miercuri, 17 ianuarie 2018

Recenzie: „Ghici care-i mincinosul” de M.J.Arlidge


„V-ați ars vreodată? La modul serios. Adică să vă țineți palma peste o flacără și să lăsați focul să vă mănânce carnea. Ar trebui, e foarte plăcut.”

Două spații comerciale și o locuință privată se transformă în iad, izbucnind în flăcări la diferențe de 10-15 minute, în decursul unei singure ore. Cineva s-a jucat cu focul, la propriu. Un act abominabil premeditat, o noapte de coșmar atât pentru victime, cât și pentru autorități și pompieri. Cine a făcut asta și de ce? Există vreo legătură între cele trei imobile vizate? Motivele sunt numeroase: financiare, personale, răzbunare, acoperirea unei crime, chiar și piromania, descărcarea sexuală ori adrenalina creată de senzațiile tari pot constitui motive demne de luat în calcul. Munca întreprinsă de autorități pentru aflarea făptașului și a motivului acestuia este o muncă extrem de laborioasă, epuizantă psihic și fizic. Iar inspectoarea Helen Grace și a ei echipă trebuie să descifreze și de acesată dată ițele încurcate ale unei noi anchete criminalistice.

La 24 de ore de la cele trei incendii soldate cu un deces, alte trei imobile cunosc la propriu infernul, o altă victimă nevinovată este înghițită de necruțătoarele flăcări în propria-i casă. Apoi o altă serie de trei imobile au aceeași soartă. Coșmarul pare că nu se va termina curând...

„Casa impunătoare în stil victorian ajunsese acum o ruină. Ferestrele explodaseră, pete de funingine acopereau cărămizile și locul arăta lipsit de viață, pustiit și jalnic. Căminul unei familii devenise ținta unei curiozități morbide și zeci de vecini, de binevoitori și de jurnaliști ăși făcuseră apariția să se delecteze cu nernorocirea altuia. Helen Grace se căznea să scape de gândul că aici o familie întreagă se dudese seara la culcare fericită și relaxată și se trezise în mijlocul unui infern.”

Ghici care-i mincionsul este cel de-al patrulea volum din seria Helen Grace, una dintre cele mai bune thrillere psihologice. Autorul carților, care este și producătorul unor seriale polițiste de avengură, știe cum să aducă cititorul cu sufletul la gură pe parcursul lecturării volumelor. Alerte, intrigante, șocante, violente și sângeroase, impresionante și bine construite, cărțile prezintă povești de viață inedite – atât ale personajului principal feminin, cât și ale oamenilor care reprezintă echipa acesteia, ale criminalilor cu sânge rece și ale victimelor neputincioase, dar și cazuri polițienești alambicate și intrigante.

În urma nopților infernale, mai multe familii rămân devastate și cu cicatrici atât fizice dar mai ales psihice. Pe vecie. Căci incendiile premeditate au fost devastatoare, șocând populația Southamptonului, iar piromanul psihopat și criminal este încă liber. Răspândind teroare pură. Frică la gândul că poate lovi în orice moment. Neputința și furia acaparează echipa lui Helen, care deși face tot posibilul pentru a găsi făptașul, acesta se pare că este mult mai isteț. Iar cel mai înspăimântător lucru este faptul că victimele rămase în urmă  își dau seama că există marea posibilitate ca tot acest infern să nu fi fost dezlănțuit în urma unor chestiuni personale, ci din pură plăcere. Excitare. Piromanie. Sadism pur. Negăsindu-se un pattern, cazul este dificil de rezolvat, chiar și pentru bătăioasa și curajoasa Helen.

Criminalul i se dezvăluie puțin cu puțin cititorului. Este bărbat și se bucură la maximum de ceea ce face. Se duce la locul faptei și filmează incendiile și haosul creat. Vizionează filmulețele ca și cum ar fi opere de artă. Operele lui de artă. Se reîntoarce în locuințele arse și fură câte un obiect ars, suvenirul său. Filmările video și obiectele constituie amintiri palpabile la care își poate întoarce atenția ori de câte ori vrea să rememoreze ce a făcut. Asta îi dă încredere în el. Se crede invincibil.

„Era ceva ciudat de înduioșător să stai în mijlocul ruinelor pline de fum ale unei case. Din podea încă se mai ridicau aburi – de accea și încălțase ghete groase – și totul duhnea a fum.”

Criminalul acestui volum este diferit de criminalii celorlalte volume, stârnește teroare printre populație și duce investigația la un alt nivel, exasperându-i pe cei din poliție. Identitatea criminalului este dificil de dibuit și ne este dezvăluită abia în ultimele pagini, așa cum îi șade bine unei excepționale cărți detectivistice. La fel ca în multe cărți de acest gen, ni se arată cum traumele, viciile și lipsa dragostei, desconsiderarea, duc la catastrofe inimaginabile. Majoritatea persoanelor cu o condiție precară și care fac parte din familii disfuncționale adoptă un stil de viață vicios și greșit și sunt predispuse la o rată mai crescută a infracționalității și criminalității. Crudul adevăr este că persoanele care nu au cunoscut un stil de viață sănătos și nici adevărata dragoste au cele mai mari șanse de a deveni ori psihotice, ori niște paria ai societății, ori, cel mai grav, criminali cu sânge rece.

„Sunt atât de multe lucruri aleatorii, crude și inutile în viață. Atât de mult rahat prin care să treci, atât de multe momente umilitoare mărunte, mărșăluind alături de nedreptățile majore. Atât de mult întuneric, încât te copleșește fie că vrei, fie că nu vrei. Dar există unele lucruri pe care le poți controla. Te poți controla pe tine însuți. Poți controla sentimetele. Iar dacă ești inteligent, îi poți controla pe oameni.”



Bătăliile interioare duse de Helen, Charlie și ceilalți din echipă sunt copleșitoare. Fiecare se confruntă, la un nivel mult mai mare, cu proprii demoni. În primul rând există factorul legat de sex, și  anume femeile care au o asemenea slujbă și excelează în ceea ce fac sunt mereu obseravte de către ceilalți, în special de către bărbați, care mulți nu acceptă că o femeie poate fi mai bună într-o poziție care, mult timp, s-a considerat a fi destinată exclusiv bărbaților. Dar aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă eroinele noastre. Charlie este acum mamă, dar nu vrea să renunțe la munca ei și își pune constant viața în pericol, ea fiind cea mai fragilă dintre ele. Dar categoric nu atât de fragilă încât să stea departe atunci când i se cere ajutorul. Fragilă în sufletul ei este și Helen, însă cele două se deosebesc prin multe. Demonii ei sunt mult mai mari decât ai oricui din secție. Trecutul și fantoma surorii ei ucigașe o vor urmări pentru totdeauna. Singurătatea ei este greu de suportat, găsindu-și alinarea și recăpătându-și controlul prin intermediul unei practici care în mod clar nu îi aduce nicio alinare sufletească: sesiunile sado maso pe care le practică în secret. Helen este o ființă dură și puternică în majoritatea cazurilor, însă în momentul în care autorul o prezintă descoperită, putem practic să-i simți fragilitatea și cicatricile pe care este posibil să nu și le poate șterge vreodată. Helen este eroina mea preferată din cărțile de acest gen, un personaj complex, defect, sensibil dar curajos. O justițiară fără pereche, o supraviețuitoare.

„Se părea că Helen se jucase cu focul mulți ani la rând. Își păstrase viața profesională și cea personală complet separate, sperând în felul ei complicat că va găsi puterea să continue așa.”

Autorul mă întrigă de fiecare dată și pot să jur că volumele din seria Helen Grace sunt din ce în ce mai complexe și uimitoare. Pe tot parcursul lecturii m-am străduit să-mi dau seama cine este criminalul, iar când în sfârșit am aflat, nu mi-a venit să cred. Nu am văzut nici conexiunea dintre titlul cărții și poveste. Abia în ultimele pagini am aflat șocantul adevăr și toate legăturile care existau între victimele incendiilor și răufăcător.

Ghici cine-i mincinosul este un alt magnific capitol al incredibilei serii detectivistice. Un nou thriller psihologic de avengură, în care acțiunea și suspansul ating cote...infernale.

Finalurile volumelor lui Arlidge mă fac întotdeauna să urlu după continuare. Oare ce-i va pregăti în continuare autorul lui Helen? Dar cititorul, va fi dispus să afle tot adevărul?

„Diavolul se găsește în detalii.”

Mulțumesc librăriei online Libris pentru acest volum excepțional. Pe Libris.ro găsiți o mare varietate de cărți la prețuri avantajoase.


miercuri, 10 ianuarie 2018

Recenzie „Prin coline și neguri (Drumul spre Vozia #3)” de Mihai Andrei Aldea


V-am spus în recenziile trecute (primul volum, al doilea volum) cât de mult mi-a plăcut  seria Drumul spre Vozia. Cât de mult apreciez scriitura autorului Mihai Andrei Aldea și cât de multe lucruri am învățat din acest drum inițiatic, Drumul spre Vozia.

Vozia, locul unde se sfârșește lumea”, precum spune badea Ioan în povestirile sale, atât de plăcute lui Dan și așteptate cu nerăbdare de către acesta. Datorită neumăratelor povești despre Vozia și a modului în care oamenii vorbeau despre acest loc, cu venerație dar și cu teamă, s-a hotărât Dan, un tânăr țăran, să-și lase casa și familia, să străbată păduri și munți, să meargă prin coline și neguri pentru a ajunge în acel loc îndepărtat, un loc de basm. Iar lui Dan  i se alătură cei mai buni prieteni ai săi, Mitu și Surdul. Așa începe povestea Voziei și povestea celor trei tineri curajoși, inteligenți și neînfricați, care ajung apreciați de popor, fiind numiți eroi în urma nenumăratelor întâmplări fantastice prin care trec cu înțelepciune, dar și pizmuiți și vânați de cei care slujesc de partea răului.

„Trebuie dorință, trebuie pregătire, trebuie chibzuință și, mai ales, încăpățânare. Îi spusese de multă vreme cineva că a doua mare virtute a omului, după aceea a puterii de a deosebi binele și răul, este încăpățânarea sau stăruința. Desigur, dacă este încăpățânare sau stăruință în bine. Dar Dan, dacă era ceva, sigur era încăpățânat. Putea să fie Vozia oricât de departe, puta sta înre el și Vozia oricâte greutăți și primejdii. El nu se gândea că trebuie să treacă prin ele și să ajungă acolo. Nu ! El se gândea cum, prin e mijloace va trece de ele și va ajunge acolo. (..). Ardea în el și dorința nestăvilită să învețe. Mereu mai mult, mereu mai multe, mereu mai adânc. Și, urmându-și drumul, va deveni mai bun, mai puternic.”

Volumul trei debutează cu drumul făcut de eroii noștrii și însoțitorii lor spre Tărâmul Uriașilor.

Zâne, pitici vechi și pitici mici  - iutaci, cerbi înstelați, păsări de foc. Toate aceste ființe superbe, desprinse parcă din basme, li se arată eroilor noștrii în drumul lor, lăsându-i cu gura căscată în fața frumuseții, inocenței și înțelepciunii acestor creaturi pe care, deunăzi, le credeau a fi născociri. Însă pe drumul spre Vozia totul este posibil, așa-i?

Cei trei îpreună cu Gheorghe, vărul Lixăndrinei, străbat drumuri grele, aproape imposibil de umblat dacă nu ar fi avut ajutorul piticilor, un drum la finalul căruia, în sfârșit, reușesc să scape de povara ce le apasă inima, și anume fluierele celor nouă blesteme, întunecatele unelte care puteau zdrobi ținuturi întregi. Însă drumul lor abia începe, căci mai au multe de învățat până vor ajunge acolo unde doresc. Iar următoarea încercare vine din partea zânelor, alături de care călătoresc spre a o afla pe Zâna Zânelor.

„Ar fi, mai bine, poate, să nu spunem cum arătau zânele. Iubeau – și iubesc – taina. Puține mai sunt astăzi, pierite de răutatea și lenea omului. Retrase, tot mai retrase, tot mai puțin știute. Minunate cum sunt ele, nu pot să trăiască fără oameni. Dar oameni adevărați,  în stare să lupte cu balaurii, să muncească așa cum se muncea cândva...Altfel de oameni. Așa um astăzi prea puțini mai sunt.”


Așa cum am spus și în primele două recenzii, romanul nu este doar fantastic, sau unul care vorbește despre fapte de mult uitate – precum luptele dacilor, viața simplă dar demnă a celor care trăiau în bună comuniune cu natura, ci este (și) un roman care, în ciuda faptului că tratează subiecte precum cele enumerate mai sus, este destul de actual prin învățămintele care reies din poveste. Un exemplu elocvent este cel  în care marchizul Nelljean vrea, sub pretextul dorinței de a civiliza o așa țară sălbatică, să își impună stăpânirea și să nimicească tot ce este vechi, frumos și are o anumită rânduială. Acesta primește ajutorul domniței Enga și a acoliților ei, personaje trufașe și întnecate la suflet, care vor ca puterea să fie a lor cu orice preț, pentru a putea manipula poporul  după bunul lor plac. Așadar, avem ascunse, în spatele unor povești fantastice bine închegate, exemple despre cum tot ce este bun și corect se poate destrăma la cea mai mică adiere a vântului răului, dacă oamenii drepți nu înțeleg pe deplin că doar uniți pot ține departe răul. Pur și simplu, citind acestea, nu am putut să nu mă gândesc la situația din zilele noastre, să nu găsesc anumite similitudini. Poate și pentru că aceste lucruri sunt valabile, din păcate, de ani de zile, răul căpătând putere din ce în ce mai mare pe măsură ce credința și adevărul pălesc. Personajele, atât cele bune cât și cele rele, prin întâmplările care trec, au un rol bine definit: acela de a arăta cititorului, detaliat și cu exemple, adevărata diferență dintre a gândi cu propria minte și a te lăsa subjugat mental (apoi din toate punctele de vedere), a alege educația și cultura sau a îmbrățișa non-valorile, a lucra pentru tine însuți sau a fi sclav la ușa altuia și tot ceea ce rezultă din aceste alegeri.

Bătălii crâncene se dau la poalele munților. Răul trece prin coline și neguri, găsindu-și sălaș în ținuturi care deunăzi erau frumoase și rodnice. Pierderile suferite de eroii noștrii sunt imense, dureroase, inimaginabile chiar și pentru cititor. Însă cei trei se completează reciproc, fiecare dintre ei fiind unic în felul său și având calitățile necesare pentru a trece cu bine peste orice rău. Ei sunt Voievodul, Luptătorul și Înțeleptul. Ei sunt trei băiețandrii care au îndrăznit să plece de acasă și să înfrunte ce li se arată în cale. Pădurea. Sălbăticia. Viața-ntreagă. Însă au avut atât de multe de câștigat și de învățat. Lecții dure de supraviețuire. De umanitate. Despre cum să fi om cu adevărat. Despre cum să îți folosești iscusința în luptă. Inteligenți, curajoși și demni. Așa sunt cele trei personaje principale ale autorului. Adevărate exemple de urmat într-o lume din ce în ce mai puțin integră.

„Prin toți care vor înțelege idealurile noastre. Prin toți cei care vor trăi și vor muri așa cum o facem noi doi. Căci, de fapt, aceștia sunt copiii adevărați: cei care îți duc mai departe idealurile, moștenirea, lupta, munca. Nădejdea mea este să triesc astfel, să muncesc și să lupt astfel încât să se mai ridice oameni care să îmi urmeze. Să ne urmeze. Aceștia vor fi copiii mei și ai Lixăndrinei. Așa cum și ucenicii adevărați sunt copii adevărați ai învățătorilor lor. Iar o biruință mai mare decât aceasta, decât a avea asemenea urmași, nu există în lumea noastră.”



Sunt redate episoade în care, dorind să elibereze ținuturile de întuneric, cei trei împreună cu ajutoarele lor (uriașii, piticii, Voievodul Marin, etc) încep o întreagă acțiune de eliminare a răului. O eliminare ce trebuie făcută temeinic, căci numai de la rădăcină poate fi smuls răul pentru a nu mai renaște în veci. Nedreptatea, corupția, perversitatea – toate acestea atârnau asupra ținuturilor, înrobind și dezonorând poporul, întorcând frații unii împotriva altora, luându-le libertatea și dreptul de a alege cum vor să trăiască, oferindu-le doar mizerie, sărăcie, sclavie. Sună cunoscut? Se pare că acele zile nu sunt atât de îndepărtate precum ar crede unii. Cu excepția că poate, astăzi, nimeni sau foarte puțini oameni mai sunt la fel de curajoși și demni precum eroii noștrii din carte.

Fie că vorbim de eroi sau antagoniști, de persoanaje umane și normale ori de personaje fantastice, de ținuturi binecuvântate și roditoare ori aflate sub stăpânirea întunericului, seria de trei volume a Drumului spre Vozia este una memorabilă, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în scrierile contemporane românești. Dan, Mitu, Surdul, Lixăndrina, Voievodul Marin, prințesa Enga, Vrăjitorul Roșu, Vrăjitorul Verde, piticii și uriașii, zânele și chiar nenumăratele ținuturi prin care toate aceste personaje își poartă bătăliile și tristețile, bucuriile și credințele, toți și toate reprezintă cel mai veridic exemplu al faptului că unele povești nu sunt doar povești, unele personaje nu sunt de carton, ci pot reda cititorului credința că și în viața reală binele poate înfrânge răul. Sunt adevărate exemple care readuc în dicuție și reamintesc cititorului ce înseamnă de fapt demnitatea, curajul, inteligența și că ar trebui să apreciem mai mult adevăratele valori ale lumii și că nu trebuie să renunțăm la principii și libertate pentru nimic în lume.


Mulțumesc autorului pentru că a reușit să creeze o poveste atât de frumoasă și specială. 

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Recenzie: „Întoarcerea Regelui Mihai. Amintirile unei prietene a Familiei Regale” de Danielle Maillefer





În primul rând doresc să mulțumesc grupului editorial Corint pentru că mi-au oferit oportunitatea de a citi acesată memorabilă și impresionantă carte.

În al doilea rând vreau să spun că acest gen de carte ar trebui citit de cât mai multe persoane, dar mai ales de către tinerii din ziua de azi, pentru ca aceștia să cunoască istoria așa cum a fost ea, să distingă adevărul de minciună, să nu uite istoria țării în care s-au născut, dar mai ales pentru a căpăta o viziune mai amplă asupra contextului istoric de azi și de demult.

Ascunderea anumitor evenimente istorice este un fapt adevărat care spune multe despre oamenii care au deținut puterea în țara noastră de-a lungul timpului. Un astfel de exemplu este ascunderea de către comuniști a loviturii de stat dată de către Regele Mihai în timpul celui De-al Doilea Război Mondial împotriva naziștilor, lovitură pe care și-au atribuit-o pe nedrept, distorisonând pentru o perioadă adevărul. Însă, după cum s-a dovedit, adevărul a ieșit la lumină. Târziu, dar fapta eroică a Regelui în vârstă de doar 23 de ani nu a fost uitată. Și nici curajul Majestății Sale, nici integritatea și onoarea cu care a întâmpinat problemele de natură politică și socială. Nu știu câți români, de atunci și de acum, cunosc aceste lucruri sau măcar sunt interesați să afle mai multe despre istoria Familiei Regale și despre cine a fost acest om atât de greu încercat de soartă, dar atât de demn și bun.

Este cu siguranță copleșitor să citești o astfel de carte. Pentru că nu este o simplă carte, cu o simplă poveste. Este povestea noastră, a tuturor românilor, între paginile acestui volum. Este povestea unei familii care ar fi trebuit să se bucure de dragostea, susținerea și recunoașterea poporului român și invers, însă au fost alungați mișelește și uitați de-a lungul atâtor ani plini de incertitudini, conflicte și sărăcie. Însă niciodată nu au fost uitați cu adevărat de către cei care chiar au înțeles ce trebuia înțeles.

La nici o lună de la căderea comunismului, Principesa Margareta plănuiște o scurtă călătorie de 10 zile în România. La pregătiri ia parte însăși autoarea cărții, care urmează să le însoțească pe cele două principese (Margareta și Sofia) în țara lor natală, spre a-și cunoaște poporul și a se lăsa cunoscute de către popor. Proiectul primește numele de With love to Bucharest. Ajuse în capitală, principesele și autoarea sunt dezolate vîzând sărăcia și starea jalnică în care se afla orașul care a fost pentru atât de multă vreme sub ocupație comunistă. Peisajul este dezolant:

„Totul în jur este impregnat de suflul adrenalinei revoluționare. Programul nostru se schiimbă de la o zi la alta. Principesele vizitează Bucureștiul. Circulația pe străzi e îngreunată de troienele de zăpadă murdară pe care nimeni nu se gândește să o curețe. Iluminatul public este inexistent. Vremea mohorâtă, zăpada, frigul, accentuează senzația de sărăcire a orașului. Oameniii nu te priveau drept în față, iar Sofia își amintește de privirea fără țintă, posomorâtă, a multora dintre ei. pe toate străzile, uriașe graffiti anticomuniste vorbeau despre aspirațiile unui tineret recent eliberat.”

Sunt nevoite să îndure rușinea de a-și vedea țara decăzută, de a afla nedreptățile îndurate de către popor. La plecare, sunt supuse altei umilințe: bagajele le sunt scotocite și li se confiscă micile cadouri primite de la oamenii care le iubesc deja, pe motiv că vor să scoată valori din țară. La altă întoarcere în România, autoarea și principesele Sofia și Elena erau nevoite să vorbească codat la telefon cu restul familiei rămase în Elveția, pentru că riscul de a le fi interceptată discuția era foarte mare, Securitatea fiind mereu acel ghimpe din coastă, cum s-ar spune, deși în mod normal regimul comunist căzuse și poporul ar fi trebuit să fie liber. Dar...care libertate?

„Într-o dictatură în care oamenii au învățat să se supravegheze unii pe alții, este iluzoriu să-ți închipui că sistemul de supraveghere va muri odată cu dictatorul. Dimpotrivă, sistemele de supraveghere se privatizează, ba chiar se înmulțesc. Se pare, așa mi s-a spus cel puțin, că în România ar fi acum, după douăzeci și cinci de ani, cinci „Securități”.”

Autoarea este nevoită să facă nenumărtate drumuri spre România, fiind una dintre persoanele de cea mai mare încredere a Familiei Regale. Cunoștințele sale vaste în materie de jurnalism și chiar servicii secrete (acestea din urmă dobândite în urma muncii depuse în cadrul poliției elvețiene timp de 6 ani), o recomanda ca fiind extrem de potrivită pentru proiectele de viitor pe care familia regală dorea să le desfășoare în țară, cum ar fi de exemplu proiectul Fundația Principesa Margareta, autoarea fiind secretara generală a Fundației pentru o bună perioadă de timp.



Așadar, de la căderea dictaturii, Danielle Maillefer, această elvețiancă inteligentă și curajoasă, loiala prietenă a Familiei Regale, efectuează multe drumuri Eleveția – România și invers, cunoaște îndeaproape poporul român, cu diferitele lui clase sociale, învață să se ferească de problemele ce s-ar putea ivi datorită „bunăvoinței” anumitor persoane care își exercită în mod abuziv influența, ajută cât de mult poate pe cei aflați la ananghie și contribuie la proiectele pe care Principesa Margareta dorește să le ducă la bun sfârșit în vederea aducerii unei oarecare bunăstări a populației române.

Pas cu pas, cititorul merge pe urmele autoarei (și, implicit, al istoriei), experimentând o mulțime de emoții și aflând o mică parte din istoria României, fiind mai aproape de peripețiile prin care Familia Regală a fost nevoită să treacă, cunoscându-i o mică parte din temeri, sentimente, dorințe. Neliniștile au fost extrem de mari, iar presiunea trăită, foarte puternică. Însă cu tact, eleganță, demnitate și curaj această familie nobilă a făcut față relelor de pretudindeni. Și cu multă muncă, lacrimi și suferință, însă, categoric, păstrându-și impozanța, onoarea, principiile sănătoase și bunătatea, calități atât de necesare pentru cei care vor a fi conducători și exemple demne de urmat. Ori adevăratele exemple demne de urmat, se știe cine sunt/cine au fost. Și se știe și cine nu sunt. Iar pe cei din urmă, din păcate, îi cunoaștem prea bine în zilele noastre.

Multe evenimente istorice importante sunt redate în acest volum, autoarea făcând apel atât la amintirile cu care a rămas în urma numeroaselor vizite în România, cât și la persoanele politice și nu numai (ziariști, social-media, etc), care au participat într-un fel sau altul la desfășurarea evenimentelor. Astfel cititorul poate arunca o privire asupra nenumăratelor încercări de revenire ale Regelui în țară, 11 la număr, soldate majoritatea cu refuzuri sau întoarceri din drum imediat ce a poposit pe pământ românesc. O suferință atât de mare pentru cel care ar fi meritat tot respectul din lume. O singură întoarcere a avut succes, cea din aprilie ’92, când Regele a fost aclamat de popor și primit cu căldură.



De asemenea sunt redate mici interviuri și discuții între Principesă și buna sa prietenă, Danielle Maillefer, în care cititorul află despre proiectele întreprinse cu mult drag și multă speranță într-un viitor mai bun al românilor, proiecte ample la care M.S. Principesa Margareta a muncit extrem de mult, dedicându-se atât Fundației ce-i poartă numele, cât și altor centre de ajutorare și dezvoltare, o mulțime de acțiuni caritabile extrem de benefice României.

„Dincolo de strălucirea recepțiilor, a discursurilor ocazionale, a aparițiilor oficiale, acest om – în cazul nostru principesa Margareta – poartă povara unor răspunderi, chiar dacă are ajutoare, încât clipelele de solilocviu se impun.”

Ar fi multe de povestit despre evenimentele redate în această carte, evenimente care odionioară au avut loc în țara noastră, evenimente reale și extrem de triste, mici file ce fac parte din istoria țării noastre, dar nu am cum să vă le relatez pe toate și vreau ca voi singuri să descoperiți toate aceste povești impresionante citind acest volum. Eu doar atât vă pot spune: nu trebuie să ocoliți o astfel de carte, noi toți ar trebui să avem curiozitatea și curajul de a afla cât mai multe lucruri despre istoria noastră și despre persoanele cu adevărat valoroase pe care România le are sau le-a avut la un moment dat. Iar Majestatea Sa Regele Mihai este cu siguranță o astfel de persoană, care merită tot respectul nostru.

Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul editurii Corint.


sâmbătă, 30 decembrie 2017

Cărțile favorite ale anului 2017


Iată că a mai trecut un an, iar dacă este să mă rezum la el strict din punct de vedere al lecturilor, a fost un an destul de bogat, plin de titluri interesante.

Mă uit pe Goodreads și acesta îmi spune că am reușit să citesc 71 de cărți din cele 80 cât mi-am propus în prima lună a anului 2017. Dar eu știu că de fapt sunt puțin mai multe cărți. Am mai recitit o carte pe care nu am adăugat-o la numărătoare în momentul respectiv, iar acum este puțin  târziu, deoarece nu mai știu exact luna și zilelele când am recitit-o. Această carte este Lupii trecutului. Sofia scrisă de talentata Natașa Alina Culea. O carte pe care pur și simplu am adorat-o, atât la prima citire, cât și la a doua. Cu siguranță am să o apreciez la fel de mult și la a treia și, de ce nu, a patra recitire. Recenzia o puteți citi aici, eu vă recomand toate volumele Natașei (cinci la număr, până acum).

O altă carte care nu este trecută pe Goodreads, deoarece nu am terminat-o, este The Hunger Angel de Herta Muller. Cartea nu m-a atras atât de mult cum speram, este și în engleză, iar eu sincer nu prea citesc decât cărți traduse, așadar  am reușit să parcurg doar un sfert din ea.

Cum s-ar spune, ar fi cam 72 și ceva de cărți citite pe parcursul lui 2017, iar 2018 mă așteaptă cu o mulțime de titluri interesante pe care, din păcate, nu am reușit să le citesc anul acesta.

Acum urmează partea cea mai grea. Topul cărților pe 2017. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, nu am să fac un top 10 sau ceva de genul. Nu am să le trec nici în ordinea preferințelor, pentru că pur și simplu multe merită locul întâi (cu coroniță ! ), așadar am să le trec în ordine aleatorie. Pe toate le-am iubit, adorat, trăit, simțit. Toate mi-au fost dragi și m-au însoțit în cele mai nebunești și frumoase aventuri. Doamnelor și domnilor, dragi cititori de pretutindeni....iată cărțile care mi-au făcut anul 2017 mai bun. Vă invit să le descoperiți și voi, să citiți recenziile și să îmi spuneți pe care le-ați citit și voi sau pe care ați dori să le citiți anul care vine. Restul cărților citite de mine le găsiți pe contul meu de Goodreads J

Casa păpușilor de M.J.Arlidge. Volumul trei al unei serii detectivistice excepționale. Una dintre seriile mele de suflet.



Zilele noatre care nu vor mai fi niciodată de Cristina Nemerovschi. Una dintre scriitoarele mele preferate din România. Recenzia cărții o găsiți aici.



Femei periculoase vol 1 antologie de George R.R.Martin și alți autori. Nu sunt fană antologii de povestiri, dar cartea asta mi-a plăcut enorm. Recenzia, aici.



Trilogia Slăbiciunea Victoriei Bergman de Erik Axl Sund. Un thriller psihologic cu accente detectiviste extrem de mindfuck. Nota 10 +. Recenziile, aici și aici.



Și mă întunec de Kiersten White. Un fantasy istoric cu rădăcini în România medievală. Nota 10+. Recenzia, aici.



Trilogia Farseer de Robin Hobb. Pur și simplu AWESOME !! Dacă aș face un top, ar merita cu siguranță locul 1. Recenziile volumelor aici, aici și aici.



Nopți la Monaco de Natașa Alina Culea. O carte superbă. 




Fata de la nord de ziuă, de Alexandru Voicescu. Recenzia, aici.



Visele nu dorm niciodată de Natașa Alina Culea. Recenzia, aici




Trei coroane întunecate de Kendare Blake. Abia aștept volumul doi !!! Recenzia, aici.



Warcross de Marie Lu. O carte care m-a surprins în cel mai neașteptat mod. Love it ! Recenzia, aici.



Trilogia Drumul spre Vozia de Mihai Andrei Aldea. O serie neașteptat de frumoasă, care m-a impresionat plăcut. Recenziile primelor două volume, aici și aici



Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez. Ultimul volum din seria Alina Marinescu, seria mea de suflet <3



Primele două volume din trilogia Prima lege de Joe Abercrombie, Tăișul sabiei și Puterea armelor. Nota 10 + !! Recenziile aici și aici.




Acestea au fost cărțile care m-au impresionat cel mai mult acest an. Voi ce ați citit din această listă? Care sunt preferatele voastre? Vă aștept părerile în comentarii și vă doresc un sfârșit de an așa cum vreți voi să fie și un 2018 memorabil, plin de lecturi frumoase. 

luni, 25 decembrie 2017

Secret Santa - Blogger Edition 2017



Așa cum vă puteți da seama din titlu am participat, pentru a doua oară consecutiv, la Secret Santa-ul organizat de către Alexandra  și Oni, cărora vreau să le mulțumesc pentru invitație și să-i felicit pentru această super idee.

În caz că ați ratat postarea de anul trecut, vă las aici linkul pentru a vedea ce am primit eu, ce am trimis și cine a mai participat la Secret Santa. Anul acesta mulți dintre participanții de anul trecut au renunțat din diverse motive. Păcat, spun eu, pentru că toată această organizare și pregătire a cadourilor este pur și simplu încântătoare. Cu această ocazie mi-am dat seama că ador să pregătesc cadouri (chiar și ) pentru o persoană pe care nu o cunosc personal, singurul lucru pe care îl știu cu certitudine este că adoră să citească, dragostea pentru lectură aducându-ne pe toți laolaltă în această frumoasă "misiune" de Secret SantaJ Dar să nu mai lungesc vorba, iată ce am primit eu anul acesta de la Alexandra, una dintre blogerițele de pe pagina Universeof books

Vreau să spun că m-am speriat puțin când am văzut coletul, deoarece acesta era imens, "ascuns" într-un carton. L-am desfăcut nerăbdătoare și emoționată și am descoperit aceste cadouri extrem de frumos împachetate și cu mesaje încântătoare, care m-au făcut și mai curioasă J



Nu-i așa că nu-ți vine să le desfaci de frumoase ce sunt, dar în același timp mori de nerăbdare să afli ce se ascunde în spatele lor?



Iată și comoara ! La așa ceva chiar nu mă așteptam. Un tablou (cred că pot să îl numesc astfel..) cu sfoară și cârlige de care pot agăța imagini, poze, poate chiar și cartonașe cu diferite mesaje, precum sunt cele atașate drept exemplu. Lângă ramă se găsește un pachet cu câteva cârlige sub formă de steluțe, absolut adorabile. 



Șiii, bineînțeles, cărți. Două cărți superbe, pe care mi le doream de foartă multă vreme, dar pe care nu apucasem să mi le achiziționez. Cum de ce? Pentru că lista mea de must-read este foooarte lungă J

Am citit Născută din fum și os anul trecut și mi-a plăcut enorm de mult. Vreau să o recitesc, apoi să mă delectez cu Vremuri de sânge și străluiciri de stele. Elias și spioana cărturarilor este o carte despre care nu știu foarte multe detalii, însă sunt tare curioasă cum este și, bineînțeles, și aceasta se regăsea pe lista mea.



Acestea fiind spuse, vreau să îi mulțumesc încă o dată Alexandrei pentru minunat de perfectul cadou. Ai fost un Secret Santa de nota 10 + . Mulțumesc !

Vouă vreau să vă urez Sărbători fericite alături de cei dragi și sper că aveți parte de lecturi memorabile și în aceste zile speciale J

Lista bloggerilor care au participat anul acesta la Secret Santa:

 Eu (Ioana Alexandra) de pe Twistinmysobriety

 Alexandra  de la Pierduți în Literatură

Oni de la Books vs Reality

Iuliana de la Glasul Literaturii

Andrei de la Nasu-n carte

Raul de la Stoica Raul


Roxana de la Bufnița Rouz

Ana U. de la Diversity factor

Ana B. de la Far away from reality

Dumitrița de la World of Books Web

Răzvan de la Răzvan Timar


Ștefi de la Books and Stuff

Alexandra de la Universe of Books

Amalia de la Amalia Danciu


Daria de la Cărțile Nopții