„Singurul fel în care poți să devii nemuritor este să-și amintească lumea de tine după moarte, iar singurul fel în care poți face lumea să te țină minte este să lași în urmă o poveste bună.”

Acesta este unul dintre nenumăratele citate splendide extrase din cartea de față asupra căruia m-am oprit și m-am gândit că i se aplică de minune îndrăgitei autoare. Elif Shafak este și va fi, indubitabil, nemuritoare, prin prisma scrierilor ei memorabile, care te ung pe suflet și te conectează cu istorii fascinante ale vremurilor de demult, te învață și îmbogățesc într-un mod greu de redat în cuvinte.

„Facem artă ca să ne lăsăm amprenta în viitor, un cot ușor în fluviul poveștilor, care curge prea repede și prea agitat ca să-l înțelegem.”

M-am îndrăgostit de scriitura autoarei încă de la prima carte citită, „Zece minute și treizeci și opt de secunde în lumea asta stranie”, anul trecut. De atunci am parcurs cinci cărți și mai am câteva titluri ce mă așteaptă în bibliotecă, însă „Sunt fluvii în cer” m-a atins în nenumărate feluri. Am citit cartea cu o extraordinară bucurie în suflet, din ce în ce mai uimită și fermecată de salturile temporale ingenioase și inteligent realizate, de elementul comun ce leagă aceste planuri temporale – apa, de complexitatea și frumusețea personajelor, de metaforele folosite ce trimit la apă, de modul absolut incredibil în care destinele personajelor se întrepătrund, în ciuda faptului că acestea trăiesc în epoci și spații diferite.

 „Povestea omenirii nu poate fi scrisă fără povestea apei.”

„Totul a început cu o singură picătură de ploaie...”

O picătură de ploaie ce se oprește în părul mărețului și temutului Assurbanipal – cârmuitorul celui mai bogat imperiu din lume, conducătorul regatului Asiriei și întemeietorul unei biblioteci grandioase, păzite de două statui falnice, lamassu, ce se credea că ar fi spirite ocrotitoare, ajunse îngropate sub pâmântul Mesopotamiei antice, în urma unui atac ce a distrus orașul Ninive, cel mai mare oraș din lume, ridicat pe malul fluviului Tigru. Picătura de ploaie este martora tăcută a prăbușirii unui imperiu, a dispariției unei biblioteci ce conținea fragmentele celui mai vechi poem din lume, Epopeea lui Ghilgameș..

Călătoria a continuat apoi în Anglia epocii victoriene, când la nașterea unui copil sărac, a cărui mamă se afla la momentul cu pricina pe malul fluviului Tamisa, colectând deșeuri din apă, un fulg de nea i se oprește pe buzele ce tocmai gustaseră laptele matern...o asociere pe care micuțul Arthur o va face mereu, la maturitate. Oare este aceeași apă din trecutul Mesopotamiei antice..?

„Dacă am putea vedea lumea doar prin ochii unui copil, privind în sus cu nevinovată uimire, am zări fluviile din cer. Fluvii bogate ce nu încetează niciodată să curgă.”

 Trecutul recent (2014) ni le aduce în prim plan pe Narin și bunica sa – ele sunt yazidite din Turcia, membre ale unui grup religios de etnie kurdă. În vârstă de 9 ani, Narin pleacă la drum cu bunica, tatăl ei și alți săteni spre valea binecuvântată Lalish, din Ninive, Irak, pentru a fi botezată cu apă sfântă. Călătoria lor este o sursă de învățare atât pentru copilă, cât și pentru cititor, căci pe parcursul ei aflăm detalii depsre viața yazidiților, această grupare greșit înțeleasă, huiduită, ostracizată. Persecuțiile îndurate de yazidiți sunt inimaginabile, atroce, și cel mai important, ele nu s-au sfârșit. Bunica, o căutătoare a apei și nepoata unei prezicătoare faimoase din trecut, faqra Leila, îi povestește copilei cât de important este să cunoască istoria strămoșilor ei, istoria yazidiților persecutați, să le înțeleagă și onoreze cultura și memoria. Îi deapănă povestea potopului lui Noe, a popasului Arcei accestuia pe vârful unui munte din Irakul de azi și a șerpoaicei care a salvat arca de la înec. Pe parcursul călătoriei, copila poartă o sticluță în care se odihnește o picătură ce odinioară a fost un fulg de nea, înr-un ținut îndepărtat.

„În natură există cicluri, la fel și în istorie. Le spunem dewr. Între sfârșitul unei ere și începutul alteia noi există întotdeauna o perioadă de confuzie și acelea sunt cele mai grele vremuri. De aceea trebuie să cercetăm cu grijă trecutul. Poveștile străbunilor noștri sunt cele care ne ajută să trecem prin furtuni și vijelii.”

Prezentul puțin îndepărtat (2018) ne-o aduce în prim plan pe hidrologa Zaleekhah, când aceasta se mută într-o casă plutitoare, pe malurile Tamisei, în urma despărțirii de soț. Relația ei cu apa a fost una puternică, importantă, dar și tragică. Apa i-a oferit multe, dar i-a și luat ce avea mai scump. Prin natura muncii ei observă cât de mult rău au făcut oamenii de-a lungul timpului naturii și, implicit, apei. Prin intermediul unchiului ei, descoperă o carte despre comorile antice din Ninive – o piesă valoroasă din biblioteca lui Assurbanipal, o tăbliță din lapislazuli. Soarta face să se împrietenească cu o femeie misterioasă și nonconformistă, pasionată de tatuaje și cuneiforme...

Este impresionant cum autoarea reușește să creeze un roman monumental prin îmbinarea mai multor planuri temporale extrem de diferite, care au în comun un singur element vital, apa. Apa dătătoare de viață, apa salvatoare, apa distrugătoare, apa sub toate formele ei- fluvii, ploi, zăpadă, lacrimi, apa de la chiuvetă. Niciodată nu voi mai privi apa ca înainte, căci autoarea a reușit nu doar să facă din ea un personaj important și nonconformist, ci și să ridice un semnal de alarmă de multe ori evitat de către oameni și așa zisa lor evoluție, să deschidă un subiect delicat – cel al importanței apei și al fragilității acesteia în fața ambițiilor destructive ale oamenilor.

„Mult prea des noi, oamenii, distrugem natura și numim asta progres.”

„Pe pământ trebuie să umbli cu mirare, pentru că e plin de minuni care încă așteaptă să le vezi. Copaci la care trebuie să te gândești nu doar pentru ceea ce sunt deasupra, pe pământ, ci și pentru ce rămâne ascuns dedesubt. Păsări, pietre, smocuri de iarbă și tufe de grozamă, chiar și cele mai mici insecte trebuie prețuite.”

„De prea multă vreme londonezii spun că fluviul este un ucigaș tăcut. Dar Arthur înțelege că, de fapt, e tocmai pe dos. Oamenii sunt cei care ucid apa.”

Shafak se joacă cu idei delicate, precum memoria apei și pierderea cursurilor de apă, făcând referire la descoperiri științifice, memoria și identitiatea colectivă, scriind despre  minoritatea etnică a yazidiților, una dintre cele mai impresionante povești din realitatea brutală ce mi-a fost dat să o descopăr, dispariția sitului Castrum Kefa, inundat de un baraj controversat, genocidul de la finalul secolului XIX și genocidul din 2014, în care mii de yazidiți au fost măcelăriți, iar femeile luate drept sclave sexuale. Toate aceste evenimente sunt reale, ceea ce face lectura acestui roman cu atât mai valoroasă.

„Ceea ce numim civilizație este de fapt o furtună care stă să izbucnească. Puternică, schimbătoare și cu totul nimicitoare, mai devreme sau mai târziu va rupe orice zăgazuri și va înghiți nesățioasă totul în cale.”

Personajul meu preferat a fost, categoric, Arthur, acest băiețel născut la periferia societății britanice, fără sorți de izbândă, însă binecuvântat cu o inteligență ieșită din comun. Parcursul său este impresionant, căci reușește să se ridice deasupra condiției sale sociale, fiind însetat după cunoaștere și cărți. Destinul face ca acesta să ajungă să lucreze la tipografia Bradbury & Evans, unde îl cunoaște pe Charles Dickens, acesta fiind publicat acolo. Se remarcă prin munca asiduă și dorința de a învăța cât mai mult, însă datorită pasiunii sale pentru Mesopotamia, Ninive și impunătorii lamassu, acesta ajunge să lucreze chiar la British Museum, dedicându-și viața scrierilor cuneiforme și a descoperirii și traducerii poemului Epopea lui Ghilgameș. Destinul său este unul pe cât de măreț, pe atât de tragic, căci pasiunea sa nu îi aduce doar faimă, ci și sfârșitul. Personajul a fost inspirat de geniul din clasa muncitoare George Smith, care a descifrat cuneiformele și a tradus cel mai vechi poem, Epopea lui Ghilgameș. Absolut sublim !

„Un poem este o rândunică în zbor. Poți s-o privești cum se avântă pe bolta nemărginită, poți chiar să simți vântul trecând peste aripile sale, dar nu poți niciodată s-o prinzi, darămite s-o închizi într-o colivie.”

Autoarea nu se oprește aici, căci sursele ei de inspirație nu au margini. Astfel aflăm despre Nisaba, zeița scrisului, a literelor și a cunoașterii, zeița grânelor, a recoltelor și a ploii, zeița din Mesopotamia, locul unde a luat naștere scrisul, matematica, irigația, locul în care oamenii din atichitate știau cum să respecte apa, sursa dătătoare de viață, pe care o venerau, dar de care se și temeau..

„Scrisul e un fel de a-ți aminti. Să scrii înseamnă să te eliberezi de constrângerile locului și timpului. Dacă graiul este o taină a zeilor, scrisul este un triumf al oamenilor.”

Este cea mai frumoasă carte citită anul acesta, cu o scriitură deosebită, personaje pe care ajungi să le iubești și să le admiri și multe teme delicate de actualitate. Este o călătorie uluitoare ce începe în Mesopotamia antică, pe urmele descoperirii tăblițelor de cuneiforme ce reliefează cel mai vechi poem din lume, Epopea lui Ghilgameș, ajungând în Anglia victoriană, apoi în Londra contemporană, urmărind destinul a trei personaje umane memorabile, dar și parcursul absolut fascinant al unei picături de apă, personajul principal al cărții. Este o odă închinată măreției naturii, importanței istoriei și a memoriei colective, iubirii și gratitudinii pentru personajele de altădată, ce au modelat cursul istoriei umanității.

„Mesopotamia este făcută din povești despre apă. Legendele mesopotamiene înțeleg că apa este forța definitorie a vieții. Copacii sunt apă înrădăcinată, izvoarele sunt apă curgătoare, păsările sunt apă înaripată, munții sunt apă înălțată, cât despre oameni, sunt și vor fi mereu apă învrăjbită, niciodată pașnică. Apa are memorie. Fluviile, mai ales, își amintesc foarte bine totul.”

„Enigmele Mesopotamiei antice sunt țesute în tăcerile sale – lacunele din povești. Aici este ținutul tăblițelor fărâmițate și al poemelor ciuntite.”

Am o mare recunoștință față de această autoare și îi port un mare respect. Scriitura ei este unică, atât de valoroasă și relevantă într-o lume ce pare dornică de a se autodistruge cât mai repede, de a distruge pe cei de lângă ea, de a nimici orice lucru bun, de a uita sau reinterpreta istoria strămoșilor, de a ucide natura, pământul, cultura, identitatea și empatia. Shafak este o voce ce noi, cititorii, nu trebuie să ne oprim vreodată din a o asculta, este o putere remarcabilă ce vine dintr-o mare cunoaștere a istoriei lumii de pretutindeni și a psihologiei umane, este o inspirație ce instigă la ne-uitare, la înțelegere și cunoaștere, la protejarea naturii, a vieții, a minorităților defavorizate, a celor ce au fost reduși la tăcere prin acte violente de-atât amar de timp..

„Timpul este un sequoia gigantic cu inele nevăzute înăuntru și cu ramurile încâlcite întinzându-se în cerul nemărginit, niciodată perfecte, niciodată drepte. În cuprinsul unei fraze, un povestitor poate să sară înainte și înapoi peste secole, de parcă un mileniu ar putea trece cât ai clipi.”

Este un roman extrem de muncit, ce abodează nenumărate teme sociale, politice și istorice, este o bijuterie ce impresionează prin calitate, originalitate și multă frumusețe scriitoricească. Și, aș adăuga, deși găsim multe scene dure inspirate din realitatea brutală – un fel de călătorie a dezumanizării de-a lungul secolelor, lectura oferă și multe dovezi ale frumuseții oamenilor – acele personaje senine, inteligente, ce au inspirat și au luptat doar în slujba binelui.

Sunt fluvii în cer este acea carte ce are puterea de a îți schimba percepția lumii. Este o carte de citit și recitit, de recomandat și de iubit. Ea va rămâne alături de tine, în mintea și în sufletul tău, mult timp după ce ai întors și ultima filă. Este o invitație spre cunoaștere, introspecție, istorie, umanitate.

„Suntem atrași de genul de povești care trăiesc deja înăuntrul nostru, crescând și croindu-și drum spre suprafață, ca semințele gata să încolțească la prima rază firavă de soare.”

Mulțumesc din suflet prietenilor de la Libris.ro pentru că au făcut posibilă lectura acestui roman. Pe Libris.ro găsiți toate cărțile autoarei Elif Shafak atât în limba română, cât și în limba engleză.