„Uneori, adevărul e doar ce hotărăsc alții că este.”

 Binecunoscuta scriitoare islandeză, Yrsa Sigurdardottir, revine în atenția cititorilor cu Iertarea, volumul trei al seriei Freyja și Huldar.

Am descoperit această palpitantă serie acum doi ani, după ce la noi a fost tradus primul volum al seriei, Moștenirea. Continuarea acestuia, Răfuiala, are o recenzie pe blog, pe care o puteți citi aici.

Volumul de față începe în forță,  este brutal și poartă cititorul în lumea crudă și imorală a celor mai abjecte categorii de oameni. Primele pagini relevă scena unei crime atroce, filmată cu telefonul și trimisă apoi pe Snapchat cunoscuților din lista victimei. Filmarea dezvăluie o tânără terifiată, care este brutalziată în timp ce își cere iertare. Iertarea. Care este motivul pentru care această tânără, aparent inocentă, cerșește iertare? Pentru ce se face ea vinovată? Dar mai ales, ce fapte impardonabile a înfăptuit, astfel încât moartea ei în chinuri să fie justificată?

Încă din primele pagini, cititorului îi este clar că tot ceea ce s-a întâmplat poartă denumirea de răzbunare. Însă cine este ucigașul tinerei, pentru ce anume se răzbună acesta? Poliția nu are nicio pistă, singurul lucru pe care detectivul Huldar, împreună cu colegii săi, îl pot face este să scormone în trecutul tinerei și să interogheze colegii și prietenii acesteia. Huldar apelează, bineînțeles, la ajutorul Freyjei, femeia pentru care a dezvoltat o mică obsesie și cea care este desemnată, datorită pregătirii necesare în cadrul Protecției Copilului, să se ocupe de prietenii adolescenți ai victimei.

Lucrurile se complică în momentul în care o a doua victimă – un băiat, de această dată -, este brutalizat exact în același mod în care a fost Stella, filmulețul răspândindu-se, din nou, cu viteza lumii, pe Snapchat. Întrebările care persistă în mintea tuturor sunt cine este criminalul?, ce legătură există între cele două victime dar, mai ales, ce reprezintă numerele 2 și 3 găsite lângă trupurile neînsuflețite ale celor doi tineri? Există o primă victimă? Dacă da, cine și unde este aceasta?

Yrsa Sigurdardottir, ca mai toți autorii genului noir, este cunoscută datorită subiectelor delicate pe care le dezvoltă în cărțile sale și a crimelor brutale, macabre, care au menirea de a înfiora cititorul, făcându-l părtaș la acte de violență greu de imaginat. Cărțile acestor scriitori fac parte din categoria ficțiune, însă fără doar și poate aceste acte înfiorătoare pot fi urmărite și în cadrul știrilor de la ora șase, nu doar între paginile unui crime nordic.

Principala temă a cărții de față este bullyingul – un fenomen cunoscut de foarte mulți ani, practicat la scară largă și, de cele mai multe ori, nepedepsit, urmărit cu crasă indiferență de martori, de multe ori chiar încurajat. Se știe mult prea bine că, atunci când este vorba de bullying, martorii devin într-o proporție covârșitoare, rușinoasă, complici. De ce? Răspunsul este simplu: pentru a nu deveni victime. Iar aici intervin mai multe probleme de etică. Este în regulă să permitem și să încurajăm astfel de practici, doar de dragul de a ne distra sau din teama de a nu deveni următoarea victimă? Este etic să închidem ochii în fața suferinței celor din jur, doar pentru a trece în rândul celor populari?

Fenomenul bullyingului a căpătat dimensiuni înspăimântătoare și, odată cu evoluția tehnlogică, s-a transformat în ceva cu adevărat odios, abject – cyber-bullyingul. Mult mai brutal, mult mai greu de identificat, mult mai necruțător. Victimele acestor două forme de violență – fizică și psihică, sunt, de cele mai multe ori, tineri și adolescenți care intră în vizorul atacatorilor deoarece se deosebesc prin mai multe moduri de aceștia. Sunt persoane mai tăcute, rezervate, percepute de cei din jur labile psihic. Acești tineri își poartă nefericirea ca pe o mantie nevăzută. O cară în spate în tăcere, căci, chiar dacă ar împărtăși-o altcuiva, cum ar fi un adult, aceștia nu sunt siguri că violențele îndreptate spre ei s-ar opri. Din contră, acestea capătă proporții uriașe, pentru simplu fapt că toți ceilalți – colegi, părinți, profesori -, aleg să tacă și să nu ia atitudine, iar acest lucru aduce după sine efecte care, de multe ori, pot fi devastatoare, deoarece victima, tânără și fără pic de ajutor, trăiește constant un stres atât de mare încât, de multe ori, acesta duce la sinucidere.

„Pentru oameni, e ușor să se ascundă în spatele anonimatului și să-și dea frâu liber instinctelor primare.”

Există oare iertare pentru toți cei care asistă la aceste tipuri de violență? Iar răzbunarea, când este această o formă de dreptate permisă și prin ce mijloace? Atunci când zece persoane aleg să ascundă anumite atrocități care nu ar trebui permise în veci, se va găsi întotdeauna o a unsprezecea persoană – de cele mai multe ori, chiar victima, însă nu este un fapt concret – care să reacționeze într-un fel prea puțin etic, denaturat și sub impulsul presiunii la care a fost supusă mult timp. Iar reacția acelei persoane va ajunge să fie de sute de ori mai gravă decât aceea a principalului torționar. Pentru că întotdeauna violența naște violență. Una chiar mai urâtă, mai înfricoșătoare.

Iertarea urmărește viețile defecte ale mai multor personaje și modalitatea prin care acestea se întrepătrund, alcătuind la final un tablou sumbru, compus din regrete tardive, violență, suferință, culpabilitate, atacuri josnice iar, în final, moarte.

„Cunosc povestea din spatele fiecărei crăpături din inima mea, precum și pe cea din spatele celor care au crescut atât de mari, încât până la urmă mi-au frânt inima în două.”

Cazurile întâlnite și descrise în carte sunt brutale, sfâșietoare. Nu sunt pentru cei slabi de înger, nu recomand cartea celor care nu știu cu ce se mănâncă thrillerele nordice. Lista mea de suspecți a fost destul de scurtă, însă tot nu am reușit să descopăr identitatea criminalului până în momentul în care autoarea s-a decis să o dezvăluie. Ordinea evenimentelor este, de asemenea, înșelătoare – puncte în plus pentru autoare, căci a reușit să mă amețească destul de bine.

Freyja și Huldar au, și în acest volum, momentele lor de tensiune, deși mult mai puțin comparativ cu primele două volume din serie, iar acest lucru m-a făcut să scad puțin nota cărții, deoarece am devenit dstul de nerăbdătoare în privință poveștii dintre cei doi. Vreau mai multă acțiune, vreau mai multă asumare din partea celor doi.

Un alt aspect care nu mi-a plăcut pe deplin – și unul dintre cele mai importante lucruri când vine vorba de o carte – este acela că nu am putut să rezonez ori să mă atașez de celelalte personaje ale cărții, exceptând, bineînțeles, protagoniștii și persoanele care fac parte din poliție și cu care m-am familiarizat încă din volumele aterioare. Nu am putut să compătimesc victimele, nu am putut să înțeleg nici punctul de vedere al criminalului (ori poate sunt mai mulți? Nu am să vă dezvălui eu asta). Nu am putut empatiza cu tinerii traumatizați, însă în mod cert i-am urât pe cei care parcticau bullyingul.

Una peste alta, romanul este unul bun, captivant prin stilul alert și dramele expuse, curajos datorită subiectului și dur atunci când ne raportăm la crimele dezvăluite în detaliu.

Finalul este unul...neașteptat și care te duce cu gândul la nenumărate posibilități referitoare la volumul patru și care ridică o mulțime de întrebări. Sper să avem parte cât mai curând de următorul capitol reprezentativ acestei aventuri literare marca Yrsa Sigurdardottir. Și la ceva mai mult Freyja și Huldar, bineînțeles J

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul celor de la Libris.ro. Mulțumesc librăriei online Libris.ro pentru acest volum captivant.