Recenzie: Regina Aerului și a Întunericului de Cassandra Clare






 „Suntem praf și umbră. Presupun că suntem cu toții și cenușă.”

Iată că a venit momentul în care îmi iau rămas bun de la vânătorii de umbre ai Cassandrei Clare, sau cel puțin pentru moment, căci autoarea mai are în plan publicarea unor cărți cu același univers și probabil mă voi reîntâlni cât de curând cu câteva dintre personajele trilogiei Uneltiri întunecate (asta dacă mă voi decide dacă mai merită să „călătoresc” pe tărâmul vânătorilor de umbre, căci ce-i prea mult strică, mai ales când vine vorba de această autoare, care parcă nu știe când să se oprească. Dar asta-i altă dezbatere, pentru altă dată).

Dacă Doamna de la miezul nopții (recenzia aici) m-a intrigat și m-a fermecat la prima vedere (copertele astea !), iar după lecturarea volumului am spus că merită să continui seria, căci are potențial, ei bine, Stăpânul umbrelor (recenzia aici) m-a dezamăgit complet și eram ferm hotărâtă că nu voi mai păși în lumea vânătorilor de umbre, ei bine, iată că după aproape un an, Regina Aerului și a Întunericului mi-a șoptit la ureche cuvinte magice și m-a fermecat atât de tare (cel puțin, vizual), încât am decis că sunt suficient de curioasă de finalul acestei îndrăgite trilogii încât să citesc toate cele  864 de pagini. Am avut răbdare și determinare, curiozitate și, recunosc, iubire pentru personaje și lumea creată, astfel încât am pornit la drumul celor 800 și ceva de pagini, încântată și nerăbdătoare să mai finalizez încă o serie. Și nu regret că am luat această decizie, deoarece, deși nu una perfectă, seria mi s-a lipit de suflet și mereu îmi voi reaminti de ea cu plăcere.

De multe ori am spus că autoarea este una extrem de talentată, iar inspirația ei nu are margini, însă este, în aceeași măsură, și extrem de pierdută în detalii, dacă pot spune așa. Nu de puține ori tinde să exagereze cu acțiunea închipuită ori stagnează atât de mult și se pierde în amănunte nefolositoare, încât îți vine să lași baltă cartea. Să renunți și să pornești pe un alt drum, cu o altă carte. Iar volumul de față nu face excepție, căci nu de puține ori am dat ochii peste cap și eram atât de deranjată de ceea ce citeam, încât mă întrebam cum o să ajung eu la sfârșit și la acele capitole care chiar contează.

Începutul este unul greoi, pierdut în amănunte, se trage de timp, timpul tău, cititorule, timpul personajelor, care precis erau capabile de mai mult, chiar și timpul autoarei, care a stat să scrie un volum atât de stufos, când putea reduce la jumătate paginile, iar acțiunea să fie la ea acasă, cum s-ar zice, în loc să umple pagini întregi cu cuvinte, discuții, întâmplări care nu-și au rostul. În fine, așa cum am spus, am avut răbadrea necesară și am trecut cu bine peste acele pagini extreeem de plictisitoare, iar răbdarea mi-a fost răsplătită, căci pot spune că acesta este un volum mult mai bun decât primele două (în special decât al doilea,care a fost o dezamăgire totală). Poate de ajutor au fost și minunatele imagini alb negru existente în carte, care-i redă întocmai pe vânătorii de umbre și prietenii acestora, ori posterul care reprezintă supracoperta volumului. Doar uitați-vă cât de frumoase sunt !

Finalul volumului anterior a fost unul intens și neașteptat, plin de răsturnări de situație și care a adus un destin nemilos pentru unul dintre vânătorii de umbre și multă suferință pentru restul lor (nu am să dau spoilere, dar cei care au citit Stăpânul umbrelor știu prea bine la ce mă refer). În lumina noilor evenimente, personajele noastre favorite sunt nevoite să se lupte cu golul lăsat în urmă, nedrepățile aduse lor, ura și veninul îndreptate contra repudiaților, situația precară dezvoltată în urma magiei negre înfăptuite de Malcolm Fade, cel care a vrut să-și aducă iubita moartă, Annabel, înapoi pe pământ, lucru pe care l-a și făcut, dar cu un preț enorm. Viața magicienilor de pretutindeni este în pericol, iar Magnus, Tessa și mulți alții sunt nevoiți să supraviețuiască de la o zi la alta, până ce se va găsi o rezolvare la această problemă care a dat peste cap lumea vânătorilor de umbre. Însă aceasta este doar o mică parte a problemei, existența vânătorilor de umbre și a prietenilor lor apropiați fiind pusă în pericol.

„- Ce doare mai tare, l-a întrebat Magnus, iubirea sau ura?
- Nu știu, a spus Julian.”

Pe lângă problemele cu adevărat reale cu care trebuie să se confrunte personajele noastre mai apar și nelipsitele probleme amoroase ale cuplurilor existente. Iubirea interzisă și mai nou blestemată ce și-o poartă Julian și Emma pare nerezolvabilă și din ce în ce mai problematică, vizând destinul tuturor parabatailor și riscând să afecteze pe veci legătura sacră dintre toți parabataii existenți. Întodeauna am avut impresia că această problemă născocită de autoare este una destul de clișeică și adolescentină, menită să mai umple paginile cărții, inventată doar de dragul de a fi, în genul unui scenariu telenovelistic. E drept că atracția, legătura și iubirea dintre Emma și Julian este una puternică, care ocupă multe capitole ale volumelor, însă personal aș fi preferat un alt gen de relație, una mai matură, cu probleme mai reale, sau măcar una mai diferită, nonconformistă, așa cum sunt relațiile cuplurilor Helen-Aline, Magnus- Alec, Cristina- Mark-Kieran, care aduc un suflu nou poveștii prin prisma faptului că autoarea a inserat mult lgbt în această lume, și bine a făcut.

„Trebuie să fii muritor ca să faci artă. Să fii conștient de moarte, de sfârșit. În noi e un foc, Emma și flăcările lui ne ard, iar arsurile ne provoacă durere...dar fără lumina lui eu nu pot vedea să desenez.”

Dacă în primul volum spuneam că cel mai mișto cuplu este, după părerea mea, cel format din Mark, fratele pe jumătate vânător de umbre, pe jumătate elf al lui Julian și fermecătorul Kieran, elful de la Curtea Întunecată, ei întruchipând acea dragoste necondiționată și neconvențională, acea libertate de a iubi pe cine vrem noi, pe care toți ar trebui să o avem, ei bine, am rămas la aceeași părere, numai că celor doi li s-a pregătit ceva la care niciunul dintre ei nu ar fi sperat. Cristina, cea mai nobilă, gingașă și altruistă persoană din grupul vânătorilor de umbre, este cea care face ca inimile celor doi să bată mai tare. Este pentru prima oară când citesc despre o astfel de relație și deși la început am crezut că autoarea a vrut doar să creeze ceva extraordinar, ieșit din tipare, extrvagant, și să adauge un plus de neobișnuit seriei, deși la început relația mi s-a părut prea cusută cu ață albă, în acest volum am savurat pe deplin tot ceea ce au avut de oferit aceste trei personaje memorabile, care s-au sacrificat și au luptat pentru dragostea lor, așa cum este ea, imperfectă și blamată de atâția, necuviincioasă și exagerată, așa cum o văd majoritatea. Însă să lupți contra prejudecăților și a ideilor învechite și nejustificate și să câștigi este un lucru minunat. Este minunat să lupți pentru ceea ce îți dorești, pentru ceea ce inima ta cere, pentru lucrul acela în care crezi cu toată puterea de care ești capabil. Să lupți pentru dragoste și diferitele ei forme și pentru libertate. Libertatea de a alege ce vrei să faci cu viața ta, libertatea de a iubi pe cine vrei, libertatea de a avea dreptul să fii liber și să te bucuri de drepturile tale, de a nu permite să fii îngrădit și pus la zid din cauza că ești altfel decât majoritatea. Iar altfel nu înseamnă niciodată ciudat, sau anormal, sau blestemat, sau neom.

„- Eu te doresc și te iubesc pe tine, Cristina, la fel și Mark. Rămâi cu noi !

Cristina nu se putea mișca. Și-a adus din nou aminte de seara când îi văzuse împreună prima dată. Dorința pe care o simțise. La vremea aceea, se gândise că își dorea ce aveau și ei, că își dorea pasiunea aceea a lor, și un băiat pe care încă nu îl cunoștea. Nu își dorise o vagă aproximare a ceea ce aveau ei;  pe ei îi dorise.

- N-o să te părăsim niciodată, a spus Mark.

- Vom sta aproape de tine ca valul de țărm, a spus și Kieran. Niciunul dintre noi nu dorește altceva. Te rog să ne crezi, Doamnă a Trandafirilor.

S-a lăsat tras de ea și s-au îmbrățișat ca unul. Mark a sărutat-o pe buze, în timp ce ea s-a lipit de pieptul lui Kieran, mâna lui Kieran era în părul lui Mark, mângâia obrazul lui Mark, alunecând spre clavicula lui. Cristina nu simțise niciodată o astfel de iubire; niciodată nu fusese strânsă atât de tare.”

Nu că nu știam deja lucrurile acestea, dar autoarea, prin Cristina, Kieran și Mark m-a reînvățat și mi-a reamintit câ merită să luptăm pentru ceea ce vrem, pentru acele lucruri după care sufletul nostru tânjește. Cât de frumoasă este iubirea împărtășită și cât de frumos putem trăi unii cu alții atât timp cât ne respectăm unul altuia alegerile. Și cât de multă distrugere și suferință este atunci când refuzăm să gândim liber și să lăsăm prejudecățile și lucrurile care ne fac rău deoparte.



Un alt cuplu minunat, dar mai puțin dezvoltat, este cel format din magicianul extravagant, dar cu inimă mare, Magnus și bravul vânător de umbre, Alec. Cei doi sunt dovada că o relație poate fi minunată atunci când există iubire, înțelegere, comunicare și respect reciproc. Ei sunt cei care au luptat și încă mai luptă cu ideile învechite și cu ura îndreptată asupra repudiaților și asupra acestui tip de iubire, care luptă cu toată forța pentru iubirea lor, pentru copii lor și pentru prietenii lor, fiecare cu armele lui, dar amândoi la fel de puternic.

„Am fost gata să te pierd. Mă obișnuisem așa de mult cu gândul că ești nemuritor. Dar niciunul dintre noi nu e. Niciunul dintre noi nu va trăi veșnic. Dar cel puțin pot face tot ce-mi stă în putință să te fac să înțelegi că te iubesc mai mult cu fiecare zi pe care o avem. Și într-o bună zi, când lumea se va uita înapoi la mine și la viața mea, nu vreau să se spună: „ Alec Lightwood a luptat în Războiul Întunecat”, nici măcar că „Alec Lightwood a fost Consul odată”. Vreau să spună: „Alec Lightwood a iubit atât de mult un om, încât a schimbat lumea pentru el.”

Cartea îi reunește pe mai vechii vânători de umbre și magicieni pe care i-am adorat în seriile anterioare, Dispozitive infrenale (citită și adorată) și Instrumente mortale (din care am citit doar primul volum). Reîntâlnirea cu Tessa și Jem, Isabelle și Simon și Jace și Clary este una emoționantă de fiecare dată când cititorul le întâlnește numele de-a lungul capitolelor. Rolul lor, deși unul episodic, este esențial în poveste, iar prezența lor este una binevenită atât pentru cititor, cât și pentru celelalte personaje. Ei sunt practic o extrem de numeroasă familie, unii având legături de sânge, alții fiind cea de-a doua familie, cea aleasă.

Am apreciat enorm lecțiile de viață inserate de-a lungul volumelor, fiecare relație a personajelor și toate greutățile cu care acestea s-au confruntat, fiind un exemplu foarte bun de a face față obstacolelor pe care viața ni le aduce în cale.

„Uneori, cel mai curajos lucru este să ne recunoaștem greșelile.”

„Încrederea nu înseamnă să nu ai niciodată îndoieli, înseamnă să poți trece peste ele.”

Am fost martora durerii colpeșitoare a lui Julian, unul dintre frații Blackthrone, cel care și-a sacrificat tinerețea pentru a veghea asupra fraților lui mai mici, asupra familiei sale incomplete, suferinde în urma morții celorlalți membrii ai familiei și a anilor în care au stat departe de ceilalți doi frați mai mari, Mark și Helen, osândiți să își ispășească pedeapsa, o pedeapsă incorectă, barbară. Am fost martora luptelor titanice pe care Julian le-a dus doar pentru a-și apăra frățiorii, mai mici și mai mari. Am reînvățat că pe lumea asta, familia este tot ce contează, și că ea trebuie să fie unită indiferent de neînțelegerile dintre membrii familiei și mai ales să rămână unită în fața pericolelor din exterior.

„Nu va fi niciodată vindecat complet. Îl va durea întotdeauna, așa cum îl duruse moartea mamei, așa cum îl duruse moartea tatălui. Așa cum îl duruse moartea lui Arthur. Avea să fie ca toată lumea, și în special ca vânătorii de umbre: o țesătură alcătuită din petice, din iubire, din sufernță, din câștiguri și din pierderi. Iubirea te ajută să accepți suferința. Trebuie să le simți pe toate.”

Am văzut zbuciumul celor doi frați, Helen și Mark, care au fost nevoiți să stea departe de familia lor din cauza politicilor vânătorilor de umbre și a nedreptăților comise, am fost martora neputinței lor de lupta pentru ceea ce este corect, dar am văzut și eliberarea lor din lanțurile societății și sacrificiul pe care l-au făcut pentru a-și reuni familia și pentru a lupta pentru persoanele pe care le iubesc.

Kieran, așa cum poate știți din recenziile celorlalte două volume, este unul dintre personajele mele preferate, datorită poveștii acestuia, a sufletului lui liber, frumos și sălbatic, a luptelor interioare și exterioare pe care le-a purtat, fiecare cicatrice reamintindu-i cât de brav și de puternic este, cât a sacrificat și cât a îndurat, iar în final mă bucur enorm că a reușit să obțină ceea ce își dorea cel mai mult: iubirea celor două persoane dragi sufletului lui și libertatea de a conduce Regatul elfilor într-un mod mai bun decât au făcut-o alții.

„Întotdeauna am fost un suflet neliniștit. La Curtea tatălui meu, și apoi la Vânătoarea Sălbatică, am avut mereu în inimă furie și furtună. Kieran a lăsat capul în jos. Când l-am întâlnit pe Mark, mi-am dat seama că am găsit persoana care să-mi ofere liniște în suflet. Nu mi-am închipuit că voi mai găsi pe cineva care să poate face asta, dar am găsit. Dacă m-ați lăsa să stau aici cu voi, în tăcere, în fața acestor nori de furtună care încep să se adune în aer, ar însemna foarte mult pentru mine.

- Și pentru mine, a spus Cristina.

A întins mâna ei micuță și l-a tras pe Kieran spre ea. El a ridicat capul, și Mark l-a luat de cealaltă mână, după care Mark și Cristina s-au prins și ei de mâini, închizând cercul. Niciunul dintre ei nu a rostot vreun cuvânt: nu era nevoie. Era destul să fie împreună.”

Annabel are și ea un rol important în carte, dar oarecum neseminificativ (sau poate așa l-am perceput eu) comparativ cu celelalte două volume, dar mai ales dat fiind numele acestui ultim volum. Mi-ar fi plăcut ca ea să aibă un rol mai important în deznodământul seriei, însă bănuiesc că rolul ei a fost îndeplinit complet.

O altă poveste frumoasă și înduioșătoare este cea a fraților gemeni Livvy și Ty. Se știe că relația dintre gemeni este una aparte, specială, dincolo de cuvinte, dar ce am citit în acest roman m-a impresionat peste măsură, căci nu ai cum să rămâi indiferent la situația celor doi, la strigătele lor mute de durere și suferință, la iubirea ce și-o poartă necontenit, la legătura lor specială, mai presus de cuvinte, mai presus de viață și moarte.



         „În lumea ta eu sunt cenușă, am devenit un străbun, amintirile și speranțele și visurile mele s-au dus să construiască Orașul Oaselor. În lumea ta am avut noroc, pentru că nu a trebuit să trăiesc fără tine. Dar în lumea asta, eu sunt tu. Eu sunt geamănul fără geamăn. Când geamănul tău părăsește pământul pe care trăiești, niciodată nu se mai întoarce în același fel; greutatea sufletului lui nu mai e,  și totul se dezechilibrează. Lumea se zguduie sub picioarele tale precum o mare agitată. Nu pot să spun ca în timp ajunge să-ți fie mai ușor. Dar te simți mai sigur; înveți să trăiești cu această cutremurare a pământului, așa cum marinarii se obișnuiesc cu marea agitată.

Aș fi vrut să te întreb dacă îți amintești cum obișnuiam să șoptim cuvinte pe întuneric: stea, geamăn, stică. Dar nu voi afla niciodată răspunsul tău. Așa că o să le șoptesc singură când voi îndoi scrisoarea asta și o voi băga în plic, sperând totuși că va ajunge cumva la tine. Șoptesc numele tău, Ty. Șoptesc cel mai important lucru: te iubesc, te iubesc, te iubesc. Livvy”

Cartea este una complexă, cu suișuri și coborâșuri, cu lecții de viață și lumi fantastice, pagini pline de acțiune și răsturnări de situație și pagini în care dragostea, prietenia și familia sunt mai presus de orice altceva, învâțându-ne pe noi, cititorii, puterea sentimentelor și influența pe care o astfel de carte o poate avea asupra noastră.

Mulțumesc grupului editorial Corint și Leda Edge pentru această minunată călătorie în lumea vânătorilor de umbre. Cartea o puteți găsi  pe site-ul celor de la Editura Corint.

Share this:

CONVERSATION

4 comentarii:

  1. Foarte frumoasa recenzia ta! La fel, "Stapanul umbrelor" mi-a placut cel mai putin, iar acest al treilea volum, cel mai mult. Ii preferam pe Mark si Kieran impreuna, iar pe Cristina cu Diego, desi am impresia ca Diego va forma un cuplu cu Divyia. Trio-ul Mark-Kieran-Cristina oricat as incerca sa-l inteleg, nu reusesc. Nu-l condamn, pur si simplu nu-l inteleg (recunosc ca imi placea prea mult cuplul Mark - Kieran :)) ).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ! ^^ Da, si eu preferam cuplul Mark-Kieran, insa nici varianta prezenta nu ma deranjeaza prea mult. Intr-adevar, pare putin exagerat, insa banuiesc ca autoarea a vrut ceva wow :))

      Ștergere
  2. Am citit cu mare plăcere toate seriile, m-au fascinat, însă am rămas cu acest volum necitit. Și sincer, dacă nu citeam recenzia ta, nici nu mai știam ce s-a întâmplat anterior. Cred că universul vânătorilor de umbre a devenit puțin obositor. Felicitări pentru recenzie și răbdare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ! ^^ Sper sa il citesti si pe acesta, merita, chiar daca este foarte voluminos si necesita rabdare.

      Ștergere