Recenzie: De-a v-ați ascunselea de M.J.Arlidge
„Viața
ți se întinde în față, lungă și mohorâtă. Toată ființa ta își dorește să fie
altundeva, dar asta e pedeapsa ta, așa te torturează. Mori câte puțin în
fiecare zi, devii tot mai deznădăjduită, mai puțin umană, până când nu îți mai
rămâne decât disperarea. Uneori simți că întreaga lume te urăște. Dar nu la fel
de mult pe cât te urăști tu însăți.”
Puține sunt cuvintele pe care le pot folosi pentru a
descrie reîntâlnirea cu detectivul Helen Grace, una dintre cele mai
puternice femei despre care am citit în literatură. Am așteptat volumul șase ca
pâinea caldă, iar atunci când m-am apucat de citit, voiam să devorez totul
dintr-o suflare, dar în același timp voiam să prelungesc cât mai mult lectura,
căci cine știe cât voi avea de așteptat până la următorul volum.
Dacă în volumul precedent, Băiatul pierdut
(recenzia, aici), povestea i-a o turnură neașteptată, șocantă, în volumul de
față autorul ne pune în situația de a fi martorii muți ai decăderii depline a
personajului principal, Helen, acuzată pe nedrept de trei omoruri comise cu
sânge rece. În așteptarea procesului, a verdictului final, Helen este nevoită
să supraviețuiască în mediul toxic al închisorii de femei Holloway și, în
același timp, să scape cu viață dintr-un joc în care este introdusă fără voia
ei, un joc mortal, în care miza finală este viața: De-a v-ați ascunselea.
M.J.Arlidge s-a întrecut pe sine cu acest nou volum. Am mai citit câteva romane în
care acțiunea principală se petrece într-o închisoare de femei (cum ar fi Fellside, de
M.R.Carey), însă violența și răutatea
care răzbat din această închisoare le întrece pe toate.
Închisoarea Holloway este ea însăși un personaj. Pe
marginea prăpastiei, fiind la câțiva pași distanță de a fi închisă, cu personal
de muncă redus seminificativ, obosit, îngrețoșat și (de multe ori) corupt, cu o
Guvernatoare prea slabă și lașă pentru a face față condamnatelor violente,
Holloway este destinat declinului total.
„Între zidurile acestei închisori nu exista iertare. Nici
măcar în moarte.”
Un loc dezumanizant te schimbă. Scoate tot ce este mai
rău din tine, te umple de tristețe, furie, neputință, apoi încetul cu încetul
își face loc ura pentru tot ce te înconjoară, pentru nedreptatea care te-a adus
aici, pentru sistemul corupt, pentru oamenii nepăsători, îmbrăcați în răutatea
pură, gratuită. Te transformi radical, ori în victimă, ori în agresor. Cale de
mijloc nu există. Sau cel puțin nu pentru marea majoritate. Însă Helen Grace
este un personaj atipic, one of a kind, care a luptat întotdeauna pentru
drepturile ei, dar mai ales ale celor din jurul ei, care a fost călcată în
picioare de mulți, dar mai ales de către cei apropiați ei, care ar fi trebuit
să o susțină și să o cunoască mai bine, care ar fi trebuit să vadă dincolo de
fațadă.
„Femeile care vin aici sunt pe o spirală descendentă.
Toate întrețin iluzia că într-o bună zi ar putea pleca de aici, că ar putea
primi încă o șansă. Dar sunt viețașe și știu, în adâncul sufletului lor, că nu
o să plece nicăieri. Și de asta nu am putut să ajung la ele. De asta sunt atât
de inutil, de ineficient. Pentru că lor le lipsește acel lucru pe care tu l-ai
avut întotdeauna, Helen. Speranța.”
Însă Helen a fost înjunghiată în spate de multe ori, iar
finalul volumului anterior a întrecut orice limită. Fosta ei echipă, foștii ei
colegi și prieteni – toți au abandonat-o și au judecat-o, ba unii chiar o
invidiau atât de tare pentru succesele ei și corectitudinea de care a dat mereu
dovadă, încât abia așteptau să o vadă în genunchi, înfrântă, cu numele pătat,
devenind din justițiară, o paria, o polițistă căzută în dizgrație, iar pentru
astfel de oameni, nimeni nu are niciun pic de milă ori respect.
„În viața ei anterioară fusese un ofițer de poliție
respectat, dar acum nu avea nicio putere de a acționa. Aici era ținta glumelor,
un accident pe cale de a se întâmpla, un adevărat trofeu mult râvnit de orice
deținută care ar fi avut suficient curaj să riște un atac. Era înconjurată din
toate părțile de femei care i-ar fi tăiat gâtul fără să clipească, însă
autoritățile păreau hotărâte să închidă ochii față de situația ei dificilă. Nu
avea unde să fugă sau unde să se ascundă, așa că nu putea să lase niciodată
garda jos sau să se relaxeze. În Holloway, pericolul era mereu la doar o
suflare distanță.”
Singura ființă umană care într-adevăr dă dovadă de
umanitate, dar și de corectitudine și fair-play, este fosta colegă și prietenă,
Charlie. Dacă în volumul anterior, și aceasta a dezamăgit teribil - atât
cititorul cât și pe Helen -, în volumul de față am constatat cu bucurie că,
deși puțini, mai există oameni corecți și loiali, care îți vor fi alături
indiferent prin ce iad trebuie să treci.
Charlie și-a spălat păcatele, cum se spune, și am aplaudat decizia ei de
a face chiar și imposibilul pentru a-i fi alături lui Helen. Sunt tare
încântată de cum a decurs relația acestora din primul până la volumul de față
și sunt tare curioasă de cum vor fi ele de acum înainte, căci în urma
acțiunilor din acest volum, prietenia lor s-a consolidat definitiv și
irevocabil. Însă va fi oare lupta lui Charlie de ajuns pentru a o exonera pe
Helen de acuzațiile grave ce i se aduc ori tânăra polițistă va pierde tot
atunci când va pleca în căutarea adevăratului ucigaș?
„Nu avea de ales – trebuia să fie curajoasă și să meargă
mai departe -, dar nu putea să ignore teama care creștea în interiorul ei. Era
mânată de senzația de nedrepate și de dorința de a o ajuta pe Helen, dar
adversarul ei era condus de ceva mult mai puternic de ură. Ura față de propria
lui rudă. Asta era ceea ce îl făcea periculos. În astfel de situații, sângele
apă nu se face.”
Îmi place să spun că există lumină în întuneric, așa cum
există și întuneric în lumină. În fiecare din noi și în fiecare loc găsim
deopotrivă bunătate și răutate, iar acest lucru este confirmat din nou de către
deținutele și gardienii închisorii. Fiecare dintre ei are un sistem de apărare
pentru a face față atrocităților din jur, și oricât am spune noi că un deținut
este 100% rău, iar un om al legii 100% bun, lucrurile nu stau așa. Uneori
întâlnim deținuți mai umani decât oamenii legii, uneori deținuții se căiesc și
vor să repare răul făcut sau pur și simplu li s-a produs o mare nedreptate, iar
uneori oamenii legii își activează acest sistem de apărare, pentru a face față
violențelor din jurul lor și răspund la rândul lor cu violență, devenind
corupți. Bineînțeles, nu îi pot scuza pentru ceea ce ei devin, mânați de
circumstanță, sau aleg să devină, depinde cum vedem lucrurile, însă modul în
care reacționăm la ceea ce ni se întâmplă joacă un factor decisiv asupra
persoanei care vom deveni, mai devreme sau mai târziu.
Helen întâlnește toate tipurile de persoane la Halloway,
de la gardianul corupt, la cel violent, care se bucură atunci când tratează
inuman deținutele; de la condamnate pe viață care își ispășesc o pedeapsă mult prea dură
comparativ cu actele comise, până la deținute malefice, fără scrupule, care
sunt în stare să te umple de sânge doar pentru că respiri același aer cu ele.
„Părea imposibil, dar iat-o la Holloway – închisoarea
care fusese căminul surorii ei, după ce aceasta îi ucisese pe părinții lor.
Câteva viețașe încă își aminteau de Marianne, vorbind aprobator despre
inteligența și agerimea ei și, ceva mai puțin călduros, despre violența pe care
o împărțea cu generozitate.”
Însă, așa cum am spus, poți găsi lumină și în întuneric,
iar Helen află acest lucru când trei deținute îi arată bunătate, devind extrem
de aproape de ceea ce s-ar putea numi prietenie sinceră, în condițiile și în
mediul în care sunt închise.
„Avea puțini aliați la Holloway, dar când avusese nevoie,
aceste trei femei îi săriseră în ajutor, ceea ce o mișca într-un mod pe care
n-ar fi putut să-l exprime. Fără îndoială, viața nu înceta niciodată să te
surprindă. Chiar găseai bunătate în cele mai neașteptate locuri.”
Jordi, Noelle și Babs sunt cele care îi dau o mână de
ajutor după ce Helen este umplută de sânge de alte deținute, abia scăpând cu
viață, și asta datorită celor trei. Ele sunt cele care îi păstează un loc la
masa sărăcăcioasă a cantinei închisorii, ele îi vând ponturi de supraviețuire
și tot ele sunt cele care o ajută și o încurajează pe fosta polițistă să
dezlege misterul morții unei alte deținute. Însă amploarea acestui caz o
acaparează pe de-antregul pe Helen, și nu numai pe ea. Deținute care în mod
normal sunt familiarizate cu tot felul de orori, de cele mai multe ori pentru
că ele le provoacă, devin pe parcursul câtorva pagini mielușei duși la tăiere,
căci viața tuturor este pusă în pericol după ce una, apoi și încă o dețintă,
este găsită moartă în spatele celulei ei încuiate.
„- Se spune că a fost ucisă în pat și că...și-au făcut
numărul cu ea. I –au cusut gura. Și ochii.
Helen o privi lung pe Jordi, abia asimilând cuvintele.
- I-au cusut pleoapele de obraji, fir-ar a naibii. Așa au
găsit-o – cu ochii închiși, rânjind cu gura până la urechi..
Mai auzise povești neplăcute din închisoare, dar asta era
altceva. O făcea să-i vină rău și, din câte se părea, nu era singura – vestea
Sandrei circula, iar atmosfera din cantină se schimbase brusc. În mod normal,
deținutele erau zgomotoase și însuflețite la ora mesei. Dar nu și astăzi.
Astăzi toate păreau îngrozite.”
Modul de operare este brutal și greu de imaginat, cauzele
morții sunt, aparent, naturale, iar identitatea ucgișaului este aproape
imposibil de dezvăluit. Într-o închisoare de femei, în spatele celulelor
încuiate, deținutele nu se află în siguranță, căci un ucigaș experimentat, cu
sânge rece, le poartă sâmbetele tuturor...
Dacă în Băiatul pierdut mi-am dat seama mult
prea devreme de identitatea răufăcătorului – dar asta pentru că așa a dorit
autorul -, de această dată nu am prevăzut deloc ceea ce urma să se întâmple. Mă
rog, pot spune că pe jumătate am cam ghicit cine stă în spatele odioaselor
crime, sau mai exact, sexul respectivei persoane, căci am învățat că dacă
autorul te conduce pe un drum – total eronat, evident -, este clar că drumul
corect este cel opus. Însă nu am ghicit numele persoanei și clar nu (prea) mă
așteptam la dezvăluirea din final.
„Căuta o criminală într-un ocean de femei profund
vătămate. Mai mult, pentru a face asta, tocmai ceruse ajutorul unei criminale
condamnate.”
Pe lângă numeroasele personaje dinăuntrul închisorii ne
reîntânim cu Emilia Garanita, una dintre cele mai urâte personaje de sex
feminin din literatură, reporterița care i-a declarat război total lui Helen
din momentul în care a văzut că detectiva nu îi dă curs mojiciilor la care
Garanita se dedă pentru a-ți face un renume. Acțiunile josnice întreprinse de
aceasta întrec orice limite, însă Helen dă, din nou, dovadă de putere și inteligență,
folosind în mod benefic răutățile care sunt îndreptate spre ea, iar acesta este
doar unul dintre motivele pentru care această femeie curajoasă și dreaptă mi-a
ajuns la suflet și nu mai vrea să iasă de acolo deloc.
Justițiara Helen are poate una dintre cele mai dificile
sarcini din toate volumele de până acum: să demaște, să oprească și să pedepsească un criminal
violent în timp ce, cu resurse extrem de puține, trebuie să își apere propria
viață, atât din calea criminalului, cât și în fața celor care vor să o vadă
moartă. Totul în timp ce este închisă, abuzată și sabotată constant. Totul în
timp ce își așteaptă procesul, care o va exonera sau o va condamna la o viață
deplorabilă, deloc benefică pentru un detectiv decorat cum este Helen.
„Nu există nimic mai intim decât să fii împreună cu
cineva în momentul morții lui.”
Va reuși Helen să afle adevărul la timp sau va avea
același sfârșit ca deținutele al căror suflet va rămâne pe veci închis în
Holloway? Va reuși Charlie să o aducă pe Helen cu un pas mai aproape de adevăr
și dreptate? Ori răul va triumfa, la fel ca în volumul anterior? Asta veți afla
doar acceptând să jucați De-a v-ați ascunselea cu Arlidge
J
Cartea o puteți achiziționa de pe librăria online Libris.ro,
acolo unde găsiți mereu cele mai noi și incitante titluri la prețuri accesibile
tuturor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu