„Luna e pe jumătate plină și poleiește cu strălucirea ei, fiecare picătură devine un reflector. E lumina de care are nevoie ca să înțeleagă mai bine ce are de făcut. Totul e pe jumătate plin tot timpul, mereu e umbră acolo unde e lumină și frig, când e căldură. Nu există alb, nu există negru.”

Am părăsit de ceva timp Iarna crimelor perfecte, primul volum din seria thriller-polițist care o are în centrul atenției pe Gigi Alexa, medicul legist nonconformist, inteligent și amuzant, pentru a mă pierde, din nou, pe străzile pline de farmec ale Brașovului, acolo unde Toamna se numără cadavrele, având astfel parte de o nouă călătorie palpitantă plină de adrenalină, neprevăzut, suspans și întorsături de situație marca Tony Mott.

Acțiunea explodează de la primele pagini, un prim cadavru fiind găsit în micuțul oraș de la poalele Tâmpei, urmându-i cu repeziciune cel de-al doilea. Ambele victime, femei. Ambele victime, omorâte cu sânge rece. Conștientizarea brutalității cu care cele două femei, care nu par a avea nici cel ami mic lucru în comun, au fost omorâte, la două zile distanță una de cealaltă, zguduie din temelii liniștea Brașovului. Ca de obicei, echipa de poliție, în frunte cu Matei, care apelează, din nou, la flerul și inteligența medicului legist Gigi Alexa, se mobilizează și își canalizează toate eforturile în demersurile necesare găsirii criminalului. Ori criminalilor, căci încă nu este clar care sunt motivele ce stau în spatele celor două crime, dacă victimele aveau, totuși, ceva în comun (ori dacă nu, poate există o asociere secretă, știută doar de către criminal/i?), ori sunt doar două cazuri nefericite de abuz în concubinaj? Adevărul, oricare ar fi acesta, este greu de descifrat, căci nu se găsesc amprente la locul crimelor, iar din momentul în care este găsit, după un timp destul de scurt, și un al treilea cadavru, ițele acestui caz complex devin extrem de încălcite, iar presiunea pusă pe umerii personajelor noastre dragi, enormă.

Nici nu știu cum au zburat orele pe care le-am petrecut în compania acestei cărți. Cert este că odată începută, cu greu mai lași cartea din mână. Este antrenantă, îți hrănește curiozitatea și nici nu realizezi rapiditatea cu care întorci paginile, avid/ă după mai multă informație. Din păcate, pentru gusturile mele, romanul este mult prea scurt. Yes, I like big books and I cannot lie. J În special atunci când vrei să afli mai multe despre niște personaje pe care le-ai îndrăgit din prima. Din fericire, și în acest volum autoarea ne oferă din plin episoade din trecutul personajelor, pentru a le putea cunoaște în profunzime și a adăuga alte piese de puzzle în tabloul final al fiecărui personaj în parte, dar în special în imaginea de ansamblu a ceea ce este Gigi Alexa. Sunt realizate, din nou, mici incursiuni în trecutul acesteia, care fac posibile o mai clară imagine a acestei imprevizibile și misterioase femei. La fel ca în primul volum, toate relațiile amoroase (și nu numai) ale lui Gigi își găsesc ecou în jurul traumei suferite în copilărie, acest detaliul întărind, astfel, caracterul psihologic al poveștii.

Atmosfera cărții este destul de apăsătoare și sufocantă, date fiind împrejurările. Trei crime și nici măcar un singur suspect. Cum și când s-a ajuns în această situație, într-un orășel atât de mic și liniștit ? Presiunea pusă pe umerii investigatorilor crește exponențial cu renumele nu tocmai bun ce riscă să îl capete în cazul în care aceștia nu elucidează cât mai curând macabrul mister al celor trei crime și al evenimentelor extrem de ciudate care se desfășoară concomitent în întregul Brașov.

„Faza cu identificarea e cea mai grea. Rezistă la multe, dar durerea scăpată de sub orice control se apropie și de ea de fiecare dată și o cuprinde începând de la picioare – simte cum i se răcesc complet -, urcă spre bazin și când ajunge la abdomen are, de obicei, crampe. Își poate gestiona emoțiile proprii, le poate igora chiar, dar cumva ceea ce vine de la ceilalți e prea puternic și se molipsește. Reușește de cele mai multe ori să nu arate, asta și pentru că se machiază ceva mai tare, astfel încât paloarea pe care o preia parcă de la cadavru să nu răzbată prin pudra roșie cu care-și pictează obrajii.”

„I-e teamă să închidă ochii, imaginea gurii căscate în gâtul victimei îi apare în față și când îi are deschiși. Mereu a trăit cu spaima. Era sublimată în furia cu care trăia și din care își găsea resurse să acționeze. Disprețul e ca o lovitură și doare.”

Am apreciat extrem de mult talentul și ingeniozitatea autoarei, care a creat un ambient aproape perfect pentru orice pasionat al poveștilor crime-thriller. Spun aproape perfect, deoarece, de această dată, am reușit să “miros” mult prea devreme identitatea criminalului. Cu părere de rău a trebuit să scad nota de final a cărții, oferindu-i 4/5 steluțe pe Goodreads. Mi-ar fi plăcut să nu fie atât de evidentă prezența criminalului, poate introducerea mult mai multor personaje secundare/episodice să fi fost de ajutor, pentru a păstra sub un con de umbră identitatea făptașului cât de mult timp posbil. Un alt lucru pe care nu prea l-am înțeles a fost revelația personajului nostru mult iubit, Gigi, și cum aceasta a pus, deodată, cap la cap, multitudinea de  piese neelucidate de nimeni până în acel moment, demonstrând nu identitatea, ci modul de gândire și acțiunile criminalului. Mi s-a părut mult prea tras de păr acest moment al ei de „luminare”, trezire. La fel de tras de păr mi s-a părut și faptul că, din moment ce a ghicit tiparul crimelor și inspirația, dacă mă pot exprima astfel fără a da spoilere, nu a fost în stare să își dea seama cine este, de fapt, criminalul ! Sunt, în ochii mei, două lucruri care nu se leagă. Practic, m-a lăsat fără cuvinte în momentul în care a scos în evidență acea teorie (care s-a dovedit a fi corectă) la care nu m-aș fi gândit în veci, însă a dat-o rău în bară cu ceva extrem de evident, care practic sărea în ochi.

Nu contest că este un roman reușit, însă detectivul din mine este extrem de pretențios și speră ca, de fiecare dată când deschide ușa spre o călătorie polițistă, aștepările să-i fie întrecute.

Cu toate acestea, felicitările mele autoarei pentru modul în care a gândit motivele din spatele crimelor (absolut genial !!)  și pentru încă o doză de Gigi Alexa care m-a făcut să o iubesc și mai tare și să aștept cu nerăbdare următoarele ei aventuri.

Toamna se numără cadavrele este acel volum de care îți va fi greu să te desparți, chiar și doar pentru câteva ore, căci povestea te prinde atât de strâns în mreje, încăt îți va fi prea greu să scapi din strânsoarea ei acaparantă. O recomand cu drag tuturor celor care vor să evadeze, pentru câteva ore, din cotidian, și să experimenteze o poveste introspectivă  presărată cu umor, suspans și acțiune din belșug.

„Disprețul lovește și ura poate ucide.”                              

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul celor de la editura Tritonic, cărora vreau să le mulțumesc frumos pentru oportunitatea de a citi acest roman.