită cunoașterii ei și harului cu care a fost înzestrată și pe care și l-a
perfecționat ani întregi prin muncă grea, sudoare și sacrificiu.
„Ura, frica, furia și suferința mea. Au fost paraziți
care s-au hrănit din mine în toți acești ani, sprijinindu-mă, dar și
hrănindu-se din mine..Când mi-am dat seama ce făceam, am înțeles că asta este
cu adevărat valgul, în profunzime. Ce sunt propriile umbre. Paraziți.”
Însă relația care ia naștere între cei doi nu este una
nici măcar amicală, nu la început cel puțin. Trecutul Yrenei o face rigidă și
suspicioasă, și acceptă să îl trateze doar la insistențele Marii Vindecătoare
Hafiza, cea care a ghidat-o ani la rând și care, la un moment dat, îi va ceda
locul ei de cinste. Îndărătnică, rigidă și furioasă, Yrene asociază prezența
Lordului Westfall cu trecutul ei în care tot ce avea mai de preț i-a fost luat,
în mod brutal și pe nedrept. Însă treptat, pe măsură ce garda este lăsată jos
de ambele părți, pe măsură ce ambii devin conștienți că doar împreună, făcând
front comun împotriva întunericului și împărtășind atât experiențele
traumatizante, cât și pe cele frumoase, pot înlătura răul, relația lor devine
una complexă și completă. Amândoi se vor vindeca de întuneric dacă vor știi să
lase deoparte aminozitățile și trecutul potrivnic, amândoi trebuie să lupte
pentru Chaol, fizic și psihic, dar și pentru vindecătoare, căci procesul ei de
învățare nu este nici pe departe încheiat, tânăra aflând adevăruri care îi vor
schimba complet viața și o vor duce pe alte cărări de drum, bătătorite cu lupte
de proporții, și la finalul cărora va afla cine este ea cu adevărat, care este
rolul ei în tot acest joc de supraviețuire, unde-i este menirea și pentru cine
bate inima ei.
„Întunericului îi
plăcea situația și părea să înflorească datorită acestui fapt. În timp ce-i
strângea menghina în jurul oaselor, îi fierbea sângele în vene, iar el striga
încontinuu..
Lumina albă se izbi în el, orbindu-l și umplând acel vid.
Întunericul scoase un sunet strident, retrăgându-se, apoi ridicându-se ca un
val în jurul lui...doar ca să ricoșeze dintr-o carapace a luminii albe,
înfășurate în jurul lui, o piatră pe care se sparse întunericul. O lumină în
abis. Era caldă, liniștită, blândă și nu dădea înapoi în fața întunericului. Ca
și cum ar fi sălășluit într-un asemenea întuneric de foarte mult timp și ar fi
înțeles cum funcționa.”
Deși Yrene este, categoric, o altă eroină marca Sarah
J.Maas, preferata mea din acest volum este și va rămâne Nesryn Faliq, fiică a
khaganatului, actualmente luptătoare aflată în slujba Erileei, a Regelui Dorian și a Reginei Aelin.
Căpitanul Nesryn este împărțită între dragostea de Antica,
care este casa ei și a familiei sale, locul de unde se trage, pe care îl
iubește și care-i face inima să vibreze și loialitatea pentru prietenii și
regii ei. Reîntoarcerea acasă, fie doar pentru o perioadă și în scopuri
administrative, îi deschide noi uși și îi aduce noi oportunități, întâlnirea cu
unul dintre numeroșii fii ai khaganului, Sartaq, schimbându-i destinul pentru
totdeauna.
„Nesryn se gândea că în ea erau două părți. Partea care
era acum căpitanul Gărzii Regale din Adarlan, care jurase regelui ei că
bărbatul din scaunul cu rotile de lângă ea avea să fie vindecat și că urma să
adune o armată de la bărbatul întronat în fața ei. acea parte din Nesryn îi
ținea capul sus, umerii trași în spate și mâinile la o distanță neamenințătoare
de sabia ornamentată de la șold. Apoi mai era și cealaltă parte. Partea care
zărise turlele, minaretele și cupolele orașului zeilor ridicându-se la orizont
când veniseră pe mare, stâlpul străilcitor din Torre stând mândru deasupra
tuturor, și fusese nevoită să își reprime lacrimile.”
Marea mea
admirație pentru Chaol nu mi-a permis să cred că, în acest volum, va mai exista
un personaj masculin pe care să-l plac atât de mult așa cum l-am plăcut pe
Rukhin, Prințul Sartaq cel veșnic sălbatic, cel care, într-un imperiu condus de
lupta pentru putere și într-o familie în care nu îți este permis să te atașezi
prea mult de frații tăi- căci va veni ziua în care vei fi nevoit să-i ucizi ca
să preiei tronul, ori vei fi ucis de către ei -, și-a găsit propriul refugiu și
propria familie în clanurile de zburători, sau călăreți de rukși, așa cum se
mai numesc ei. Impozant, drept și justițiar, Sartaq nu își dorește neapărat să
preia rolul tatălui său, căci știe cu ce preț vine acest titlu, ci tânjește
după libertate, munți, călătorii și amiciții. Își iubește rukul mai presus de
orice, iar legătura dintre pasărea Kadara și călăreț este beyond the words. Am
asemănat frumusețea și unicitatea acestei legături dintre om și necuvântător cu
cea dintre vrăjitoarea Manon și Abraxos, dragonul ei viteaz.
Sartaq este un personaj cu foarte mult potențial și sper
că voi mai auzi de el și în ultimul volum al seriei. Legătura ce se înfiripă
între el și Nesryn este una bazată pe respect, încredere și loialitate, așa cum
ar trebui să fie orice relație sănătoasă. I-am adorat pe cei doi, am savurat
momentele în care se tatonau, prea conștienți de cruda realitate pentru a da
frâu liber dorințelor, prea atenți pentru a nu scăpa din vedere
motivul/motivele pentru care luptau cot la cot, prea frânți pentru a mai spera,
dar în final răbdarea mi-a fost răsplătită, iar înfrângerea întunericului a
coincis cu recunoașterea sentimentelor puternice ce au luat naștere între ei.
„Sartaq- comandantul călăreților de rukși ai tatălui său.
Rukhinul. Cavaleria aeriană nordică a poporului său locuise mult timp în
înalții munți Tavan cu rukșii lor păsări imense și care semănau cu vulturii,
destul de mari încât să care în zbor vaci sau cai. Erau rapide, agile și
inteligente ca vulpile – animale perfecte de călărie pentru arcașii legendari,
care zburau cu ele în luptă.
Sartaq era un bărbat poate la fel de stingherit în
hainele lui elegante ca și Chaol. Ea se întrebă dacă rukul lui, Kadara, era
cocoțată pe unul dintre cele treizeci și șase de minarete ale palatului,
urmărind servitorii fricoși și străjerii, asteptând nerăbdătoare întoarcerea
stăpânului ei.
Pielea lui măsline era mai închisă decât a celorlalți –
poate din cauza faptului că își petrecea mai mult timp pe cer și în lumina
soarelui – și ochii îi erau de un negru închis. Profunzi și ilizibili. Părul
brunet îi rămăsese desfăcut, cu excepția unei șuvițe subțiri care îi înconjura
urechea.”
Pe lângă cele două cupluri, cititorul mai face cunoștință
cu alte noi personaje, probabil cu multe dintre ele având ocazia să se
reîntâlnească în volumul final, învățându-le obiceiurile, temerile și
credințele, pătrunzând în lumea lor excentrică, presărată cu bătălii pe viață
și pe moarte, credințe împărțite, dorințe reprimate și secrete întunecate.
Într-o lume în care răul primează, iar puterea devine
motivul central în numele căruia se întreprind toate acțiunile, iubirea,
prietenia și corectitudinea devin trei cuvinte care deseori sunt uitate. Însă
nu sunt doar niște cuvinte, ci sunt repere pentru cei deopotrivă cu și fără
speranță, sunt adevăruri pentru care merită să lupți și să oferi totul – pentru
ca mai apoi să ai șansa de a câștiga totul.
„Yrene băgă mâna în buzunarul rochiei de un albastru
deschis, degetele apucând pergamentul îndoit, familiar de neted. Un bilet scris
de o străină care îi salvase viața și îi oferise libertatea în decurs de câteva
ore. Yrene nu aflase niciodată numele tinerei care își purtase cicatricele așa
cum unele doamne își purtau cele mai fine bijuterii. Al tinerei care era o
asasină instruită, dar care cumpărase educația unei vindecătoare.
Yrene nu aflase de unde venise tânăra care primise bătaia
ce îi lăsase vânătăi pe chipul frumos, dar care vorbise despre Adarlan la fel
ca ea. Ca toți copiii care pierduseră totul în fața Adarlanului – acei copii cu
regatele lăsate în cenușă, sânge și ruine.
Yrene își trecu un deget peste bilet, cuvintele fiind
încă scrise acolo.
Pentru oriunde trebuie să mergi – și mai departe. Lumea
are nevoie de mai multe vindecătoare.”
Turnul zorilor este un volum palpitant, fascinant și magic. O
capodoperă închinată supraviețuirii, o odă închinată iubirii și o rugăciune
închinată celor neajutorați. O mare de bogății ce constau în lecții de viață. O
călătorie palpitantă ce te lasă mut de uimire în fața complexității lumii create
cu măiestrie de inegalabila Sarah J.Maas. Nimic din ce veți
întâlni în acest volum nu este lăsat la voia întâmplării, iar cititorul nu va
rămâne indiferent în fața complexității poveștii.
„Dragostea nu poate exista fără încredere.”
Mulțumesc enorm de mult celor de la Libris.ro pentru șansa de
a lectura acest roman ! Cartea o puteți
achiziționa de pe site-ul librăriei online Libris.ro la un preț accesibil. Nu
uitați că pe Libris.ro găsiți o marie varietate de cărți în limba română și
în limba engleză.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu