„Mereu se vede pe ea însăși ca pe un tren, dar unul lung, cu multe vagoane, unele mai luminoase, altele întunecate, acolo unde aruncase lucruri de care nu mai voia să mai știe niciodată și care nu erau racordate la energia venită de la locomotivă. Vagoane pline de praf, murdare, cu geamuri opace de la mizeria lipită de ele, locuri unde i-ar fi fost greu să ajungă. Știa că le cară cu ea.”

„Adevărul pe care l-a știut tot timpul și pe care-l ascunsese în ultimul vagon, spart acum în bucăți, a ieșit la lumina soarelui, hidos ca o încrengătură de fiare ruginite, obscene prin inutilitate și prin pericol.”

Nu mai este niciun secret pasiunea pe care o am pentru cărțile mystery/thriller/ polițiste. Acest gen este, din punctul meu de vedere, unul extrem de ofertant, care poate îmbina cu succes elementele specifice cărților thriller, cum ar fi suspansul la cote maxime, răsturnările de situație, situațiile neprevăzute și adrenalina de a nu ști cine se află în spatele anumitor acțiuni cu acele elemente specifice genului pshologic, de exemplu, care aduc un mare plus cărților mystery, prin background-ul personajelor, poveștile de viață ale acestora, inspirate (mai mult sau mai puțin) din realitate, introspecția și profunzimea necesare și acel sentiment greu de descris, care îți provoacă o anumită familiaritate față de personje sau situații, căci sunt șanse destul de mari ca tu, cititorule, să te regăsești în anumite întâmplări redate în carte sau să simți empatie și înțelegere față de un anumit personaj, din momentul în care vei constata că te identifici periculos de mult cu istoria personală a acestuia.

Primele două volume ale seriei, Iarna crimelor perfecte (recenzia, aici) și Toamna se numără cadavrele (recenzia, aici) m-au atras ca un magnet de tot ceea ce reprezintă seria Gigi Alexa și am petrecut câteva ore minunate în compania acestor două lecturi promițătoare, însă cel mai recent volum, Ultima vară otrăvită, este de departe și cea mai bună carte a seriei. Mi-a întrecut toate așteptările, mi-a hrănit curiozitățile pe care începusem să le dezvolt încă din timpul lecturării primului volum în ceea ce privește psihologia unui anumit personaj, mi-a demonstrat talentul și imaginația scriitorilor români și mi-a oferit câteva ore de calitate, pe care le-am petrecut devorând fiecare pagină în parte, scriindu-mi diferite scenarii în minte, în timp ce inima mea bătea mai tare pe acordurile acestui thriller periculos de adictiv.

Tony Mott nu se dezice nici de această dată și oferă cititorului suspans la cel mai înalt nivel, asezonat cu multă psihologie. Practic, ingredientele perfecte, care sunt un must din punctul meu de vedere la orice scriitor de thrillere.

Unul dintre atuurile acestei serii și detaliul pe care îl apreciez enorm este acela că acțiunea cărții se petrece pe meleaguri mioritice, și deși povestea este fictivă, anumite elemente inserate de autoare sunt inspirate din viața reală. Astfel, volumul de față este extrem de bine ancorat în realitate, redând cu acuratețe o parte din provocările cu care noi toți a trebuit să ne confruntăm în anul pandemic 2020, personajele noastre dragi fiind nevoite, de această dată, să facă față unei situații cu totul și cu totul străine, noul virus letal și prea puțin studiat reușind să dea mari bătăi de cap medicilor, autorităților și întregii populații a globului.

Pe fundalul unui scenariu distopic demn de cele mai impresionante cărți/filme postapocaliptice, echipa formată din anchetatorii serviciului de investigații criminale, a cărei colaboratoare este medicul legist Gigi Alexa, datorită rezultatelor sale excelente dovedite în cazurile anterioare, iese din nou la vânătoare, de data aceasta confruntându-se cu un caz dificil de crimă, despre care, în primă instanță, nu se găsesc piste concludente, detaliile prea puține ducând la o fundătură. Crima de la poalele Tâmpei demonstrează, încă o dată, că lumea nu se oprește în loc nici măcar în vremurile cele mai dificile, iar cruzimea gratuită, nebunia dusă la paroxism și bolile mentale de care dau dovadă unii oameni rămân, de fapt, cele mai periculoase arme cu care umanitatea se confruntă.

„Îi simte mâna cum o ia de după mijloc, ea zâmbește cu fața acoperită. Cu o mișcare scurtă, el îi înfige acul în gât cu o mână, cu cealată îi acoperă gura peste șervețel. E cumva blând în atingere, nu o bruschează, nici ea nu se zbate, doar se lasă cu toată greutatea pe el, iar el o ține. O lasă apoi, încet, pe jos. Ce somn i s-a făcut ! Se poate odihni puțin, e ultimul ei gând în timp ce adoarme.”

Două episoade tragice, finalizate cu încheierea mult prea bruscă a vieții unor tinere, trezesc în Gigi spiritul justițiar și dorința de a înțelege de ce s-a ajuns la acest deznodământ, dar mai ales care sunt metodele prin care poate face dreptate celor trecuți în neființă și rudelor acestora și cum îi poate pedepsi pe răufăcători. În acest sens, protagonista noastră este atrasă într-un dublu joc ce are ca miză, pe de o parte, aflarea adevărului și soluționarea cazurilor din România, cât și investigarea unor cazuri mai vechi, din 2019, aparent fără nicio legătură între ele, care îi sunt oferite în vederea începerii unui doctorat în Olanda.

Plină de neprevăzut, cu noi personje incitante în peisaj și cu o mulțime de cazuri și piste de investigat, cartea oferă cititorilor câteva ore de adrenalină, mister și suspans. Cine sunt criminalii și care este povestea victimelor? Care sunt criteriile după care vânătorii își aleg vânatul, acea victimă perfectă care întrunește toate condițiile diabolice din mintea asasinilor? Va reuși echipa să dea de cap acestei provocări la timp sau unul va fi mult prea târziu pentru unul dintre personajele implicate?

M-am bucurat enorm că în acest volum am descoperit puțin mai mult și din celelalte personaje ce se învârt în jurul medicului legist, iar aici mă refer exclusiv la Matei Vălean, unul dintre cele mai promițătoare personje ale cărții, care mi-a demonstrat că merită o privire mai profundă și poate, cine știe, în următoarele volume, ceva mai multă atenție din partea autoarei, căci comisarul șef trecut de prima tinerețe este, în ciuda succesului său profesional, un băiețel neajutorat și cu prea mulți demoni interiori, captiv înlăuntrul unui corp de bărbat care ar vrea să dea glas simțămintelor sale, însă prezentul împovărat de amintiri neprietenoase din trecut face din el un om de prea multe ori nesigur, în ciuda spiritului său justițiar care iese la iveală  de fiecare dată când trebuie să facă lumină într-un caz de abuz.

Ca și în viața reală, concepția (greșită în totalitate) conform căreia bărbații nu trebuie să dea dovadă de emotivitate, căci acesta poate fi văzută ca slăbiciune, îi complică situația lui Matei, care își refuză dreptul de a plânge, de a se arăta vulnerabil, de a cere ajutor acolo unde inima îl conduce. Traumele din trecut, în special cele nerezolvate, din copilărie, mocnesc și dizolvă, puțin câte puțin, persoana care am putea fi – și anume cea mai bună versiune a noastră -,  dacă ne-am da voie să rezolvăm, mai întâi cu noi înșine, apoi cu cei din jurul nostru, conflictele lăuntrice și am accepta că toți suntem oameni supuși greșelilor, însă cea mai mare greșeală este aceea de a nu conștientiza adevărurile neplăcute și de a nu le accepta, acoperind astfel imaginea de ansamblu și ajungând să ne deformăm adevăratul sine, descoperind în fața celorlalți doar o carcasă goală, defectă.

„Durerea nu e atât de mare din cauza a ceea ce a fost, ci e pierderea a ceea ce ar fi putut fi.”

Sper din toată inima ca în următoarele volume cititorul să poată descoperi cât mai multe lucruri despre acest personaj secundar care exercită asupra lui Gigi o importanță ce nu poate fi ascunsă.

În ceea ce o privește pe cea care împrumută numele seriei, Gigi Alexa, aceasta, prin prisma nenumăratelor evenimentelor petrecute în acest volum, ajunge la un nou nivel de autocunoaștere. Întebări fără răspuns își găsesc rezolvarea, însă tecutul traumatic nu încetează să-i dea lumea peste cap mult prea încercatului medic. Nicicând Gigi nu a dat dovadă de mai multă vulnerabilitate și anxietate. Am simțit-o mai aproape de cititor mai mult ca oricând, reușind în mod uimitor să se păstreze cât mai lucidă, agățându-se cu disperare de cazurile nerezolvate, singurul ei apanaj, singurul ei țel fiind acela de a face dreptate și de a găsi răspunsuri acolo unde societatea toarnă numai mizerie.

„De dinafară, viața ei pare colorată ca vara, dar Gigi știe că în ea e doar iarnă, doar alb, negru și gri. Știe că înăuntrul ei e mereu frig, că gheața a pus stăpânire pe ea într-o iarnă, acum mult timp, când copilăria i s-a oprit și că orice ar face, absolut orice, e doar încercarea ei disperată de a da foc lumii și de a topi mantia iernii care-o învelește.”

Gigi Alexa este prototipul femeii luptătoare, dar extrem de fragilă în interior, care își concentrează și ultima fărâmă de energie pentru a face bine, pentru a înclina balanța oricât de puțin spre partea cea bun. Pentru a face să conteze. Pentru a salva vieți, destine.

Imensul bagaj traumatic pe care îl cară încă din copilărie pare că vrea să o doboare definitiv în acest volum. Pare că toate relele s-au răsturnat la picioarele ei, târând-o puternic în jos. Însă ea este cel mai grăitor exemplu al unui om perfect de imperfect, frumos și uman în ciuda întunericului ce-i dă târcoale de mult prea mulți ani.

Bătălia nu este terminată, iar victoriile sunt mult prea insignifiante comparativ cu daunele provocate. Răul pândește la fiecare colț și lovește de unde te aștepți mai puțin. Îți fură zâmbetele și te înveninează cu toxicitate. Însă pentru fiecare noapte întunecată, există și un răsărit pe măsură.

Ultima vară letală este povestea care demonstrează cel mai bine că singura noastră salvare este iubirea sinceră a celor din jur și iertarea sinelui interior.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul edituriiTritonic, cărora le mulțumesc pentru această călătorie fascinantă.